Ziua de 6 martie este una specială pentru suporterii Blanco de pretutindeni, pentru cei ce poartă Real Madrid în suflet, indiferent de circumstanțe. Pentru unii, acest club reprezintă mai mult decât un singur brand. Este cea mai bună terapie în momentele mai puțin plăcute din viața de zi cu zi, comoara fără de preț și motivul pentru care, timp de 90 de minute, suporterul madrilen își dirijează echipa favorită în drumul spre victorie. În fața micului ecran, pe stadion, oriunde, emoția transmisă este aceeași, iar pasiunea pentru culorile Blanco unește „familia’’ madrilenă, ori de câte ori Real Madrid își face numărul de magie, etapă de etapă, meci de meci.
În 114 ani de istorie, Realul și-a lăsat în mod clar amprenta asupra fotbalului mondial si a fanilor de pe mapamond, fiind numită, pe bună dreptate, cea mai bună echipă a secolului XX. Povestea a început pe 6 martie 1902, la inițiativa lui Julian Palacios, fost inginer și antreprenor, iar Juan Padros avea să fie ales primul președinte din istoria clubului, pentru ca trei ani mai târziu, Real Madrid să câștige primul trofeu de la înființare, după o victorie contra celor de la Athletic Bilbao în Cupa Regelui.
Don Santiago, ingerul alb
Clubul a căpătat numele Real Madrid în 1920, după ce regele Alonso al XIII-lea le-a acordat titulatura „Real”. În sezonul 1931/32, trupa Blanco avea să îsi adjudece primul titlu de campioană. Au urmat alte 31, ce au facut trupa Blanco cea mai titrată echipă din istoria campionatului Spaniei. În anul 1943, Santiago Bernabeu a fost ales președintele clubului Real Madrid, după ce timp de 18 ani a deținut, pe rând, funcțiile de director tehnic, asistent și antrenor principal, acesta fiind începutul spre metamorfozarea clubului într-un colos al sportului rege și clădindu-și drumul către performanță. Legendarul Santiago Bernabeu a perfectat primul mare transfer de marca de la inceputul anilor ’50, aducându-l în capitala Spaniei pe unicul Alfredo Di Stefano, unul dintre cei mai mari jucători ce au călcat vreodată pe dreptunghiul verde al templului ce astăzi îi poartă numele celui care l-a adus la Madrid. Începutul perioadei de dominație madrilenă pe plan european a început în 1956, atunci când au câștigat ediția inaugurală a Cupei Campionilor Europeni, învimgând în finală trupa franceză a celor de la Stade Reims, scor 4-3.
Real Madrid vs Stade Reims, Cupa Campionilor Europeni 1955/56
Gustul dominației europene avea să fie simțit și în următoarele 4 finale, disputate contra unor echipe precum Fiorentina, Milan sau Eintracht Frankfurt, plus o revansa contra primei finaliste, Stade Reims, stabilindu-și orizontul dincolo de limita fotbalului din acea vreme. Jucători legendari precum Di Stefano, Gento, Puskas, Amancio, Raymond Kopa sau Santamaria au făcut din fotbalul obișnuit unul cu totul și cu totul special, au adus laurii unei perioade de neuitat pentru Los Merengues și au intrat în „paginile aurii” de istorie ale clubului madrilen.
Următorul triumf european a culminat în 1966, după o finală contra lui Partizan Belgrad, scor 2-1. Avea să fie și ultimul moment de glorie ca și cuceritor al Cupei Campionilor Europeni pentru Paco Gento, devenind astfel recordman-ul all-time al competiției, cu 6 astfel de trofee în palmares. Pe lângă succesul european, Real Madrid și-a cimentat statutul de echipă blazon al primei ligi spaniole, câștigând 10 titluri de campioană între 1953 și 1966.
Nici anii ’70 nu au dus lipsa trofeelor, Real trecându-și în palmaresul impresionant alte 5 trofee de campioană, între 1971 și 1979. Însă totodată, această perioadă nu a fost tocmai cea mai fericită, Santiago Bernabeu luându-și, în 1978, rămas bun de la familia Real Madrid, de la munca răsplătită în acei ani de glorie, de la acei fani minunați, privilegiați să zguduie din temelii Estadio Santiago Bernabeu, de la sentimentul de glorie pe plan profesional și de la tot ce înseamnă Blanco, plecând să-i vegheze din Ceruri pe cei predestinați să ducă tradiția, culorile și renumele Real Madrid mai departe.
O nouă generație avea să apară, aceleași așteptări aveau să rămână. După începutul anilor ’80, clubul a recrutat mai multe tinere talente, gata pregătite să fie șlefuite pentru a deveni diamante veritabile. Jucători ca Butragueno, Sanchis, Michel sau Hugo Sanchez au fost aduși pe Estadio Santiago Bernabeu, cu scopul de a duce mai departe povestea și culorile clubului în elita fotbalului european. Așteptările au urmat să fie răsplătite cum se cuvine, Realul obținând de două ori Cupa Uefa, 5 campionate consecutive între 1985 și 1990, o Cupă a Regelui și 3 Supercupe ale Spaniei. Ciclul de transformare a clubului a continuat, chiar și după plecările lui Butragueno și Hugo Sanchez. Pe Santiago Bernabeu au sosit Roberto Carlos, Mijatovic, Suker si Clarence Seedorf, jucători aduși pentru a întări echipa din punct de vedere calitativ, lucru ce s-a reflectat și în trofeele câștigate de Real Madrid după 1995, începând cu titlul de campioană din stagiunea 1996/97 și terminând cu trofeul UEFA Champions League, adjudecat după 32 de ani, în sezonul 1997/98. Totuși, clubul se confrunta cu probleme financiare destul de mari, ce au pus presiune pe conducere, nevoită să găsească în cel mai scurt timp o cale de remediere. Din acest punct de vedere, Real Madrid a primit garanția restabilizării financiare după ce pe 16 iulie 2000, Florentino Perez câstiga alegerile prezidențiale. Imensa datorie de 270 de milioane de euro a fost, ulterior, acoperită, iar așteptările pe plan profesional aveau să crească, echipa fiind foarte bine întărită cu nume precum Ronaldo Nazario, Luis Figo, Fabio Cannavaro sau Zinedine Zidane, ultimul fiind astăzi pe banca tehnică a grupării madrilene. Gustul succesului nu a întârziat să apară, după ce Real Madrid și-a adăugat în vitrina cu trofee La Liga și UEFA Champions League. În ciuda acestor succese, Perez l-a concediat pe Vicente del Bosque, cel care a condus echipa spre succes în acea perioadă, iar presa spaniolă nu a ezitat să nască o controversă în urma acestei decizii. Lipsa de continuitate din următoarele sezoane l-au determinat pe Florentino Perez să-și prezinte demisia, locul său fiind acontat de Ramon Calderon.
Revenirea lui Perez
Nesiguranța din ultimii ani parcă i-au făcut pe fanii Blanco să se întrebe: Încotro? Cu cine? Ce va urma? Un club de calibrul Realului nu se mai întâlnise cu o situație atât de îngrijorătoare după mult timp, însă niciodată speranța n-a murit. La finalul stagiunii 2006/07, Real Madrid se încorona noua campioană a Spaniei după 4 ani de secetă, iar starea de neliniște a trecut, pentru moment. Sezonul următor, Real Madrid și-a păstrat titlul de campioană, completat de Supercupa Spaniei, însă nu a fost suficient pentru ca Ramon Calderon să câștige următoarele alegeri. Pe 1 iunie 2009, Florentino Perez a fost reales în funcția de președinte al clubului, iar loviturile pe piața transferurilor nu au întârziat să apară. Primul pe listă a fost Kaka, adus pe Santiago Bernabeu pentru 65 de milioane de euro, urmând ca Perez să bage și mai adânc mâna în buzunar și să realizeze cel mai scurt transfer din istorie la acea vreme, Cristiano Ronaldo fiind cumpărat pentru 94 de milioane de euro de la Manchester United. Peste 80.000 de oameni au asistat la prezentarea oficială a portghezului, ovaționat de publicul madrilen și primind numărul 9 pe tricou. Cristiano avea să primească însă în următorul sezon numărul 7, odată cu plecarea legendarului Raul. De asemenea, surpriza avea să se consemneze și la nivelul băncii tehnice, fiind instalat Jose Mourinho. Primul sezon cu The Special One pe bancă a fost unul de bun augur, Real cucerind titlul cu record de puncte (100), completând cu o Supercupă a Spaniei. Sezonul următor, Mourinho a fost demis de Florentino Perez după înfrângerea din Cupa Regelui contra celor de la Atletico.
A fost adus Carlo Ancelotti, care a avut misiunea de a revitaliza echipa și de a stabiliza starea de spirit în vestiar. Schimbarea de ordine din interiorul clubului a început cu banca tehnică, Zidedine Zidane și Paul Clement fiind desemnați să ajute la revenirea succesului de altădată. Fanii madrileni au primit încă un motiv de a ieși în stradă și de a striga din toată inima ,,iHala Madrid y nada mas!”, după 12 ani în care succesul european a ezitat să apară. La Decima a fost înfăptuită, iar Sergiio Ramos va rămâne mereu în inimile fanilor Blanco. Următorul sezon s-a dovedit, însă, a fi sub așteptări, Real Madrid ratând toate cele 3 trofee puse în joc, ceea ce a dus la plecarea lui Carletto de la Madrid și întoarcerea lui Benitez pe Santiago Bernabeu. O numire relativ contestată de o parte din suporteri, venirea lui Benitez a generat o controversă la Madrid, în special datorită ultimelor mandate la Inter, Chelsea și Napoli. Ceea ce au anticipat mulți s-a întâmplat, Rafa Benitez nu a reușit să pună pe picioare echipa după dezamăgirea din sezonul precedent, astfel că aventura sa pe Bernabeu s-a încheiat după 6 luni. Florentino Perez a apelat la varianta low-cost și de viitor, promovându-l pe Zidane ca principal, îmbrăcând, înca o dată, costumul de magician al orchestrei de pe ESB, de aceasta data fiind sacoul de antrenor. Ultima fărâmă de speranță a reapărut odată cu reîntoarcerea magicianului, iar fanii au mari așteptări din partea lui Zidane, care a restabilizat liniștea în vestiar. Încă de la prima zi în vestiar ca principal, Zizou s-a atașat de jucători, a încercat să alunge necăjirea și să readucă forța colectivă din mandatul lui Ancelotti. Începutul de drum a fost unul destul de promițător, însă timpul va rămâne să vorbească de la sine și să confirme așteptările madrilenilor.
Cu ocazia zilei de 6 martie 2016, clubul Real Madrid împlinește 114 ani de existență, 114 de tradiție, istorie, satisfacție și de emoție Blanco. iFeliz cumpleanos, Real!
