Wed. Oct 24th, 2018
James

Bayern s-a decis » il cumpara definitiv pe James Rodriguez

Oficialii clubului german, Bayern Munchen, au decis sa achite clauza de cumparare pe care gruparea bavareza o are in acordul pentru starul columbian, James Rodriguez. Real Madrid va incasa inca 42 de milioane de euro, confirma MARCA si BILD.

Conform cotidianelor BILD (Germania) si MARCA (Spania), Bayern Munchen a comunicat deja clubului Real Madrid ca il va transfera definitiv pe James Rodriguez. Germanii au platit 13 milioane de euro vara trecuta pentru imprumutul fotbalistului columbian, dar au pastrat o optiune de cumparare de 42 de milioane de euro. Odata ce vor achita aceasta suma de bani, germanii vor deveni proprietari asupra starului nationalei Columbiei.

5 goluri si 11 pase de gol a reusit James in acest sezon pentru Bayern
Decizia campioanei en titre a Germaniei este ferma si surprinde, cu atat mai mult cu cat Bayern putea sa mai astepte inca un an pentru a plati suma de transfer a lui James. Columbianul a convins insa pe Allianz, acolo unde s-a transformat rapid intr-un fotbalist important pentru Heynckes si un jucator iubit de fani. Initial, James a avut un debut ezitant sub comanda lui Ancelotti, debut pe care presa germana l-a pus pe seama adaptarii la un campionat nou, la o cultura si limba cu totul noi. Gratie ajutorului primit de la noul antrenor, dar si de la echipierii sai, James s-a regasit si aduna deja in acest sezon 5 goluri si 11 pase decisive in actualul sezon competitional (1,866 minute jucate).

Real Madrid va incasa, in total, pe James Rodriguez 55 de milioane de euro. Pe Santiago Bernabeu, James a castigat sapte trofee, printre care La Liga si Uefa Champions League in doua randuri. Capitanul nationalei Columbiei a strans 111 meciuri la Madrid, a marcat de 36 de ori si a pasat in 41 de randuri decisiv, coechipierilor sai.

In weekend, contra Borussiei Dortmund, James a fost titular, a marcat un gol si a reusit alte doua pase decisive, in victoria categorica a campionilor Germaniei, 6-0.