Sat. Dec 15th, 2018
federico-valverde

VIDEO | El este inlocuitorul lui Mateo Kovacic. Real Madrid a gasit mijlocasul pe care il cauta

federico-valverdeConform cotidianului AS, plecarea lui Mateo Kovacic de la Real Madrid nu a prins nepregatita gruparea blanco. Formatia pregatita de Julen Lopetegui nu va transfera un jucator in locul croatului, mai ales ca Luka Modric va ramane pe Santiago Bernabeu.

Garantia Luka Modric

Primele discutii au fost pozitive, iar agentii lui Modric s-au calmat. Croatul va ramane la Real Madrid, urmand a semna un nou contract cu un salariu mult imbunatatit.

Conform presei spaniole, Luka Modric va castiga mai mult decat Sergio Ramos in urmatorii ani, ceea ce inseamna ca noul sau salariu va fi unul de aproximativ 15 milioane de euro.

Real Madrid considera ca decarul sau merita o crestere salariala si alunga astfel zvonurile unui transfer la Inter Milano.

Faptul ca Modric ramane pe Bernabeu este o garantie in plus ca gruparea blanco nu se vede obligata sa faca transferuri in linia mediana.

Incredere in Federico Valverde

Cu toate ca erau sanse mari sa fie imprumutat, uruguayanul Federico Valverde ar urma sa ramana in lotul primei echipe si sa ocupe locul lasat liber de Mateo Kovacic.

Asta inseamna ca Dani Ceballos face un nou salt in fata, iar prestatiile sale foarte bune din turneul american il recomanda chiar pentru un post de titular din sezonul viitor, mai ales ca este un jucator pe placul lui Lopetegui.

Ceballos ar urma sa inceapa mai des acest an ca titular, mai ales atunci cand tehnicianul vrea sa-si menajeze jucatorii cu mai multe meciuri.

Pe de alta parte, Valverde pare de asemenea un fotbalist pe gustul antrenorul. Bun pasator, inteligent si abil in situatii limita, uruguayanul are sanse bune acum sa ramana la prima echipa.

Transferat de Real Madrid in urma cu doua sezoane de la Penarol, Valverde a ales Santiago Bernabeu in detrimentul ofertelor de la Arsenal, Barcelona sau Chelsea.

Real Madrid considera ca dupa experienta acumulata la Castilla si cele 24 de meciuri jucate la Deportivo la Coruna, uruguayanul poate ramane la prima echipa. A debutat deja in nationala uruguayana si este una dintre marile promisiuni ale fotbalului din aceasta tara.

Santiago Solari, antrenorul Castillei, spunea anul trecut: “Se adapteaza foarte usor. Este genul de fotbalist care genereaza foarte mult fotbal la mijlocul terenului!”.