Cluburile mari, parazitate de retineri si indoieli, mai ales de ezitari in fata innoirii, pierd. In schimb, o mana de oameni incapatanati si exultand de cinism suplu razbesc pana in varful unui ciclu istoric. Real Madrid a aflat ceva despre aciditatea acestui proces si a fost nevoit sa-si accepte corectia. Si nu atat Real Madrid cat guvernatorul sau, presedintele atotputernic, Florentino Perez. A pus mana pe telefon si si-a sunat prietenul care sorbea cu stil un pahar de vin frantuzesc productie pariziana. La scurt timp, prietenul lui Floren intra in hainele elegante si in rolul de antrenor la Real Madrid. Rolul pe care il visa de peste un deceniu.
Unii il considera Bestia Neagra a Bestiei Negre a Realului. Nu este Bestia Neagra, ci Bestia Alba. Se numeste Carlo Ancelotti si aseara, pe Allianz Arena l-a distrus pe Josep Guardiola si al sau Bayern Munchen. Fara indoiala, unul dintre cei mai mari antrenori ai fotbalului mondial, Carlo Ancelotti se poate lauda cu un palmares incredibil in fata bavarezilor. Echipa care secole de-a randul a trezit amintiri neplacute fanilor merengue, n-a reusit niciodata sa-l invinga pe Ancelotti, nici ca jucator nici ca antrenor.
Un tip calm si glumet, Carletto nu crede in coincidente, nu vede conspiratii, nu apeleaza la jocuri psihologice. Carletto e un gentleman, e serios in mod profund si atunci cand se impotriveste si atunci cand glumeste, e un diplomat de exceptie si un antrenor mare. Triumful sau indarjit de pe Allianz Arena a facut valuri inclusiv in Italia sa natala. Si asta pentru ca intr-un moment de criza acuta al fotbalului din Cizma, reusitele la nivel inalt ale unui antrenor italian reprezinta primul si cel mai important semn ca exista inca in Europa Domului birocratic, o cultura vie si rebela, un fel de a trai discutabil si uneori salbatic, dar perfect constient de menirea si mijloacele sale. Ancelotti, italianul, ne-a demonstrat aseara tuturor ca eroismul nu e o forma de dezordine afectiva ci o stiinta care prinde vointa si pasiune intr-un contur rece.
Parinte si Principe al stilului italian, Carlo Ancelotti a asezat in teren o linie simpla de aparare cu patru fundasi vizibili si suficienti. Casillas a fost punctul de sprijin pe care s-a rezemat varful piramidei. Cu Iker in spate, oricat de antipatic sau simpatic ne-ar fi, Real Madrid a fost cea mai echilibrata echipa a acestei editii de Liga Campionilor, singurul caz de certitudini mentale si incredere in mersul treburilor in spatele frontului. Sub comanda imperiala a lui Sergio Ramos, Madridul lui Ancelotti si-a castigat si convingerea ca nu poate fi ranita. Pe scurt, ca e invincibila. Cu Modric in rol de distribuitor de destin, Carlo a dat cursivitate si a aerisit jocul unoeri asfixiat. Carvajal, debutantul desavarsit, Cristiano si Bale nu au facut decat sa transforme o grozavie in fapte si goluri. Aceasta forma de suprematie mentala nu e decat parte din opera lui Ancelotti, care in primul rand a stiut sa respecte si sa cultive impulsurile etice si profesionale ale elevilor sai.
Ancelotti e la un pas de a transforma fotbalul Madridului in acel joc elementar si entuziast pe care nimeni nu l-a mai vazut, in ultimii 50 de ani. Mai precis, de la Realul lui Di Stefano si cvinta de Cupe Europene. Iar pentru a desavarsi acest proces are nevoie doar de timp. Si il are, pentru ca l-a castigat. Cum? Simplu: Carlo a reaprins fotbalul madrilenilor, dovedind membrilor cultului ca jocul are, intr-adevar, memorie si ca nu poate fi abrogat de interventiile dure ale realismului. Fotbalul s-a intors la esenta sa populara, magica si inanalizabila, fotbalul s-a intors acasa, fotbalul s-a intors la Madrid. Datorita Bestiei. Dar Bestia vine din Reggiolo si are parul alb. E antrenorul Realului si suntem mandri de el. Grazie Carlo!
