17 martie 1982 este una dintre cele mai triste zile din istoria fotbalului merengue. Pentru ca suntem obisnuiti la Madrid sa vorbim/scriem doar despre superlativele clubului pe care-l iubim, va propun sa va opriti 5 minute si sa va transpuneti in 1982.
1982 este anul in care Sony a lansat primul CD din lume. In acelasi an, Time Magazine anunta pentru prima data in istorie ca “omul anului” nu este un om, ci … computer-ul, marea noutate a anilor 80. Americanii erau luati prin surprindere de temperaturi incredibil de scazute la inceputul anului, iar luna intra in eclipsa pentru nu mai putin de 106 minute, adica cea mai lunga perioada din secolul 20.
Cum a fost motivat adversarul cu “nume impronuntabil ”
La o saptamana dupa ce pe 10 martie lumea fusese martora unui eveniment fabulos (toate cele 9 planete s-au aliniat de aceeasi parte a soarelui)si la doua saptamani dupa un meci tur, disputat pe Bernabeu si castigat de Los Blancos cu 3-1, Madridul cauta semifinalele Cupei Uefa (da, ati citit bine, nu e nicio greseala) in Germania, in fata echipei lui Karl Heinz Feldkamp, “un adversar necunoscut, cu nume impronuntabil” dupa cum titra El Mundo.
“Marele Real Madrid vine pe Betzenbergstadion” anunta BILD in ziua meciului. Cu 24 de ore inainte de Kaiserslautern – Real Madrid, mii de suporteri germani se adunasera in fata Catedralei din zona centrala a orasului pentru a canta. In barurile din Alstadt, alte mii de oameni numarau orele care-i desparteau de marele eveniment. Pentru fanii lui FCK, urma poate cel mai important meci din istoria clubului. Mijlocasul Hans Bongartz, retraieste acea forfota, 20 de ani mai tarziu: “Primeam telefoane acasa, de la oameni pe care nu-i cunosteam. Habar n-am cum facusera rost de numarul meu, dar cred ca in saptamana aia, sotia mea a raspuns la peste 100 de apeluri. Toate imi erau adresate si toate cautau sa ma incurajeze. Cand le-am povestit colegilor mei, am aflat cu stupoare ca fenomenul era general. Nu eram singurul din echipa care experimenta asta. Era ciudat pentru acei ani, dar ne-a responsabilizat. Ne-a trezit la realitate. Pentru noi, meciul tur fusese un vis. Se incheiase prost. Returul trebuia sa fie despre noi, nu despre faptul ca am avut ocazia sa jucam impotriva unui club ca Real Madrid”.
Revenim pentru doua minute in prezent. Va imaginati, fie si pentru 15.5 secunde, cum suna azi, Real Madrid in sferturile Cupei Uefa? Realizati ce progres fantastic, ce salt valoric si calitativ a reusit clubul nostru din anii 2000 incoace? Pentru Real Madrid, Cupa UEFA a fost o draguta domnisoara, manierata si pretioasa, pe care Madridul a scos-o uneori in oras cand sotia (Liga Campionilor) era plecata in delegatie. Cupa UEFA ramane o amintire placuta, cateva “one night stands” pentru a te razbuna pe sotia, care a uitat sa te aprecieze. Dar Liga Campionilor, ramane marea dragoste. Foarte probabil, unica dragoste adevarata a Madridului.
In 1982 insa, Real Madrid juca in Cupa UEFA! O competitie pe care avea s-o castige … IFK Goteborg!! Cum ati reactiona azi daca Madridul ar trebui sa se lupte cu Happoel Ber Sheva si FC Lugano in Group Stage-ul din Europa League? Ati mai iubi echipa asta? Ati mai fi alaturi de ea? Sau, ati ataca in fiecare zi, fiecare jucator, care nu stie sa respecte tricoul, pentru ca nu-i asa, nu se ridica la nivelul pe care noi il asteptam de la Real Madridul nostru. Pe care evident, am pus stapanire prin pasiune, pentru ca noi oferim totul cand lucrurile merg bine si rapim instantaneu totul cand lucrurile merg prost?
Primul dus rece al zilei
Revenim la Kaiserslaturen, 17 martie, ’82. In dimineata meciului, sud vestul Germaniei a fost curpins de o ploaie torentiala si rece. Cativa dintre jucatorii Madridului care iesisera in parcarea hotelului pentru o plimbare matinala au primit un adevarat dus rece. Avea sa fie primul al zilei si … cel mai placut.
Oras istoric german, cu numeroase vestigii remarcabile din punct de vedere arhitectural si supranumit in trecut de celti “Barbarossa City” datorita imparatului Roman cu acelasi nume, Kaiserslautern are o populatie mica. Pare un fel de Arad, cu mai multe accente habsburgice si cu amprenta catolica evidenta, raspandita peste relicvele istorice intinse pe 710 km2. Fosta provincie bavareza, Kaiserslautern aduna in interior oameni pasionali, complet desprinsi de ideea de supunere. Orice meci cu Bayern insemna un razboi, iar vizita unui colos ca Madridul insemna razboi, respect si sarbatoare.
“La stadion am fost intampinati de oameni in genunchi. Nu ne-au cerut sa batem, nu ne cereau sa ne dam viata pe teren, nu ne strigau decat “FCK!”.
“FCK, Ich war da, wo’s wichtig war!” si cel mai rece dus din istorie
Dupa 3-1 in tur, Madridul era favorita clara. Pentru o informatie completa, atentie: vorbim de Madridul lui Juanito. Madridul recomandat de spirit, de ambitie, de pasiune. Nu si de calitatea necesara pentru a castiga a doua competitie a Europei. Primul sfert de ora a fost un cosmar pentru trupa merengue. Funkel marca de doua ori in minutele 7 si 17 si anula practic avantajul luat in tur. Dar daca primul sfert de ora a fost un cosmar, prima repriza a fost un iad: “Cele mai proaste 45 de minute din istoria Madridului!” titra a doua zi, El Pais. San Jose si Cunningham au cedat primii si au fost eliminati. Pineda avea sa primeasca si el cartonas rosu in minutul 65. In inferioritate numerica, in partea a doua, Madridul a fost abuzat. Hans Bongartz a facut 3-0 dupa pauza, iar Eilenfeldt si Geye au inchis tabela: FC Kaiserslautern – Real Madrid 5-0, pe 17 martie 1982. Karoly Palotai a fluierat finalul intr-o atmosfera de nedescris: 35.000 de oameni au ramas pe stadion inca 30-40 de minute dupa fluierul de final. Odata, pentru ca erau prea bucurosi. Apoi, pentru ca nu puteau iesi din stadion, intrucat in afara arenei germane erau alti 10-12.000 de oameni. Aproape ca tot orasul era pe strazi: “Fanii au ramas pe stadion dupa meci cred ca aproape o ora. Noi am plecat dupa trei ore si nici atunci nu ne venea sa credem ce reusisem.” isi aminteste Hellstrom, cel care a aparat buturile germanilor in acea partida. Atunci s-a nascut celebrul cantec al fanilor gemrani: “FCK, Ich war da, wo’s wichtig war!”. Ceva de genul “eu am fost aici in seara asta si am trait-o”.
O poveste, o povata si o realitate irepetabila
Imaginati-va acum ca astazi nu este 9 noiembrie 2017, ci 18 martie 1982. Care ar fi reactia voastra? Care ar fi primul comentariu? Ce ati spune despre Gallego, Juanito, Camacho, Del Bosque? Le-ati transmite ca nu stiu ce inseamna Real Madrid? Ca nu stiu ce inseamna sa imbraci tricoul asta? Ca joaca pentru bani si sunt niste mercenari? Ca nu respecta suporterul care plateste un abonament pentru ca au tavalit numele Madridului in mocirla germana? Ca n-au fost in stare sa castige un trofeu european minor? Ca nu merita sa imbrace tricoul lui Real Madrid? Ce le-ati spune? Ce ati scrie despre ei, dupa o seara europeana in care n-au putut trage la poarta?
Greu de realizat acest exercitiu de imaginatie, greu de transpus azi, in realitate, ziua de ieri. Greu de apreciat comparativ, acel an, cu fotbalul anului 2017. Totusi, pentru cei care nu stiu, Real Madrid a trecut prin momente mult mai grele si mult mai urate de-alungul istoriei sale imbogatite de meciuri fabuloase si performante unice. Seara de 17 martie 1982 este unul dintre momentele triste ale istoriei Madridul si demonstratia de care, un fan blanco, aflat la mii de kilometri departare de centrul universului sau merengue, avea nevoie pentru a intelege, peste multi ani, ca astazi, el este un norocos.
Pentru ca seri precum cea de la Kaiserslautern par irepetabile in prezent, iar restul dezamagirilor de azi, par si chiar sunt trecatoare. In timp ce satisfactiile ii par, cu adevarat eterne.
Am plans in acea seara din doua motive: in primul rand de nervi ca n-am putut vedea acel cosmar. Abia ma mutasem intr-un loc nou, intr-o tara noua, cu oameni noi, dar conceptii la fel de vechi ca acasa. Probabil ca de-aia aveam sa ma si intorc, rapid, pentru a pleca din nou. Pentru ca acasa, lucrurile sunt la fel, iar obiceiurile vechi la fel de prezente ca si in trecutul “rosu” dizgratios.
In al doilea rand pentru ca echipa mea suferea o umilinta istorica si perioada era crunta. Pana in 85 n-am castigat nimic si durerea microbistului se prelungea. Astazi, rememorand, plang din nou, dar numai pentru ca n-am putut sa vad acel duel. Iar ca mine, sunteti multi dintre voi, colegii mei mai tineri, care nu l-au vazut, pentru ca n-aveati cum. Sigur, nu e dezirabil sa iti doresti sa vezi un astfel de cosmar. Dar pentru mine ca fan Real Madrid, un asemenea cosmar e un moment de uniune si de identificare cu ceea ce inseamna pasiunea mea vesnica pentru acest club. Astazi, ma hranesc cu astfel de momente pentru ca astazi prezentul e fascinant, iar viitorul suna chiar mult mai bine.
Indraznesc totusi sa va provoc: cautati sa aveti curajul de a trai ” cosmarul ” vostru din prezent. Fie ca el se cheama Zidane, fie ca el se cheama Benzema, Florentino Perez sau Cristiano. Fie ca el poarta insasi numele propriu de Real Madrid 2017! Ce veti face? Veti plange si va veti indeparta treptat, sau veti plange si realiza cat sunteti de norocosi? Pentru ca oameni buni, tineri si frumosi: sunteti norocosi! Si sper sa realizati asta!
Hala Madrid!
Despre autor
