Pe scena, la finalul spectacolului, actorii principali sunt aplaudati. Se inclina in fata spectatorilor si ambele parti isi ofera, reciproc, multumirile pentru actul care, fara oricare dintre ele, nu ar fi existat. Intre cele doua parti, exista mereu o complicitate, o simbioza obligatorie. Prea rar, din pacate mult prea rar, sunt aplaudati oamenii din umbra, cei din spatele cortinei, din spatele usilor inchise. De prea putine ori ne gandim la ei si de si mai putine ori le apreciem efortul, in cazul in care ii cunoastem macar.
Comentatorul sportiv este unul dintre acesti oameni de absenta carora iti dai seama doar cand nu ii mai auzi. In bine sau in rau, el influenteaza spectacolul sportiv si nu putini sunt cei dintre noi care, asistand la un eveniment live, isi dau seama ca nu regasesc ceva din atmosfera la care se asteptau, chiar daca senzatia de “aici si acum” este intotdeauna placuta. Fiecare dintre ei are un stil propriu, cu care suporterul sau doar iubitorul fenomenului se identifica, isi identifica trairea, in legatura cu care are asteptari de foarte putine ori inselate. El devine, astfel, mai mult decat omul care numeste jucatorii aflati la minge, in cazul fotbalului; este un fel de povestitor, un fel de scamator care umple momentele goale si care, daca e foarte bun, explica sau completeaza ceea ce se vede pe ecranul televizorului.
Sunt stiluri de comentatori, asa cum sunt stiluri de fotbal, sunt strigate de bucurie la goluri, aproape la fel de celebre ca marcatorii acestora. Si, la fel cum sunt jucatori si jucatori, sunt comentatori si comentatori si privitori si privitori. Fiecaruia ii place ceva anume, fiecare prefera un anumit stil. E ca un fel de arta, iar fanii se impart in functie de propria sensibilitate.
Exista tipul acela de comentator pe care il apreciem pentru pasiune, pentru implicare, pentru felul in care aduce aproape un eveniment desfasurat la mii de kilometri departare. Exista comentatorul care cucereste prin timbrul vocii, prin cunostinte sau pur si simplu prin acuratetea discursului. Cu cat e mai vizbila impartialitatea, cu atat mai bine; cu cat mai fascinante comentariile, cu atat se imbogateste evenimentul transmis. Sunt unii de la care avem ce invata si unii pe care ii preferam pe “mute”, caci, noi, suporterii, nu suntem niciodata obiectivi cand este vorba despre preferatii nostri.
Cand astfel de oameni incep sa lipseasca, ne dam seama ca, de fapt, noua, celor care ne uitam la un meci, ne lipsesc, de fapt. Ca s-a stricat ceva sau doar gustul este mai diluat, uneori chiar salciu. Din multitudinea de posibilitati pe care le avem, fiecare dintre noi alege… pana cand nu mai are de unde sa aleaga sau pana cand ceea ce ar fi vrut sa aleaga nu mai exista ca optiune. Daca suporterii sunt al doisprezecela jucator, pentru noi, cei de acasa, comentatorul este regizorul, naratorul de a carui maiestrie depinde completarea unei senzatii de adevarat.
Nimeni nu stie ce fac oamenii acestia dupa ce parasesc cabina de comentariu, multi dintre noi nici nu stiu macar cum arata una. Prea putini au idee despre munca de documentare necesara unui comentariu reusit. Ne deranjeaza anumite inflexiuni sau tocmai acestea ne plac. La fel ca in viata, facem judecati de valoare bazate pe preferintele noastre, iar asta nu e mereu bine.
Pentru o perioada, unul dintre acesti oameni ne va lipsi. Pentru ca nu a fost placut de unii, sau pentru ca i-a deranjat pe altii, nu vom sti niciodata, si poate ca asa e mai bine. E trist, insa, sa vad ca un proiect atat de frumos isi pierde unul dintre autori. In locul lui, vor fi altii, cu bune si cu rele, insa senzatia de incomplet si de nedrept ramane. Exista un truism in fotbal, “echipa castigatoare nu se schimba”, insa se pare ca, nu numai in fotbal, axiomele se mai incalca. Pacat, unele dintre ele erau chiar coloana centrala care dadea stabilitate.
Pana la urma, David Villa s-a intors la nationala Spaniei dupa ani de zile, de dincolo de ocean. Se va intoarce, intr-un fel sau altul, si autorul celebrei “gol de Villa, gol de Barca”, pe care nu l-am suportat in seara aceea, pentru ca in ochii mei de fan Real Madrid erau deja lacrimi…pe care apoi l-am admirat, afland ca este suporterul echipei blanco, pentru ca, in timp ce eu plangeam, incapabila sa articulez o fraza, el gasea puterea si impartialitatea sa strige atat de convingator la golul rivalilor. Chapeau bas, monsieur! Multumesc pentru tot si pe mai tarziu! (nu prea tarziu, sper)
PS: realmadrid.com.ro ii multumeste Domnului Bogdan Socol pentru toti anii in care ne-a facilitat accesul la fotbalul de cel mai inalt nivel prin comentarii profesioniste, analize de cea mai buna calitate si eleganta pe care a afisat-o in orice context. Succes si pe curand, Bogdan!
