Mon. Oct 22nd, 2018

Hierro si Benzema, alaturi de Jese

Jese Rodriguez a experimentat, duminica trecută, pe stadionul Martinez Valero, un moment mai puţin plăcut, în momentul în care Ancelotti a decis să îl introducă pe teren cu câteva secunde înainte de fluierul final al partidei. Jucătorul madrilen a apucat să evolueze doar 25 de secunde, timp în care nu s-a întâlnit cu balonul şi s-a arătat deranjat de decizia antrenorului său. Fără îndoială, atât colegii, cât şi antrenorul, l-au asigurat pe tânărul fotbalist al lui Real Madrid că nu a fost vorba sub nicio formă de rea intenţie în acea situaţie.

Carlo Ancelotti este o fiinţă umană şi are dreptul să greşească, iar în cazul evenimentului de duminică probabil că şi-a dat seama că a făcut-o. Jucătorii îl cunosc foarte bine şi ştiu că nu are obiceiul de a face ceva rău intenţionat unui elev de-al său, mai ales că este un antrenor cunoscut pentru faptul că este apropiat de jucătorii săi, cu un comportament de-a dreptul patern. Astfel, după ce lui Jese i-a trecut prima supărare, imediat după meci, doi dintre oamenii importanţi în vestiar, Karim Benzema şi Fernando Hierro, l-au convins că nu este cazul să fie supărat pentru cele întâmplate pe terenul lui Elche.

După cum indică ziarul Marca, primul care a stat de vorbă cu Jese a fost Benzema, care este foarte bun prieten cu Rodriguez, mai ales că împart multe pasiuni, cum ar fi muzica pe care o ascultă amândoi. Francezul a subliniat faptul că îl susţine total şi că Ancelotti a făcut doar ceea ce credea că este necesar în acel moment. Mai târziu, antreorul secund, fostul mare jucător şi căpitan al Realului, Fernando Hierro, a stat de vorbă cu Jese, mai ales că cei doi se cunosc de ceva ani, de când Jese făcea parte din selecţionata spaniolă de tineret, iar Hierro era responsabilul federaţiei cu echipele naţionale ale Spaniei. Opinia lui a fost în aceeaşi linie cu a lui Benzema, în ideea că Ancelotti ţine în mod special la tânărul său jucător, iar întreaga echipă tehnică are mari speranţe în ceea ce îl priveşte.

În această săptămână, chiar Ancelotti a avut o discuţie cu Jese, marţi, în ziua liberă a echipei, ceea ce a dus la stingerea conflictului între jucător şi antrenor. Poate că în trecut, jucătorul din Insulele Canare ar fi fost mult mai supărat, însă timpul care a trecut peste el de anul trecut l-a ajutat să devină mai matur. Accidentarea pe care a suferit-o l-a făcut mai răbdător, i-a accentuat spiritul de luptător, astfel încât decizia sa este să uite evenimentul neplăcut şi să se concentreze pe antrenamente, pentru ca acele 25 de secunde de duminică să se transforme, încetul cu încetul, în 90 de minute.