Real Madrid intre prezent si viitor: ce va alege Florentino Perez?

Browse By

Cu doua etape inainte de finalul sezonului competitional, Real Madrid a ramas fara vreo sansa reala la castigarea unui trofeu major. Eliminata de fostul ei jucator (Alvaro Morata) din Liga Campionilor si aflata la mare distanta de liderul din Primera Division, FC Barcelona, gruparea blanco lasa o imagine negativa asupra unui sezon mai mult nereusit decat reusit. Continuitatea lui Carlo Ancelotti pe banca “albilor” este pusa sub semnul intrebarii, iar in jurul cladirilor de pe Concha Espina deja au inceput sa circule numeroase zvonuri. Realmadrid.com.ro va prezinta astazi, care sunt alternativele pentru viitorul lui Real Madrid din punct de vedere al bancii tehnice.

1. Continuitatea asigurata de Carlo Ancelotti 

Antrenorul italian a cucerit patru trofee in primul sau sezon la Madrid, dar se pregateste sa incheie al doilea sezon competitional cu un bilant extrem de negativ. In istoria clubului blanco, exista un singur antrenor care a continuat si in sezonul urmator, dupa ce a ratat toate trofeele puse in joc (Don Alfredo di Stefano) insa in cazul sau, atitudinea a fost lesne de inteles. Ancelotti a pierdut in finalul lui 2014 sprijinul catorva oameni importanti din Consiliul de Administratie al clubului blanco si a ramas in functie pentru ca Florentino Perez si jucatorii au fost de partea sa. Liderii vestiarului merengue continua sa-l sustina pe Ancelotti, iar acest element se poate demonstra a fi decisiv, in ciuda faptului ca italianul nu pare sa mai conteze acum nici pe sprijinul presedintelui Perez. In sondajele initiate in Spania de AS si MARCA, Carlo Ancelotti este considerat mai putin vinovat decat jucatorii sau presedintele Florentino Perez, iar spaniolii ar accepta continuitatea sa. Varianta nu este deloc exclusa, mai ales in situatia in care exista putine variante viabile de inlocuitori de acelasi nivel pentru Carletto. La finalul sezonului in Spania, Ancelotti si Perez vor avea discutia finala. Daca va continua la Madrid, Ancelotti are doua tinte clare pentru vara: David de Gea si Marco Verratti.

2. Zinedine Zidane, favoritul lui FloPer

Zidane este omul lui Florentino Perez. N-a avut un sezon reusit la Castilla, insa echipa secunda a madrilenilor a jucat un fotbal placut ochiului in mai toate intalnirile. Francezul este o varianta sigura pentru viitorul primei echipe, insa Florentino doreste sa aleaga momentul potrivit pentru a-l promova. Vestiarul blanco nu pare impotriva aducerii lui Zidane, insa liderii echipei stiu faptul ca Zidane nu este deloc “o mana blanda”, lucru demonstrat de francez si la Castilla. Varianta Zidane pare mai degraba una de viitor, insa nu poate fi exclusa nici pentru moment din calcule. Posibila sa sosire este aproape echivalenta cu transferul lui Paul Pogba, jucator pe care Zidane il place foarte mult.

3. Jurgen Klopp, favoritul apropiatilor lui Perez

Antrenorul german este dorit de oamenii foarte apropiati de Florentino. Din informatiile noastre, presedintele blanco a fost bombardat in aceasta saptamana cu ideea de a-l contacta pe fostul campion al Germaniei cu Borussia Dortmund. Atat de mult, incat se aude ca Perez si Klopp ar fi avut deja o discutie de principiu. Se stie faptul ca Florentino Perez il apreciaza pe Klopp, dar nu l-a considerat in niciun moment o varianta viabila pentru banca lui Real Madrid din cauza bagajului sau profesional, a personalitatii foarte puternice, a lipsei de presiune cu care s-a obisnuit sa lucreze in Germania dar si a faptului ca nu a iesit din habitatul sau natural pana in acest moment.Klopp este o varianta atat pentru Manchester City cat si pentru Bayern Munchen, iar Perez a tinut prin aceasta prima discutie sa se asigure ca Jurgen nu a semnat inca niciun angajament. In acest moment, charismaticul tehnician german pare sa fie prima optiune a Madridului in cazul in care Ancelotti nu va continua pe Santiago Bernabeu. Klopp este sustinut in primul rand de Fernando Fernandez Tapias si Eduardo Fernandez de Blas, cei doi vicepresedinti si cei mai vechi colaboratri ai lui Perez. Acestia considera ca filosofia antrenorului german nu doar ca se potriveste cu ceea ce inseamna Real Madrid, dar poate, totodata, scoate maximum din ultimele sezoane ale lui Ronaldo si din viitorul prim star al echipei, Gareth Bale. Jocul reactiv si spectaculos impus la Dortmund si faptul ca Borussia a reusit sa tina piept cu succes Bayernului sunt alte doua argumente pentru Klopp, cel pe care Fernandez de Blas il compara acum doi ani la cina de sarbatoare a peniilor madrilene, cu Jose Mourinho.

4. Varianta de tranzitie: legenda, Michel

Fostul mare jucator blanco, Michel, are si el din cate se pare sanse sa prinda banca madrilenilor in aceasta vara. Michel este apreciat in club si s-ar incadra unui anumit tip de model pe care Real Madrid il cauta, insa marele sau dezavantaj este considerat a fi relatia pe care o are cu jucatorii cu nume. I s-a intamplat la Sevilla, la fel si la Olympiacos, in timp ce la Real Madrid jucatorii nu doar ca au nume, dar au si personalitate, salarii uriase sau influente in multe birouri. Varianta Michel pare una putin probabila si in cel mai bun caz, una de tranzitie.

5. Rafa Benitez, favoritul lui Jose Angel Sanchez

Pare un nume aruncat la intamplare, insa cei care stiu ce influenta are Directorul General, Jose Angel Sanchez asupra lui Florentino, stiu ca aceasta varianta nu este deloc o gluma, ci una serioasa. Acesta considera ca Real Madrid are nevoie de un tehnician spaniol, iar propunerile sale au inceput cu fostul campion european cu Liverpool, Rafa Benitez. Spaniolul are avantajul de a fi un om al trofeelor, lucru demonstrat la mai toate cluburile la care a lucrat. Apoi cunoaste la perfectie fotbalul spaniol, provine din Academia clubului Real Madrid si se cunoaste faptul ca visul sau este acela de a antrena clubul blanco. Ramane liber de contract in vara si stie sa lupte pentru toate obiectivele propuse de madrileni: a castigat La Liga cu Valencia in doua randuri si Liga Campionilor cu FC Liverpool! In plus are o relatie buna cu Sergio Ramos si Casillas, doi dintre liderii din vestiar si pare sa aiba capacitatea de a coabita cu superstarurile din lot. Nu pare unul dintre favoritii presedintelui Perez, insa nu trebuie ignorata influenta lui Sanchez!

6. Paco Jemez, varianta bomba

Numele lui Jemez pare o surpriza uriasa, insa nu este. Charismaticul tehnician de la Rayo este foarte apreciat in Spania si a fost chiar pe lista scurta a posibililor succesori ai lui Vicente del Bosque. Jemez este un antrenor cu personalitate, care nu se teme sa schimbe un jucator dupa primele 15 minute ale jocului, care iubeste fotbalul super ofensiv si care a impresionat la Rayo prin posesie. Echipa sa a reusit sa aiba o posesie mai buna decat FC Barcelona in acest sezon in meciul direct si la fel in returul cu Real Madrid. Ceea ce nu e deloc putin lucru cand contezi pe jucatori ca Trashorras, Kakuta, Baerna sau Fatau. Numele sau a fost adus in discutie de acelasi Jose Angel Sanchez care este convins ca Jemez ar cuceri Bernabeul dupa primele doua meciuri. Are 45 de ani insa cv-ul sau nu corespunde cu ceea ce vrea Real Madrid. Ramane insa o varianta…surpriza

7. Julen Lopetegui – antrenorul viitorului

Acum zece zile, oficialii blanco au luat pentru prima data in calcul varianta Lopetegui. Fostul portar al echipei madrilene si fost principal al Castillei, Julen face o treaba foarte buna la Porto cu care a reusit o figura frumoasa in Europa, dar cu care poate pierde titlul in Portugalia. La recomandarea aceluiasi Jose Angel Sanchez, dar si a lui Juni Calafat, Lopetegui pare una dintre variantele la care Madridul se gandeste serios. Atuurile sale sunt influenta lui Sanchez, nationalitatea, filosofia sa eminamente ofensiva, metodele sale de pregatire (este asemanat de spanioli cu Guardiola) si viziunea extrem de interesanta asupra fenomenului.


 

In concluzie, la finalul acestor ultime doua etape de campionat, Carlo Ancelotti (despre care se vorbeste tot mai des ca ar putea ajunge la Manchester City) si Florentino Perez vor discuta in privinta viitorului. Ancelotti este dispus sa continuie la Real Madrid macar un sezon, dar o va face numai in conditiile in care simte sprijinul oficialilor madrileni. Pe de alta parte, Perez pare sa fi cedat in fata celorlalti oameni importanti din club si nu este exclus sa-i propuna italianului, despartirea. In cazul in care Ancelotti si Real Madrid se vor desparti, germanul Jurgen Klopp devine favorit pentru a prelua fraiele echipei, in timp ce Zidane, Lopetegui sau Benitez par variante de rezerva (cu un plus pentru tehnicianul lui FC Porto).

  • http://www.realmadrid.com.ro/ Ionut Florin

    Dacă rămâne Ancelotti,e clar,înseamnă că Perez nu a înţeles nimic…Paco Jemez nu are ce căuta la Real Madrid…cele mai bune variante sunt Klopp şi Zidane…dar nu aş zice nu unui Michel sau Lopetegui.

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      tu ai vazut cum joaca Rayo?

    • Prisacariu Cristian

      Tu ai vazut cum a jucat Rayo cu noi ?

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Ne-a subordonat, cum ar zice un mare filosof in viata. Cu aia de zice Florin: Trashorras, Baena, sau cum drac ii cheama. Omul e genial

  • soso

    Multumim pentru aceasta analiza, dar mai ales pentru informatiile oferite: nu stiam de ce de fiecare data cand se cauta antrenor pentru real madrid era prezent numele lui rafa benitez.
    Eu unul imi doresc sa plece carlo si sa vina klopp. Ce a facut neamtul cu borussia este incredibil: bani putini, joc spectaculos, trofee; o singura nelamurire am legat de el, numarul mare de accidentati: mereu lipsea cineva din lotul sau: ori ii forteaza prea tare si ii suprasolicita, ori se accidentau in meciuri, nu stiu. Oricum, viitorul este interesant, abia astept sa treaca si acest an, fara titlu castigat si vedem ce ne rezerva vara

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Doamne fereasca si pazeste cu Benitez, bhuai Florine, de ce vrei tu sa nu mai dorm noptile deloc? Auzisem si eu ceva de varianta asta, dar speram ca e o fabulatie. Acum nu mai sunt asa sigur.. Sa-mi bag…

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    O luam pe rand, da?

    Multam Florinaccio pentru infos, am citit aici ceea ce caut de o saptamana in presa spaniola. Acolo gasesc numai idiotenii aici gasesc ceea ce vreau. Asadar:

    1. Refuz sa comentez
    2. Zidane nu mi se pare o solutie, cu tot respectul pt el. Vreau sa vina, dar nu acum!
    3. Klopp: nu are rost sa intru in detalii pt ca devin enervant si repetitiv. E varianta ideala pt mine!
    4. Michel: Doamne fereste!!!
    5. Benitez: drace!!! ptiu’ drace!! Piei satana!
    6. Paco Jemez: tipul e un necunoscut, dar nu il vad la noi pt ca e gen Bielsa. Foarte greu sa lucreze la noi cu Ramos, Ronaldo,Bale cum o face cu Trashorras. Ca filosofie, omul e senzational! Are personalitate, intuitie, inspiratie, e flexibil, joaca 4-4-2 in ultima vreme, mi-ar placea ca antrenor, dar suna a bomba cu ceas!
    7. Julen Lopetegui: imi place ce vad la Porto.Daca a reusit in 10 luni sa faca echipa aia sa joace atat de bine si de frumos, ma intreb ce ar putea face la noi?

