Real Madrid – Real Sociedad, 1 martie 2021, ora 22.00

O etapă care ar fi trebuit să fie foarte bună pentru Real Madrid, cu ambele contracandidate la titlu având meciuri foarte grele în deplasare dar ambele au câștigat, se încheie astăzi cu echipa noastră obligată să ia cele 3 puncte în confruntarea cu una dintre cele mai în formă echipe din campionat. După o perioadă foarte grea cu o victorie din 11 meciuri, Real Sociedad și-a revenit și are acum 3 victorii consecutive, obținute și datorită formei foarte bune a atacantului central Isak, despre care se spune că va reveni la Dortmund pentru a-l înlocui pe Haaland la finalul acestui sezon. Comparat des cu Ibrahimovic, Isak trece printr-un moment foarte bun iar apărarea noastră va fi nevoită să facă un efort suplimentar pentru a-l bloca.

Adversarul se prezintă după un meci bun făcut joi la Manchester cu United, cu 2 absențe de marcă, Mikel Merino și Asier Illaramendi, dar cu Silva revenit după accidentări, cu Oyarzabal care a crescut foarte mult în acest sezon și cu numere similare de goluri marcate și primite cu Madridul. ( 42 – 19 noi, 41 – 20 ei ).

Real Madrid a recuperat 4 jucători pentru acest meci, Rodrygo, Fede Valverde, Marcelo și Odriozola sunt la dispoziția lui Zidane și se speră că vor avea parte de câteva minute măcar pentru a reveni în dinamica echipei. E de văzut daca Isco va continua să fie titular după meciul bun făcut contra Atalantei sau dacă Mariano va reveni în primul 11. Pentru prima dată în mult timp, pe banca de rezerve se vor găsi și jucători de la prima echipă și nu doar tineri de perspectivă.

În cazul în care va juca astăzi, Vini JR va bifa prezența cu numărul 100 în echipa noastră, la numai 20 de ani și 7 luni, Raul, Camacho și Iker fiind singurii care au făcut-o mai devreme decât brazilianul.

Ne așteptăm la un meci foarte echilibrat dar în care Madridul pleacă drept favorită.

Hala Madrid!

Realmadrid.com.ro

Realmadrid.com.ro

Ser del Madrid es saber que ya eres el mejor en algo

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap