Real Madrid se deplaseaza in aceasta seara in Catalunya pentru a intalni micuta grupare de liga a treia, Union Deportivo Cornella. Echipa care in sezonul trecut a promovat din Tercera Division sub comanda lui Jordi Roger vine dintr-o zona cu puternic comportament anti Madrid, regiunea Cornella de Llobregat. Cu atat mai greu va fi pentru Real Madrid in aceasta seara: dincolo de faptul ca infrunta o echipa mult inferioara, dar necunoscuta, madrilenii au de luptat si impotriva unui curent foarte masiv cu caracter politic. Insusi presedintele gazdelor Alex Talavera, in ciuda elegantei de care a dat dovada in primirea echipei madrilene la Cornella este un cunoscut simpatizant al PSC (Partit dels Socialistes de Catalunya).
Pentru gruparea gazda si pentru fanii locali, meciul cu Real Madrid este un real eveniment. Sigur, absentele lui Cristiano Ronaldo, Iker Casillas, Gareth Bale sau Sergio Ramos ii priveaza pe localnici de prezenta super starurilor asteptate in Cornella, dar chiar si-asa, Madridul ramane Madrid. Carlo Ancelotti a anuntat ca-i va menaja de asemenea pentru acest meci si pe Luka Modric sau Toni Kroos, astfel ca in principiu, diseara vom vedea o formula echilibrata intre titulari si rezerve.
Keylor Navas va evolua intre buturi, Carvajal, Nacho, Varane si Arbeloa vor alcatui cel mai probabil linia defensiva in timp ce Khedira si Illarramendi vor fi titulari in fata apararii. Foarte posibil perechea James-Isco (care la sosirea in Catalunya au fost in permanenta impreuna) va sustine un cuplu de atacanti format in mod sigur din Chicharito si Benzema sau Raul de Tomas.
UD Cornella ar putea evolua in formula Segovia, Pere, Borja, Pelegri, Arnau, Caballe, David, Gomez, Boniqut, Josele si Gallar. O formula in care se regasesc multi jucatori de origine catalana. Partida va fi arbitrata de o brigada condusa de Jaime Latre. Meciul incepe la ora 21:00. Hala Madrid!!!