Din informatiile La Sexta, intre presedintele Florentino Perez si capitanul formatiei blanco, Sergio Ramos, a avut loc o intrevedere importanta in care s-au discutat mai multe subiecte.
Jugones subliniaza doua dintre subiectele asupra carora s-a cazut de acord:
- – Presedintele Real Madrid l-a asigurat pe capitanul echipei de tot sprijinul de care el si coechipierii sai au nevoie pentru a redresa corabia
- – Capitanul lui Real Madrid i-a confirmat presedintelului ca el si colegii sai vor strange randurile in perioada urmatoare si ii vor asigura noului antrenor, Santiago Solari sprijinul de care are nevoie in aceasta perioada de inceput.
Drept urmare, in ciuda unor probleme musculare, Ramos a facut deplasarea pentru partida de la Mellila din Cupa, primul meci al lui Solari ca antrenor principal al Madridului.
Astazi, Real Madrid evolueaza contra formatiei de pe locul 2 din Liga a 3-a de la ora 20:30. Din lotul deplasat de Santi Solari nu fac parte Carvajal, Varane, Vallejo, Mariano, Marcelo (toti accidentati), Kroos, Bale, Modric si Isco (toti menajati).
Solari a convocat patru dintre fostii sai elevi de la Castilla. Iata cum ar putea arata cele doua formatii care joaca in aceasta seara pe Estadio Alarez Claro:
MELILLA: Dani Barrio; Pepe Romero, Aguza, Richi, Jilmar; Otegui, Jordi Ortega, Ruano; Igor Martínez, Óscar García; Yacine Qasmi.
REAL MADRID: Keylor Navas; Odriozola, Nacho, Javi Sánchez, Reguilón; Marcos Llorente, Fede Valverde, Lucas Vázquez, Ceballos; Vinicius, Marco Asensio.