Cred ca afara nu erau mai mult de 3-4 grade, dar in casa, chiar si fara caldura, simteam ca ma asfixiez. Nu mi s-a intamplat de mult asta inaintea unui meci, dar de data asta totul parea la extrem. Stiam ca avem o echipa in piuneze, stiam ca Ronaldo nu e top form si ca o parte dintre baieti vin dupa meciurile nationalelor. Apoi stiam ca in fata e Atletico Madrid…stiti voi echipa aia a lui Simeone. Nu mai pun seria de meciuri slabe ale baietilor nostri din ultima vreme…Foarte greu, genul de derby din care e aproape imposibil sa iesi viu.
Cu cateva minute inainte de meci arunc o privire pe Twitter. Formula de start: fara Kroos, fara Ramos, fara Pepe, fara Casemiro, fara Benzema. Mai sa fie…sunt totusi 5 titulari de baza. 5 titulari pe care nu-i ai intr-un derby foarte important pe Vicente Calderon. Tough job! Printre emotii si suspine, ma fulgera un gand: in centrul defensivei avem cuplul Nacho-Varane. Acelasi cuplu care in mandatul lui Carlo Ancelotti a jucat pe Calderon intr-un derby incheiat umilitor: 0-4. “Ei, hai ca am pus-o” ii transmit telefonic fratelui meu, care e mare fan Milan.
In asteptarea momentului de regulegere in memoria lui Daniel Prodan, astept cu nerabdare startul meciului. Momentul de reculegere nu are loc. Pacat! Asteptam mostra de respect pe care romanul nostru o merita, dar parca mi-as fi dorit sa vina acel moment si sa dureze cat mai mult pentru ca n-as fi vrut sa inceapa meciul. Dar a inceput…Jucam cu Lucas Vazquez in dreapta si cu Bale in rolul sau clasic de aripa stanga. Cristiano e numar 9, Isco e oarecum pozitionat in spatele lui. La prima vedere mi se pare un 4231 cu binomul croat in fata apararii si cu Isco in pozitie de numar 10. Dar Isco coboara…mult! La fel si Lucas, la fel si Bale. Cele doua aripi ale noastre par mijlocasi de banda si isi indeplinesc rolul cu atata aplecare de parca s-a facut schimb de antrenori: Simeone la noi, Zidane la ei. Urat suna, chiar si pe hartie. Revenim la realitate…
Atacam. Noi…ei mai putin. Ronaldo infige primul pumnal din lovitura libera. Zidane insa nu coboara liniile. Iar Varane si Nacho, baietii de care ma temeam cel mai tare, par infipti acolo in centrul liniei defensive. Nacho il controleaza pe Torres de doua-trei ori asa cum fac marii fundasi. Fernando se enerveaza. Vizbil! Pentru ca nu cred ca se astepta la o asa replica. Continuam insa sa atacam. Face parte din filosofia lui Zidane. Liniile nu coboara, cu toate ca Isco, Bale si Lucas continua sa faca rabat de efort si sa se apere exact atunci cand nu ataca. Isco e magic…Magia ii poarta numele in seara asta. Ma uit mut la evolutia sa si ma intreb: “ok, cine esti tu baiat cu parul lung si tricou alb si ce-ai facut cu Isco al nostru?”. Pare pe tot terenul: alearga, munceste, recupereaza, paseaza, dribleaza…chiar si cand face o preluare parca raspandeste cate putin din magia acelui fotbalist pe care l-am asteptat atat sa rupa norii la Real Madrid.
La pauza avem avantaj. Plapumarii nu se regasesc, desi dau semne de revenire in partea a doua. Unul doua atacuri razlete se opresc fie in bratele lui Keylor fie in loviturile de cap ale lui Nacho si Varane. Kovacic apare la un moment dat in prim plan. Croatul jucase perfect!! Genul de meci in care mijlocasul tau defensivo-ofensiv apare rar in prim plan, dar stii ca e acolo si ca rolul sau e vital in mecanismul care functioneaza perfect. Godin comite o imprudenta majora si avem penalty: Ronaldo face 2-0, dupa ce transforma cu siguranta lovitura de pedeapsa acordata de Borbalan. Apoi celebreaza reusita altfel, asteptand parca sa vina cineva din tribuna si sa-i dea Balonul de Aur. Ala pe care il merita mai mult ca niciodata. Dar nu s-a terminat: Bale scapa de marcaj…patrunde…are o viteza extraordinara si o forta implacabila. Paseaza frateste si Cristiano e acolo: e 3-0!!! Ii trimit fratelui meu un mesaj, dar nu-mi raspunde. Avea sa-mi raspunda dupa fluierul de final al meciului…3-0 dupa un hattrick al celui mai bun fotbalist al lumii. Acelasi fotbalist care pana mai ieri trecea prin cea mai neagra pasa a carierei sale. Acelasi fotbalist care pana mai ieri era contestat chiar si de catre proprii fani care-i anuntat sfarsitul prodigioasei cariere. Nu s-a terminat!!! Ronaldo traieste, Ronaldo e acolo mereu. Ronaldo nu se ascunde si ramane cel mai bun fotbalist al Planetei, oricat de dureros ar suna asta chiar si pentru unii dintre cvasisuporterii Madridului. La 3-0 pe Calderon, baietii lui Simeone isi pierd cumpatul. Nu si fanii. Intr-o mostra de educatie si pasiune, un intreg stadion canta. “Nimic nu e mai frumos decat sa iubesti Atletico Madrid”. Asa suna cantecul lor si pe cuvantul meu daca nu stau si ma gandesc: cum frate sa ai puterea asta. Cum sa canti asa ceva cand echipa ta e umilita pe teren propriu de marea rivala, de aceeasi echipa care ti-a rapit in doua randuri victoria suprema in Europa. La noi nu era posibil!! Niciodata!!! Pe Bernabeu se auzeau la scorul asta fluieraturi, se stergea pe jos cu antrenorul care adusese UCL-ul si Ronaldo sau Bale erau probabil scuipati. Imi imaginez ca si pe site-ul nostru toti erau catalogati drept terminati si se cerea schimbarea. Pentru ca noi asa suntem. Ei nu! Ei canta si sunt mandri. Ei celebreaza fiecare zi in care sunt alaturi de ai lor. Cu bune si cu rele.
S-a terminat. Vazquez se intinde pe gazon, e epuizat. Carvajal il imbratiseaza. Benzema zambeste ( ce rar te vedem zambind Karim). Zidane ii strange mana lui Simeone sportiv, aia canta enervant de tare in tribune si aplauda. Pe ai lor, nu pe ai nostri. Nacho si Varane sunt in continuare nedespartiti. Parca de teama sa nu vina vreo centrare care sa intoarca meciul chiar si dupa finalul lui, cei doi manji sunt in continuare unul langa altul. Ce meci a facut Nacho!!! Ce meci ai facut Rapha!! Dumnezeule…nu-mi vine sa cred. Acolo unde acum un an si un pic pierdeam cu 4-0 avand o echipa mai buna decat sambata in teren, in seara asta am umilit Atletico Madrid. Stiti voi…Atletico ala al lui Simeone…Undeva, intr-un colt al ecranului, il vad pe Cristiano. Camerele se muta evident spre el. 3-0 pentru Real Madrid pe Calderon, trei goluri marcate de “baiatul care e terminat”. Nu e! E tot acolo!! Si e tot cel mai bun! Simt nevoia sa spun asta de fiecare data, cu placere. E randul meu sa rascucesc cutitul in rana celor care il detesta. Sa tot fie 23:40…sms-ul fratelui meu vine…”Felicitari ba! Bucura-te Lolo ca inca il aveti pe Cristiano. Cand nu o sa-l mai aveti o sa fiti o echipa buna, dar normala… si atat. Hai ca luati titlul, ti-am zis. Noapte buna!”. Am zambit…mi-am imbratisat sotia si fiica si am iesit sa fumez o tigara. In gand rasuna un cantec: “Atletico decime que se siente”. Cat de frumos suna…
Noapte buna, Dragos! Noapte buna, plapumari! Noapte buna comunitate! Bucura-te, inca il ai pe Cristiano!Si inca suntem o echipa foarte mare. Gracias equipo, gracias Zizou!
