Ieri ar fi trebuit sa fie despre Dani Ceballos. Transferul de 18.5 milioane de euro al andaluzului si prezentarea sa oficiala a captat, asa cum era firesc, toata atentia presei. Intr-un colt al salii de conferinte de la Santiago Bernabeu a aparut insa alaturi de Butragueno, un domn pasnic si zambitor. Din acel moment, pentru mine ziua de ieri n-a mai fost despre Dani Ceballos …
Cu amprenta sa de ucigas blajin si cu o alura stralucitoare de dinast, si-a facut loc aproape neobservat in sala. A aplaudat cateva minute, a zambit discret si a lasat apoi la plecare, intentionat, toata cultura profunda a legendei din spatele sau si toate armele seductiei, la locul crimei.
A plecat apoi pe aceeasi usa, insotit de acelasi Butragueno, purtand onorabil acelasi zambet cald. Una dintre amintirile unui timp trecut, a unei lumi romantice a fotbalui, care se prelinge pe sub timpuri fara sa mai aiba puterea de a stapani din umbra mersul atipic al prezentului, omul a reusit ca de obicei sa-mi capteze imediat atentia. Instantaneu!
Discret ca intotdeauna, elegant ca de fiecare data, usor rigid, surprinzator de emotionat, destul de timorat, nu foarte inalt si fara pic de burta vizibila. Adica … aproape neschimbat.
Afectiunea pe care i-o port nu putea rataci sub nicio forma ieri, pierduta in culisele salii de conferinte de pe Bernabeu. L-am zarit, mi-a stat doua secunde inima in loc si am realizat ca i-am simtit enorm lipsa. Asa cum ii simti lipsa unui frate mai mare pe care esti obisnuit sa-l vezi zi de zi, dar care intr-o duminca de iulie e inrolat rapid si pe furis in armata pentru a fi trimis pe un front indepartat. Acelasi frate care dupa 7 ani revine acasa si calca usor prin casa de teama sa nu-ti deranjeze somnul.
El, Fotbalistul de legenda, Omul de toata isprava si Gentlemanul care n-a fost niciodata preocupat de vulgaritatea presupusa a adversarilor, ba chiar si-a activat constat placerea usor utopica si incapatanata de fi regulamentar, corect si fair play mereu … a revenit ieri pe un Bernabeu de pe care n-a plecat parca niciodata.
Faptura, pe jumatate sportiv si pe jumate zeu, n-a defilat ieri pompos prin fata camerelor, n-a cautat atentia celor din jur, n-a speculat momentul pentru a-si anunta prezenta. Pentru el, cel caruia saracii profani i-au pus la indoiala madridismul, ziua de ieri chiar a fost despre Dani Ceballos. Un fotbalist pe care l-a aplaudat cu patos si caruia i-a strans mana la finalul conferintei de prezentare, trezind un murmur de uimire si un ropot de aplauze in sala. Ce demonstratie de bun simt! Ce reprezentatie de madridism! Si ce noroc pe noul si tanarul fotbalist blanco: prima ta zi la Real Madrid sa coincida cu revenirea unei legende, dupa o pauza de 2560 de zile …
2560 de zile am zis? Ei bine, da! Atatea zile au trecut de cand Raul Gonzalez Blanco si-a anuntat plecarea la Schalke 04, pana ieri, cand miticul numar 7 a fost zarit pentru prima data in apropierea oficialilor merengue la un act oficial.
Marele dinast s-a intors acasa, fara fast si fara poezie. Stiam ca aceasta zi va veni in cele din urma. N-am sa va marturisesc ca am numarat fiecare dintre cele 2560 de zile, dar am sa va fac totusi o confidenta de final: intr-o lume a fotbalului mecanizata financiar, agatata rigid de ambitii particulare megalomanice si de duritati verbale si non-verbale, un Raul Gonzalez va prinde mereu bine, noua tuturor. Iar Real Madrid a tras din nou cartea castigatoare: la fel ca in 1992, cand pe portile de pe Concha Espina intra pentru prima data, acelasi om timid si elegant, dar pregatit sa scrie istorie.
La 25 de ani distanta de la sosirea pustiului din San Cristobal, Real Madrid, campioana Europei de doua ori consecutiv in ultimii doi ani, redevine de ieri Raul Madrid.
Bienvenida de nuevo a tu casa, leyenda!
