Mai jos cateva ganduri de la Simon, sunt absolut convins ca va vor incanta!
Îmi propusesem să nu mai scriu datorită unui principiu cu care mă lupt de ceva vreme (și
pe care o să îl amintesc la sfârșit), însă ultimul articol al lui Adi și câteva evenimente din viața
particulară m-au determinat să pun aceste gânduri pe „hârtie”. Așa că pe toți cei care intră
pentru comentarii și/sau pentru care stilul meu de a scrie este obositor, îi invit să dea scroll
rapid jos, deși o să fie un efort mai mare pentru că am scris cam mult. Scuze, dar nu scuze, știi
ce zic?!
Ieri a fost ziua de naștere a celui mai de succes jucător din istoria clubului Real Madrid.
Nu îi dau eu această titulatură, nu a primit de la d-l președinte Perez această titulatură, unii din
foștii colegi nu consideră că merită această titulatură, dar cum pentru mulți cifrele sunt tot ce
contează, uitându-mă la statisticile din dreptul lui, Cristiano Ronaldo este cel mai titrat jucător
din istoria noastră. Și pentru mulți, statisticile sunt totul.
Mergând de multe ori prin parc, am întâlnit des acel copil „special” după care toți întorc
capul și șușotesc pentru ei însuși sau pentru cei care îi însoțesc: „Mvaaaai, ai văzut cum face?
Ăsta sigur e răsfățat, vai de capul lui!” Și apare și mămica sau tăticul repede în peisaj, încercând
să liniștească „criza” (pentru cei interesați i se zice tantrum acum) copilului și nu știu ce să-i mai
facă, ce să îi mai dea, cum să îl mai convingă. Și familia aceea e arătată cu degetul, majoritatea
i-am etichetat în mintea noastră și dăm din cap a indignare în timp ce ne îndepărtăm. Cum viața
unora (nu mă declar expert în viețile altora, mă refer strict la a mea și a celor pe care îi cunosc)
are caracter ciclic, am ajuns și eu să fiu părinte, am ajuns cu copiii prin parc și am avut parte de
aceleași experiențe cu ai mei. Știți cât m-a interesat opinia altora? Cât de tare m-a durut în cot?
Știți și de ce? Pentru că-s ai mei și la bine și la rău. Pentru că alții în general nu fac nimic. Pentru
că suntem egoiști și ne interesează doar de noi.
Paragraful acesta de mai sus este despre Cristiano. Pentru generația Z nu am găsit o
paralelă mai adecvată. Îi rog să mă ierte dacă sunt pe aici.
Fanii rivalilor consideră că „al lor” e campion mondial, deși băiatul a câștigat fiind
jucătorul celor de la Psg. Nu contează din ce țară sunt ei (urmăresc zeci de pagini), însă în
sufletul lor toți sunt argentinieni. De la fratele lor Dibu, Romero, Mac, Enzo, până la fratele
Julian Alvarez, următorul Messi așteptat cu nerăbdare pe Camp Nou, toți mănâncă la aceeași
masă și cântă același imn. Trecând în tabăra noastră, am rămas stupefiat când am auzit lăturile
spuse despre Ronaldo. Sunt 4 ani jumătate de când nu mai îmbracă tricoul blanco și pe măsură
ce timpul trece, atacurile la adresa lui sunt mai hidoase, jignirile sunt mai pline de venin. Nu
toată lumea, nu toți fanii, mai sunt și fanboys Ronaldo (da, asta e denumirea pt toți cei care nu-l
urăsc). Și vine întrebarea firească: de ce? Răspunsurile ni le dăm fiecare.
Da, Ronaldo nu e cea mai plăcută persoană în afara terenului. Da, e arogant. Da, e
egoist. Da, e răsfățat. Poate o fi ahtiat după bani. Poate o fi gay. Poate îl urăște pe Messi și pe
toți cei care îi doboară recordurile. Da, vrea să dea el toate golurile. Da, are multe goluri
marcate din penalty. Da, și-a făcut freza cu gel. Da, a dat un interviu de 2 lei. Și mai pot
continua.
Și? Acum 8 ani nu era tot așa? Acum 10? Acum 13? Acum 15? A fost așa dintotdeauna.
Noi i-am luat apărarea doar cât a fost „al nostru”. Când ne-a „trădat” și-a pecetluit soarta.
Și totuși uite că putem învăța ceva și de la fanii rivalilor, zic eu. Nu spun că trebuie să
închidem ochii la toate prostiile pe care le-a făcut și le va mai face, să îl iubim la unison, să îi
pupăm șosetele, să ne tatuăm numele lui pe frunte, să ne luăm chiloți doar de la firma lui de
lenjerie intimă, ci măcar să îi arătăm respect celui mai titrat jucător din istoria acestui club. Toți
fanii separatiștilor sunt din 20 Noiembrie 2022 și argentinieni. Noi nici măcar nu știm „A
Portuguesa”. Glumesc. Evident că nu despre asta e vorba.
Pentru că avem principii. Da, Principii!!! Principii și costuri…
Cred cu tărie că principiile nu se aplică doar într-un domeniu. Nu poți fi corect acasă și
hoț la muncă. Nu poți fi blând cu copiii și monstru în trafic. Nu poți să te duci la biserică și pe
drum spre casă să înjuri ca un birjar. Nu poți să zici că nu ai nimic cu nimeni, dar câteodata să
mai oferi un kind reminder așa random. Nu poți să urăști cu ardoare un fotbalist și apoi să te
declari obiectiv și iubitor al fenomenului sport. Principiile nu funcționează așa! Pentru că „din
prisosul inimii vorbește gura”…
Trăim niște timpuri și într-o lume în care extremele sunt foarte îndepărtate. Sentimentul
meu este că orice discuție ajunge să fie polarizată excesiv, etichetele sunt puse foarte rapid și
de cele mai multe ori greșit, nu ascultăm, dar avem pretenția să fim ascultați.
Unul din cele mai frumoase momente pe care le-am trăit în anul 2022 a fost meciul de
retragere al lui Roger Federer. Deși Nadal e fan declarat Real Madrid, am fost și sunt fan
Federer. Modul în care cei doi s-au raportat unul la celălalt de-a lungul anilor mi se pare
fascinant și o lecție pentru generația de ieri, de azi și mai ales pentru cea de mâine. Caracterul și
principiile celor doi au fost demonstrate clar atunci când cei doi și-au împreunat mâinile stând
pe o bancă. Ei doi erau cu lacrimi în ochi, iar eu plângeam în hohote ca un copil pe canapea, la
37 ani. Ce gest, ce imagine… O acțiune mai valoaroasă decât 1000 de cuvinte.
Pentru mine Cristiano Ronaldo va fi tot timpul unul dintre noi. Plecarea lui de la Real a
fost unul din cele mai dezamăgitoare momente din viața mea de suporter, dar am învățat
atunci că nimic nu e veșnic. Cel puțin nimic pământesc.
