Martin Odegaard are numeroase oferte de imprumut in aceasta vara. Norvegianul este dorit in Spania, Anglia, Germania si Scotia, insa aventura sa fotbalistica ar putea continua in Capitala Spaniei. Realmadrid.com.ro a intrat in posesia unor informatii interesante, care pe viitor pot confirma sau infirma teoria ca Odegaard nu se va desparti de Real Madrid in aceasta vara.
Cantonamentul echipei blanco din Madrid. Hotel impresionant, sala de conferinta impunatoare, sala de cinema ultra performanta, sala de jocuri video proaspat redecorata de EA Sports, piscina cat un teren de fotbal, sala de gimnastica de cel mai inalt nivel, camerele antrenorilor si preparatorilor fizici…Apoi urmeaza camerele jucatorilor, fiecare identificata dupa un nume si o placuta.
Camera 101 este goala. Pana acum cateva zile ii apartinea Capitanului, Iker Casillas. Inlocuitorul legendarului portar madrilen,Kiko Casilla nu are inca o camera pregatita. Urmeaza 102. Este camera lui Sergio Ramos, noul capitan al formatiei. La 107 sta Isco Alarcon, iar la 109 Karim Benzema. Fata in fata este camera 113, camera costaricanului Keylor Navas. Urmeaza “sectorul prieteniei”: 111 este camera lui Bale, 118 a lui Cristiano Ronaldo, iar intre ele sau in apropiere, camerele lui Pepe, Marcelo si Coentrao. La finalul lor, ultima camera pe dreapta…camera 124. Numele de pe placuta: Martin Odegaard! Norvegianul are pregatita o camera alaturi de prima echipa, personalizata si data in folosinta!
Cand toata lumea se asteapta ca Odegaard sa fie imprumutat pentru a-si continua cresterea incontestabila, acest detaliu poate arunca totul in aer. Spre exemplu, Marcos Llorente, Jose Lazo sau Ruben nu au astfel de camere in cantonamentul de la Madrid, desi, la fel ca Odegaard vin de la Castilla si fac parte din lotul primei echipe deplasate in Australia. Mai mult, nici macar Alvaro Medran, jucator convocat de Ancelotti cu regularitate la prima echipa in sezonul trecut (deci cu statut de Real Madrid) nu avea o camera cu propriul sau nume. De urmarit…desi e drept, ultimul cuvant il va avea Rafa Benitez.