Martin Odegaard – împrumut 6 luni la Arsenal Londra

Jucătorul norvegian Martin Odegaard va fi împrumutat pentru o perioadă de 6 luni la Arsenal Londra contra unei sume de 2 milioane de Eur iar clubul englez va plăti și salariul jucătorului în această perioadă.

Venit ca un jucător foarte important, după anul excelent de la Real Sociedad, Martin a părut să fie acea piesă ce lipsea într-un angrenaj plin de succese dar ajuns într-un moment în care nu mai surprindea pe nimeni. Titular în primele două meciuri ale sezonului, cu un aport neglijabil în prima etapă dar mai bun în al doilea meci, Odegaard a părut tot timpul că nu-și găsește locul și că nu are acel curaj nebunesc de a se impune într-o echipă plină de jucători de 5 stele. Apoi au venit accidentările și, de fiecare dată când părea că are șansa să revină, acestea îl opreau să joace. Forma senzațională a lui Luka Modric a fost iarăși un factor extrem de important în lipsa de minute iar capacitatea fizică și inspirația lui Fede Valverde în debutul de sezon a făcut ca Martin să devină o opțiune secundară.

Pentru semnătura lui Martin s-au luptat 3 cluburi importante, Real Sociedad pornind cu prima șansă dar sistemul de joc nou nu i-ar fi permis să strălucească într-o echipă forțată să-l modifice tocmai din cauza plecării sale. Ajax a insistat pentru el dar Arsenal Londra a reușit să-l convingă după un telefon al antrenorului Mikel Arteta care se pare că i-a explicat viitorul lui rol în echipă și i-a garantat un număr mare de minute.

Așadar Martin pleacă iarăși de la Madrid în speranța că va reveni mai puternic anul viitor. Să-i urăm succes.

Întrebarea rămâne dacă voi credeți că Odegaard este jucător de Real Madrid și că va putea triumfa la noi cu Zidane antrenor sau în orice altă formulă?

Realmadrid.com.ro

Realmadrid.com.ro

Ser del Madrid es saber que ya eres el mejor en algo

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap