Interviu de exceptie cu Arbeloa: “Nu trebuie sa fiu un model pentru nimeni”

Browse By

Ajunge tarziu la restaurantul La Manduca de Azagra, deoarece Carlo Ancelotti i-a retinut pe jucatori dupa cele doua infrangeri care i-au coborat in La Liga, impotriva Sevilliei si a Barcelonei. Acest interviu s-a inregistrat la o zi dupa deplasarea pe stadionul Pizjuan (stadionul Sevilliei). Insa Alvaro Arbeloa Coca (nascut la Salamanca, in 1983) nu este deprimat; putin abatut, poate. Tehnicianul italian i-a avertizat ca seria de victorii de va termina in curand si va urma o cadere, pe care o vor putea gestiona pozitiv doar daca raman uniti. Real nu jucase inca sferturile de finala in UCL. Arbeloa se asaza la masa, aruncand o privire la fotografia sa: „Mi-am promis sa nu ma tund si nici sa nu ma barbieresc pana cand nu voi juca din nou”, spune. Da meniul chelnerului si comanda „verdeturi, legume si carne alba”, aratand spre abdomen si cere si apa. Nu va manca nici gratar, nici carne rosie, nimic care sa provoace o digestie lenta.

De unde vin cei din familia Arbeloa?
Din Carcastillo, un sat din Navarra. Cred ca tata a fost singurul care s-a nascut in Getafe. A cunoscut-o acolo pe mama, care era din Barcelona. S-au casatorit si li s-au nascut primii doi fii. S-au mutat la Palencia si apoi la Salamanca, unde m-am nascut eu.

Insa nu ai ramas mult timp acolo.
Doi ani, apoi am stat unul la Valladolid si apoi patru ani la Zaragoza. Pana la 18 ani.

Sunt fotbalisti in familia ta in afara de tine?
Fratele meu mai mare a jucat fotbal. Despre fratele cel mijlociu tata spunea ca s-a dus sa il vada jucand fotbal si l-a gasit la baschet.

Tatal tau tinea cu o echipa?
Da, era mare fan.

Daca nu poti sa imi spui, inteleg.
Tata era fan Atleti, fan mare (rade).

Tu ai inceput sa joci la Zaragoza.
In pauza, in curtea scolii, asa este. Si acum ma mir ca am ajuns sa traiesc din ceea ce faceam in pauze. 🙂

Inseamna ca a fost o scoala buna asta.
Recreatiile erau un etern clasico. Era care pe care, un razboi civil total. Trei clase jucau pe acelasi teren, cu trei mingi; eram transpirati, ne loveam unii de altii mereu. Din confruntarile astea era mai important sa iesi viu decat invingator.

Tie ti-a iesit.
Imi placea fotbalul, insa nu ma gandeam sa traiesc din asta. Familia mea era foarte exigenta in ceea ce priveste studiile. Fotbalul nu a fost niciodata pe primul loc. Mama imi spunea mereu: e ca si cum ti-ai cumpara bilete la loterie, stiind bine ca nu vei castiga. Asa ca, daca vei castiga totusi, cu atat mai bine. La fel si cu fotbalul. Jucam de placere, asa ca nu m-am gandit niciodata ca voi esua. Tot ceea ce putea veni ca rasplata din fotbal era bonus.

Si ti-ai continuat studiile?
Am inceput cu domeniul publicitatii, apoi am trecut la marketing. Am facut asta ca sa ii conving pe ai mei ca trebuie sa stau la Madrid. Deja faceam parte din echipa de tineret a Realului si voiam sa invat aici. Am avut parte de viata de student: un film, apoi ceva jocuri video, de dimineata putin pe la cursuri, iar seara la antrenament.

Primii bani castigati?
Mi-am cumparat o masina, insa nu am fost niciodata obsedat de chestia asta. In anul urmator am plecat din campus si m-am mutat cu fratele meu, care venise la Madrid pentru studii.

Cu cine jucai atunci la Real?
Soldado, De la Red, Javi García, Borja Valero, Jurado, Codina, Juanfran, Negredo, Filipe Luis, Diego López. O generatie cum nu se mai vazuse de mult timp la Madrid.

Toate echipele de la Castilla erau deosebite atunci. Insa ati ramas din acele echipe doar doi sau trei la echipa mare.
Sa te impui la Real Madrid este foarte greu. Mai ales daca vii de jos, pentru ca saltul calitativ este enorm. Eu eram central pe vremea aceea si trebuia sa intru in competitie pentru prima echipa cu jucatori cum erau Cannavaro, Helguera, Ramos… asa e la Madrid, aici un antrenor nu isi permite luxul de a avea rabdare pentru a roda un tanar pentru prima echipa.

Insa la Deportivo ai jucat de la inceput.
Caparros m-a pus in teren de la inceput, in 20 de meciuri consecutiv. Si acolo jucau oameni ca Lopo, Andrade sau Coloccini, veterani, insa Caparros m-a ales pe mine. El nu era atat de presat sa castige fiecare meci ca la Madrid.

Ce ne poti spune despre povestile de la Castilla?
Singurele povesti pe care mi le aduc aminte nu pot fi relatate. 🙂 Momentul acesta, jucand la Castilla, inseamna ca ca esti deja profesionist, insa nu inca la nivel inalt. Jucam fara presiune, de placere. Si aveam 20 de ani, imagineaza-ti: multe intalniri intre prieteni, care acum sunt imposibile, pentru ca avem familii si copii, asa ca eram mult mai legati unii de altii.

