Seara în care fotbalul a fost învins

La Torino, conform tuturor previziunilor posibile, Real Madrid avea de înfruntat o echipă cantonată în apărare care miza pe contraatacuri rapide. Diferența dintre Atletico Madrid și gruparea din nordul Italiei este că, în persoanele lui Tevez și Morata, cea din urmă menționată dispune de viteză cu ajutorul căreia poate destabiliza orice defensivă prinsă pe picior greșit.

Cu toate că începutul a fost șters, iar abordarea tactică cu Bale în poziție de vârf împins nu s-a dovedit într-adevăr prielnică, elevii lui Carlo Ancelotti au lăsat energiile negative în spate și au redresat situația din mers. Din două pase și trei mișcări, „los blancos” echipați în negru au restabilit egalitatea pe tabelă, oferind un sens cursului jocului.

În această partidă, intențiile gazdelor s-au rezumat la practicarea unui joc anost, dar eficient, care din păcate devine din ce în ce mai popular în zilele noastre și stă la baza degradării fotbalului din ultimii ani. Totuși, Cristiano Ronaldo și ai săi coechipieri au preluat posesia pentru majoritatea timpului, încercând și aspirând la crearea unor ocazii, chiar dacă a părut încă din debut că soarta acestei seri s-a împotrivit fotbalului – mai bine zis, singurei echipe de pe teren care a pus în lumina reflectoarelor o versiune de joc demnă, după legile jocului, adică axată pe ofensivă.

La fel ca și oricare alt sport, fotbalul a fost inventat pentru a dărui momente de neuitat, pentru a bucura și pentru a încânta atât privitorii, cât și jucătorii. Din nefericire, principiile au fost date uitării, iar tot ceea ce pare a fi rămas sunt interesele. Din dorința de a cosmetiza o perioadă îndelungată de mediocritate pe plan european, Juventus a aplicat toate metodele italienești în scopul atingerii obiectivului, jocul „alb-negrilor” contrastând totalmente cu energia și juvenilitatea sugerate de însuși numele clubului reprezentat.

Revenind la o idee anterioară, Real a placardat un joc sub așteptări, iar în primul „11” au fost mai facil de regăsit jucători ce au rămas la acest statut, nefiind capabili în această seară să se ridice la rangul de fotbaliști. Varane a greșit deseori copilărește, mijlocul a fost prea puțin stabil, Kroos a părut lipsit de magia-i caracteristică din întâia parte a stagiunii, Ramos nu și-a găsit ritmul și așa mai departe. Totuși, până și în aceste condiții, îndrăznesc să spun că Madridul a trimis la Torino o echipă care a jucat mai spectaculos decât formația gazdă și care nu ar fi meritat să piardă având în vedere desfășurarea partidei.

Cu un nod în gât prezent din cauza unei defensive haotice, ale cărei defecte au fost exploatate la maximum de viclenii Tevez și Morata, suporterii lui Real Madrid au tot dreptul să spere în răzbunare. Fotbalul a fost nedreptățit în această manșă-tur, dar rămâne returul în care Santiago Bernabeu se va putea metamorfoza într-un tribunal al fotbalului, în care peste 80,000 de oameni să depună mărturie în favoarea jocului ofensiv și în dauna celui destructiv. Juve a consemnat seara în care fotbalul a fost învins, dar Realul poate și trebuie să condamne în serie două cluburi – Atletico Madrid și Juventus – la pierzare și la insucces.

Despre autor

Tags: ,

Marcu Czentye

Marcu Czentye

Raul Gonzalez, Zinedine Zidane & Luka Modric.... sau mai scurt - Real Madrid

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap