Carlo Ancelotti: “Vreau sa raman la Real Madrid!”

Browse By

Carlo Ancelotti a comentat eliminarea echipei sale in fata lui Juventus Torino la finalul jocului de pe Bernabeu. Tehnicianul italian si-a felicitat jucatorii si a anuntat ca si-ar dori sa continuie pe banca detinatoarei Uefa Champions League: “Echipa a dat tot ce a putut, a facut tot ce trebuia sa faca. Am atacat mult, am avut multe ocazii de a marca. Daca e sa ne reprosam ceva, atunci este meciul din tur. Nu am jucat cu intensitatea pe care am avut-o azi, cand am dat tot in teren. Juve este o adversara foarte competitiva, a avut un sezon foarte bun. Pana la urma, eliminatoria a fost in favoarea lor, iar acum vor juca finala competitiei.Nu are niciun sens sa vorbim despre viitor acum. Mai avem de jucat doua meciuri in liga si trebuie sa ne concentram sa terminam cat mai bine sezonul. Apoi, ne vom reuni si vom vorbi despre viitor. Fotbalul inseamna o multime de detalii. Anul trecut, am castigat finala cu un gol in ultimul minut si s-a spus ca am avut noroc. Acum, nu putem sa spunem ca am avut ghinion, dar nici nu am fost foarte norocosi. In linii mari, pot spune ca sunt mandru de acesti jucatori, pentru tot ce au facut in acest meci si, in general, in intreg sezonul. E adevarat ca am avut momente de scadere de firma, insa toti au facut tot posibilul. Acum, cred ca Barcelona este favorita sa castige trofeul. Normal, daca clubul este multumit de munca mea, voi ramane, la ei este hotararea. mi-ar placea sa continui, insa clubul are dreptul sa schimbe antrenorul daca nu este multumit” a precizat antrenorul originar din Reggiolo.

Vicecapitanul Sergio Ramos a multumit fanilor pentru sprijin, dar considera ca Real Madrid nu si-a respectat statutul de favorita in aceasta dubla mansa: “Adevarul e ca e o lovitura foarte dura, am facut tot ce am putut in teren. Eram favoriti in aceasta dubla. Juve are meritul de a fi calificata, insa si noi am avut multe ocazii. Poate ca dupa golul lui Cris am crezut ca ne-am calificat, de aceea trebuie sa ii felicitam pe Juve pentru perseverenta. Dupa golul lui Morata, echipa a scazut mental, pentru ca este greu sa iti revii dupa ce ai marcat si conduci jocul. Toate infrangerile si esecurile au rolul de a ne ajuta sa invatam, sa devenim mai buni.ne doare, insa trebuie sa invatam ca daca ratezi in UCL, ramai acasa. Am apreciat atmosfera facuta de stadion si vrem sa le multumim si sa ne cerem scuze fata de fani” a incheiat fundasul nascut in Camas.

  • http://www.realmadrid.com.ro/ Ionut Florin

    E bine că vrei,sprânceană…şI eu vreau să călătoresc în timp,da’ din păcate e imposibil…nu ştiu ce fumează ăsta,da’ eu unu’ n-aş încerca.

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Spranceana :))

  • http://batman-news.com Victor Bratu

    Dupa tot ce a facut sezonul asta, a venit si concluzia marelui teoretician-tactician-psiholog: “Barcelona este favorita sa castige trofeul” Marsh ma!

  • sanbk2002

    Ia zi, Cristi Prisacariu, cum e cu declaratiile? 🙂

    • Prisacariu Cristian

      nu am ce sa zic , obiectivele sunt responsabilitatea managerului . Omu a facut ce trebuia, dand declaratia de despartire , multumind jucatorilor , care intr-adevar au dat totul , insa doar in anumite meciuri …
      Nu ma asteptam la altceva de la el decat io pozitie de “senioro ” , a declarat ca vrea sa ramana sa isi continue munca , ( lucru pe care il inteleg : cand iti faci intr-un an obiectivul anul urmator parca e un pic aiurea sa fii dat afara daca nu il faci ) . insa omu a zis ca vrea sa ramana dar va respecta decizia presedintelui , lucru care e normal .

      Aseara asta am zis ca ma astept de la el … sa se duca la presi si sa recunoasca greselile si sa lase decizia in mainile lui Florentino …

      Eu orice ar fi il respect pe acest om , si poate ca as vrea sa ramana si el 3 ani ca si predecesorul sau … acum noi doar vorbim , discutam , altceva nu putem face …

      • sanbk2002

        Stiu ca asta crezi despre el, iti respect parerea.
        Ideea e ca eu aseara iti spuneam ca va spune EXACT ce a spus, iar tu spuneai ca va iesi in fata presei si va recunoaste ca a gresit. Am martori 🙂

        • Prisacariu Cristian

          eu ma refeream ca va recunoaste in fata lui presi , insa ai dreptate , m-am asteptat sa isi dea drumul la gura mai mult … acu asta e …

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        In primul an a facut jumate de obiectiv in al doilea nici jumate. Plus ca e un alt context, el nu s-a lovit precum mou de un real luat de pe drumuri, umilit de barca si trimis in abisul disperarii. Parerea mea

  • sanbk2002

    Eu zic ca declaratia lui este foarte corecta, ca de obicei.
    Chiar nu vad ce ne putem reprosa dupa meciul de aseara, sau dupa sezonul acesta in care am luat, sa nu uitam!, Campionatul Mondial al Cluburilor (lejer, chiar) si Supercupa Europei.
    As mai fi adaugat doar declaratia ca rezultatul nu e foarte bun (am facut doar un egal cu o echipa ambitioasa, care a dat totul pe teren), dar nici dezastruos (caci daca, Doamne fereste, ne calificam, ajungeam in finala contra alora, si atunci era chiar dezastruos, pana si pentru standardele lui Carlo).

    • http://batman-news.com Victor Bratu

      superb!

    • Andrei Fox

      CMC și Supercupa Europei. Real Madrid. Cu tot respectul, cred că susținem alte echipe.

      • sanbk2002

        Era o ironie.

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    Este o greseala de traducere. Carlo a zis ca vrea sa ramana la Real Madrid… Castilla

  • alexax32

    Carlo a declarat ca e la fel ca in LaLiga, totul nu e jucat…. inca avem sanse sa jucam finala.

    • sanbk2002

      Buna asta!

  • R09

    mie unu imi pare rau de ancelotti adica chiar pare un profesionist dar nu ai voie sa fac greselile pe care le-a facut el al nivelul asta..2 campionate le-a pierdut pe mana lui si acum champions league la fel..a facut rotatii cand nu trebuia l-a fortat pe kroos pana i-a dat sangele pe nas..etc..ar fi bine pentru el sa plece la milan

  • Andrei Fox

    Sub titlul de mariajul meu în calitate de fan cu Ancelotti, vreau să fac o cronică asupra muncii lui Carlo Ancelotti la Real Madrid. În mare parte, va pleca, iar acum e momentul să tragem linie. Nu văd de ce ar rămâne. Iar mie unul, nu-mi surâde ideea, dar mai multe în cele ce urmează.

    Am atîtea gânduri, încât sunt sigur că am să uit câteva, dar sper să păstrez esențialul.
    Dragă, Carlo, știu că nu ai să vezi acest mesaj, dar vine din partea unui om simplu, a unui fan ce ține cu echipa asta încă de când învăța ceea ce înseamnă modul supin.
    Când am aflat că tu vei fi antrenor, am fost șocat. Nu vroiam să las destinul acestui club să fie condus de către tine. De ce? Ai peste 15 ani de carieră și ai doar 3 titluri de campion și 3 Ligi. Nu pun la socoteală restul. Pentru moment. Perioada ta de glorie a fost la Milan, același Milan care a avut în mână o finală de UCL, 3-0 la pauză, dar care a pierdut-o. Carlo, tot tu dacă nu mă înșeala memoria ai fost antrenor când Deportivo o elimina pe Milan, după ce italienii bătuseră acasă cu 4-0, nu? Ei bine, printre alte motive, de-asta nu te-am vrut. La PSG, în plină ascensiune și cu lot de superstaruri ai luat doar un titlu. Și-atît. Din nou, poate o să par ipocrit, dar dacă nici în Franța nu puteai lua titlul, înseamnă că ai o problemă. Toate astea culminând cu faptul că vii din școala italiană, care în cele din urmă te-a îngropat. Ironia e și mai mare când știi că golul calificării a fost marcat de Morata, un tânăr care atunci când ai venit, era la Real, dar pe care nici nu l-ai băgat în seama. Aseară, pe cît de ipocrit li s-a părut unora, mai avea oleacă și plângea. Dar, nu e vina ta, Carlo, nu? E vina zeilor.
    Carlo, ai făcut și lucruri bune! Modric, care a devenit exponențial pentru noi, Angel, care a făcut cel mai bun sezon al său de cînd era la noi, Ronaldo, 2 Baloane. Liniște la club. Mă rog, pentru cei de-afară, deoarece acele persoane care au pătruns mai adânc în problemă știu că presa ți-a fost aliat. Alți antrenori nu au avut parte de același tratament. Gen Pellegrini, care deși a pierdut titlul la 3 puncte, a fost făcut praf și pulbere de presă pentru a-i se face loc lui Mourinho.
    Un prieten zicea că fără căpățâna lui Ramos rămâneai cu o Cupă. Cât de adevărat, Carlo… tu care ai avut un loc cu mult peste cel a lui Mourinho, dar cu care nu ai fost în stare să faci mai multe. Păcat. Pentru că hai să-ți spun ceva. Pellegrini a pierdut titlul contra celei mai bune echipe din istorie cu 3 puncte în minus, golaveraj de 102 goluri date și 35 primite. Mourinho a pierdut titlul contra celei mai bune echipe din lume, tot Barcelona, cu golaveraj de 102 goluri marcate și 33 primite.
    Tu, dragă Carlo, ai pierdut titlul cu tot cu 3 puncte, culmea în fața rivalilor noștrii care până a venit tu, habar nu aveau ce înseamnă aia victorie, finala Cupei făcând excepție. Golaveraj, 104, goluri marcate, 38 primite. Dragă, Carlo, UCL nu te scoate din fața faptelor. Și-anume că ai sacrificat un campionat, dar în ce manieră. Locul 3 cu doar 2 goluri marcate în plus față de cei 2 predecesori ai tăi. Ce diferență, mare, nu? Dragă Carlo, știu că te-ai tot ferit să dai explicații, iar când lumea te făcea mano floja, adică mână slabă, ziceai că cu mâna asta ai luat 3 Ligi. Ok, mă înclin, dar Carlo, explică-le tu ălora de ziceau că tu a să faci echipa asta să se apere cum de ai mai multe goluri primite decît predecesorii tăi. Ăia aveau o apărare improvizată, ai avut una dintre cele mai bune, ești din școala italiană. Deci? Ce ai făcut?
    Aaaa, să nu uit. Lecția cu Bayern a fost una monumentală, da!!!! Dar, Carlo, un amic are ceva să-ți zică. Fratilor, pana in minutul 93 noi nici nu ne-am apropiat de Decima. Nimic mai adevărat, nu-i așa? În concluzie, de pierdeam La Decima, lecția ta rămânea la stadiul de frumusețe.
    Și uite așa trecuse sezonul, ne aștepta o vară fierbinte, una în care proiectul tău să se contureze și mai bine. Lucru care nu s-a întâmplat. Au fost aduși jucători care au trebuit să-i înlocuiască pe cei care au plecat, dar atât. Ai zis că nu ai nevoie de nimeni, ai cel mai bun lot din lume.
    Carlo, când îți reproșam că ești mano floja și că termenul rotație îți este necunoscut, lumea mă înjura, mă făcea în fel și chip, dar aseară te-a eliminat un jucător pe care tu nici nu l-ai băgat în seamă. Deci asta înseamnă că oarecum ăla avea și are valoare și că eu am dreptate. Carlo, vei pleca de la Real, dar încă nu-mi vine să cred cum n-ai reușit să rezolvi fazele fixe. Sincer. Asta ca o paranteză.
    Carlo, acele 22 de victorii consecutive urmau să-ți prelungească șederea. BOOOOOOOOOOOOOOOOOM! De-atunci, totul s-a dus de râpă. Eu sincer, nu-mi aduc aminte de un antrenor de-al nostru, fost, să fi fost răsplătit cu o prelungire în plin sezon. Dar nu vara, ci fix la trecerea între ele. Nup, chiar nu-mi aduc aminte. BOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOM! Din nou. De-atunci, echipa asta nu a jucat mai nimic. Identitate ioc, respect ioc, faze fixe, ioc. Carlo, nimic! Nu te supăra, dar ăsta e adevărul. Știu că nu mă vezi, dar eu mă rog ca aceste gînduri să ajungă oarecum la tine.

    Dragă Carlo, mă pregătesc să spun, dar acest comentariu, mai puțin Blandetto ți se potrivește de minune.

    Ok. Acum ca mi-am limpezit creierul si am citit randurile de exceptie ale lui Florin, imi permit la rece sa fac o analiza. Carlo Blandetto, antrenorul cu trei tiluri de campion in 25 de ani de cariera, nu e la prima experienta in care rateaza calificarea dupa o mansa retur catastrofala! Daca voua va place unde s-a ajuns si va place ce joaca aceasta echipa, atunci ramaneti cu el fratilor, suportati-l, apreciati-i jocul inexplicabil si slaviti-l. Eu nu mai pot. Nu mai pot sa vad un Madrid cu atata calitate in lot (o calitate mult, dar mult superioara lotului lui Mourinho, pt ca Ancelotti ce jucator a vrut a primit) care nu stie ce sa faca cu mingea in ultimele 30 de minute ale unui meci decisiv, la doar cateva zile dupa ce a ratat primul mare obiectiv al sezonului. Ok, fratilor, va doriti un antrenor educat si manierat, un bun manager precum Blandetto, atunci asumati-va faptul ca mano floja asta este un incompetent din punct de vedere tactic, un lousy ca preparator fizic si un tehnician care habar nu are ce inseamna cuvantul rotatie in fotbal. A adus Decima, veti spune, nu? Fratilor, pana in minutul 93 noi nici nu ne-am apropiat de Decima, asta ca sa nu explicam contextul general: Barcelona nu-l avea pe suarez, neymar era ba accidentat ba neacomodat, messi in cel mai slab an al carierei, etc…Blandetto a avut oameni buni totul: jucatori de sute de milioane adusi la cheremul sau, presa cea mai favorabila din ultimul deceniu pt un antrenor, un presedinte care l-a sustinut la greu,vestiarul care e 100% langa el, publicul care nu l-a sustinut frenetic dar nici huiduit vreodata vehement, inclusiv unele arbitraje favorabile pe alocuri! Pai se compara ce face Blandetto cu ce face Luis Enrique? Hai sa analizam contextul…prieteni…pe cel al italianului l-am explicat: enrique nu a avut nici presa de partea sa, nici macar conducerea nu l-a sustinut cand era cazul (vezi declaratiile presedintelui), iar Xavi, Messi si Neymar i s-au urcat in cap. A cerut un fundas de top i-a fost adus Mathieu!!!!! Cu toate astea a inghitit presiunea extraordinar si barca joaca fantastic cu Lucho impunandu-si stilul! Va face tripla…pai se compara cu ce ne-a oferit Carlo in doi ani de zile?!?!?! Daca voi ii faceti lui Blandetto statuie, Luis Enrique merita 1000 de statui si toate poleite cu aur! Cand ai totul de partea ta dar nu esti capabil sa bati valencia pe teren propriu sau juve pe teren propriu nu meriti sa castigi nimic, pt ca nu joci nimic, desi erau doua momente in care puteai ramane in carti si salva un sezon. Dar echipa asta in 2015 nu a facut un meci bun si credeti-ma nu e vina mea! Daca in opinia voastra, Madridul vostru trebuie sa duca mingea in banda dupa o posesie perfect inutila intre Ramos, Kroos, Isco si James apoi sa centreze pentru a antrena fundasii adversi in jocul aerian atunci eu imi fac mea culpa si imi asum tampeniile pe care le spun.

    Carlo, Enrique ți-a cam făcut-o, nu? smile emoticon

    Carlo, tridentul lor marchează cît o echipă de fotbal, tu l-ai retras pe Bale, lucru de semnalat toată lumea. Dar el merită spânzurat, tu statuie. smile emoticon

    Carlo, Carlo…

    Am fost martorul multor schimbări. De antrenori, de jucători, încât acum eminenta ta plecare nu mă suprinde, nu mă dă pe spate. Au pățit-o și alții, vei urma și tu. Din păcate și cu o micuță pată pe CV-ul tău. Nostalgicii vor spune că sunt ipocrit, că uit cine ne-a adus 4 trofee. Nu, Carlo, n-am uitat, stai liniștit. Ba chiar de altfel, după ce s-au calmat spiritele, le-am zis câtorva prieteni că pentru La Decima meriți să stai 10 ani. Nu regret acele cuvinte. Sincer. Dar în fotbal, rezultatele contează, nu trofeele. Drept dovadă, La Decima nu te ține 10 ani pe bancă. Cu atît mai puțin la Real Madrid.

    Carlo, pe final, e timpul să-mi iau rămas bun de la tine. Personal, îți mulțumesc pentru ceea ce ai făcut.
    Per total, mandatul tău a fost un 50 la sută eșec, 50 la sută de aplaudat.

    E timpul ca Realul meu să pornească la un drum nou, dar nu cu tine, deoarece nu meriți. Și nu neapărat din cauza lipsei de trofee, ci din cauza greșelilor de amator pe care le-ai făcut la cel mai mare club din lume.

    Nu mai vreau să văd cum în vară nu ceri nimic, decît poate pe Verratti și după aia zici că nu mai ai nevoie de nimeni.

    Nu mai vreau să văd cum îți bati joc de Navas, Varane, Isco, Silva, Illarramendi pentru care ai avut ofertă de 25 de milioane, dar l-ai păstrat. Ai promis că va juca. Am văzut.

    Nu mai vreau să te văd cum ne zici că te uiți la filme în loc să-ți studiezi adversarii, nu mai vreau să aud promisiuni, dar tu să mesteci doar gumă pe bancă, iar alții să se agite.

    Nu mai vreau să te aud cum ăla e intocable, iar rezerva lui nu poate face nimic deoarece știe că indiferent de situație, ăla căruia i-a luat locul e intocable.

    Nu mai vreau chestii de amator. Carlo, nu suntem Chiajna.

    Și m-am oprit. Succes la noua ta echipă, care va fi aia.

    Dacă totuși, rămâi, intru în SS.
    Echipa mea merită mai mult.

    Cu drag, Fox.

  • Negru

    Maaaa! Aia ce l-ati vrut plecat pe mou la meciul cu dortmund cand am intors pana la 2-0 scoru, sau cu super bayern-ul lui Jupp cand am pierdut la penalty-uri!!! E bine acuma? Va plave letargicul joc si real madrid-ul acesta? Fi-va-r mecla si opinia al dreq!

    • Andrei Fox

      Haterule.

      • Negru

        Tzâganule!!!!!

        • Andrei Fox

          Droguri!

          • Negru

            Numa Mary Jane, e ok?!

          • Negru

            Prietenul virtual Andrei, te rog nu mai imi da add pe facefuck, nu mai am treaba cu voi acolo de vreo 3 sapt. ma bucura faptul ca azi ai observat si mi-ai dat add, am si plecat deja :)!! Nu mai vreau sa ma crucesc zi de zi!! Aicea e casa mea madridista, intre Klauss, Titi, MirceaMM, Ben Marius, Atro, Riley, Bembiluna, Codrenescu, Angelito, si multi altii! Mersi de intelegere!!!

          • Andrei Fox

            Am fost cam absent, altminteri nu permiteam asta.

          • Negru

            Nu-i nimic. Eu vreau sa nu fac parte de acolo, si nu din cauza ta, ok? Mersi!!

          • RaresMadrid

            Negrule de mine ai uitat…mi-ai dat si invitatie pe Filelist in 2009 :))

          • Negru

            Nu am uitat, am scris si multi altii! Ca ma doare degetu sa va insuri pe toti!

    • zece

      Super Bayern nu era atât de super în 11-12. Erau mai mult Never Munchen.

    • bembiluna

      am stat si m-am gandit. ma rog, treaba asta nu imi prinde mereu bine, dar trebuie sa va spun la ce concluzii am ajuns. deci Carlo: venit dupa Mou (marea mea iubire, dar nu asta conteaza), gaseste un lot super echilibrat, pregatit fizic excelent, cu un moral bun, in sensul ca se reobisnuisera sa castige si aveau chef sa demonstreze o gramada. primeste ce vrea el, super vedete toate, nu se uita nimeni la bani. amaratul de portughez fusese balacarit ca nu baga canterani, Carlo vinde Pipa, Calleti, Lopez, Morata si e ok. echipa aluia juca contraatac super, dar era naspa ca baga autobuzul, Carlo joaca doar pe benzi de ma prind si eu si e ok. ala aduce pe te miri ce bani jucatori ca Ozil, Varane si Fabio (e fotbalist, dar deh, nu place), Carlo primeste Illara, 40 de milioane si Lucas Silva si Bale si Kroos si astia ori joaca pana cad morti (Kroos), ori joaca unde nu trebuie si ii fluiera tribuna (Bale), fie, pur si simplu nu joaca deloc si s-ar putea sa li se cam fi luat de magia Realului (Navas, Lucas Silva). deci, in gandirea mea evident subiectiva si murdara, ma intreb, ce Dumnezeu ii mai trebuie lui sa faca treaba?

      • sanbk2002

        Noroc.
        Nu are deloc noroc!

  • psycho

    antrenorul adus cu atatea insistente,eforturi,surle si trambite..marele strateg si caracter s-a dovedit a fi principala mana moarta,un fiasco evident in a doua descalecare a lui perez.acest habarnist este un

    antrenor de conjuncturi favorabile,un antrenor arhaic fara viziune care facut din real madrid o strutocamila dupa chipul si asemanarea lui. a parjolit terenul,a otravit apele ,si-a dat corigentele la noi (copa-campionat-ucl) ,ne-a inchis in beci cu lumina stinsa si mai are tupeul sa ceara continuitate.
    stimate domn,esti o nulitate din punct de vedere fotbalistic si ti-ai batutu joc de un lucru sfant..Real Madrid Club de Futbol.fotbal nu mizeria asta pe care ne-o servesti de doi ani .
    acum si numai tarziu trebuie rupt contractul,gasit un antrenor cu capabilitati tehnice dovedite si nu basme ca la italian ca pana in pretemporada sa existe un plan tactic pus la punct si trecut la reconstruit.

  • Negru

    Eu sunt curios de parerile celor mai experimentati, titi, gabi petre, si altii, care au prins si alte vremuri, nu numai cele de dupa 2000, ce ziceti domnilor? M-ai vazut-ati asa Real Madrid inainte de era Perez…..eu inca nu-mi revin!

    • angus

      nu-am jucat infect, orice ai spune, am avut o caruta de ocazii, bale a jucat ok, ronaldo la fel, am avut si putin ghinion si din pacate pare ca avem probleme la finalizare.

      din cauza tuturor care anunta ca ronaldo a dat 3000 de goluri pe meci, atunci cand nu maracheaza spunem ca a jucat prost. total fals. este foarte greu sa ajungi de 2 ori la rand intr-o finala CL, chiar si pentru Real Madrid.

      Nu-i dracu chiar atat de negru. vreau sa ramane acelotii, nu terbuie schimbat nimic, pe ici pe colo cate o rezerva buna. lipsa lui modric se vede rau de tot, chiar daca nu terbuie as stam intr-un singur jucator, nici nu poti cumpara o rezerva de acelasi nivel. asta este 🙂 eu zic ca am isit cu capul sus, real ramane o echipa foarte periculoasa, am atacat mai mult, am aratat fotbal.

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Te respect, dar ce numesti tu fotbal? Mingea aruncata in banda si centrata la nimereala in careu?

        • psycho

          ..a la carlo.meniul zilei de post.

        • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

          ” Mingea aruncata in banda si centrata la nimereala in careu” Esti rau, aia e tactica “trade mark” Ancelotti vs. aparari bune.

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Asta pare din perioada Halagian, pe bune 🙂 “Focul la ei” :))

          • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

            e ft buna tactica… doar ca personajele potrivite nu le avem.. in spetza jucatorii meserie cu capul

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Ok. Dar de ce joci asa ca nu ai jucatorii potriviti? Mi s-a parut lipsa de idei si disperare, ceva de genu’ hai ca poate iese ceva

          • sanbk2002

            E unu’ in Romania la fel de prost…inspirat. Si el joaca “cu centrari in careu” pentru oameni de 1,65…Dar la fel, joaca 90 minute acelasi lucru, indifferent de ce iese din ele.

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Cine, prietenu tau mr. G ?

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Ba m-am prins, dar m-ai lovit in plin. Nici nu stiu ce dracu am gresit in lumea asta de la echipele mele de suflet au ajuns doi antrenori atat de slabi.

      • Adinho

        E foarte binevenită şi o abordare optimistă, mai ales în situaţiile de criză.Dar să privim jumătatea plină a paharului şi să aşteptăm o nouă minune pe viitor nu este chiar soluţia optimă.Numai ce foame am tras pînă am luat La Decima…Real Madrid deja este un fenomen în lume şi nu trebuie să se mulţumescă doar cu catalogarea de “echipă periculoasă”.Cred că să mai aşteptăm un deceniu pînă la cîştigarea unei noi ligi ar fi un scenariu grotesc.

  • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

    Nici acum nu-mi vine sa cred ca ne-a scos Allegri..

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Cred ca nici lui

  • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

    Hm, Ramos :”We have to be united. If there is someone you can talk positively about, it is Ancelotti. He doesn’t depend on me, if he did then he would obviously stay here”

    Kroos :”Ancelotti is a top coach. I love working with him, he’s a great coach. I enjoy playing for him, the rest is not my decision.”

    Marcelo : ““The manager is a winner. This year we have not been able to win two titles but I think that Ancelotti will stay on because he is a great manager”.

    Jucatorii il vor, presa nu-l critica prea tare, stadionu idem, sa vedem cum muta Perez.

    • Negru

      Ce bolovani! Incredibil…..avem un vestiar unit si o presa super, pacat ca jucam nimic! Trist, f.trist

  • Adinho

    E ceva normal ca un antrenor să dorească să stea pe banca RM.Carlo se va bucura de toată recunoştinţa clubului şi a fanilor pentru munca depusă.Valoarea lui Carlo ca antrenor al Realului a crescut şi mai mult, deci are un CV foarte competitiv.

    Sunt de părerea că Klopp este varianta perfectă pentru clublul nostru.Dacă ar reuşi germanul să impună echipei stilul acela caracteristic lui Dortmund cînd a ajuns în finală..Real ar fi o echipă letală.

    P.S: Carlo,
    Grazie mille e arrivederci!

  • psycho

    jucatori-antrenor-presa….sper ca nu si-a pierdut mintile perez

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    The rumors about the potential replacements for Carlo Ancelotti
    have started. The future of the Italian coach will be decided when the
    season officially ends two weeks from now, as Butragueño and Ancelotti
    himself confirmed after the game. He could ultimately stay as Real Madrid’s coach because the board thinks there are no obvious candidates to replace him.

    However, Jürgen Klopp is
    obviously the one man who has the better odds to become Real’s coach if
    Ancelotti finally leaves. Klopp announced he will leave Dortmund at the
    end of the season and while many thought he was going to join the
    Premier League, it now seems that Real Madrid could be his final
    destination if Los Blancos sack Ancelotti.

    Either way, if Real Madrid
    bring Klopp in, many more changes are expected, as his coaching style
    would probably requiere other players on the roster. Keeping Ancelotti
    might be the most reasonable decision and the one Real’s board makes.

    Bhaaaaaa?? am innebunit cu totii,inca un an cu asta????????? Florineeeee ziii cevaaa?????????

    • psycho

      cr spuneam acum cateva zile.fara optiune viabila suntem blocati cu broscarul.

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        hai frate ca e plina piata da-o incolo…ai Klopp, Heynkes, Low, Benitez, Villas Boas, Emery, Zidane, Michel, Paco Jemez, Bielsa!!!

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          La dracu, chiar si Allegri

          • Negru

            Ce maaa, chiar si simeone si ala de la cordoba!!! Sa nu vb de ala de la valencia!!! 🙂

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Ala de la Valencia e smecher tare

          • psycho

            …si mai tare

          • psycho

            tare asta.

        • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

          Imho, Benitez, AVB, Zidane, Michel, Paco si Bielsa sunt sub Ancelotti si ar fi un pas inapoi. Low si-a prelungit contractul in martie si nu-l vad plecand inainte de Euro. Heynckes are 70 de ani. Singura varianta e Klopp

          • Negru

            Atro?! Ce te tot bagi! Nu stii nimic ba, realul lui ancelotiiiiitttii broscaru’ joaca fotbal, …… Cand nu joaca contra nimanui!!!

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Bre, imi e frica de o spirala ca aia din ’03 – ’06. Ancelotti are multe bube si nu cred ca trebuie sa ramana dar sincer cred ca se poate si mai rau. Sa-l dea afara, no problem, dar sa avem o varianta care sa asigure progres, pe cat posibil bineinteles.

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Si mie mi-e frica de ce zici, acum fara misto.. Sa vina 6 ani ca aia si apoi poate revine mourinho sa me scoata iar din rahat

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Vine Guti, pana atunci acumuleaza experienta

          • Dorian Preda

            Hahaha ce show ar fi!!!!

          • Negru

            sper ca nu ai gura suprcata 🙂

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            De acord. Dar eu pe bielsa il vad peste carlo, alex. Sincer

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Asa e, dar argentinianul are alte probleme. E o bomba cu ceas care nu stiu cat de bine s-ar potrivi la Madrid. Cred ca ai vazut/citit asta http://www.marca.com/en/2014/09/05/en/football/international_football/1409932919.html iti dai seama ce ar iesi la noi :))

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Stiu, ai dreptate aici, dar ca antrenor e senzatie.. Si inca nu a avut calitate pe mana cum ar putea avea aici…. Plus ca ii plac sud americanii iar noi avem navas, danilo, marcelo, lucas, casemiro, james, chicha…. Pe bielsa il vad jucand la madrid 352 cu bale si danilo in benzi, cu ronaldo varf

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Iar echipele omului, joaca Fotbal, insa le inchide astora gura in vestiar in secunda 2, de unde va rezulta ceva de genul ori va omor eu pe voi, ori voi p mine. Eu l-as vrea alex, e meseriash

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            E antrenor, asta e clar, da’ nu este genul de om pe care l-as vedea lucrand cu un vestiar ca al nostru. Ramos si Ronaldo cu Bielsa, haha. Bielsa cu media spaniola si politica din jurul clubului? nu vad o compatibilitate. Daca pleaca italianul, Perez trebuie sa aduca un antrenor care sa inchida gura fanilor, sa multumeasca media si cel mai important, sa fie acceptat de vestiar. Imo, Bielsa nu e potrivit.

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            In esenta ai dreptate si sunt de acord cu ceea ce spui, sincer. Adica si eu gandesc cam tot in sensul asta, dar daca e sa fiu obiectiv sau realist, frate, astea e clar ca nu sunt conditii pentru a antrena Real Madrid!! Pt a veni la Madrid trebuie sa ai rezultate, personalitate, psihologie fina, un background puternic al performantelor si atitudine de campion. Astea ar trebui sa fie standardele.Iar in enumerarea asta se incadreaza putini antrenori: as spune Mourinho, Klopp, Heynkess, Van Gaal, Low…de unde rezulta o singura varianta viabila: JK

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Corect. De aia nici nu-mi fac mari sperante ca o sa incepem sezonul urmator cu altcineva pe banca. Daca neamtu’ zice nu, bula noastra de sapun numita ‘antrenor nou de la anu’, se cam sparge. Acu’ n-avem altceva de facut decat sa vorbim si sa asteptam, mai ales ca baietii s-au gandit la inimile noastre si ne-au ferit de palpitatii pe 6 iun.

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Partea cu “ori voi, ori eu” nu tine, precedentu’ a incercat asa ceva cu unii si stim cu s-a terminat. Il vezi pe Perez iesind in conferinta de presa si spunand, l-am vandut pe Ramos pt. ca nu se intelegea cu Bielsa? Eu nu.

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            In niciun un caz, asta e clar. dar tare as vrea unul ca asta nebun sa scoata untul din ei si figurile de superstaturi de pe umerii unora. mie imi place El Loco, imi place ca si filosofie, sunt convins ca fanii l-ar indragi imediat iar la ce fotbal ofera…n-am emotii ca nu va fi acceptat. Vestiarul nu-l accepta? dar cine sunt baietii astia din vestiar? Or fi niste pui de Bernabeu si Di Stefano si nu stim noi?

          • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

            Nu sunt, e clar, dar e la fel de clar ca ei dicteaza. Sau cel putin asa mi se pare, se poate sa gresesc. Cu fanii( in special cu cei de pe SB) e alta discutie, reactiile sunt atat de ciudate si aleatorii incat nu stii la ce sa te astepti. Klopp e un Bielsa light si mi se pare varianta ideala. Are cojones, charisma, palmares, e Antrenor! si asa mai departe. Daca i se acorda timp si mana libera sunt sigur ca o sa faca o treaba exceptionala

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Perfect de acord. Klopp e super antrenor in opinia mea. Dar trebuie sa stie cum sa ii ia pe dictatori

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Moama si ce charisma are, presa ar fi in extaz cu el… apoi l-ar rupt in doua, ca asta pare mai nebunel decat Mou si cred ca si mai grosolan :)))

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Sincer nu vazusem ce mi-ai trimis tu, dar pt cine nu are curaj sa acceseze linkul, va reproduc partea mea preferata: “My assessment of this transfer window is a negative one. I think the president made me promises he knew he could not deliver on”, the coach said in a press conference.

            “None of the players signed were requested by me. We wanted Stambouli or Alderweireld. I found out about the sale of Lucas Mendes to Qatar at the last minute. I found out about the signing of Doria when he was undergoing his medical. I didn’t want him”,

            ATITUDINE! Asta vreau sa vad si eu la Ancelotti, ca vine si ne ofera niste raspunsuri, nu diplomatii de doi lei. Il vreau si mai tare acum pe Bielsa, jur, il iubesc.Uite cat e de nebun :))))

        • psycho

          primii trei

          • psycho

            culmea,toti trei nemti.

    • psycho

      daca ramane stie si el ca este doar un compromis.

    • Negru

      Asta mai ramane, atata ipocrizism la madrid nu am vazut demult!!! Nu mai inteleg nimic. Marcelo kroos si ramos declara ca il vor numai pe el, is dusi toti cu capu’

      • psycho

        experimentul,puturosul si invizibilul…ca sa fiu rau si al dracului

      • sanbk2002

        Negrule, e normal ca ei sa il vrea pe Carlo. gandeste-te ca intr-un department la birou ai cateva “superstaruri”, profesionisti foarte buni, care sunt foarte constienti de valoarea lor. Ei, acesti superprofesionisti au de ales intre a avea un Director care ii ia la picioare si-i tine in presiune constanta pentru a fi tot timpul concentrati la job si un Director care iese cu ei la bere si oricate prostii ar face ii pupa in fund. Atentie, ii pupa doar pe aceia care sunt superstaruri-lideri de opinie. Pe cine crezi ca ar alege ei?
        Pe de alta parte, mi se pare ca e rolul Companiei sa ia masuri si sa-l dea afara in suturi pe Directorul care nu “face profit” cu respectivele superstaruri, ci doar intretine o atmosfera prietenoasa de lucru la birou!

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          Bha nu stiu cum sa zic, dar pe baiatul asta il iubesc. Atat, declar si semnez! Sanbk2002 is my hero!

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Florine, baga un sistem din ala sa dau mai multe like-uri :)))

  • psycho

    sa multumesc ce antrenorului?!
    …halul in care a ajuns sa arate campioana entitre a europei,seninatatea cu care ne-a scos sistematic din toate compeitiile,lipsa oboectuoui muncii in sine(de fotbal vorbesc senor),limba de lemn atat de cunoascuta noua celor din est,faptul ca a irosit talente pe hachite personale ,ca are viziunea ,curajul si inspiratia unui antrenor de fotbal judetean..lpana si norocul tau porcesc proverbial te-a lasat ,deschide ochii si realizeaza ce ai facut din echipa asta.da-ti demisia nesimtitule si nu astepta sa ti-o ceara cel care l-ai distrus.si daca vreioti sa pleci si cu cativa jcatori la pachet.hai sictir!

  • psycho

    sa-mi bag picioarele,as vrea sa vad bernabeul gol in ultimele doua etape.
    sa joace ancelotii si compania in fata scaunelor goale.

    • psycho

      ..ei cu banii noi cu umilintele.te urci in avion,pleci la un pol sau tropice,doua trei bai de multime pentru prosti,cateva contracte noi de publicitate si vara a trecut.te intorci si incepi sa le servesti suporterilor aceleasi clisee despre club,istorie,emblema,etc.

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    Inteleg ca la finalul meciului, fanii au scandat numele lui Mourinho. Cam tarziu, domnilor. Acum avem liniste in vestiar, nu?

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    Bhaaa, care votasi cu Benitez? Cinco, oltene, tu??? Florine, sa nu masluiesti votul, va indemn romani, madrileni: Votati Ancelotti!!! Carlo, te iubim ca ca tine nu gasim!!!

    • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

      Florin, 100% 🙂

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Sau Costel :)))

    • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

      Eu am votat Carlo. Partile lui bune depasesc cu mult partile lui rele.
      Plus ca rar gasesti un asa antrenor care sa ii faca pe jucatori sa joace cu placere si ca un grup unit.

      Este corect sa dam cezarului ce e al cezarului.

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Or juca de placere oltene, dar paradoxal NU JOACA NIMIC

        • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

          nimic e nimic

          ca nu joaca eficient, e altceva

          nu amesteca nimicul cu ineficientul

      • Negru

        :))))))))))))) esti nebun de legat ba dumitre!!!

    • RaresMadrid

      Haide mai Flroine maaaai
      Si eu care vroiam sa votez cu Chirila sau Sumudica :)))

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Nu-mi place, rautatea nu-mi place domne! Pai care e diferenta intre ei si Carletto?

  • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

    Eu cred in Carlo!!!

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Oltene, daca imi zici si de ce te salut cu respect

      • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

        Pentru ca el prin felul sau de a fi a dat incredere jucatorilor sa se exprime liber pe teren, au pofta si placere de joc, Benz, Modric, Pepe, Ramos, Marcelo, Isco, James, Cris etc.. toti joaca aproape de maximul calitatii lor. Carlo a scos untul din ei.

        Plus a intarit spiritul de echipa. Armonia in echipa. Construim pe baze solide.

        A gresit ca nu a rotit jucatorii si unii au fost epuizati fizic, Kroos de ex, altii s-au accidentat si altii s-au plafonat mental dupa o suita incredibila de meciuri super top.

        Avem nevoie de un plus de rezerve de calitate pe banca, care sa acopere in momente cheie lipsuri din primul 11.

        Aici sa mai lucreze Carlo.

        In rest la relatia cu presa, cu fanii, cu alte cluburi, Real Madrid este un club respectat si admirat si Carlo are un mare rol in asta.

        Toata Europa se fereste de noi, stie ca noi sclipim cel mai mult, insa nu suntem constanti. Si aici trebuie lucrat, la hambre. Dar dupa atatea trofee in ultimele 2 sezoane, Cupa, Champions, Super Cupa Europei si Cupa Mondiala a Clubulurilor, ne-a mai scazut din hambre.

        Insa esecurile din sezonul asta, vor fi o motivatie extra in sezonul viitor.
        Asa cum Barcelona sezonul trecut nu a pupat nici macar un trofeu, si in asta e aproape de toate.

        Noi de bine de rau am luat cate 2 trofee pe sezon.

        Plus ca eu cred in continuare in castigarea Campionatului. Os fi nebun, nu os fi. Eu undeva in sinea mea cred ca vom avea o bucurie la final de sezon.

        • Andries Vasile

          Nu există om în România și antrenor de footbal cu calitatea și meritul de al critica pe Carlo !!! Toți suntem 0 pe plan footbalistic fără nici un merit ! Analizăm superficial , subiectiv după preferință și departe de obiectivitate !!! Eu merg pe Carlo și sper că Ancelotti să stea ani mulți la Madrid ! eu cred în stabilitate și continuitate nu în păreri proaste date de niște mameluci. Hala Madrid !

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Vasile, eu, tu, si toti ceilalti nu vorbim aici in calitate de specialisti ci in calitate de fani. Eu ca fan nu pot sa vad cum echipa mea de suflet, pentru care poate nu dorm noptile si apoi merg la serviciu si comit o greseala (aka, a se subintelege ca azi mi-am luat 10% pe trei luni) nu e capabila desi are in atac jucatori de 500 de milioane de euro sa desfaca o defensiva buna, dar nu exceptionala formata din luptatori de gherila de-o seama cu eroii de la Termophile! Nu pot omule sa ma abtin si sa spun: bha eu sunt un amator, Carlo e zeu. Acum pe bune, ma gandesc ca se subintelege faptul ca noi suntem niste neica nimeni, niste fani cretini si puerili care discuta despre echipa lor favorita si nu pot influenta cu nimic nimicul existent in jocul Madridului. Prieten drag si coleg de suferinta, fotbalul nu e tocmai fizica cuantica, e relativ usor si are cei mai multi adepti tocmai pt ca multi considera ca se pricep. Si eu cred in stabilitate si continuitate si l-as fi vrut pe Mourinho 30 de ani la Madrid pt ca vedeam in el ceva. Faptul ca in carlo nu vad nimic nu ma transforma in “mameluc” amice, pt ca daca ne chinuim sa adunam meciurile in care am suferit alaturi de echipa asta din 82, consider ca am si eu dreptul in calitate de fan sa spun: da domne, nu-mi place ala. Tocmai mi-au retras astia niste bani din cont (putini ce e drept, 60 de euro) pt chestia aia de carton…poate cu banii aia puteam sa ma duc la curve, sau sa-i cumpar copilului ceva…eu prefer sa-i dau la club, desi nici dracu nu tine cont de ei. Prietene, dintre noi nu stiu cine analizeaza superificial. Cu ce te da pe spate acest mare antrenor? Cu faptul ca a castigat UCL dintr-un noroc chior intr-un context norocos? cu faptul ca isi bate joc de niste baieti pozitionandu-i dupa criterii de el stiute in pozitii total gresite? Sau poate cu faptul ca acorda foarte multa incredere intregului lot. Vad ca Ramos, Kroos, Marcelo sunt vocali…normal ei joaca…as vrea sa aud si ce cred Jese (app, ti-a placut ce i-a facut favoritul tau lui Jese, nu? am voie sa zic ceva de rau? te rog?) Coentrao, Illarramendi, Chicharito…Morata am vazut ce a zis…si nu cred ca i-a placut lui Carlo…dar lasa ca i-a mai pregatit copilul o palma si l-a rezolvat aseara. Da, sunt de acord, toti suntem 0 pe plan fotbalistic in comparatie cu el (amuzanta chestia asta, ce lovitura ne-ai aplicat,noi credeam ca suntem scoliti la coverciano cu totii) astfel ca propun ca site-ul asta sa se inchida! Cum dracu de indraznim toti cretinii (ce e drept, cam multi) sa ne ridicam impotriva maestrului Carlo. Te rog sa ma ierit Vasile, imi recunosc nepriceperea si lipsa de echitate. Carlo for ever! Da-le dracu de rezultate si de joc. toata viata mi-am dorit sa vad un Real Madrid asa de steril si de sterp, ii multumesc italianului ca mi-a indeplinit visul. te imbratiseaza “un mameluc” nepriceput.

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            culmea e ca tu ai vrut sa jignesti folosind termenul MAMELUC, dar te contrazici in istetimea ta singur: sa stii ca mamelucul, in unele acceptiuni, e lipsit de pareri proprii….frate, noi avem propriile pareri, cum o rezolvam ca suna a paradox?

          • Andries Vasile

            De ce spun asta , pentru că mulți de aici îl atacă la persoană , la calitatea lui de antrenor de parcă ei ar faceo mai bine , repet la fel de mult sufăr și sunt dezamăgit , eu trăiesc în Madrid și încerc să adun opinii diferite de la jurnaliști , foste legende etc. oamenii critică dar o fac întrr-un mod constructiv . Să arunci așa vorbe la întîmplare doar că ești supărat nu este o justificare !

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Eu nu contest omul Ancelotti pt ca nu il cunosc. Nu contest antrenorul ancelotti pt ca are rezultate cu care poate da oricui clasa, eu contest antrenorul ancelotti la real madrid! filosofia sa nu se pupa cu ceea ce inseamna filosofia clubului asta, e simplu. Daca tu crezi ca atunci cand cineva greseste noi in calitate de iubitori ai acestei echipe nu avem dreptul sa ne dam cu parerea, atunci n-am nimic de zis. dar nu ma obliga sa-l plac pt ca atunci cand a facut treaba l-am laudat, insa in mom in care greseste (si mai mult, nici macar nu recunoaste sau nu ne explica si noua ceva sa nu murim prosti) n-am cum sa fiu fericit. Daca va ramane, imi doresc sa reuseasca, desi am mari dubii ca o va face, daca va pleca, pt simplul fapt ca ne-a adus un trofeu important, o sa se bucure de simpatia mea. Atat timp cat nu-mi afecteaza echipa prin ceea ce face, nu am nici cea mai mica problema cu Carlo Ancelotti

          • Negru

            Nu trebuie sa crezi in parerile noastre, da poti sa te abtii de a ne eticheta, denota un pic de lipsa de educatie

    • Negru

      sa mai luam zero trofee? sau de ce crezi in el, ca joc nu prea avea..avem in schimb liniste si joc ioc!

    • Prisacariu Cristian

      Eu chiar nu am mai intrat sa zic nimic pentru ca nu aveam energia necesara sa discut in contradictoriu cu toata lumea , Ieri am vazut a are Voturi Carlo la acel sondaj , iar azi citindu-ti comentariile ma simt increzator … Incepusem sa cred ca sunt singura persoana caruia ii place ce a facut omu asta la echipa …

      eu compar situatia noastra cu ce a facut Heynckes,omu a facut-o pe bayern o masinarire care a distrus barcelona in dubla mansa fara sa primeaca gol . Insa putin isi aduc aminte in primul sezon , a pierdut campionatul , cupa si champions league dupa ce ne-a scos pe noi in semifinale …

      eu consider ca primul adevarat sezon a lui carlo a fost acesta , iar teoretic , daca nu se schimba nimic si ne luam si noi cativa jucatori si un portar In sezonul viitor lucrurile vor fi altfel , cu mult altfel …

      comparativ cu alte sezoane si alti manageri , mie imi place ce a facut Carlo prin prisma stilului de joc , in momentul asta jucam un fotbal total unde nici o aparare sau un stil de joc nu are ac de cojocul nostru … cu un mai mult calm la finalizare , un portar mai bun si o banca decenta putem castiga tot ce se poate …

      acu vedem …

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Incep sa cred ca sunt nebun: care stil?? ce stil are Ancelotti, ce joaca echipa asta?? Eu n-am vazut in viata mea un antrenor de acest nivel atat de putin flexibil in idei si orientare. Zi-mi un meci schimbat pe parcurs de o mutare de geniu a italianului! Uita-te ce rezultate avem anul asta cu echipele bune si foarte bune. Care stil Cristi? A venit Schalke si ne-a dat cu terenul in cap pe Bernabeu, intr-un sezon in care Atletico, cea mai defensiva echipa dintre echipele bune, ti-a dat 4 fara ca tu sa tragi pe poarta! Care stil? Tot aud ca am avut 22 de suturi si a fost ghinion…pai fratii mei dragi ai 22 de suturi pt ca nu ai solutii !!!! noi nu stim nu putem nu avem idee cum sa desfacem o defensiva organizata!!! din 22 de suturi 75 % sunt date din afara careului din lipsa de solutii, despre ce vorbim aici? Care stil? mingea catre extreme si centrari pe varf? Asta poate sa faca si Galca oameni buni. Care stil? N-am fost in stare sa ii obligam pe descultii astia sa stea in careul lor, sa tremure. Care stil?

        • Prisacariu Cristian

          eu ma refeream la stilul de fotbal , care e un fotbal total … noua ne trebuie finalizare , banca si un portar bun .

          nu zic ca nu are bube pe care trebuie sa si le trateze , sau ca nu ar merita sa plece pentru ca nu a luat nici un trofeu , insa omul e ceea ce trebuie pentru vestiar …

          Stim foarte bine ce vestiar avem , ce sa facem sa ne riscam cu un altul care poate va da chix , sau sa pastram ce avem …care poate fi usor reparat .

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Daca asta e fotbal total Cristi, inseamna ca Rinus Michels a trait degeaba!

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Da de ce la Madrid depinde mereu de vestiar? Lucho a avut probleme mari cu neymar si messi si uite ca a trecut usor peste

        • SKYnick

          Nu esti nebun, stai linistit! Se poate discuta la nesfarsit pe tema asta a antrenorului… Exercitiu pentru tine: de cate ori l-ai auzit pe 5inco sa spuna ca s-a inselat??? Sau ca parerea lui e gresita? Nu ti se pare o atitudine similara cu cea a antrenorului? (il compar cu Ancellotti 😀 )
          Acum 2 ani se bucura ca a plecat Ozil si Mourinho si ca a venit Ancelotti… Eu pot spune sincer ca NU meritam CL anul trecut, insa nu tot timpul aia merituosi si valorosi castiga! M-am bucurat…. am fost fericit… dar nu m-am imbatat in nemurire…
          Nenea Perez vede ce face… nu asculta el de 5inco, Costel, Angelito sau mine… Hai sa speram intr-o minune!

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Comprasi olteanu’ cu italianu’ e in sarbatoare 5inco 🙂 Altfel, perfect de acord cu ceea ce zici 🙂

  • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

    Stiti care e culmea prostiei? ca atata timp cat in competitie intra 32 de echipe si castiga doar 1, voi automat credeti ca alea 31 de echipe sunt praf. 🙂

    Si maimutzele gandesc mai inteligent.

    • Dorian Preda

      Pe lg faptul ca jignesti sa inteleg ca tu nu vezi cat de praf suntem si esti multumit de joc???

      • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

        Eu sunt foarte multumit de joc. Alternam atat pe flancuri cat si pe zona centrala, schimbam roluri si pozitii in teren, ne simtim din priviri, jocul se leaga… singuru aspect lipsa este la finalizare.

        Doar aia e buba.

        Plus conditia fizica, suntem epuizati, datorita meciurilor multe si lotului scurt.

        Dar sunt probleme minore care pot fi rezolvate lejer in vara.

        Carlo stie meserie!

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          Oltene, dadusi iama in zaibar? :))

        • Prisacariu Cristian

          ma bucur ca mai e cineva in asentimentul meu

          Ueori faci tot ce trebuie si nu iti iese …asta nu inseamna ca trebuie sa schimbi .

          El e responsabil pentru neatingerea obiectivelor dar as vrea sa ramana … sa stea trei ani ca si Mou .. chiar daca deja e pe plus la trofee .

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Cristi, tocmai! n-a facut tot ce trebuie, aici e marea problema!

    • gogoloius

      Inseamna ca AZI, pe acest site, suntem 100 de ”maimute” si cu voia ta, un singur… catalogheaza-te cum iti place.
      Nu te sinchisi sa raspunzi unei ”maimute”

  • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex
    • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

      eu intrai dar vad ca este despre klopp si nu are legatura cu real madrid

      ce ar trebui sa vad?

      • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

        E un interviu foarte misto(dpmdv) cu un antrenor al carui nume este vehiculat prin media zilele astea.

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          Nu e misto, e chiar senzational interviul. Adica omul cand vorbeste spune ceva cu care ramai, nu vorbeste ca se se afle in treaba ca altii..mi-a placut, ms Alex…o sa te rog mult sa facem cumva sa-l traducem peste 2 saptamani cand se anunta noul antrenor, da?

          • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

            e interviu dat inainte de finala cu Bayern, finala pe care o sa piarda Klopp

            dupa rationamentele voastre, de ce nu ziceti si de Klopp ca e antrenor prost pt ca pierde finale??:)

  • COSTEL

    eu il vreau si sezonul urmator.
    nu de altceva dar am atatea proiecte ….incat imi pot lua o mica pauza .mai vad si eu pe sarite….

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      :)))) genial Costele

    • Ciofu Bogdan-Constantin

      :)))))) buna asta. Totusi tin sa iti amintesc ca “las dias que tu juegas son todo lo que soy”. chiar daca ramane, chiar daca pleaca, sa speram ca va fi mai bine…

  • gabipetre

    Rămâi bre, că plec eu, la Liverpool…

  • Andries Vasile

    Doamne Ferește să ajungă Zidane antrenor o să-mi pară rău pentru el , va ajunge exact ca Inzaghi huiduit de fani , și e păcat , pînă ce ca antrenor nimic nu a demonstrat , ca jucător jos pălăria !

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Cu scuzele de rigoare daca imi permiti, in nepriceperea mea idioata. ..domnul Pep Guardiola cand a preluat Barcelona ce demonstrase ca antrenor?

      • Andries Vasile

        Un caz la 100 , și cu Seedorf și Inzaghi la Milan ? e risc mare , publicul de pe Bernabeu nu iartă !

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          un caz la 100? iti pot da o sumedenie de cazuri similare…ai auzit de Bob Paisley, el cine era pana a ajuns principal la Pool? Sau Rinus Michels ce demonstrase la Watergrraafsmeer pana sa preia Ajax si sa rescrie istoria? Vrei sa continuam?

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Atentie, nu spun ca Zidane va ajunge la nivelul acestor monstri sacri sau ca e o solutie pt Real Madrid acum, dar faptul ca n-a demonstrat nimic pana acum nu-l face nici slab nici bun. E o parere personala

      • Andries Vasile

        În perioada aia a Barcei și Mircea Lucescu câștiga cu ei acelel trofee .

        • Torpyla

          Să înţeleg ca lucescu nu e antrenor bun? Ar trebui să ne apucăm de popice nautice.

  • doctoracu

    Aseara am fost f suparat si nu am mai zis nimic. Din pacate, in continuare sunt suparat.
    Vreau doar sa va atrag atentia asupra faptului ca nu doar Ancelotti e vinovat pt acest esec. Observ ca toate tunurile sunt pe antrenor, dar de jucatori nu zice nimeni nimic.
    HALA MADRID!!!

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      De acord! Dar raul se imparte si el pe categorii…mic, mediu, mare…

      • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

        Benz, Cris, Bale, James, Isco, Kroos.. au avut fiecare cel putin o ocazie de gol

        nu mi se pare fair sa ziceti ca e de vina Carlo pentru ineficientza lor

        iar tactic, in fatza unor aparari in 2 linii, cu spatii foarte mici, LA CARTE SPUNE CA SE DESFAC PRIN JOC PE DEASUPRA, prin devieri se destabilizeaza orice aparare

        noi ce gol am luat???????

        • SKYnick

          In carte iti spune si ca portar e Buffon si fundasi Chiellini, Bonucci si Barzagli? Sau acolo e portar Pinto si da cu capul Mascherano si Alba….
          Cand ai incercat ce scrie in carte de 30 de ori si ai acelasi rezultat…. lasi cartea si te duci la camp cu vacile!

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Oopss, cam are dreptate oltene! Cam are dreptate skynick… si vezi ca in acelasj stil am incercat si cu godin si miranda plus oblak… hmm, interesting?! By the way, cand am eliminat atletico, cum am desfacut apararea alora? Bn, nu pe ceva lucrat, pe geniul lui James, dar cum si in ce fel?

    • RaresMadrid

      Jucatorii sunt pusi in teren sa faca ce zice antrenorul.
      Iar antrenorul tin sa cred ca le spune ” jucati ce stiti”

      • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

        rationamentul lui peste prajit….

        tin sa cred ca le spune ” jucati ce stiti”

        pai doar nu oi vrea sa le spuna, jucati ce nu stiti

        oricum ati dao , voua tot nu va convine ca e Carlo antrenor

  • COSTEL

    Buenas Axel. ¿Ves favorito al Barcelona contra
    la Juventus? Me parece que al Barça este tipo de equipos le puede crear
    mucho peligro. El conjunto de Allegri se siente muy cómodo cuando se
    encierra atrás y no suele dejar muchos huecos, aparte de que maneja bien
    las dos formas de sacar el balón, en corto, con Pirlo, Vidal o
    Marchisio y en largo con Tévez y, sobre todo, Morata para aguantar los
    balones y permitir al equipo salir. Gracias crack!

    Estoy de acuerdo en que la Juventus es un muy buen equipo, creo que a
    estas alturas no hace falta volver a destacarlo. Pero sí pienso que el
    favorito es el Barcelona. Al nivel en el que están Messi, Neymar,
    Suárez… Veo complicado que no hagan daño a la Juve. Es verdad que
    quizá no vaya a entregar los mismos espacios que el Bayern… Pero
    también pienso que sus centrales van a sufrir mucho si les encaran uno
    contra uno. Y alguna situación de esas se tiene que dar en noventa
    minutos… Además, creo que el Barcelona, a diferencia del Madrid,
    protege mucho mejor la zona de segunda línea del rival. Con Busquets a
    un buen nivel y bien colocado, la incidencia del juego entre líneas de
    Pogba, Marchisio, Vidal o Tévez debería ser menor. Pienso que será una
    final muy bonita, pero mi favorito es el Barcelona.

    Hola Axel, cuando Xabi Alonso fue vendido por el Madrid y, después de ver las primeras actuaciones de Kroos de mediocentro, llegué a oir cosas como que Kroos era mejor en esa demarcación que “el tolosarra” o que este estaba “fundido” y por eso fue vendido. Después de ver la temporada de ambos, ¿qué opinas tú de estas afirmaciones? Gracias.

    Creo que Kroos llegó sin ser un especialista en esa posición en la que Xabi Alonso sí es un especialista y después de un año de intento de reconversión sigue sin ser un especialista. Que no quiere decir que algún día no pueda llegar a serlo. Pero de momento creo que sigue sin serlo.

    asa e.

    • Negru

      Ce zice mai exact?!!

    • bembiluna

      Reporter: Juve este genul de echipa care poate crea probleme serioase unei echipe ca Barcelona. trupa lui Allegri se simte foarte comod sa se inchida si nu obisnueste sa lase foarte mult spatiu, pe langa faaptul ca stapaneste foarte bine cele doua modalitati de iesire cu balonul: pe scurt, cu Pirlo, Vidal sau Marchisio si lung, cu Teves si , mai ales, cu Morata.

      Axel: Sunt de acord ca juve este este o echipa foarte buna, dar tot cred ca Barca este favorita. Mai ales daca ne gandim la nivelul la care sunt Messi, Neymar si Suarez…mi-e greu sa cred ca nu vor reusi impotriva lui Juve. e adevarat ca nu vor fi spatiile lasate de Bayern, dar si centralii italieni vor suferi mult in duelurile unu la unu. mai departe, cred ca Barca protejeaza mult mai bine a doua linie a adversarilor. cu un Busquets la nivel bun si bine pozitionat, Pogba, Tevez, Marchisio si Vidal vor avea prea putine sanse sa joace intre linii. cred ca va fi o finala foarte atractiova, dar favorita cred ca este Barca.

      Reporter: cand Alonso a plecat de la Madrid, pana sa il vedem pe Kroos evoluand pe centru, am auzit xca neamtul ar fi fost mai bun in pozitia asta si ca Xabi de asta a si fost vandut. ce crezi dupa ce ai vazut tot sezonul?

      Axel: cred ca Kroos a ajuns la Madrid fara sa fie un specialist pe postul pe care juca Xabi si pe care bascul este cu adevarat foarte bun. deocamdata Kroos nu mi se pare ca s-a adaptata perfect acestui post. nu spun ca nu va deveni, dar nu este, deocamdata.

      • gogoloius

        Mersi… Prompta ca-ntotdeauna

        Tot ceea ce se prezintă până acum sunt confirmări ale unei stări de fapt. Din ce in ce mai multe voci . Și totuși? Dinspre directorat nimic? Se vorbește pe la colțuri că trimișii biroului negociază și că italianul va fi rezerva unor propuneri respinse.

  • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

    funny este ca voi visati la Klopp si omul se va duce antrenor la Bayern .. 🙂

  • psycho

    acest sezon va fi o rana deschisa pana la ridicatea din nou a unui trofeu.
    spunea cineva de jucatori..stai relax ca nu sunt exonerati de orice responsabilitate in acest fiasco.intalnirile cu suporterii nu vor fi cordiale pentru o perioada.

  • Ciofu Bogdan-Constantin

    https://www.facebook.com/as/photos/a.188994868000.125298.28585173000/10153052234833001/?type=1&theater Prima pagina de azi din As, arata ca ar fi sustinut de jucatori. Bine, acum Carlo a avut tot timpul aproape presa aliat la Madrid…. Perez oare ce gandeste?

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Cum zicea si Victor: de departe, antrenorul cu cea mai buna presa din ultimele 2 decenii la Madrid.

      • Negru

        Las, da stea la madrid, eu jur ca ma gandeam ieri si titi mi-a luat cuvintele din gura, am destule de facut, mi-oi petrece mai mult timp cu “mi peque o madridista” si imi vad de familie, sa ma anuntati in doi trei ani de acuma incolo cand pleaca Carlo, sa ma uit nu pe sarite!!!! Pierdere de vreme va fi, dpmdv

      • gogoloius

        Acuma , orice poți zice de italian, însă bun simț, tact și diplomație ca la el, mai rar vezi… Dar prefer pe unu care scuipă, mâncă semințe , înjură, urlă la jucători, dar ADUCE TROFEE !!!!!!!!!!

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          La fel si eu, si asa voi fi mereu!

        • Negru

          Eu il vreau pe carlo, e super! Cu el la real pot sa ma apuc de alte hobby-uri 🙂

    • bembiluna

      perez nu mai gandeste. o fi facut atac si noi nu stim. eu mor inca un sezon cu jocul asta.

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    Cu exceptia lui di stefano mentinut in functie in 1983 (dar care avea un statut aparte in club) Real Madrid și-a dat afară toți antrenorii care au încheiat un sezon fără trofee. Indiferent de nume! Asta ca sa intelegem cum sta treaba cu istoria in acest club

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    Speaking after the game on Sky Sports Carragher said that the Italian should fear for his job.

    “You know how this club works, he knows that better than anyone,” he said. “He was a [Sergio] Ramos header away in last year’s final in the last minute of the game from losing his job. “That’s what happens when you’re manager of Real Madrid. He’s one of the world’s top managers, won the Champions League three times, but there’s no way he will be here next year.

    “I’m sure there’ll be a change.”

    • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

      Cred ca sansele de plecare sunt undeva la 10 max 20% . Jucatorii importanti si fanii il sustin – in sondaje sta bine (59% Marca si 63% As), presa se comporta normal, nu-l ataca, nu-i cere plecarea, spre deosebire de alte dati, variante nu prea sunt, asa ca as paria pe ramanerea lui Ancelotti.

      http://www.lalibretadevangaal.com/wp-content/uploads/2010/05/champions.jpg si http://estaticos01.marca.com/multimedia/primeras/09/10/g1028.jpg

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Asa e, poate ca sunt eu distrus si carlo e un mastermind, faca-se voia spaniolilor, nu! ? Presa isi pastrraza accesul la echipa in contraserviciu, fanii sunt multumiti si cauta vinovati in Perez, Bale, Ronaldo sau Casillas, Carlo e perfect choice… meanwhile.… barca face tripla intr-un an! Pai numai pt asta l-as da afara!

        • gogoloius

          Explodez când văd că mi se aduce aminte de posibila tripla …………… hate it. Mânca-i-ar Aghiuță pe blaugrani

          • psycho

            ce vina au ei?! isi respecta meseria colegule.

          • gogoloius

            Știu. Dar când e vorba de ei, parcă mi-aș dori să nu-i văd . Mai ales când se bucură, iar noi avem capete plecate…

        • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

          Bre, daca omu’ e dorit de majoritate, sa ramana si sa vedem ce face in sezonul urmator. Sa speram ca Ancelotti le rasplateste increderea si ne face pe noi, cei care-i dorim plecarea, sa ne punem cenusa in cap. Au pierdut 2 campionate din prostie, i-a scos “dai, ragazzi, dai”, jocul e cum e and so on. Dar nah, sa zicem ca e work in progress. sa-si faca lotul dorit in vara, sa schimbe ce e de schimbat si sa vedem rezultate, pentru ca la anu’ nu mai are nicio scuza.

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Agree!!

      • Negru

        F. Trist!

        • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

          Daca o sa fie cum zici, ne umplem timpu’ pe care normal il dedicam Madridului cu altceva, o carte, un film, un album, garnisite cu niste hamei sau struguri, variante gasim.

      • bembiluna

        sunt tampiti? la fani ma refer, ca de la jucatori e clar: sunt singuri acasa, isi fac de cap. cum mama naibii sa iti convina trei trofee serioase in sapte ani, cand barcelona are nevoie de numere cu doua cifre ca sa le numere

      • psycho

        si puie monta statea bine in sondaje

    • gogoloius

      Cam incepe si MARCA sa ”dea” in italian… De nu ma insel, zicea ca eliminarea din UCL a fost un fiasco. Am citit si analize al jocului mult diferite fata de cele de acum 2-3 saptamini. Deci se stie ceva

      http://www.bild.de/sport/fussball/borussia-dortmund/kommt-klopp-wenn-ancelotti-fliegt-40932288.bild.html

      • psycho

        totul este un fiasco.incompetentul asta ne-a trimis in era ante mourinho

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    O scurta analiza realizata de Guillen Balague, unul dintre putinii jurnalisti spanioli care nu se murdaresc sa scrie in presa de rahat din Spania. El zice asa pt Sky Sports: “In ultimii 7 ani, Real castiga un titlu de campioana in Spania si o Liga a Campionilor. Spuneti voi daca vi se pare normal pentru un club de acest nivel?! Real si-a construit prost lotul iar aici vinovati sunt doi oameni: Florentino Perez si Carlo Ancelotti. Au un lot dezechilibrat, fara suficient de multe variante la mijlocul terenului. Toni Kroos nu joaca in pozitia sa naturala!!! Daca Modric nu joaca, echipa e pierduta!!! Ce s-a intamplat cu Cristiano spuneti-mi, el n-a fost deloc influent in aceasta dubla mansa in ciuda faptului ca omul a marcat ambele goluri ale echipei. Ancelotti i-a utilizat pe Benzema, Bale si Cristiano in aproape toate meciurile iar lucrurile au mers bine pana in decembrie. Insa ce n-a inteles italianul a fost ca perioada de pregatire din vara a planificat-o prost. Echipa termina anul obosita atat fizic cat si mental. Astazi Real Madrid practica un fotbal suicidal, iar cel putin 4 fotbalisti nu alearga pentru a recupera mingea. Ancelotti a folosit 13-14 jucatori in tot sezonul, asa ca atunci cand echipa a ajuns la finalul anului n-a mai avut suficienta benzina. Apreciez ca Ramos sau Marcelo isi protejeaza antrenorul, dar as vrea sa aflu parerea lui Isco, a lui Jese, a lui Illarramendi, a lui Coentrao…Real a pierdut cu Juventus la mijlocul terenului…in doua meciuri au marcat de doar doua ori si odata din penalty. Au incasat trei goluri dintre care doua au venit de la jucatorul care acum doua saptamani ii cerea explicatii lui Ancelotti de ce nu l-a oprit in lotul Realului. “

    • Negru

      Baaaaa memelucule, sau cum am fost numiti, tu nu ai de lucru de citesti presa si ne mai pui si noua pe tapet! Tu nu pricepi ca virgula broscaru carlo ii semizeu? Ce tot vrei, noi suntem toti zero la fotbal!!! El stie tot:)

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Iarta-ma, Negrito! Vreau doar sa se vada ca nu aberam mereu ca niste dementi 🙂 mai sunt si alti dementi. Tipul asta e chiar objectiv, nu are treaba cu Real de nicio culoare. Si e foarte reliable! 🙂

        • Negru

          Te iert pe-o lada de augustiner, ok?!

          • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

            Ok Negrito! 🙂

    • Varane

      Asta vreai si eu sa vad ce zic cei de pe banca, referitor la continuitatea lui Carlo, ca acestea din primu 11, normal ca o sa fie pentru continuitatea lui.

    • bembiluna

      pai da, pai da…asta vreau si eu de la maestrul linistii in vestiar prin aprobarea tacita a granzilor care pot face ce vor ei. cine sa auda, cine sa inteleaga…

      • psycho

        inca un an cu el la noi si o sa-si doreasca echipele sa ne aiba adversari

    • psycho

      culmea,ce spunem si noi pe aici.
      perez poate fi acuzat de multe dar o culpa de natura fotbalistica acum eu nu vad.a oferit toate conditiile acestui individ si a primit o mare…stiti voi ce.ca si noi de altfel.

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    Indiferent de ceea ce va fi de aici incolo, sa nu uitam un singur lucru:

    https://www.youtube.com/watch?v=baLGqCvnK2M

    • gogoloius

      Bine punctat amigo… unii vin alții pleacă. Clubul rămâne. Și noi alături de el…

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Intotdeauna! Nu exista nimic mai frumos in aceasta lume decat spiritul familiei tale si spiritul madridista. Iubesc acest club atat de tare incat doare si poate din cauza asta exagerez in disperarea mea. Pot fi acuzat, blamat, pus la zid, marginalizat, ostracizat… mi se pot lua bani, zile din viata, fire de par din cap, orice… dar iubirea ramane constanta. Hala madrid y nada mas!

  • psycho

    daca iei la buchisit ultimi doi ani cu el la carma te apuca pandaliile.spui ca a fost trimis in mod expres la noi de catre rivali.

  • psycho

    sa nu uite sa-si cumpere bilet la finala…poate mai invata ceva .

  • Andrei Fox

    Abia am ajuns acasă. Zi grea. Teren, birou, teren, birou. Mai am treabă, dar am apucat să citesc presa. Carlo e posibil să rămână? Frumos. Hala sezon!

  • gogoloius

    Citind azi mai mult presa de afară și site-uri dedicate, nu pot sa nu observ emulsia creată de sezonul execrabil. Si nu ca rezultate finale, ci ca manieră de joc. Toți prezintă decaloage, pacate de moarte ”comise” la Real din ianuarie până azi.
    Oricum totul e in stand-by cel puțin până luni. Birourile sunt ocupate cu FF. E clar însă că italianul este rezerva conducerii in cazul in care negocierile cu cei vizati esueaza. Sper însă să nu uzitam de rezerve…

    Deși nu mă mai miră situația, văd cum din toate colțurile creste numărul primatelor antropoidale ce-l vreau plecat pe italian… Poate sunt unii care nu cunosc, primate antropoidale sunt ȘI MAIMUȚELE !!!

  • COSTEL

    cate prostie zace in poporul acesta …spaniol….sondaj pe cine doresc transferat …..
    noi am jucat anul acesta 433 si 442 cu kroos modrici james …isco jokerul daca lipsea vreo unul ….
    iar ei il vor pe casemiro pogba sau verratti….
    nici unul din ei transferat nu are loc in sistemul lui carlo………….

    il mai vor pe de gea insa iker nu este plecat!!!!! si ii pun benere!!!!pe stadion…..
    din cei ce vor sa ramana indiscutibili sunt kroos modrici james iscoo!!!!

    Los fichajes comenzarían por la portería. David de Gea es el gran
    favorito para reforzar la plantilla blanca. El 65% de los votantes
    consideran al meta del Manchester United relevo perfecto para Casillas.

    Tampoco hay dudas en la vuelta de Casemiro. La buena temporada del
    brasileño con el Oporto le ha abierto de nuevo las puertas del Madrid.
    Así lo piensan el 62% de los participantes en la encuesta.

    El segundo gran refuerzo anhelado es Pogba. El francés no deslumbró a
    los aficionados con su partido en el Bernabéu, pero su juventud, su
    talento y su enorme proyección han convencido al 56% de los votantes.
    Muy cerca de Pogba aparece Verratti. El italiano es otra de las apuestas
    de la afición para reforzar el centro del campo blanco, es la cuarta
    opción más votada(54%).

    Morata, a pesar de ser el verdugo del Madrid en la Champions, no se
    ha ganado el regreso según los usuarios que han votado en la encuesta.
    Tampoco les convencen los fichajes de Vidal o de Leno.

  • psycho

    GO HOME CARLO , LEAVE US ALONE !

  • Prisacariu Cristian

    cred ca ne putem linisti … Manchester city il vor lua ei pe Carlo …

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Promiti Cristi? 🙂

Real Madrid Romania