    Optiunile mele: 1. Klopp; 2 Paco Jemez 3; Lopetegui.

  • Andy

    Daca pleaca Carlo ( Doamne Ajuta ) mi-as dori sa vina Klopp , Bielsa sau Lopetegui.

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Andy, si eu m-am gandit la El Loco. Imi pare rau ca nu il vad intre variantele prezentate de Florin (ma rog, stie el mai bine), dar ca antrenor omul e total!E senzational. I-ar fi greu cu vestiarul asta, dar cred ca Mourinho e copil pe lg El Loco. Ala ii pune pe coji de nuca, nu e sanatos la cap. Dar e ANTRENOR

    • http://www.realmadrid.com.ro/ Ionut Florin

      Şi eu m-am gândit la Bielsa,dar dacă Florin nu l-a menţionat,înseamnă că nu intră în discuţie…

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    iNTERESANT CA NICI FLORIN NU EXCLUDE PRIMA VARIANTA, AOLEU MAMA MEA CARE M-AI FACUT! Bre, raspunde la telefoooon

  • bembiluna

    Bine ca ai subliniat ideea ca Benitez nu e vrut de Flo, ca faceam atac de cord. Doamne fereste, dam merele pe pere. Il prefer pe Klopp, cu rezerva ca greii vestiarului vor face ceva mofturi. Sper insa (caci ce mi-a mai ramas de facut) ca Perez a invatat ceva din relatia cu Mou si nu va mai lasa dansul liber in vestiar. Altfel, ma uit si ma crucesc. Deci antrenorii care fac treaba sunt maini tari, care dicteaza la echipele lor. Si eu care credeam ca performanta se face cu duhul blandetii si fabule moralizatoare. Ce chestie…. si inca ceva. Il iubesc pe Zizou, dar nu e timpul inca, ar fi macelarit si nu merita. Desi Cholo are aceeasi varsta…a, dar stai asa, Realul nu e Atleti, unde se moate cu adversarul de gat pentru binele clubului. La noi sunt telenovele, romane psihologice si personalitati sensibile. Deci m-as pune la adapostul palariei lui Klopp. O sa avem niste conferinte de presa…o sa ne inghesuim sa le traducem. A, si poate redescoperim contraatacul. Gruss gott!

  • psycho

    daca ancelotti solicita inca un an de contract probabil se gandeste cumva ca ii suntem datori pentru cele 4 trofee aduse.bai nene esti nebun sau pe substante?
    nu vreau jumatati de masura sau antrenori de sacrificiu/tranzitie dar cine vine trebuie sa aiba suportul deplin al conducerii si mana libera in vestiar ca sa puna biciul pe cativa.

  • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

    1. Klopp, ca-s fan
    2. Carlo

    Restu’, nu acum – Zidane, Paco Jemez, Lopetegui si nu niciodata – Michel si Rafa.

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      1. Carlo, ca-s fan
      2. Klopp

      🙂

  • psycho

    nu s-ar putea reduce numarul pozelor cu moaca italianului pe site? am dezvoltat o sila si greata vis a vis de acest personaj ,ceva de speriat.

    • Negru

      Hahahahahahah, ceedeam ca-s singurul care cand ii vede mecla face cu capu’ de nervi!!!

      • psycho

        mi-a dat peste cap tot ecosistemul.toata vara o sa fiu bantuita de strigoiul asta.

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          Ce-aveti ma cu omul? Acum vine si ne explica baetii ca a luat decima si ca fotbalul lui e fotbalul de care avem nevoie. Nu va pricepeti si punct! Ce-ati vrea acum, trofee an de an, doar nu sunteti Real Madrid…oh, well…

  • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

    ULTIMA ORA – Putem confirma ca intre Real Madrid si Jurgen Klopp a avut deja loc prima serie de discutii Florine sanatate sa iti dea Dumnezeu!

    • gogoloius

      Fii auzit.

  • gogoloius

    Știți ce inseamna poza din articol?

    Cica azi, după antrenamente, un ziarist il intreaba pe italian:
    – Signor Carlo, ce părere aveți despre cel va prelua Real-ul din vară? I se spune ca e vroba de Klopp, iar răspunsul italianului a fost imortalizat in poza. O putem admira in posterul din articol

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      muhahahaha…buna observatie!! dar sa remarcam si expresia din poza a lui Klopp :))))))))

      • psycho

        cantareste…

      • gogoloius

        Klopp are fainoșag.
        Uite semnu… Scriu pe tableta Kl si apare Klopp ca predicție… Sa nu crezi atunci in bobi si ghioc?

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          muhahahahah

  • http://www.last.fm/user/ODirlewanger Alex

    Ce ti-e si cu fascinatia asta pentru albul madrilen: ” At one point during his glittering career in England, John Barnes became so fixated with the idea of playing for Real Madrid that he even considered walking into his local sports shop and buying the famous white strip. The Liverpool and England attacker wanted to stand in front of his mirror and just see what he looked like, just savour the sensation of being clad in that fabled footballing uniform.”

    • gogoloius

      Mai cunosc unu… L-am văzut acum 2-3 zile. E de pensionat, insa a fost emblematic. Si-l cheama Pirlo

      • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

        Mama ce tare…mersi alex! impresionant!!

  • Varane

    Chestia cu Klopp am auzit-o la Chiringuito, Gallardo ala, zice de toti ca se transfera la noi, nustiu cit de adevarata este stirea cu neamtul, un lucru stiu sigur, pe Gallardo ala nu il cred nici daca ia foc cu gura.

    • psycho

      nici eu nu ma ambalez prea tare acum dar as vrea un ”bici al lui Dumnezeu” sa le fie anuntat inainte de plecarile in concediu…slaba consolare dar alta nu am.
      zero trofee si sustinere totala pentru italian, mourinho le statea in gat dupa un an juma’.

      • angus

        culmea e ca mourinho imi place mult… pana cand a venit la real. :))

      • Varane

        Este susținut de cei care joaca tot timpul, nu cred ca și de banca de rezerve,Pai Jose nu era pe placul presei, inaintea meciurilor ii stringea pe toti cu o zi inainte, dar acuma au libertate, fac baieții ce vor, mai și joaca din cind in cind, cum sa nu fie multumiti? 🙂

  • bembiluna

    Se zvoneste in presa engleza ca Ancelotti ar avea precontract cu City

    • psycho

      speram toti.

    • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

      in presa engleza se zvoneste ca regina angliei are o relatie amoroasa cu elton john 🙂

  • Andy

    Manchester United star David de Gea ‘agrees personal terms’ with Real Madrid.
    dailymail.

    • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

      Daily Mail=Libertatea. Insa ceva foc acolo, este!

      • Andy

        Avem nevoie de un portar de top , ar fi extraordinar sa vina .Daca nu , macar sa apere Keylor din sezonul viitor .

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          De acord! De Gea e perfect, a facut un sezon FABULOS la Utd. United prinde UCL pt ca De Gea a fost magic. Si pt ca di Maria a fost scos din echipa de Young 😛

    • Varane

      Mai tare as vrea sa vina, Bernd Leno.As vrea un portar mai bine facut fizic, daca tot se aduce un portar, pentru inlocuirea lui Iker.

      • Andy

        Leno titular in UCL si Keylor in campionat , pe model Barca 🙂

        • http://realmadrid.com.ro/ Angelito

          eu i-as da incredere lui Navas, e un portar foarte bun. Leno habar n-am cine e…ala de prezenta showuri in America? Jay Leno?

      • castiel

        de gea e facut fizic bine , sa stii in 2 ani s-a transformat in superman parca

  • zece

    1. Carlo – dupa Klopp cea mai buna varianta
    2. Zidane – Lotul ar fi sub control 100%, si cred ca Perez l-ar lasa spre deosebire de alte variante sa-si faca treaba, dar nu are experienta de antrenoriat. Mai trebuie sa astepte.
    3. Klopp: E varianta ideala. E un tip special intradevar, si nu ma refer numai la Klopp antrenorul, dar nu va asteptati ca neamtul sa roteasca lotul mai bien decat Carlo.
    4. Michel: nu.
    5. Benitez: nu.
    6. Paco Jemez: Zeman 2. Nu multumesc.
    7. Julen Lopetegui: Nu cunosc.
    8. Rudi Garcia este un antrenor fantastic dupa parerea mea, nu stiu de ce nu intra in discutie.

    • bembiluna

      pentru ca la Roma, daca nu ma insel, s-a pus rau cu Totti. sau poate ma insel

  • zece

    De Gea e cel mai bun portar din lume alaturi de Neuer si Courtois, un mare da in dreptul lui.

  • COSTEL

    nici un antrenor nu poate obtine la REAL constanta in trofee cu lotul lideri capitani actuali.
    orce antrenor vine isi stie lectia …..
    mou a fost trimis la plimbare …credeti ca in lumea aceasta a fotbalului antrenori nu stiu .

    • bembiluna

      pai poate se cara anumiti capitani

    • doctoracu

      Absolut Titi. Carlo nu va schimba nimic, daca ramane. Ar trebui sa facem ce au facut catalanii in 2008, cand au scapat de multe “vedete”. Dar pt o astfel de miscare noul antrenor ar trebui sa aiba sprijinul total al Perezului.

    • psycho

      corect.toti sunt in garda ,stiu la ce se expun cand vin aici.dar si reciproca este valabila.real madrid in cv si trofee castigate aici deschid altfel de porti.
      pana la urma iese bine din balciul asta anceloti…

    • Fideo

      Eu zic ca Klopp e diferit de ceilalti antrenori,e temperamental,pasionat, inflacarat cu o personalitate mai puternica decat a oricarui antrenor mare care exista, chiar si decat cea a lui mourinho. CRED CA KLOPP POATE SUBMINA SISTEMUL CLUBULUI care trimite antrenori la plimbare daca nu se preteaza asteparilor dar si politicii clubului. Daca Klopp reuseste sa impregneze realului stilul celor de la Dortmund din 2012 si 2013 atunci nimeni n-o sa incerce sa-l de afara.

    • NAd Iliescu

      Si ce crezi ca e de facut? Dam toti capitanii afara sau ii facem sa inteleaga arta umilintei si mentalitatea de ECHIPA nu grupulete.Ma doare sa vad ca la Real unii isi pun interesele lor mai presus de interesele clubului, nimeni si nimic nu ar trebui sa intre pe teren cu un astfel de gand oricat de mare vedeta ai fi sau oricat de multe trofee individuale ai fi castigat! Si eu sunt de parere ca Klopp este omul potrivit datorita personalitatii si lifestyle-ul modern de care de dovada.Este genul de antrenor care poate trece de la o prietenie cu jucatorii la un vulcan in fata lor in cazul in care nu dau dovada de profesionalism.Asta a fost reteta lui de succes la BvB, unitatea de grup.Cred ca motto-ul lui este “Toti pentru unul si unul pentru toti” :). Mentionez ca nu sunt un analist sportiv si toate gandurile mele sunt pur si simplu din perspectiva unui iubitor de fotbal asa ca va rog nu ma mustrati foarte tare 🙂

  • zece

    Voi aveți speranța ca neamțul va face o echipă cu Ronaldo, Benzema și Bale să joace ca Borussia în 2013 ? Nici în 120 de minute nu ar alerga echipa asta ca și BvB lui Klopp în 90

    • Fideo

      Venirea lui Klopp ar inseamna un nou inceput , un nou ciclu , poate schimbari semnficative vor avea loc si in cazul lotului.

    • Adinho

      După mine, dacă se va vedea că e în stare să facă istorie, are mînă liberă să-i vîndă pe Benzema şi pe Bale şi să aducă nişte anonimi, cum făcea la Borussia, care vor ridica stadioane în picioare.

  • Adinho

    Favoriţii mei sunt 1.Jurgen Klopp 2.Paco Jemez 3.Rafa Benitez
    Evident că e clar pentru toată lumea că Klopp este persoana ce poate face ceva inedit la clubul nostru.Nu mă refer numai la trofee.Decît un trofeu adus în ultimul minut de capul lui Ramos, mai bine lipsa lui, dar stilul de joc să fie demn de Real Madrid.Aş dori să avem un antrenor care ar înflăcăra lotul, conducerea clubului şi pe fanii din întreaga lume.Care nu numai să aducă un suflu nou în echipă, dar să ofere ceva mai mult-continuitate.
    Aş dori aşa un antrenor, care de n-ar lua nici un trofeu într-un sezon, m-ar face totuşi să spun că acesta e omul potrivit şi pentru sezoanele următoare.Nu cum Carletto, m-a făcut să aştept cu nerăbdare vestea demisiei sale.
    Detest faptul că ştiu că antrenorul X sau Y mai mult de 2 ani nu va încălzi locul pe banca tehnică.Aşa multă previzibilitate nu face decît să-l facă pe orice antrenor să conştientizeze că Real Madrid nu va fi casa lui pe mult timp şi obiectivul său de bază este deja realizat, trecîndu-şi în CV postul de antrenor al lui RM.În consecinţă entuziasmul şi spiritul novator a victimei, pardon, a antrenorului, sunt lichidate din start.
    Mari speranţe nu am, doar nişte iluzii mă fac să cred că mai este puţin pînă ne alegem şi noi cu un Sir Alex Ferguson.Cel puţin Sir să fie 🙂

  • gabipetre

    Să vină Karanka! 🙂

  • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

    Kloop se duce la Bayern, Zizou in Franta, Michel nu e o optiune, nici Lopetegui, Benitez nu e inghitit de Perez

    raman doar 2 variante: continuitatea lui Carlo si Paco Jemez

    Carlo va pleca, mi-am dat seama ieri. Cu toate ca declara ca vom vorbii de transferuri mai incolo, gesturile lui ascundeau o decizie deja luata.

    Trist ca pleaca Ancelotti, dar la atatia nemultumiti, ne meritam soarta sa fim papagalii Europei.
    In ritmul asta nu o sa mai vrea antrenorii top sa vina la Real si vom aduce numai incepatori, carne de tun si iar ne vom uita la sala de trofee cum ramane intacta.

    Din pacate nu invatzam din erorile trecutului si ne ghidam deciziile in stilul FIFA, vanzand si cumparand cu un click… nu asa se construiesc marile echipe!!!!

    • Fury

      De unde stii tu ca Klopp pleaca la Bayern?

      • http://www.madeforsoul.blogspot.ro/ 5inco

        in materie de fotbal eu stiu tot

        ma mai completeaza pe ici pe colo Ilie Dumitrescu, dar in mare parte ma descurc singur 🙂

        PS: Stiu de la un neamtz care este socio al clubului. In momentul in care cei din conducerea lui Bayern au aflat ca Jurgen vrea sa plece si era in discutii cu Liverpool, au intrat pe fir si i-au propus o oferta de nerefuzat. Se cheama proiectul Armada. Pep daca nu pleaca de buna voie, va fi dat afara. Dar va pleca de buna voie.

        • Fury

          Pep a zis ca mai continua inca un an 🙂

  • NAd Iliescu

    Domnilor, scuzati-ma, am si eu o intrebare.Vad ca sunteti la curent cu ce se intampla in interiorul echipei noastre si ma tot bantuie o nelamurire. Ce e cu Benitez? De cand e Benitez pe lista lui Real? Ce poate aduce Benitez bun echipei blanco? In afara acelui miracol din sezonul 2004/2005 cand au revenit de la 0-3 in fata Milanului, nu cred ca-l recomanda alte performante majore(si aici nu ma refer la castigarea cuperi Uefa pentru ca asa si Mircea Lucescu a castigat-o dar asta nu inseamna ca este luat in calcul pentru a o prelua pe Real) ! Cel putin eu consider ca echipele antrenate de el nu au o constanta si nu pot ajunge niciodata la nivelul cerut de fanii blanco ! Este parerea mea, poate ma insel dar totusi sunt multi antrenori ce s-ar plia mai bine pe stilul echipei noastre ! : Jupp Heynckes(stiu ca si-a anuntat retragerea dar se poate intoarce spre antrenorat) , Joachim Low , Jurgen Klopp , Vicente del bosque, pe langa acesti colosi, mie personal imi plac Guus Hiddink, Mark Wilmots (antrenorul Belgiei), Jurgen Klinsmann (antrenor SUA) sau Nuno Espirito Santo (antrenorul Valenciei) !

Real Madrid Romania