Si ai ajuns de la filiala la Galaxia Real Madrid.
Camacho a fost cel care m-a adus la prima echipa.

Insa povestea vostra de dragoste nu a durat mult.
M-a convocat in ziua in care si-a prezentat demisia. A treia etapa a campionatului, am pierdut cu 1-0 in fata lui Espanyol, la Barcelona. Si inainte, la sedinta tehnica dinaintea meciului, era o tensiune cumplita in vestiar. Antrenorul i-a lasat pe banca pe Beckham si pe Raul.

Imi imaginez ca nu-ti venea sa crezi.
E un soc sa ajungi la acest nivel, intr-o echipa ca aceea, era incredibil si simteam din plin incarcatura emotionala. Intrasem dintr-o data in fotbalul adevarat. In acea seara, Camacho, care tocmai pierduse cu 3-0 in fata lui Leverkusen, in prima partida din UCL (cu Ronaldo si Figo pe banca), ii tine rezerve pe Beckham, pe Raul si pe atacantul pe care nu si-l dorise, Owen, pentru ca ceruse conditii speciale. Si joaca cu Celades si cu Juanfran. Era doar septembrie si vestiarul era deja o bomba cu ceas.

„Acum mergeti si vorbiti cu prietenii vostri din presa!”, urla antrenorul dupa ce ne-a spus primul 11. Pe unii din jucatori i-a pufnit rasul. „Razi, razi!”. Si eu ma gandeam: „ Dumnezeule, tipii astia se poarta de parca ar fi mai presus de orice regula.”

Macar ai impartit banca cu Beckham.
Pe vremea aceea, engleza mea era un dezastru. El insa este un tip foarte simpatic, care isi vede de ale lui. Te apropii de el gandindu-te la ceea ce inseamna Beckham, apoi iti dai seama ca totul e normal, insa ce era sa fac eu?

Spre diferenta de Ronaldo.
Un caz special. Nu se satura sa se simta bine in teren. Daca nu avea chef sa alerge, nu o facea. Daca avea chef sa dea trei goluri, ii reusea, era impresionant. Cand am plecat de la Real la Deportivo, am jucat contra lui. Era in anul in care Capello a luat Liga. Real era condusa cu 1-0 si a intrat el in teren. Eu mi-am reluat pozitia pe post, m-am apropiat de el, iar el ma privea uimit: „ Tu joci la ei?” „Da, joc la Depor.” Omul intra pe teren si intreba: „ Cu cine jucam azi?” Lumea lui era fotbalul, balonul. Intra, cerea mingea si se lansa. Nu am vazut pe nimeni sa joace asa, era de neoprit.

Se povesteste despre Garrincha ca, o data, cand a intrat pe teren, a ramas impresionat de multimea care asista la meci. A intrebat: „Ce se intampla?” „E finala Campionatului Mondial”. De asta il numeau „Bucuria din Povo”.
Si eu ma gandesc adesea ce ar fi putut face Ronaldo sau Ronaldinho, care oricum au fost imensi, daca ar fi avut disciplina lui Cristiano.

Poate ca le-a lipsit ceva organic, ceva cu care te nasti.
Da, poate tine de caracter, de felul de a fi. Insa nu ma pot opri sa ma gandesc ce ar fi putut fi, imi vine sa turbez.

Ca Guti.
Era o figura. Avea un fizic puternic, avea toate calitatile necesare. Se vorbeste mult despre tehnica lui, insa adevaraul e ca era si un jucator foarte puternic fizic, insa pana la urma, s-a impus felul lui de a fi. Ca persoana, Guti este un om de nota 10, insa i se intampla des sa intarzie la antrenamente si zicea: „ Sa ma ia naiba, nu o sa se mai intample. O sa vin de acum primul la toate antrenamentele.” Si o saptamana la rand era primul in vestiar. In a opta zi, pac!, o lua de la capat. Cred ca e ceva ce nu se poate schimba, insa si asta ii face speciali pe jucatori ca el.

Ce spui tu e aproape stilistic.
Din cauza asta, ceea ce face Cristiano e cutremurator. El are deja talent si posibilitatea de a progresa, insa e in acelasi timp obsedat de perfectiune. Vrea mereu sa castige, sa progreseze, sa continuie, sa lupte. Zi dupa zi, fara oprire.

Sa ne reintoarcem in ziua aceea, in vestiar la Espanyol.
Se terminase meciul si in avion era atata tensiune, ca nu se putea respira. Nu imi aduc aminte ce s-a intamplat imediat dupa terminarea partidei, insa nu cred ca Camacho a zis ceva. Stia dinainte ca nu va continua. Pentru mine a fost o lovitura, pentru ca, pana la urma, el ma adusese la echipa. Insa antrenor a devenit Garcia Remon si si am debutat cu el la Real.

Cand?
Nesperat. Ne luasera pe mine si pe Javi Garcia la meciul cu Betis. Daca nu jucam la echipa mare, aveam un loc la Castilla. Eram condusi cu 1-0 si l-am inlocuit pe Mejia, care era lateral.

De ce a ales antrenorul sa schimbe fundasii laterali daca tot pierdea meciul?
Presupun ca Mejia avea un cartonas galben, iar Betis juca pe partea aceea cu un brazilian foarte bun, care crea probleme. Am egalat prin golul lui Ronaldo. Tin minte ca i-am pasat cu calcaiul lui Zidane si antrenorul a strigat la mine: „Joaca simplu, joaca simplu!”

Zidane nu vorbea mult pe teren.
A fost mereu foarte tacut. Acum, incetul cu incetul, se face mai mult auzit. Pana la urma, un antrenor secund este mult mai important decat se crede de obicei. Are mai mult contact cu jucatorii, avem mai mult curaj sa vorbim cu secundul decat cu antrenorul principal: „Omule,mister e asa si pe dincolo.” Datorita personalitatii sale foarte calme, ne cream legaturi mult mai bine cu el, lucram excelent impreuna.

Stii ca Zidane i-a zis lui Florentino, la putin timp dupa ce ajunsese la Madrid, sa il lase sa plece, pentru ca nu se intelege cu Figo. Si pana la urma a ramas, dar tot nu s-au inteles. Apoi, portughezul i-a facut aceeasi figura lui Beckham. Trebuie sa fie teribil de greu sa impaci asa caractere puternice.
Uite, fotbalul e un joc de echipa in proportie de cel mult 20-30%. E adevarat ca succesul vine cand jucatorii formeaza o echipa unita, insa in afara de asta, in cele mai multe situatii, fotbalul este un sport individual. Fiecare stie ca trebuie sa fie el cel mai bun si sa aiba grija de propria persoana. Daca nu joci bine, te omoara; daca e fluierat un coleg, e mai bine. Mentalitatea e ceva de genul „ Daca mie imi iese, e ok. Fiecare incearca sa-si traga spuza pe turta lui.”

Insa pana la urma, ramaneti cu ceea ce ati castigat, ca titluri. Cand o sa ai 50 de ani, nimeni nu o sa isi mai aduca aminte ca ai marcat trei goluri in etapa a zecea. Oamenii isi aduc aminte de tine pentru ca ai castigat UCL, campionatul, cupa.
Asa e, insa asa se gandeste de multe ori in teren, ce pot sa spun. Daca ma nedreptatesc arbitrii, ies si vorbesc despre arbitri. Daca il defavorizeaza pe altul, treaba lui.

Treaba asta poate merge pana la a pefera pe cineva, sa spunem, cand pasezi?
Omule, mi-e greu sa spun dupa pase cine pe cine place. Insa uneori, vazand un meci, observ ca anumiti doi jucatori se inteleg foarte bine si ca isi paseaza mai mult, ar daca nu se inteleg, joaca mai putin unul cu altul.

Sau daca iti dau o pasa de doi lei.
(razand) Ce control de cacao e asta? 🙂 Insa, pana la urma, chestiile astea se vad si la alte echipe, nu e o exclusivitate a Realului. Din afara lucrurile par mult diferite decat se vad din interior.

Desi ai debutat la Real, era clar ca va trebui sa pleci.
Am regretat atunci un pic ca nu am plecat mai inainte. Am incercat sa profit de sansa care mi se daduse, insa uneori e bine sa accepti situatia. In anul in care a venit Capello, l-a adus pe Cannavaro.

Se terminase epoca „zidanes y pavones” si se incepuse aducerea de fundasi si de mijlocasi.
Stiind profilul de antrenor al lui Capello si ceea ce vreau eu, mi-am dat seama ca trebuie sa plec. Stii ce s-a mai intamplat in anul acela? Florentino a plecat de la echipa si a venit Calderon. Habar nu aveam ce urma sa se intample cu noi.

La ce te referi cand spui ca stiai profilul lui Capello?
Omul voia jucatori cu multa experienta si sa castige repede un tiltu. Ca pana la urma el l-a adus de la Castilla pe Miguel Torres, care a jucat mult, asta e! Nu stiu daca, ramanand, as fi avut atatea oportuitati de a juca, insa in momentul acela am avut sentimentul ca nu voi juca niciodata la prima echipa a Realului.

Si ai ajuns in Galicia.
M-a adus Caparros. Nu mai era deja echipa lui Super Depor, insa aveau un proiect de reconstructie care ma atragea.

Cum era Caparros ca antrenor?
Daca jucam bine un meci, venea la vestiar si ma batea la cap pentru o amarata de faza care nu ii placuse. Daca jucam rau, nici nu-mi vorbea.

Ai lucrat sase luni cu el.
Putin, insa am invatat multe de la el. Te facea sa simti fotbalul 24 de ore pe zi, ceea ce e important cand esti tanar. Pentru ca, pe masura ce imbatranesti, iti dai seama de o chestie: cu cat esti mai in varsta, cu atat trebuie sa te antrenezi mai bine, sa ai mai multa grija de tine, sa traiesti pentru fotbal. Poate ca ar trebui sa fie invers, cand esti matur, deja ar trebui sa te relaxezi, insa nu e deloc asa.

Ciudat.
Un exemplu. Eram in pretemporada, la Innsbruck, cu Real Madrid. Ni s-a spus sa facem cateva ture, apoi sa merge la dus. Noi, canteranii, am inceput sa facem o alergare usoara, cand a trecut Raul pe langa noi, ca avionul, zicandu-ne: „ Daca ar fi dupa mine, v-as trimite pe toti la Madrid chiar acum.” Si ne-am gandit: ce are asta cu noi? Acum, cand ajungi la maturitate, iti dai seama ca avea dreptate.

Caparros, ca antrenor…
Este un foarte bun motivator, seamana mult cu Luis Arragonez. Luis insista, muncea mult la partea mentala. Am lucrat putin cu el, insa la acele europene pe care le-am castigat, marele sau merit a fost acela ca ne-a convins pe toti ca putem castiga. Ne spune: „ Sunteti cei mai buni, si, daca nu ajung cu voi in finala, sunt un rahat de antrenor.”

Luis a fost un „greu”.
Am fost la Murcia si aproape ca nu ne-au lasat sa ne antrenam. Ultima partida inainte de europene s-a jucat la Santander si am castigat cu SUA cu 1-0, gol Xavi. Si ne-au fluierat, cumplit, trebuia sa auzi. Fluieraturi in tribuna si bubuieli din partea presei.

Asta va afecteaza mult?
Vestiarul tine minte, pare ca nu e asa, insa tine minte. Am castigat cu 1-0 impotriva Frantei, dupa ce facuseram egal cu Finlanda la Gijon. Eram in autobuz, asteptandu-l pe Sergio, care a aparut cu sefa departamentului de presa : „Asteptam si presa.” Unul dintre greii vestiarului s-a ridicat si a spus: „ Presa? Sa ii ia mama naibii, acum doua zile ne omorau!” Insa si asta face parte din fotbal.

Figo zicea ca, daca nu acorda un interviu unui jurnalist, indiferent cum joaca ala tot nota patru ii pune. Si unui care jucase mai slab, dar vorbise cu el, ii da un sapte.
Ziaristii sunt si ei oameni. Si au preferinte, ca oricine altcineva. Chiar unul dintre ei mi-a zis odata: „ Pe cel care se poarta frumos cu mine, il tratez bine, pe cel care nu sta de vorba cu mine, nu.”

Si ce se intampla cu cititorul in situatia asta?
Nu am senzatia ca ii preocupa prea mult aspectul asta.

Ne intoarcem la venirea la ta Deportivo.
Aveau centrali buni, ca Andrade.

Ati fost eliminati in semifinalele UCL de Porto al lui Mourinho.
Ce chestie, nu? Eram bun prieten cu Deco, care s-a aruncat la pamant cand Andrade i-a tras o lovitura zdravana, zicandu-i: „ Hai, ridica-te.” Arbitrul i-a dat rosu. Saracul, era socat.

Venirea ta la Depor nu a provocat nemultumiri in echipa?
Andrade nu era 100%. De fapt, mai multe batai de cap avea Caparros cu Coloccini, insa l-a transformat din fundas in mijlocas. Asta inseamna competitia, joci cu oameni carora le-ai luat postul si trebuie sa o faci bine, altfel iti iau ei locul.

Ai avut vreo problema?
Nu a fost ca si cum as fi jucat cu prietenii mei de la Castilla. Cand am ajuns eu, Caparros nu ii mai juca pe Tristan, Scaloni si pe inca vreo doi sau trei. Odata m-a intrebat cineva din presa despre situatia asta si am raspuns ca noi, jucatorii, suntem concentrati pe ceea ce trebuie sa facem pe teren si ca astea sunt probleme pe care trebuie sa le rezolve clubul. A doua zi, Scaloni m-a inttrebat in vestiar ce naiba m-a apucat sa spun asa ceva, ca suntem colegi si nu trebuie sa fiu de partea clubului. Apoi m-a chemat antrenorul si mi-a zis: „tu nu ai nicio vina, ai zis exact ceea ce trebuia sa spui.”

Plecarea ta de la Depor a fost o dubla sarbatoare. Clubul primea o suma mare de bani pentru tine intr-o perioada de agonie, iar tu ajungeai la Liverpool.
Am ajuns la Depor cu un contract pe 5 ani, nu fusesem imprumtat sau altceva. Real nu avea clauza de recumparare; ar fi putut sa ma rascumpere in primii trei ani. Ma gandeam: „ cum o sa ma vanda pe mine clubul daca trebuie sa plateasca jumatate din bani la Real?” Si eram sigur ca voi ramane la Depor cel putin trei ani.

Si ai stat doar sase luni.
Intr-o zi a venit la mine agentul meu si mi-a spus: „Pleci la Liverpool.” Mi s-a facut rau. Platisem deja pentru casa si semnasem contractul cu doua zile in urma.

Ce s-a intamplat?
Cand a aflat de interesul lui Liverpool pentru mine, agentul meu s-a folosit de faptul ca Depor avea o datorie la o banca, nu mai stiu la care, pe care trebuie sa o plateasca chiar in ziua aia. A vorbit cu cei de la Depor si le-a zis ca nu ii obliga sa ma plateasca pe mine, daca ma lasa sa plec, iar clubul a fost de acord. Eram neplatiti de doua luni, era o situatie foarte dificila pentru Depor, pe cand asa clubul nu ma mai platea si lua si patru milioane pentru un jucator pe care platise doar un milion si jumatate cu sase luni inainte. Era o afacere buna, iar antrenorul stia ca pentru mine, transferul la Liverpool era o bomba.

Intrai in elita.
Nu mi-a fost usor. La engleza eram un dezastru si nu ma obisnuiam deloc cu programul. Trebuia, de exemplu, sa mananc la ora 11, ca sa joc apoi de la 3 dupa-amaiaza. In primele sase luni am fot distrus. Si oricum, am jucat mai mult decat imi imaginam.

Lateral.
La Depor eram central, insa Rafa Benitez m-a adus ca sa joc lateral, ceea ce a fost o mare schimbare.

Benitez are renumele ca e maniac.
E, intr-adevar. Isi pregateste partidele in functie de adversarul pe care il intalneste in meciul urmator. Tactic, e un monstru, un antrenor fenomenal. Nu are relatia speciala cu jucatorii pe care o au alti antrenori. Ne zicea: „ Un antrenor nu poate sa cineze cu un jucator. Nu pot fi prieteni. Ce se intampla daca sunt prieten cu un jucator si la un meci il las pe banca?” Nu sunt neaparat de acord cu el, intre jucator si antrenor poate exista o relatie de prietenie, pastrandu-se totusi limitele si distinctiile intre roluri, insa asa este el.

A fost iubit la Liverpool.
Nu sunt multe stadioane in lume care sa il fi sustinut pe Benitez ca pe Anfield, l-au iubit enorm.

Ai ajuns la Liverpool la doi ani dupa ce ei au intors acea finala de UCL cu Milan.
Imi amintesc ca eram singur acasa atunci. Am renuntat sa ma uit la meci la 3-0, la pauza, crezand ca nu mai am ce sa vad, insa, cand am trecut din nou pe postul acela, am vazut ca era deja 3-3. Mi-am inregistrat partida, sa vad ce se intamplase. Asa ca am vazut finalul mai tarziu ca restul lumii. Felul in care Liverpool a castigat acea finala e unic. Gandeste-te ca, la pauza, fiind condusi cu 3-0, se auzeau cantand doar fanii lui Liverpool, e ceva de neimaginat.

Caldura fanilor.
Oamenii nu sunt constienti de cat de mult poate conta sprijinul fanilor. Anfield rasplateste fiecare jucator pentru fiecare faza pe care o face; daca ai luat mingea adversarului cu capul, te aplauda. Psihologic, inseamna enorm. Remontadele de pe Bernabeu au de-a face cu asta: publicul se incinge, echipa urca, sustinuta de fani, iar adversarul nu mai poate decat sa se retraga. Este impresionant efectul pe care il are Bernabeul asupra rivalilor.

Te-ai imprietenit cu Xabi Alonso chiar de la inceput?
Nu, cu Mascherano, care de abia venise si el. Vorbeam aceeasi limba si eram amandoi nou-veniti. Mai erau spanioli Xabi, Pepe Reina. Si Fabio Aurelio, dar el era mai retras. Mi-a luat ceva timp sa le castig increderea lui Xabi si lui Pepe.

De ce?
Ei, cu Xabi trebuie sa cultivi bine relatiile pana sa te imprietenesti. Se uita asa la tine, lung, ca si cum s-ar intreba: „De unde vine si asta?” Asa ca dureaza.

Mai tarziu a venit si Torres.
Torres a rupt gura targului. Ne asteptam sa fie bun, dar nu chiar asa de bun. I-a lasat pe toti masca.

Intalnindu-te cu Mascherano la Barca a fost ca si cum ti-ai fi intalnit in razboi un frate mai mare.
Am pierdut legatura cand am venit la Madrid. La finalul unui clasico, mai stateam de vorba 10 minute, vorbind despre familie. Insa s-au inatmplat multe, nu-i asa? Ai un prieten foarte bun la o echipa si, cand pleci, aproape nu mai vorbesti cu el. De exemplu, la Castilla, eu, Juanfran si Soldado eram practic nedespartiti. Acum eu si Juanfran stam la 5 minute unul de altul si luam masa impreuna o data pe an sau ne intalnim cand ducem copiii la scoala, nimic mai mult.

Si cand te intalnesti cu el ca adversar, nu te gandesti ca e prietenul tau?
Depinde de meci si de cat de tensionat este. Daca nu e foarte imprtant, treci pe langa el, mai faci o gluma… insa cand jucam in La Liga, nu mai avem prieteni.

Ai debutat in UCL in stil mare.
Da, marcandu-l pe Messi pe Camp Nou.

Cum a fost pentru tine?
Am ajuns la Liverpool la finalul lui ianuarie. Am jucat primul meu meci la mijlocul lui februarie. O saptamana mai tarziu aveam de jucat dubla cu Barca in UCL.

Ce ti-a zis Benitez?
Mi-a zis in timpul antrenamnetului: „O sa joci lateral stanga.” M-am uitat la el cu ochii cat cepele si mi-am zis in gand: „Asta a venit beat la antrenament.”

Stiati amandoi ce inseamna sa joci lateral stanga.
Messi nu era ce e acum. Insa venea dupa o accidentare, jucase cu Valencia si schimbase soarta meciului. Avea cateva partide la rand in care jucase excelent. Asa e, nu era ce e acum, insa si asa era extrem de bun.

Ce trebuia sa faci tu in meciul acela?
Rafa imi zisese ca Messi se lasa mult in banda si apoi intra in centru, asa ca avea nevoie de mine sa il urmaresc. Mi se parea teribil de riscant. Insa, pana la urma, am fost pe Camp Nou si am castigat cu 2-1, iar eu am facut un meci bun. Statea lipit de linia de margine si, cand primea balonul, se ducea mult in centru. Nu ca acum, cand poate primi in orice zona a terenului.

Cum trebuia sa il tii?
Rafa mi-a zis sa il presez in partea stanga, unde juca el normal, sa ii opresc intrarea in centru. Daca venea prin dreapta, ghinionul meu, insa atunci juca mult in banda. Pericolul venea din infiltrarile lui pe centru. A fost aproape marcaj om la om. Inca imi aduc aminte fanii de meciul ala. Pana la urma, Rafa a avut dreptate. Pregateste foarte bine partidele din punct de vedere tactic, mai ales pe cele eliminatorii. Daca trebuie sa schimbe jocul pentru a-si surprinde adversarul, o face metodic. Studiaza rivalul, explica bine punctele lui slabe, are solutii de a exploata aceste puncte slabe. E obsedat de asta.

Ti-a zis ceva Messi pe teren?
Nu. Nu cred ca am vorbit vreodata cu el.

A fost adversarul cel mai greu de marcat?
Messi, Ribery, Cristiano… la nivelul asta, toti sunt greu de marcat. Au toate armele sa te depaseasca. Iar in aparare poti sa il marchezi foarte bine pe Messi 80 de minute, dar daca scapa o data, iti da gol si ai muncit degeaba. Si macar o data tot trec de fundas. E imposibil sa il anulezi pe Cristiano, de exemplu, un meci intreg. Macar o data, si tot te va depasi. De asta sunt cei mai buni din lume.

E mare diferenta intre Cristiano pe care il marcai la Liverpool si cel de la nationala.
La fel ca Messi, si el juca mult in banda inainte. Si chiar daca si acum Cristiano pleaca din stanga, acopera tot terenul. La Manchester pleca din dreapta, insa tot pe stanga isi facea incursiunile majore, din care dadea gol. In anul in care Liverpool a pierdut campionatul in fata lui United, Cristiano a macat mai mult de 30 de goluri jucand in banda. La Liverpool eram ingroziti. Si uite-l acum.

Este mai scazut ritmul in antrenamente?
E la fel de greu, la fel se solicitant. La antrenamente se joaca cu mai multa tensiune decat se crede de obicei. Anul asta am scris pe o hartie o lista cu numerele tuturor. La finalul fiecarui antrenament se noteaza cine a castigat si cine a pierdut. Bine, la un momentdat, Ancelotti arbitra asa de nasol, incat m-am enervat, am luat hartia, am rupt-o si i-am trimis la naiba pe toti. 

Deci de asta ii accidentezi!
Nu, cu Casillas s-a intamplat in timpul meciului. Cu Bale a fost o ciocnire de care nici unul dintre noi nu si-a dat seama. Nu a fost o lovitura sau un fault. A fost o faza nefericita in care l-am lovit cu genunchiul in muschiul pe care il avea incordat.

De ce ai plecat de la Liverpool?
Mai avem un an de contract si negocierile nu duceau nicaieri. Apoi Rafa l-a adus pe Glenn Johnson, un lateral pe care a platit 20 de milioane. Atunci mi-am zis: „Asta e. Daca suntem pe punctul de a castiga campionatul si tu aduci un lateral, plec.” Florentino castigase in anul acela alegerile la Real si stiam ca era interesat sa ma aduca inapoi la Madrid. Asa ca transferul lui Johnson era scuza perfecta: „ Ai deja un inlocuitor pentru mine. Mai am un an de contract si, decat sa plec liber de contract, mai bine ma vinzi.” Mai ales ca ma intorceam acasa.

Sau acasa, pe banca de rezerve, era si asta un risc.
Multi prieteni mi-au zis sa nu ma intorc la Madrid. Imi jucam postul la nationala pentru mondial, insa nu am vrut sa las aceasta ocazie sa imi scape. M-am gandit ca merg si o sa dau tot ce am mai bun. Eu nu pot spune: „Nu vin, pentru ca eu vreau sa joc mereu.” Anul acela am jucat mult pe stanga, cu Marcelo in fata. Alteori, Sergio juca in centru si eu luam partea dreapta.

Sergio deja nu mai voia sa joace lateral.
Anul acela si in anul urmator, asa a jucat. Obsesia de a juca in centru a venit in al doilea an cu Mou.

Ai venit in acelasi an cu Kaka si Cristiano, apoteozele neo-florentinismului.
A fost un an foarte ciudat, marcat de Alcorcon si de campania Marca impotriva lui Pellegrini, care a fost cumplita. Experienta cea mai dura de a antrena Real Madrid. Dupa o etapa in care pierduseram, in ziua urmatoare, cineva i-a zis antrenorului secund: „ Hai, Ruben, ca etapa viitoare castigam!” omul si-a ridicat privirea si a spus: „Daca mai apucam etapa viitoare.” Venisera de la Villarreal si dadusera nas in nas nu numai cu Real Madrid, ci si cu tot ceea ce inconjoara acest club.

O campanie de presa poate afecta relatiile dintr-un vestiar?
Problema era ca toata lumea dadea numai in el, nu in toti, cum se intampla de obicei. Noi eram multumiti cu Pellegrini si aveam o relatie foarte buna. Ii placea jocul rapid, pe benzi. Insa s-a intamplat ce stim toti cu Alcorcon, apoi cu Lyon si ne ramasese doar Liga, in care am facut un sezon foarte bun, insa am terminat in spatele Barcelonei. Am clacat in toate partidele-cheie ale sezonului.

Ai jucat la Alcorcon?
La naiba, da, mi-am dat un autogol.

Ce s-a intamplat acolo?
Veneam dupa o accidentare si mister m-a intrebat daca vreau sa joc cu Sporting, meciul de liga dinaintea celui de cupa cu Alcorcon. I-am zis ca prefer sa intru intr-un meci mai usor, cum este cel de cupa. 

Ca sa vezi.
Ca sa fie clar, Alcorcon nu era o parlita de echipa din Segunda B. Era in liga a doua, aveau o echipa buna, destul de buna; de altfel, in anul acela au promovat in La Liga.

Omule…
Asa e, pentru ca se comenteaza meciul asta de parca am fi pierdut jucand contra unor suporteri. Pe de alta parte, atunci au jucat multi care isi reveneau dupa accidentari, cum eram eu. Era un 11 bun, insa pentru a face un meci normal, ne gandeam ca avem si returul.

Ce v-ati spus atunci?
Nu stiam pe unde sa scoatem camasa. Cu 3-0 la pauza, in vestiar s-a dezlantuit iadul. Guti s-a certat cu mister si l-a schimbat. Strigam toti ca e o rusine, ca nu se poate ce ni se intampla. Am intrat in a doua repriza incurajandu-ne, iar ei au avut bara la prima ocazie dupa pauza. Daca am avut ocazii si noi? Da. Se putea termina usor 6-2 meciul ala in loc de 4-0. Iar in retur am castigat cu 1-0, in ultimul minut de joc, cu un gol al lui Van der Vaart.

Mou a schimbat placa?
Ne-am dat seama toti ce inseamna sa jucam cu Mou intr-o zi, in pretemporada. Jucatorii spanioli, proaspat campioni mondiali, ne-am alaturat grupului la Los Angeles. Am jucat un meci cu Galaxy si la pauza ne conduceau cu 2-0. Ce strigate i-au iesit lui Mou! A tipat la toti, nu a scapat niciunul. Am invatat repede cine era Mou. Pe Pellegrini nici nu ti-l imaginai tipand la Cristiano. Ne amintim multe din sedinta aceea. Ne-a zis: „ Nu ai chef sa alergi? Nicio problema, stai pe banca! Nici tu? Iar nu am nicio problema: afara!” Nu conta cine era in fata lui: campion mondial, de la cantera, Kaka, oricine.

Cand au inceput sa ia foc intalnirile cu Barcelona?
Dupa 5-0. Nu din cauza rezultatului, ci din cauza declaratiilor pe care le-au facut dupa meci. Dupa ce ne-au dat 5 gouri, au spus niste chestii care ne-au durut mult, care ne-au afectat psihologic. Apoi am fost capabili sa castigam cupa in fata lor.

Ati suferit in meciul ala.
Toata saptamana aceea dinaintea finalei a fost imbibata de declaratiile lor despre superioritatea stilului lor de joc si toate astea, plus fotografia lui Pique aratandu-ne manita. Nu stiu cine ne-a montat, insa nu a fost Mou, pentru ca nu a avut absolut nimic de a face cu asta.

Ati intrat in teren furiosi.
Da, si i-am batut in finala.

Si a fost un balsam pentru voi.
Da, a fost.

In tunelul de la vestiare v-ati montat pentru meci?
Nu, atunci nu, insa inainte jucasem o partida pe Bernabeu in care facuseram egal si ne enervasera: o sa castigam, aveti un teren de tot rasul si un gazon de Segunda B, ma rog, chestiile lor obisnuite. E normal? Jucaseram multe meciuri impotriva lor, aveam multe de platit si era o tensiune enorma. Insa rivalitatea asta nu am inventat-o noi. Duelul asta a fost dintotdeauna. Eu il vazusem pe Zidane luandu-l de gat pe Luis Enrique. Nu zic ca era bine, insa nu era o noutate. Ce, inainte de noi in clasico se schimbau pupici?

L-ai lovit pe Villa.
Au centrat un balon si m-am dus spre el. El mi-a dat un cot care m-a doborat si cand m-am ridicat l-am lovit si eu. Nu l-am nenorocit, insa a fost un fel de a-i spune: „ M-ai dat un cot, insa si eu stiu sa fac la fel.” El s-a prabusit si l-am ridicat cu Sergio.

Pepe, de asemenea, l-a calcat pe Messi pe mana.
De multe ori trebuie sa iti faci adversarul sa nu se simta bine. Insa asta nu inseamna ca trebuie sa il lovesti fara balon.

Nu, sa il lovesti, nu. Cum a facut Andrade cu Deco, dar fara gentilete.
Asta e felul de a juca „azi nu te las in pace”, modul in care pui presiune. Bine, asta se intamppla in meciuri extrem de tensionate, in partide calme asa ceva nu se vede. Insa in situatii de astea trebuie sa ii pui cu botul pe labe.

Discursul lui Luis inaintea finalei de la europene: „Baiatul asta blond cu nume ciudat”, il numea pe Schweinsteiger. „O sa ii spun ceva, o vorbulita, sa se enerveze cumplit”
Acum se face mare caz ca trebuie sa fim un exemplu pentru copii. Eu nu trebuie sa fiu un exemplu pentru nimeni. Trebuie sa fiu un exemplu pentru copiii mei si atat. Niciodata nu intru pe teren gandindu-ma la copii. Nici nu ma gandesc sa accidentez pe cineva sau sa ma accidentez eu. Am avut un tata care, cand ne uitam la televizor, ne spunea ce e bine si ce nu. Si sunt situatii in care cum sa-ti spun? Il vezi pe Diego Costa si te gandesti: „mama, ce chestii face asta”. Ei bine, mie mi-ar placea un Diego Costa in echipa mea. Un „rupe oase” care alearga dupa fiecare minge si se cearta cu toata lumea. Si cand joc impotriva lui va trebui sa ma lupt cu el si gata.

I-ai tras una in careu in cupa. L-ai urmarit pana l-ai lovit.
Noi il cunoastem pe Diego. Ce i s-a intamplat lui Diego in seara aia nu o sa vezi prea des la Madrid. Stim ca e un jucator care depaseste mereu limitele jocului si ne-am zis ca si noi putem juca aceeasi partitura, ca nu o sa ne lasam intimidati. Stiu ca uneori cei care ne privesc isi spun: „Asta nu e bine cu capul”.

Si daca te vede arbitrul, iti da rosu, penalty si adio cupa. Poate adio si Arbeloa.
Se poate. Insa sunt situatii in care trebuie sa faci ce trebuie sa faci. Poate ca nu sunt recomandabile, insa sunt foarte competitiv, vreau sa castig si daca rivalul meu se bate cu mine, ma bat si eu cu el.

Daca tot vorbim despre arbitri, sa dicutam despre cele doua galbene cu Galata care te-au oprit sa joci in ziua aia nefasta la Dortmund.
In partida aceea aveam dureri mari la umar. De altfel, nici nu ma jucat de la inceput, tocmai pentru ca nu ma simteam bine, nu eram precis in joc. A iesit Essien, accidentat si am intrat eu, in timpul primei reprize. M-am simtit incomod inca de la inceput. Arbitrul a fluierat un fault al meu, eu i-am zis ca e nebun si el m-a dat afara. A fost simbolul sezonului meu, foarte slab. Si dupa meciul acela, nu am mai prins echipa doua luni.

In perioada aceea, Mou deja nu se mai intelegea cu Cristiano.
Relatia lui Mou cu cativa colegi se deteriorase destul de mult deja, insa am fost prfesionisti si nu am lasat sa ne afecteze nimic in teren. Liga o pierduseram de la inceputul sezonului, insa am ajuns in finala cupei si in semifinalele UCL. 4-1 acela a trebuit sa se intample, asta e.

Casillas.
S-a spus deja tot. Suntem doi fotbalisti profesionisti care lupta pentru acelasi club, Real Madrid. Nu e un subiect pe care sa il dezvolt.

Insa acest lucru creeaza bisericute in vestiar?
Nici gand. Si eu, si el ne intelegem bine cu tot vestiarul. Suntem o echipa si chestii din astea s-au mai intamplat. Au fost doi jucatori care inainte erau prieteni intimi si nu si-au vorbit doi ani. Vestiarul trateaza aceasta situatie normal si acum cei doi si-au rezolvat problemele si gata. Suntem 22 de oameni zi de zi impreuna, cei mai multi stau impreuna toata saptamana. Asta inseamna ca e timp si pentru prietenie, si pentru cearta, si pentru relatii bine si mai putin bune. Insa mai presus de toate este Real Madrid, iar pe teren exista doar Real Madrid.

Cum reactiozeaza Ancelotti dupa aceste doua infrangeri cu Barcelona si Sevilla?
Ne-a spus ca urmeaza momente mai dificile si ca trebuie sa ramanem uniti pentru a iesi din pasa asta proasta. E o situatie delicata.

Del Bosque te-a lasat in afara listei nationalei, inainte de a te accidenta. Crezi ca vei merge in Brazilia?
Mai intai trebuie sa ma fac bine, apoi, depinde de mister.

Te-a sunat?
M-a sunat in ziua in care s-a anuntat ca voi fi indisponibil doua luni. M-a intrebat cum ma simt, cum merge recuperarea si m-a incurajat. Mi-a zis ca tine la mine si ca se astepata sa il pun in situatia dificila de a nu sti pe cine convoaca pentru mondial. Ii multumesc.

Chestia asta cu alegerea nu suna bine, tu erai titular la nationala.
Am avut mereu o relatie buna cu el. Ceea ce imi doresc acum este sa ma fac bine repede. Am incredere ca voi fi gata pentru finala UCL de la Lisabona. Cand castigi UCL, uiti de toate. Mai ales dupa cate s-au intamplat!

Articolul a fost tradus in exclusivitate pentru RealMadrid.com.ro de Daniela Pitigoi

Left Menu IconMeniu
Real Madrid Romania