Alvaro Morata si Casemiro s-au despartit de Real Madrid prin mesaje emotionante

Casemiro şi Alvaro Morata au publicat, pe siteul oficial al clubului Real Madrid, două scrisori deschise prin care îşi iau rămas bun de la tot ceea ce a însemnat în ultimii ani casa lor; amândoi au început la Castilla, apoi au fost integraţi primei echipe. Iată cele două mesaje:

Alvaro Morata

Către întreaga suflare madridista,

În aceste rânduri, vreau să mulţumesc pentru tot ceea ce mi-aţi dat de când am venit la Real Madrid.

Am ajuns aici copil fiind, iar voi aţi avut grijă de mine şi m-aţi educat aşa cum se face într-o familie. Iau cu mine dragostea fanilor care m-au susţinut atât în momentele bune, cât şi în cele mai puţin bune. Iau cu mine prietenia şi profesionalismul tuturor colegilor şi al membrilor corpului tehnic, de la primul până la ultimul; fiecare dintre ei este de nepreţuit şi m-a ajutat să cresc în fiecare zi, pâna la momentul în care sunt cel de azi. Iau cu mine, în inima mea, toată afecţiunea celor care lucrează în această familie, mai ales a celor din Ciudad Real Madrid, acolo unde, acum şase ani, am fost primit ca un fiu şi am fost educat şi format cu grijă părintească.

Vreau să mulţumesc preşedintelui Florentino Perez şi întregii echipe directoriale, care m-au ajutat şi m-au încurajat întotdeauna şi care mi-au dat acum posibilitatea de a începe o nouă aventură într-un alt club legendar al fotbalului european.

M-am ataşat de emblema acestui club din prima zi, cu aceeasi dăruire şi pasiune, atât în victorii, cât şi în înfrângeri. Îmi rămân valorile acestui club: camaraderia, solidaritatea, efortul şi dăruirea… şi lupta până la capăt, mereu, aşa cum ne-au învăţat marile figuri ale Realului, în special Don Alfredo Di Stefano. Ultimul meci pe care l-a văzut el a fost, pentru mine, ultima partida pe care am jucat-o în acest tricou, iar asta nu voi uita toată viaţa.

Nu ştiu ce însemn, ce las eu pentru fiecare dintre voi, pentru Real Madrid. Vreau, însă, să ştiţi, ca eu am dat totul pentru acest club, în fiecare moment, aşa cum cere Real Madrid, care din acest motiv este atât de mare.
O îmbrăţişare enormă şi eternă tuturor madridiştilor.

Hala Madrid!

Casemiro

Dragi madridistas,
Pentru mine începe o nouă etapă, departe de casa pe care am simţit-o şi pe care o voi simţi a mea pentru totdeauna. Când am plecat din Sao Paolo pentru a veni la Castilla, am înţeles ce înseamnă să port emblema acestui club pe piept şi am ştiut că am ajuns la un club care îmi va schimba viaţa. Şi aşa a fost.

Am trăit momente de neuitat, istorice, cum este câştigarea La Decima, atât de aşteptata La Decima… o Cupă a Regelui foarte disputată… şi, cum să nu, debutul meu de neuitat la prima echipa, într-o partidă oficială, deşi eram încă un jucător de la cantera.

M-am simţit iubit şi susţinut de către preşedinte si consiliul director, de către colegii mei, de către toţi antrenorii şi corpul tehnic, de toti oamenii care fac parte din această familie şi, bineînţeles, de aceşti magnifici fani. Toţi m-au învăţat cât de mult înseamnă valorile madridismului, valori care mă vor însoţi mereu, atât în carieră, cât şi în viaţă. Merg la un alt mare club al Europei, FC Porto, unde am simţit, de asemenea, din primul moment, susţinerea şi dragostea oamenilor. Aici voi încerca să evoluez, având siguranţa că voi oferi ce am mai bun, astfel încat să fie mândri de mine toţi cei care m-au iubit, m-au susţinut şi m-au respectat cât timp am apărat tricoul lui Real Madrid.

Vă mulţumesc tuturor pentru dragostea şi pentru afecţiunea pe care mi le-aţi arătat. O să vă port veşnic în suflet.
Hala Madrid!

 

Daniela Pitigoi

Tags: , , ,

bembiluna

bembiluna

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap