Cronica unui sezon neobisnuit – Partea a doua

Dintotdeauna in dezbateri si argumentari, cifrele au jucat un rol major.

Eu cred ca sunt un mijloc care, folosit dibaci si cu intenție rea, poate sa manipuleze serios, caci in functie de ce vrei sa demonstrezi, pui reflectorul doar pe o latura si ignori total contextul, sau o parte a lui.

Dar sperand sa nu avem parte de asemenea manifestari ticaloase 🙂 , hai sa ne uitam si la cifre cand ne dam cu parerea despre acest mandat al lui Zizou.

La rece, avem 2 trofee, adica un campionat, si o supercupa a Spaniei.

Surprinzator, fanii pro-ZZ nu vorbesc despre aceste 2 trofee, atunci cand spun ca sunt mulțumiți de el, ci de 2 alti parametri. Primul reprezentat de cele 3 UCL din mandatul precedent ( fara dubii, o performanta remarcabila) si al doilea locul 2 de anul asta + semifinala UCL.

Pe primul nu il pot analiza pentru ca nu mandatul precedent il contest eu, asa ca as vrea sa caut comparatii cu trecutul nostru, din perspectiva asta a cifrelor, sa vedem daca ma insel ( ceea ce e foarte posibil).

Asadar, m-am uitat la ce s-a intamplat cu fostii antrenori si la performantele avute de ei, comparand ce simteau fanii atunci cu ce simt acum.

As incepe de la Juande Ramos, ca e din memoria mai recenta.

In acel an 2009, Ramos a luat echipa dupa etapa a 16-a si a dus-o la 52 din 54 puncte posibile, transformand-o intr-o pretendenta la titlu dupa ce era esuata. Din pacate pentru el si pentru noi, in meciul care ne putea face favoriti la titlu, Barca ne-a batut rau, asa ca a ramas in istorie ca acel antrenor responsabil de umilinta aia istorica. Dupa acel meci, totul s-a naruit si am mai luat 4 batai, nimeni nemaifiind interesat de nimic dupa pierderea sanselor la titlu. Rezultat – locul 2 si 78 puncte, apoi demisie. In conditiile in care a pierdut 5 din ultimele 5 meciuri, din cauza ca nu mai exista interes, eu vad un an bun pentru el, per total. Totusi, reactia tutror a fost « bine ca l-am dat afara”. Locul 2, repet.

Apoi a venit Pellegrini. In opinia mea, unul din cei mai nedreptatiti antrenori de la noi, din perspectiva felului in care si-l amintesc fanii.

Omul a facut 96 puncte, si a terminat tot pe 2, singurul meci care a facut diferenta fiind 0-2 contra Barcei, in etapa a 31-a. Final, 3 p in spatele Barcei, care a castigat cu 99 p. Inutil sa amintesc ca astia erau, de departe cu cea mai buna echipa din istoria lor si una din cele mai bune din istoria fotbalului. Caci daca nu luam si contextul adversarilor, nu facem deloc o comparate corecta.

Ce s-a intamplat dupa locul 2 ? Demis. La Real Madrid, locul 2 era un esec, se simtea nevoia unui constructor ?

A venit Jose. Primul an, impotriva Barcei la apogeu,

92 puncte, locul 2, cu 2 infrangeri acasa, incredibile, in ultimele 8 etape, in fata unor adversari clar mai slabi. Cu alea 6 p, ar fi terminat primul. Probabil pentru ca dusese echipa in semifinale UCL, dupa 6 ani de optimi, plus ca progresul facut de echipa era évident ( de la 0-5 la 1-1 cu Barca). Mai mult decat toate astea, aduce un trofeu ce pare total neinteresant pentru noi, in ultimii ani, in urma unui meci castigat contra acelei echipe a Barcei. I se mai da o sansa.

Anul viitor, locul 1, 100 p, cel mai mare record din istorie la goluri marcate, ce sa mai – visul tuturor. In UCL, ghinionul maxim ( ala da ghinion), ne scoate Bayern dupa ce rateaza penaltyuri Ronaldo ( nu mai ratase de 25 lovituri), Kaka si Ramos. I se mai da un an.

In 2013, dupa cel mai groaznic context pe care il stiu eu in ceea ce priveste clubul nostru ( presa, Iker, Sara, toti sfintii si minunatii  de pe Pamant), omul obtine 85 p ( ca idée, cu unul mai mult decat anul asta), cu toate ca de la jumatatea sezonului nu a mai existat interes deloc, « dand-o de linie in campionat » si conectrandu-ne doar pe Fata Morgana – UCL. Acolo semifinala, pierduta pe vina exclusiva a lui Pepe – Superbul, la un varf e finala. In conditiile cele mai rele posibile. Revenind la Liga, castiga Barca cu 100 p, asta pentru a analiza corect contextul in care eram. Ajungem si in finala CDR, in ciuda anului oribil, pierdem.

Bilant – loc 2, semifinala UCL si finala CDR. Adica peste anul asta. Reactia fanilor, inclusiv de pe aici ?, a fost “daca nu se poate sa fie omorat cu pietre, macar demis ». Ce vremuri.

Vine Ancelotti. Locul 3 in campionat, 87 puncte ( din nou, mai multe decat anul asta, dar loc 3 pt ca rivalii erau foarte sus – context matters), dar luam UCL. Eu sunt convins ca daca Ramos, sa-i dea Dumnezeu sanatate, nu dadea golul ala, atunci era dat afara.

Cum era castigator de UCL, nu avea cum sa nu fie pastrat.

2015, tot Carlo.Locul 2 – 92 puncte. Semifinale UCL, ghinionul maxim cu Judas Suplente, Dat afara, fara regrete, in ciuda faptului ca cifrele arata un sezon clar mai bun decat anul asta.

2016 Pe eroul lui Liverpool, nu il luam in calcul, caci e dat, pe buna dreptate si fara regrete, afara. Vine ZZ, ne incanta pe toti, e reconfirmat, logic

2017 An fabulos pt ZZ, pe toate planurile, reconfirmat.

2018 Locul 3, 76 puncte, foarte rau in campionat, dar castigator UCL. Ar fi fost mentinut fara discutii, daca nu alegea el sa plece.

2019 Lope pus Solari, dezastru, 68 p, locul 3, totusi Solari reconfirmat, caci luase echipa de foarte jos si parca se intrevedea o speranta.

Falsa, 2020, dat afara Solari, revenit ZZ – nimic de comentat, irelevant, dat fiind contextul.

2019-2020 ZZ – locul 1, 87 puncte, locul 2 Barcelona – 82 puncte. Reconfirmat.

2020-2021 ZZ – locul 2, 84 puncte, castigatoare Atletico, cu 86. Clubul l-ar confirma, ramane de vazut ce se va intampla.

Concluzia pe care o trag eu : Toti antrenorii care au terminat pe 2, in afara de ZZ, desi cu numar de puncte mai mare decat ZZ anul asta, au fost dati afara. Sunt 2 exceptii, Mourinho in primul an, in care luase, totusi, un trofeu si ne reintrodusese in calcul pentr UCL si Carlo care luase UCL.

Deci pedigree-ul clubului si al fanilor zice ca «  locul 2 nu e pentru noi »

De fapt, mai trag o concluzie ; dat fiind contextul ( numarul de puncte sau performantele obtinute de rivali), ZZ beneficiaza, de departe, de cea mai mare indulgenta din partea clubului si a fanilor.  Acolo unde ceilalti au fost nemilos judecati, netinand nimeni seama de context, de adversari, de Iker ?, ZZ a beneficiat de toata intelegerea atunci cand era nevoie de intelegere.

Explicatia e simpla : dragostea. Si stim cu totii ca dragostea e orice, dar nu obiectiva. Cifrele, insa, sunt.

As mai fi avut si o a treia parte, dar nu vreau sa mai insist pe subiect, sper sa se vada ca tinem cont de feedback-ul cititorilor (“iar batem apa in piua pe subiectul asta”) asa ca ma opresc, caci dau dreptate cititorului.

Noua sa ne fie bine

Hala Madrid !

sanbk2002

sanbk2002

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap