Carlo Ancelotti: “Nu e nevoie neapărat să câștigăm, putem face și egal”

Browse By

Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, a ținut obișnuita conferință de presă dinaintea meciului tur din sferturile UCL, care va pune față în față, pe stadionul Vicente Calderon, ultimele două finaliste ale competiției. Discuțiile dintre tehnicianul italian și reprezentanții presei s-au concentrat mai ales pe sistemul tactic și pe analiza ultimelor meciuri dintre cele două echipe.

Continuitatea dumneavoastră pe banca lui Real Madrid depinde de această dublă eliminatorie?
Nu cred, cred că acest lucru va depinde de munca unui întreg sezon, iar această partidă este doar o parte a acestui an competițional. Cred că analiza muncii mele se va face la finalul temporadei.

Ați identificat problema care vă împiedica să câștigați împotriva lui Atletico?
Fiecare meci pune o problemă și are o idee anume. Înfrângerile în fața lui Atletico au fost mereu diferite, e dificil să spunem ce s-a întâmplat. Am făcut o analiză, acum ne așteaptă cele două meciuri împotriva lor. Nu e nevoie neapărat să câștigăm, putem face și egal, până la urmă ne interesează să eliminăm o echipă complicată, așa cum este Atletico, care anul trecut a jucat cu noi finala competiției.

Suferă Bale de o accidentare minoră, de o supraincarcare musculara?
Bale e bine, este disponibil, așa cum este tot lotul. Mâine voi hotărî prima echipa, am la dispoziție toți jucătorii, care sunt în cea mai bună formă. Dacă nu va fi în cea mai bună formă mâine, nu va juca, voi folosi doar jucătorii care sunt 100% pregătiți. Trebuie să jucăm așa cum o facem de obicei, mizând pe viteză.

Dacă nu veți schimba primul 11, ce anume veți schimba în sistem?
Nu avem o problemă cu sistemul, cu 4-4-2 sau cu 4-3-3. Important este să jucăm un fotbal compact, să fim uniți, iar asta e o chestiune care ține de personalitate. Vreau să văd o echipă care luptă din primul până în ultimul minut, cu atitudine și curaj.

Aportul lui Bale în defensivă?
Implicarea în atac și în apărare privește toți jucătorii. Nu e vorba de câți jucători se apără, căci, dacă ar fi așa, aș juca cu șapte mijlocași și gata. Însă atunci, Simeone ar pune opt sau nouă și tot așa… Fotbalul nu e o chestie care ține de numere.

Mai mult despre Bale. Atitudinea lui.
Bale a făcut un sezon fantastic până acum, anul trecut a marcat în două finale și a fost decisiv în victoriile echipei.

Amintirea La Decima.
E o amintire extrem de prețioasă, am câștigat un trofeu care era foarte important pentru acest club. Acum, însă, suntem concentrați pe acest sezon și pe câștigarea unui alt trofeu.

Credeți că această opinie, că egalul este bun, va influența echipa?
E doar matematică. Von juca pentru a câștiga, dar nu avem obsesia victoriei. Putem să ne calificăm și cu două egaluri.

Real Madrid este favorită?
Este o dublă foarte echilibrată, fiecare echipă are șanse egale, însă nu ne vom schimba filosofia de joc.

Sergio Ramos și dorința lui de a marca.
Ramos este unul dintre jucătorii acestei echipe, însă sunt mulți alții cu caracter și cu personalitate.

Simeone.
Este un mare antrenor, a demonstrat-o în toate aspectele. Este unul dintre cei mai buni din lume și pentru mine este o onoare să mă confrunt cu el, dar îmi pune, de asemenea, și mari probleme.

Problemele la fazele fixe împotriva lui Atletico.
Am lucrat la acest aspect, cel mai bine ar fi să ne antrenăm cu ei, iar asta nu se poate. Am exersat aceste faze, însă nu excesiv; până la urmă, noi am câștigat La Decima pe baza unor astfel de momente.

Atletico Madrid
Este un rival foarte dificil, au o personalitate deosebită, mai ales în apărare, dar nu sunt o bestie neagră pentru noi. Îi vom trata cu maximum de respect. Nu avem o obsesie în ceea ce îi privește, ne dorim doar să ajungem în semifinale și să câștigăm La Undecima.

Veți odihni pe cineva în această dublă?
Nu, vom juca cu cea mai bună echipă posibilă, pentru că avem timp să ne revenim pentru liga internă.

Semieșecul Barcelonei la Sevilla.
Nu am văzut meciul, am luat cina și am fost la film în acea seară. Nu știu ce s-a întâmplat la acel meci. Mă bucur că încă mai putem lupta în două competiții foarte importante. Suntem, în același timp, foarte aproape de acest lucru și foarte departe. În UCL, mergem, deocamdată, cap la cap.

Ce admirați cel mai mult la Atletico Madrid?
Faptul că luptă din primul până în ultimul minut.

Left Menu Icon
Real Madrid Romania