Un batran in sala de asteptare

Browse By

Sala de aşteptare e plină de oameni necunoscuţi înfăşuraţi în trenciuri. Timid şi împiedicat de un baston, un bătrân simpatic merge către nicăieri. Nu recunoaşte nici sala, nici locul, nici oamenii. Aruncă o privire pe geamul din faţă şi observă că afară ninge cu viscol şi e frig. I se pare ciudat, pentru că parcă mai ieri erau 29 de grade. Totul pare confuz în jurul său asemănător unui desen mâzgălit tiranic de mâna unui analfabet şi criptat pentru privirea târzie a ochiului care a învăţat să citească. Bătrânul apelează la ajutorul unui tip înalt cu pălărie care fumează lângă nişte bagaje: “Spune-mi prietene, unde suntem?”. Nu i se răspunde, ba chiar tipul înalt se întoarce cu spatele. Fumul de pipă este tot mai puternic, iar bătrânul pare să nu-l suporte.

Este întâmpinat de o doamnă îmbrăcată elegant într-o uniformă multicoloră. “Pe aici, domnule” îi şopteşte femeia în timp ce-l apucă de braţ. Bucuros că cineva îi vorbeşte, prinde curaj: “Unde suntem” întreabă timid bătrânelul. “Unde trebuie” spune femeia. Răspunsul nu-l lămureşte cu nimic. Îşi programează la fel de timid a doua întrebare, dar femeia îl întrerupe direct: “Aşteptaţi aici puţin, imediat vă aduc bagajul”. “Bagajul?” spune bătrânul? Nu-şi amintea să fi plecat de-acasă într-un voiaj deşi sala de aşteptare semăna izbitor cu un aeroport din anii ’50. Oameni în trenciuri, cu pălării, un bar de aeroport înfăşurat în fum de pipă, muzica lui Sinatra care cochetează cu ecourile de fum, aglomeraţie şi o ceată veselă de tineri la intrare. Întrebările îl năpădesc cu rapiditate, nedumerirea îl cuprinde din toate părţile, iar emoţiile par să afecteze şi mai tare cordul unui bătrân diabetic în baston. Femeia se întoarce după câteva minute cu o geantă neagră, destul de mare. “Acesta este, am să vă ajut să mergeţi până spre ieşire”. Bătrânul este cuprins de o ceaţă totală şi realizează că nu e vorba de ceaţa produsă de pipele oamenilor din sală.“Domniţă, fiţi amabilă, se pare că nu-mi amintesc unde sunt. Ştiţi…eu sunt foarte bolnav” şopteşte timid bătrânelul. “Nu vă faceţi griji, acum aţi ajuns, sunteţi în siguranţă. Sunteţi aşteptat de cineva care o să vă explice totul, dar trebuie să mă însoţiţi. Am să car eu bagajul dumneavoastră”. Bătrânul accepta mesajul transmis politicos şi porneşte din nou la drum. Din nou spre nicăieri…

La un separeu în dreapta o altă doamna plânge. Plânsul disperat şi izbăvirea gâtuită îi atrag atenţia, dar nu se poate opri. Continuă să o însoţească pe cealălaltă doamna binevoitoare şi îmbrăcată ciudat. Nu îndrăzneşte să mai întrebe nimic. Holul spre care se îndreaptă este foarte întunecat. Bătrânii săi ochi albaştrii îl ajută tot mai puţin într-o dilemă care pare să se transforme în coşmar. Încearcă să se detaşeze cu graţie de acest moment, însă realizează că orice dilemă care devine impuls, nu e de fapt o dilemă. Holul insalubru şi decrepit în care intră alături de doamna îmbrăcată multicolor îl răscoleşte şi îi face sufletul valuri. Precum un lac bătut de un vânt năprasnic. Deodată, îi revin brusc în memorie câteva amintiri care îi stârnesc doruri de mult apuse în spatele lumii sale. Întunericul holului îl oboseşte, mirosul urât este aproape să-l doboare…pare să nu mai aibă vlagă. Duce un război civil cu mintea sa care îi aplică lovituri ce-i spintecă aerul cu sunete groase. Când credea că cedează sub negura holului, apare o uşă luminată. “Domnul meu, de aici o să vă preia altcineva în câteva minute” îi spune doamna care dispare imediat în întunericul din spate. E din nou singur. În întuneric e linişte, nu mai e nimic din zgomotul asurzitor din sala de aşteptare. Iar liniştea poate fi extrem de înfricoşătoare câteodată. Îşi aude limpede gândurile ferite de bubuitul asurzitor care se naşte din miile de suflete de dincolo de uşă. Brusc îşi aminteşte că ieri a căzut în stradă. “Nu sunt la spital, e clar” îşi spune în gând. Dar un moment de luciditate îl face să lăcrimeze. Între lacrimile care aluneca uşor pe haina sa cenuşie, coboară încet şi gândul că viaţa i se terminase. Asta era, de-asta ajunsese aici. Nu îi trecuse însă prin cap vreodată că va fi atât de greu. Îl trec fiori de disperare, nu ştie ce va urma.

Uşa se deschide şi un individ cu pălărie şi burta îl caută cu privirea. Bătrânul îl priveşte, dar nu-l vede foarte bine. Individul se apropie şi pare să aibă ceva din măreţia simfoniei Eroica: “Prietene, mi-ar fi plăcut să mai întârzii. Dar cum am aflat, am şi venit. Trebuia sa te întampin, mi-ai lipsit”. Vocea îi sună foarte cunoscut. Se apropie timid de individ ajutat de bastonul sau matusalemic. E Santiago. Santiago Bernabeu Yeste, prietenul său de-o viaţă. Luminoşii ochi albaştrii ai bătrânului se inţeţoşeaza brusc şi lăcrimează instant. N-are curaj să-l privească în ochi. Plânge…Santiago îl îmbrăţişează: “Nu plânge Alferdo, nu ai de ce. În fiecare noapte moartea se aşterne peste oameni ca o ţesătură din cea mai fină mătase ce acoperă trupul unei fecioare. Dar nu te teme, dimineaţa, Dumnezeu dezveleşte din nou viaţa. Să ştii nefericirea omului vine din faptul că nu-şi poate el singur contempla măreţia din vârful muntelui. Iar asta ne face tot mai mici. Oamenilor li s-a dat moartea pentru că nu au putut înţelege infinitul. Omul nu concepe lucrurile fără sfârşit. Tu n-ai fost niciodată mic, Alfredo, ai fost cel mai mare, n-ai voie să plângi pentru că tu nu vei muri niciodată cu adevărat”. Vorbele lui Santiago mângâie inima tristă şi îmbătrânită de cele patru. bypass-uri. Bernabeu îl ia de cot şi îi ridică geanta: “Ce bagaj greu ai Alfredo, ce ai luat cu tine?“. Bătrânul deschide geanta şi scoate de-acolo un trofeul extrem de greu. “Acum mi-am amintit Presi, acum mi-am amintit ce am adus. Este Decima, nu m-am putut despărţi de ea, i-am rugat ieri la spital să mi-o pună la mine. Doar atat am putut lua…”. Bernabeu zâmbeşte afişându-şi acel surâs unic: “Ce bucurie mi-ai făcut prietene! Ce bucurie! Să mergem, Juan şi Bacsi Puskas ne aşteaptă în maşină. Nu te teme, eşti cu mine acum. Totul va fi bine. E adevărat că stelele şi universul au la un moment dat un sfârşit. Dar…sfârşitul este Dumnezeu. Şi Dumnezeu este nesfârşit”. Bernabeu deschide uşa şi primeşte o ultimă întrebare: “Unde mergem, presi?”. “Unde trebuie, Alfredo, unde trebuie!”

  • bembiluna

    Mi-au dat lacrimile, Florine, din nou, desi de ieri numai asta fac. Cred ca in bagajul ala era mai mult decat La Decima. Cred ca era toata gloria pe care a creat-o, pe care a indrumat-o si pe care a transmis-o mai departe: era spiriul de lupta, era aroganta celui care nu accepta sa stea in genunchi, era bucuria fiecarui gol si tristetea fiecarui esec, era emblema aceea, cea mai frumoasa din lume, dar grea de glorie, de prietenie, de tradari si de minuni. Era senorio, acela adevarat al cavalerului care uita si iarta, dar nu accepta sa fie umilit, care da mana oricui, dar nu intoarce la infinit celalalt obraz. Era toata istoria dintre La Primera si La Decima. Sarmanul Don Alfredo, cat de greu trebuie sa ii fi fost sa care toate astea dupa el… Macar acum stiu ca sunt in siguranta, cu el si Don Santiago, acolo de unde nimeni nu le mai poate manji.Drum bun, Don Alfredo, drum bun si ai grija de noi!

  • http://realmadrid.com.ro Riley

    Ieri seara am ajuns acasa si am aflat teribila veste. Pe undeva ma asteptam, dar pe de alta parte durerea e atat de mare incat intrece orice urma de realism. Florine, m-ai facut sa plang, mi-am imaginat tot scenariul articolului tau si iti spun sincer ca m-ai facut sa plang! Simt si in scrisul tau regretul urias al disparitiei acestui monstru sacru. Imi plange inima pt ca obisnuisem sa-l vad acolo cu basonasul lui, cu privirea aia blanda si sacra, cu vorbele sale incredibile. Pt noi, generatia asta, regretul se invarte in jurul unui om fabulos, cei care au avut fericirea sa-l vada si jucand plang poate si mai tare. Multumesc Florine pt aceste randuri. Multumesc Don Alfredo pt tot! Absolut tot!!!

  • sanbk2002

    Multumim, Don Alfredo pentru istorie si multumim, Florin pentru aceste randuri foarte frumoase.

  • Botezatu Razvan

    Pfuuuuu…mi s-a ridicat parul pe mine…
    Ce cuvinte frumoase si ce frumos ai pus in scena Florin…Foarte frumos,la suflet!

  • https://www.facebook.com/realmadridcomunitatea kain

    Excelent articol, emotionant, RIP Alfredo Di Stefano, cel mai mare jucator din secolul trecut !

  • gabipetre
  • gabipetre

    “Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte fără să ştie că adevărata fericire constă în a urca pantele spre vârf.” Gabriel Garcia Marquez

    • http://realmadrid.com.ro Sorin Barbu

      Superb domnule!

  • http://realmadrid.com.ro Sorin Barbu

    O opera de arta acest articol pe masura istoriei pe care Don Alfredo o lasa in urma sa. Ii multumesc autorului pentru ce a incercat sa faca, mi se pare un articol plin de substraturi si de subantelesuri, deloc usor perceptibile. Odihneste-te in pace Alfredo!

  • Ciofu Bogdan-Constantin

    Multumesc Florine pentru acest articol… Inca o data m-ai emotionat peste puterea mea de a-mi intelege propriile trairi, emotii …. Multumesc…

  • Negru

    Deci clar si barbatii plang cateodata!!! Aicea ar trebui sa fie alb, nici un comentariu, doar alb……NO COMMENT!

  • 5inco

    Articolul este excelent! Citeam si eram captivat de poveste. Incercam sa o leg de ceva din realitate, de un eveniment trecut, dar cand colo este o poveste despre plecarea lui Don Alfredo din lumea noastra si viitorul sau.

    Un frumos mod de a descrie o poveste trista!

    Faptul ca atunci cand murim ne reintalnim cu toti cei dragi din lumea cealalta si de care ne este mult dor, ne alina foarte mult sufletul, ba chiar ne bucura acest prilej care se iveste.

    Si in ciuda tristetii care este marcata de plecare, gandul in urma la toate bucuriile pe care acest om incredibil le-a oferit celor din jur, ne face sa zambim si sa ne amintim mereu de el.

    Scopul vietii este sa oferim cat mai multe bucurii celor din jur!

    Astfel facem sa merite fiecare moment din viata noastra si a celor dragi noua! Multumim mult don Alfredo! Bucuriile pe care ni le-ai oferit vor ramane mereu in istorie si in sufletele noastre!

  • Cristi Rosca

    Exceptionala penita ai, Florine!!

  • Cristi Rosca

    Si imi dau seama cat e de greu pt ca eu nu reusesc sa adun in clipele astea 10 cuvinte

  • motanu

    FLORIN CODREANU TREBUIE PROMOVAT , TREBUIE MEDIATIZAT DE NOI ,
    PENTRU CA OAMENI SA II CUNOASCA VOCEA SCRISUL GANDURILE CARACTERUL FRUMOS .
    NU POT SA IL NUMESC ARTICOL.
    PO
    POT SPUNE CA ESTE SCRIS PENTRU INTREAGA SUFLARE MADRILEANA DE PE ACEST MAPAMOND .
    TRADUS IN MAI MULTE LIMBI DE CIRCULATIE INTERNATIONALA AR FACE LEJER INCONJURUL LUMII.
    ITI MULTUMESC FLORIN CODREANU PENTRU ACESTE FRUMOASE GANDURI IMPARTASITE NOUA .
    SUNT BUCUROS CA SUNT CONTEMPORAN CU TINE .

    • Cristi Rosca

      Subscriu si te sustin, Costele!

  • http://realmadrid.com.ro Dorian P

    Exceptional Florin! Cuvintele sunt de prisos! Subscriu si eu la ceea ce zicr Motanu! Respect!! Maxim!!

  • MihaiR

    Negrule, la randurile astea nu ai cum sa nu “versi” ceva!

    ITI MULTUMIM MAESTRE!

    Iti multumesc Florin !

    • Negru

      am varsat mult zilele astea…..plange sufletu in mine!

  • http://realmadrid.com kLaUsS

    “Ce bagaj greu ai Alfredo, ce ai luat cu tine?“. Bătrânul deschide geanta şi scoate de-acolo un trofeul extrem de greu. “Acum mi-am amintit Presi, acum mi-am amintit ce am adus. Este Decima, nu m-am putut despărţi de ea, i-am rugat ieri la spital să mi-o pună la mine. Doar atat am putut lua…”.

    Felicitari din suflet, Florin! Ma bucur ca am onoarea sa iti citesc randurile.
    Te vamos echar de menos, Don Alfredo! :((

  • http://realmadrid.com.ro angelito

    Mi-as fi dorit ca Alfredo sa mai traiasca cinci minute pt a citi aceste randuri…sunt realmente impresionante!!! Florine, esti genial, jur!

  • http://www.realmadrid.com.ro David Beckham 23

    Fara cuvinte…nu am cuvinte suficiente sa-ti multumesc pt tot ceea ce faci pt Real Madrid,Florin!!!…asadar,Respect pe viata,Florin Codreanu!!!…vorba unui prieten Madridista:”Florin,e cel mai bun lucru ca fan Real ce mi s-a intamplat!”.

  • Paula Stefan

    Foarte frumos, Florine! Mi-au datlacrimile! Succes in continuare!

  • http://realmadrid.com.ro Dorian P

    Florine esti genial prietene!

  • Ben

    Off Florine, Florine!!!

  • RaresMadrid

    Ce articol… mi-au dat lacrimile
    nu exista adjective in DEX ca sa descriu ce ai putut scrie

  • Doru Iulian

    pfaaaa, ce frumos!

  • http://batman-news.com Victor Bratu

    Nu am cuvinte sa descriu, ceea ce am citit aici. Dl Strainu Costel zicea ca e articolul anului, va spun sincer ca pentru articolul asta, autorul ar trebui sa primeasca un premiu, este absolut impresionant ceea ce am putut citi. Gandurile mele se indreapta catre don Alfredo, omul caruia alaturi de Santiago ii datoram astazi pasiunea noastra. Le multumesc acestor oameni ca s-au nascut, au existat si dat nastere, celui mai frumos sentiment din lume: madridismul. Felicitari cu miile d-lui Codreanu, este un artist!

Real Madrid Romania