VIDEO Real Madrid – Bayern Munchen 1-3. Primul amical al verii pentru noul Real

A venit si primul amical al verii, iar NEW REAL MADRID e de fapt OLD REAL MADRID plus un super Eden Hazard. Nimic nou sub soare, ne asteptam cu totii la ceea ce am vazut.

Acelasi ritm, acelasi joc greoi, cu cateva sclipiri ale lui Eden Hazard, o groaza de imprecizii ale lui Karim Benzema, o linie mediana adormita si cu fundasi laterali care inca nu s-au trezit. Nu mi-a placut nimic din ceea ce am vazut in primele 45 de minute in care, pesemne, am vazut echipa de baza, minus Casemiro. Nu vad ce ar putea imbunatati la aceasta echipa Paul Pogba, nu inteleg transferurile lui Mendy si Jovic, nu-mi place felul in care intra in teren fotbalisti ca Varane, Carvajal, Marcelo, Kroos sau Modric. Ma rog, sa le acordam circumstante atenuante si sa zicem ca e primul meci.

Bayern pare mai bine pregatita ca noi in acest moment. Are un plus de timp si parca mai mult entuziasm in joc. Real a inceput primul amical intr-o formula d e joc in care cel putin 3 jucatori au fost dati disparuti vreme de 45 de minute. I-am revazut cand s-a reluat meciul, pe banca de rezerve. Courtois, Carvajal, Ramos, Varane, Marcelo, Kroos, Modric, Isco, Asensio, Hazard si Benzema.

Acesta a fost 11-le ales de Zidane pentru primul joc amical al verii. Se presupune ca in el ar urma sa-si faca loc Casemiro (Slava Domnului) si, spune mai toata lumea Pogba (din pacate).

Dupa 45 de minute in care Isco si Asensio au fost setati pe acelasi mod din sezonul trecut, Real a intrat la cabine in dezavantaj (0-1). Am vazut un Toni Kroos in acelasi rol de distribuitor de vise, un Modric incarcat de ani, doi fundasi laterali de nerecunoscut si (mai rau) un Karim Benzema aflat inca in vacanta. Cel putin asta sper, pentru ca francezul din atacul nostru a fost total “pe langa” in meciul de la Houston.

Mi-a placut Hazard. Cu numarul 50 pe spate (ce campanie cool de marketing pentru americanii care iubesc Realul), belgianul si-a aratat clasa in cateva randuri. Sclipirile sale sunt singurul detaliu care ma incanta dupa primul amical al verii. Plecarile de pe loc, demarcarile in spatele defensive, viziunea fantastica de joc, rapiditatea cu care duce mingea prin pasa, dribling sau actiune in inima defensivei adverse…un fotbalist complet. Si complet diferit de ceea ce pot oferi Isco si Marco Asensio in acest moment.

Dupa pauza au intrat manjii. Plus Mendy, al carui transfer ramane un mare mister pentru mine. 45 de milioane de euro investiti intr-o rezerva cu calitati. Dar calitati avea si Reguilon, poate chiar mai multe. Ma rog, poatem vedem diferit fotbalul. Nu am nimic cu acest baiat francez, dar nu-mi transmite mai mult entuziasm decat Theo Hernandez.

Dar, bai baieti! (Si fete, ca mai sunt vreo 4-5 care ne citesc). Kubo!! Dumnezeule! Japonezii, oamenii astia care traiesc din IT si inventii tehnologie de prestigiu … si-au fabricat un Messi al lor. L-am vazut: exista si il cheama Kubo! Puneti doua trei kilograme de curaj pe el, dati-i mai multa incredere si s-ar putea sa aveti un fotbalist care sa va ofere mult mai multe decat Pogba.

Vinicius mi s-a parut altul. Firesc, n-a mai fost el pustiul minune pe care sa-l laude toata lumea. Asta si pentru ca in teren a fost unul Rodrgyo. Stiu, stiu, e doar un meci. De fapt, doar o repriza. Vinicius e bun, dar Rodrygo asta imi pare mai bun. Ar fi o prostie sa-l trimitem la Castilla, pentru ca deja mi se pare o varianta mai buna decat Lucas Vazquez si Vinicius. Si nu cred ca ma insel.

Una peste alta, Bayern ne-a batut cu 3-1. Rodrygo a marcat golul nostru. Dar, ce goool! Am stat treaz toata noaptea sa vad un nou Real Madrid. Doar hainele s-au schimbat. Zidane e acelasi! Isi continua razboiul cu Bale si Mariano, il ironizeaza pe James Rodriguez si face tot posibilul sa-si mai aduca un favorit de 150 de milioane de euro de la United (are dreptate Angelito, va fi cel mai prost transfer ever facut de Florentino, mai ales la ce vad la echipa asta acum si la ce poate aduce francezul ala in jocul nostru si in vestiar).

Nimic schimbat in jocul echipei noastre, doar entuziasmul si talentul unor baieti ca Hazard, Kubo sau Rodrygo. Iar cand Niko Kovac are un plus estetic in joc in fata ta, chiar daca se afla pe banca unui colos ca Bayern, trebuie sa-ti pui semne de intrebare Zizou. Hai sa fie bine!

Despre autor

Tags: , , , ,

The Real Riley

The Real Riley

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap