Tue. Oct 16th, 2018
Zinedine-Zidane

Si totusi, daca Zidane pleaca?

Real Madrid a castigat aseara cu echipa a doua in teren, mansa tur a sferturilor de finala ale Copei del Rey. In ciuda unei victorii importante obtinute pe Butarque, campioana Europei, a Spaniei si a Lumii a deceptionat din nou, chiar daca nu a folosit cea mai mare parte din starurile sale. Intrarile lui Modric si Isco din partea secunda au adus ceva mai multa consistenta in jocul echipei lui Zidane, iar Madridul a transat prima mansa din sferturi printr-un gol (spectaculos) reusit, pe final, de Marco Asensio, aflat la prima sa reusita dupa 70 de zile de pauza.

La finalul partidei castigate impotriva echipei lui Asier Garitano, m-am prabusit vreme de 5 minute in confortabilul scaun din fata televizorului, am lasat telefonul nebadaios din mana si m-am intrebat: la ce dracu’ am asistat in seara asta?

90 de minute de chin, care prelungesc un sezon mai mult decat chinuitor al unei echipe stelare, care in ultimii doi ani cucerea Europa si lumea. Un recul dupa doi ani de glorie e perfect firesc si absolut normal de inteles. Ceea ce vedem insa astazi la Real Madrid a depasit deja stadiul de “recul”.

leganes-real

Real Madrid a avut in teren un fel de echipa secunda aseara, asezonata cu implanturile “de lux” Raphael Varane si Daniel Carvajal, din primul minut, plus Modric si Isco in repriza secunda. Fotbalisti precum Lucas, Kovacic, Asensio, Ceballos, Theo Hernandez sau Mayoral ar trebui sa convinga in astfel de meciuri antrenorul, pentru ca acesta sa fie sigur astfel ca poate conta pe ei. Nu doar ca n-au reusit nici in acest meci nici in celelalte partide ale sezonului, dar aseara au facut tot posibilul sa arate ca nu au nivel de Real Madrid.

Trupa lui Zidane a avut o posesie de 68% la finalul celor 90 de minute. In minutul 55, posesia atinsese pragul de 70%, iar zece minute mai tarziu de 73%. Pana in minutul 65 insa, Real Madrid nu expediase niciun sut pe spatiul portii adverse!!! Si isi crease o singura ocazie de gol, plecata din eroarea unui fundas central advers, probabil plictisit si el de sterilitatea blanco. Evident, asta s-a intamplat din doua motive:

  • – Asier Garitano a cedat clar initiativa si n-a cautat nicio secunda mingea, ci doar protectia defensiva prin cele doua zone asezate in fata portarului Champagne
  • – Madridul nu poate si nu stie sa desfaca o echipa in acest moment, aproape indiferent de numele ei (vezi exemple Fuenlabrada si Numancia)

Daca prima cauza are mai putina legatura cu antrenorul Zinedine Zidane, a doua i se datoreaza in totalitate. Partida de aseara mi-a amintit de multe alte partide din acest sezon, si de cel putin 10 meciuri din mandatul lui Carlo Ancelotti. Italianul a avut spre exemplu o deplasare la Bilbao, unde Real Madrid n-a tras niciodata pe poarta in 90+4 minute. Istoria s-a repetat pe Vicente Calderon, unde Madridul a tras prima data pe poarta in prelungirile unui dezastruos 0-4 cu rivala, Atletico. A platit pentru asta la finalul sezonului, in ciuda faptului ca era aureolat de La Decima castigata cu un an inainte.

De fapt, cam aici am vrut sa ajung. Si totusi … ce se intampla daca Zidane pleaca? Nu credeam ca voi spune/scrie asta, dar inevitabil ajungi sa te intrebi asta. O sa ma explic imediat.

In acest moment, Real Madrid are in mod destul de evident, o serioasa problema tehnica, ce vine de pe banca! Echipa nu are reactie, indiferent de adversar. Zinedine, ca un om bun si optimist ne cere sa avem incredere in dumnealui, iar eu unul n-am cum sa nu i-o ofer. Dar increderea trebuie sa se bazeze pe ceva! Iar la Real Madrid, increderea nu se castige doar prin trofee, asta e clar!

Madridul lui Zidane a putut fi senzational. A putut fi efervescent. A putut fi absolut minunat. Astazi, Madridul lui Zidane e tern, obosit, lipsit de orice idee tactica si plafonat. Echipa asta nu are suflet si nici suflu. Nu exista capacitate de reactie, iar jucatorii lui Zidane seamana cu 11 automate rigide, care dau mereu aceleasi si aceleasi erori, iar uneori isi amintesc pentru ce au fost initial construite.

Zinedine Zidane si Carlo Ancelotti
Zinedine Zidane si Carlo Ancelotti

Real are un singur jucator dispus sa faca totul. E Cristiano, omul pe care peste 60% din votantii AS il vad/vor plecat. Asa-i trebuie! Eu l-as scoate in Cibeles direct si as arunca in el cu pietre. Ce dracu i-a trebuit lui sa faca istorie la Madrid, daca nu e spaniol? Huh? Problema mult subliniata de presa e ca Ronaldo are o marja de reusita ridicola in comparatie cu cat a tras. Totusi…S-a intrebat cineva de ce trage Ronaldo atat de des?

Hai ca va spun eu: Madridul nu genereaza fotbal!!! Madridul are jucatori atat in echipa A cat si in echipa B care nu au nivel in acest moment de Real Madrid. Iar pt un fotbalist de nivelul lui, sa ai mai putin de jumate din mingile utile pe care le primeai pana acum e frustrant. Mai ales ca echipa pierde cu niste desculti! E dificil sa scrii asta si la fel de greu sa citesti, dar asta e adevarul! Unii nu mai pot, altii nu mai vor, iar unii n-au putut niciodata! Madridul nu are jucatori suficienti in spatele mingii, nu exista optiuni reale de joc, nu exista mobilitate. Madridul joaca un fotbal mai prost decat cel mai prost fotbal jucat de echipa lui Ancelotti. Care fotbal, era absolut oribil pe finalul de mandat al italianului!!! Real Madrid nu poate juca meciuri cu Leganes, Eibar, Numancia, Girona samd cautand EXCLUSIV si iritant doar benzile pentru centrarile unor fotbalisti care habar n-au sa faca asta! Pentru ca banuiesc sincer ca nu trebuie sa va amintesc ca Realul lui Capello a castigat titlul de campioana, iar italianul era flueirat dupa 4-1 cu Zaragoza pentru stilul de joc. Apropos, Real Madrid nu e in primele 12 echipe din Spania ca medie de centrari reusite pe meci, stiati asta? Oare Zidane stie asta? Nu de alta, dar insista in continuare pe acelasi lucru!!!

In acest moment, Real Madrid nu are oxigen. Iar cel mai alarmant este ca nimeni nu trage niciun … semnal de alarma. Da, e firesc sa acorzi incredere antrenorului care te-a dus pe culmile gloriei, unui madridista, unei legende. Sunt de acord cu parerea de acum cateva zile a colegului Angelito si o privesc ca fiind normala, inimoasa.  Dar…ce se intampla daca Zidane totusi pleaca?

Nu poti schimba 24 de jucatori in perioada de iarna si aduce alti 24 pentru a schimba moralul echipei, un moral complet prabusit. Solutia cea mai la indemana intotdeauna este demiterea antrenorului principal pentru a produce socul care poate revitaliza Real Madrid. Socul pe care Zidane l-a produs cand Madridul era condus de Benitez. Si, daca-mi permiteti, nu juca atat de prost! Daca Zidane pleaca in acest moment, s-ar putea ca francezul sa faca inca un serviciu extraordinar clubului pe care il iubeste. Si totodata, si-ar putea salva o imagine, inca nepatata profund de un sezon care se anunta dezastruos, atat ca rezultate, dar mai ales ca joc.

Da, e ridicol, e absurd, e complet ilogic sa ceri demisia antrenorului care ti-a adus opt trofee in doi ani. Dar cred ca este singura posibilitate pentru a redresa acest sezon. Iar problema nu e neaparat 2017-2018. Ok, il pierzi, problema este ca Zidane pare incapabil sa reactioneze, iar un antrenor mare nu are cum sa nu schimbe ceva in 3-4 luni de cand a inceput criza asta. Zizou n-a schimabat nimic, si nu se schimba nici pe el. Nu are reactie, face foarte tarziu schimbarile, titularizeaza aceiasi jucatori in speranta ca-si vor reveni…Einstein spunea ca “nebunia inseamna sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti sa obtii alt rezultat.”

Zinedine Zidane nu e nebun! Dar nici nu e un mare antrenor care sa poata conduce multi ani Real Madrid, asa cum ne doream probabil cu totii. Oricat ar invata el si oricat s-ar chinui sa ne invete sa avem rabdare. Iar asta e mai trist pentru mine decat sezonul asta ratat. Si totusi…ce se intampla daca Zidane pleaca?