De ce cred ca Zidane trebuie sa plece

Salutări, tuturor. În ultima vreme, am citit articole despre Zidane, de ce nu e vinovat pentru jocul echipei, câți bani am încasat de când e pe banca Realului, etc., așadar m-am gândit să scriu și eu unul, doar că voi încerca să punctez și alte aspecte.

Relația cu jucătorii

O să sune ciudat, mai ales că nu au existat cazuri ‘’deosebite’’ ca în anii anteriori, dar personal îi pun o bilă neagră la capitolul ăsta deoarece am impresia că ne-am întors la perioada Ancelotti, unde totul era roz, iar gunoiul era ascuns sub preș. Sunt conștient că după plecarea lui Mourinho, doar italianul și Zidane au reușit să își apropie jucătoriii, dar și asta a venit cu un preț. Vă aduceți aminte al doilea sezon cu Carlo pe bancă? Toți jucătorii, a se citi nelipsitul 11 și-ar fi dat viața pentru el, dar am terminat cu zero trofee și un sezon ratat. Ori Zidane nu are control asupra vestiarului, ori le permite prea multe, altfel nu mi se pare normal ca Marcelo(unul dintre căpitani chiar) să iasă public și să zică – V-am învățat prost, iar acum ne criticați. Nu, Marcelo, datoria ta să joci fotbal, să lupți deoarece joci la cel mai mare club din lume. Dacă nu îți convin criticile, și preferi să joci când ai tu chef, atunci înseamnă că avem o problemă. Există o discrepanță uriașă între ceea ce declară Florentino mai mereu la început de sezon sau la masa de Crăciun și părerea ta. Citez:

Florentino Pérez: “Nuestros equipos de fútbol y baloncesto tienen hambre de títulos”

“A este nuevo año le pido sobre todo salud, trabajo y felicidad para todos. Que haya paz en el mundo, esperanza y solidaridad. Y para nuestro club, que continúen los éxitos para que se sigan cumpliendo los sueños de todos los madridistas. Tenemos unos equipos de fútbol y baloncesto que tienen hambre de títulos. Nuestros jugadores saben que cada triunfo es un impulso para seguir intentando nuevos retos y nuevos desafíos”.

Având în vedere că atât tu, cât și Zidane ați fost prezenți când Flore a ținut acel discurs, trebuia să ii zici – Presi, uite noi anul ăsta vrem doar să luptăm pentru Copa Del Rey, dar nu ai făcut-o. 🙂

Trec la colegul de pe partea dreaptă, Carvajal, care în cadrul emisiunii El Transistor a declarat că atunci când transferul lui Danilo a fost anunțat, nivelul său a scăzut imediat. Deci, să fim înțeleși, transferului brazilianului a fost anunțat pe data de 15 martie 2015 deoarece se apropia sfârșitului anului financiar, iar Porto avea nevoie de bani pentru a-și achita datoriile, de-aici graba. Danilo a debutat oficial pe 23 august în meciul cu Gijon, 0-0. Îmi și imaginez cum în 6 luni, deși nu erau colegi, Carvajal a stat cu sufletul la gură deoarece îi era frică de competiție. Să nu uit, mulți dintre fanii Realului îl vor căpitan, ceea ce îmi aduce aminte de Iker, legendă chiar pentru o parte din ei, și care a plecat pe ușa din dos tot din cauza unui episod de genul, deci nu știu cât de pregătit e Dani pentru postul de căpitan când el nu e în stare să lupte pentru postul de titular. Sau nu era, acum postul e doar al său. Aș mai adăuga și prestațiile celor din acest sezon, la care Zidane nu a auvt nicio reacție. Spre exemplu, Carvajal e al doilea sezon în care are 10 cartonașe galbene. Și ce e mai rău, ele sunt luate în primele minute ale jocului. Era o discuție despre nivel, oare cum se prezintă în acest moment? Cum a remediat situația? Întotdeauna s-a pus problema că Marcelo are probleme grave pe faza defensivă. Vi se pare că Zidane a luat atitudine?

Probabil că o să ziceți – Da, dar Zidane nu e responsabil cu ceea ce declară X sau Y, dar e de datoria lui să intervină atunci când prestațiile unui jucător nu sunt la nivelul așteptărilor.

Transferuri și lispa de comunicare între antrenor și conducere

Poate că la TV sau în presă, relația dintre conducere și Zidane pare de neclintit, însă campania din vara trecută ne-a demonstrat că sunt unele mici neînțelegeri. Cu câteva meciuri înainte de încheierea sezonului 2017/2018, mai sunt persoane care cred că jucătorii aduși în vară au fost ceruți de Zidane? Theo Hernandez, unul dintre cei mai buni fundași stânga sezonul trecut a adunat, cel puțin în campionat, 783 de minute dintre care 485 sunt doar de la meciul cu Betis de 18 februarie, acel 3-5. În traducere liberă, din august și până pe 18 februarie, Theo a prins doar 298 de minute. Și au fost situații în care Marcelo chiar merita o pauză sau ‘’pedepsit’’ pentru prestațiile sale, dar Zidane a preferat să meargă în continuare pe mana brazilianului. Dani Ceballos, adus cu surle și trâmbițe a prins un singur meci cap-coadă de la începutul anului, 2-2 cu Numancia în Cupă. Plus episodul din meciul cu Leganes, 28 de secunde. Ba chiar cine se uită mai atent pe numărul de minute jucate, o să observe că are mai puține minute decât Mayoral. Ceea ce mă face să mă întreb? Chiar jucătorii sunt de vină sau Zidane are o problemă cu ei deoarece atunci când e întrebat la conferințele de presă, antrenorul nostru declară că cei doi se antrenează bine și că vor prinde minute, ceea ce se nu se întâmplă.

Jocul echipei

Sau mai degrabă zis, jocul bazat într-o proporție destul de mare doar pe centrări ce a dus la o grămadă de puncte pierdute în acest sezon. După meciul cu Bilbao, a apărut o statistică foarte interesantă. Real a centrat de 47 de ori în careul bascilor. 47 de ori! Vă dați seama ce înseamnă asta? Poate că anul trecut fiind sub influența punctelor câștigate, nimeni nu s-a autosesizat despre joc , iar dacă a fost cineva, a fost luat peste picior, dar în momentul de față, tot jocul nostru se învârte în jurul lui Ronaldo. Înțeleg că Zidane nu e Pep sau Sarri, ori Poche, dar vizual jocul e neplăcut.

Viitorul echipei

În momentul de față, în nucleul echipei sunt 6 jucători ce au peste 30 de ani(l-am inclus și pe Marcelo deoarece pe 12 mai va împlini 30 de ani). Navas, Marcelo, Ramos 32 de ani împliniți, Modric ce va împlini 33 în septembrie, Benzema ce va împlini 31 în decembrie. La un moment dat vor trebui aduși niște înlocuitori, ba chiar în cazul croatului s-a încercat varianta Ceballos. Ca fan, de ce ar trebui să am încredere în Zidane să primească un vot de încredere pentru viitoarele transferuri, deși el nu a fost capabil să îi integreze pe cei aduși în vară? Pot avea încredere în el?

La final, o mică paranteză. În timp ce încercam să îmi adun ideile, Barcelona a câștigat o Cupă ajungând la 30, la care se adaugă și titlul deja acontat. Asta cu un nou antrenor. De altfel, după plecarea lui Pep, fiecare antrenor trecut pe-acolo a câștigat câte un trofeu. Tito, un campionat, Martino, Supercupa Spaniei plus finala Cupei jucate contra noastră, Enrique 9 trofee, dintre care o triplă, Valverde, 2 trofee. 🙂

Unde o fi problema, mister? La antrenor sau la jucători?
🙂

Tags: ,

Andrei Sida

Andrei Sida

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap