Momentul eliminării cu Alcorcon din timpurile când Manuel Pellegrini antrena Real Madrid a fost retrăit aseară de suporteri. O nouă rușine istorică, o eliminare în fața unei echipe din Segunda B ( liga a 3-a spaniolă) care a luptat admirabil cu resursele sale, a egalat în minutul 80 și a înscris golul victoriei în prelungiri când se afla cu un om în minus.
Puține lucruri se pot spune despre această partidă, un meci în care un portar de 41 de ani blochează majoritatea șuturilor unor fotbaliști cotați la zeci de milioane, un mijlocaș de 39 de ani susține echipa alergând ca în tinerețe și în minutul 120 și un jucător de 100 + milioane nu aduce absolut nimic nou la intrarea în teren. La 0 – 1 Vinicius JR are o ocazie monumentală, singur cu portarul pe care decide să nu-l dribleze deși era la 25 m de poartă iar imediat se face 1 – 1.
Acest rezultat dă foarte mult de gândit, săptămâna în care Realul face egal în deplasare cu penultima clasată, pierde în semifinalele supercupei și este eliminată din Cupa Spaniei putând însemna concedierea oricărui alt antrenor care nu este Zidane. Lipsa de implicare a fotbaliștilor în aceste meciuri este cunoscută dar forma în care sunt rezervele noastre îi dau dreptate lui Zidane să joace cu un 11 aproape fix.
Ca atare vă întrebăm : cine este vinovat de această situație și ce trebuie făcut? Acum sau în vară.
Hala Madrid!