Cum ar fi fost, Gicule…

Browse By

In urma cu 36 de ani, un roman a fost aproape de Real Madrid. Marele Santiago Bernabeu domnea linistit in caruciorul sau cu rotile cand FC Arges intalnea marele Real Madrid. Dupa jocul retur, in care spaniolii au fost cuceriti de tehnica incredibila a romanului, oficialii blanco au demarat tratativele pentru un meci amical intre gruparea din Trivale si Real Madrid.

FC Arges a acceptat invitata madrilenilor pentru Dobrin, iar Santiago Bernabeu, care ratase din motive de sanatate meciul retur, isi freca mainile de bucurie. N-a putut rezista tintuit in acel scaun blestemat si a ales sa mearga la „Memorialul Gento” pentru a vedea cu ochii sai, „minunea” ascunsa de comunisti intre Carpati. Si a venit meciul cu pricina, iar Gicu a fost asa cum trebuia sa fie: magic.

Dobrin pe Bernabeu alaturi de Bene, Santillana sau Eusebio

Dobrin pe Bernabeu alaturi de Bene, Santillana sau Eusebio

Romanul avea o relatie speciala cu genialitatea, iar intuitia lui Bernabeu s-a declansat brusc la prima atingere de balon a lui Dobrin. Geniu indiferent si solitar, Dobrin a ilustrat hipnotic in fotbal acea contradictie care face din geniu cel mai important si totodata cel mai indiferent martor al creatiei sale. Pentru ca Gicu a fost marele indiferent darnic cu noi toti, prea putin darnic insa cu el insusi.  A zburdat pe Bernabeu in fata lui Bene, Eusebio, Santillana, Geaici sau Gento si l-a fortat pe Bernabeu sa-si programeze o intalnire cu Ceasuescu. „Dau 2 milioane de dolari pentru acest baiat” dar dictatorul a spus „nu”. Bernabeu a plusat: „Tovarase, ofer statului dumneavoastra alte 2 milioane de dolari pentru prima si singura nocturna moderna pe care o puteti face in numai sase luni”. Dictatorul a spus din nou „nu”. Ii era teama ca putea crea un precedent periculos.

“Real Madrid imi pregatise totul: casa, masina, renta viagera pe viata. Am ratat totul de frica”
Si asa cariera lui Gicu a luat o alta turnura. Pasager retras al propriului geniu, Nicolae Dobrin s-a izolat in turnul de fildes pe care si l-a construit in jurul propriei legende. Plictisit de indatorirea de a fi compatibil cu limitele si erorile coechipierilor sai, Dobrin a realizat ca nu mai e de mult un simplu terestru. Si-a cazat amabil geniul in corpul sau subtire, l-a lasat sa locuiasca acolo fara sa plateasca macar o chirie modica si a uitat sa-l promoveze atunci cand era cazul. „Ziaristii spanioli erau sigur ca voi ajunge pe Bernabeu. Am facut doua ore poze si am dat alte doua ore interviuri la Madrid, de parca deja semnasem cu ei. M-au intrebat inclusiv care e masina mea preferata, iar eu, pentru ca nu stiam alta, le-am zis ca Dacia 1100. Ulterior am aflat ca Real Madrid imi pregatise totul: casa, masina, renta viagera pe viata. Am ratat totul de frica” povestea inainte sa dispara dintre noi, „gascanul.”

Retinut pana la timiditate, Dobrin a ramas in Romania si nu si-a exploatat nicio clipa la cel mai inalt nivel, geniul de care marele Bernabeu era sigur. Si a fost din nou indiferent. Nu i-a pasat prea tare…cel putin nu…pe moment. Legendarul presedinte blanco era aproape nedeplasabil in 1979 dar a facut un efort supraomenesc pentru a incerca sa-l convinga pe Ceausescu sa-si lase perla in Spania. Era sigur pe calitatea uimitoare a romanului, un fotbalist ce poate fi considerat un Nichita Stanescu al fotbalului, dar un Nichita incapabil sa ordoneze in cel mai sumar mod cu putinta problema propriei economii, a propriei vieti. “Printul din Trivale” a fost un fotbalist planetar pe care doar Maradona, Cruyff si Pele l-ar putea depasi, dar a acceptat resemnat sa ramana prizonierul bandei lui Ceausescu.

Inainte sa moara si-a exprimat regretul ca n-a ajuns la Madrid: „Era incredibil totul acolo. N-am vazut in viata mea atata presa, n-am vazut

“Peste ani, parte din mine a mers acolo odata cu Hagi, dar cea mai mare parte din mine, a murit in decembrie 79, pe Bernabeu”
niciodata atata interes. Cred ca m-as fi impus la Real, dar destinul a vrut altceva. Erau prea organizati, prea masina de fotbal. Iti numarau si driblingurile pe meci, daca faceai mai multe, lasai bani la caserie. Si totusi i-am driblat pe toti, dintr-o parte in alta a terenului, din stanga in dreapta si inapoi. M-am pregatit cateva zile cu ei si am ramas uimit. Muñoz era smecher mare, te hipnotiza. Aveau un stil ciudat de pregatire, fara minge. S-au apucat aia, alde Garcia Remon, Pirri, Amancio ori Santillana sa bage serii de cate 800 de metri de le-au iesit ochii din cap. Eu le-am zis sa fac ceva mai individualizat. Am jonglat cu mingea juma’ de ora, cat au rupt aia pista. Apoi, altă juma’ de ora i-am dat craci maseurului. Lui Munoz nu i-a convenit pentru ca la el n-au respirat Puşkaş, Di Stefano, Gento. A doua zi insa, m-a chemat in birou si m-a anuntat ca voi juca acolo. Aici a intervenit insa Ceausescu. Peste ani, parte din mine a mers acolo odata cu Hagi, dar cea mai mare parte din mine, a murit in decembrie 79, pe Bernabeu”.

Cam asa, unul dintre cei mai mari fotbalisti care s-au nascut vreodata a ramas un fenomen local, foarte asemenea misticilor locali, netradusi si neintelesi, de care sunt pline ceasloavele si pesterile Rasaritului. Dobrin putea sa fie primul roman din istoria Madridul, un prim roman caruia marele Don Santiago ii pregatise totul. Si era pregatit sa-i ofere si mai mult. Este povestea omului care a avut curajul sa refuze Dinamo, Steaua sau Universitatea Craiova, dar caruia regimul i-a refuzat sansa carierei. Dobrin, geniul din Trivale a ajuns la Targoviste in loc sa incante tribunele de pe Bernabeu. Solistica si nepasarea lui Gicu fata de puterile vremii ne-au rapit sansa de a savura jocul sau ametitor pe cel mai frumos stadion din lume. Pentru ca din pacate, vreme de 25 de ani noi n-am avut habar ca prin fotbalul romanesc a trecut un zeu. Si totusi, cum ar fi fost, Gicule…?


articol reeditat si repostat

Left Menu IconMeniu
Real Madrid Romania