In La Finca noaptea nu e diferita de alte nopti. Unii spun ca noaptea e cel mai bun sfetnic. Altii o considera o pavaza sau un blindaj gros, care te apara de iluzii cand esti tu singur, cu tine insuti, obligandu-te sa fi mult mai realist, maine. Altii cred ca noaptea e doar noapte, sau cea mai simpla si la indemana coperta a viselor.
Sigur, zgomotul pe care il face linistea milionarilor din zona te face sa realizezi ca te afli intr-o altfel de lume. Una de lux, a bogatilor discreti si celebri, incarcata de fagurele de case, fiecare de peste 10 milioane de euro, raspandite pe mii de hectare. Am zis liniste? Ei bine, da, e liniste. Nu foarte intuneric, pentru sunt mii de lumini aprinse, asa cum ii sta bine unei zone premium rezidentiale. Aici nu e loc pentru oameni cu vieti intunecate si ploioase si nici nu e loc de revolte spontane ale lipsei de bun simt, impotriva frumusetii naturale sau, ocazional, artificiale.
Sunt multi fotbalisti de la Real Madrid care opteaza pentru aceasta zona. Complet normal, pentru ca fotbalistul anului 2017 care joaca pentru o echipa atat de mare e fara exceptie multi-milionar. Iar La Finca e un cartier de multi-milionari, cum am mai spus. Spaniolii sunt astazi, una dintre acele natii europene chinuite care a invatat sa isi impuna o orbire totala la aparente si deficit. Iar pentru majoritatea dintre ei, cartierul asta e aproape inexistent, pentru ca e complet inaccesibil. Dar anii pe care-i traim n-au timp pentru astfel de detalii. Epoca e teribil de ocupata ca sa poata intelege astfel de diferente, iar in anul de gratie 2017 nu e loc pentru fapte si ganduri atat de comune.
In cartierul asta locuieste si el. Intr-o casa care seamana cu un muzeu somptuos neconstruit inca, si care ar urma sa fie vizibil undeva peste 30 de ani, in viitor. Pana mai ieri, in impresionanta locuinta in care risti sa te ratecesti era doar el si fiul sau. Astazi, casa e mult mai plina, copiii isi fac simtita prezenta, viitoarea sotie e mereu acolo pentru a-i zambi sau imbratisa la nevoie, familia sa intreaga de la mama pana la sora si unchi, parca s-a mutat de tot in vila, iar el…El e mult mai fericit. Fara sa fi avut vreodata teama de excelenta, fara sa resimta presiunea performantelor de rasunet mondial la care singur s-a inhamat prin talent si ambitie extrema, de data asta pare emotionat. Merge nelinistit spre unul dintre cele sase dormitoare.
Ala mai intunecat, pentru ca spera sa se poata odihni bine. „Boa noite, papa!” ii striga Junior din capul coridorului de la etajul 2. „Boa noite, meu filho!”. Oh, cat de mandru e cand spune asta! Aproape ca te-ar cuprinde invidia daca ai fi acolo si a-i asista la imbratisarea asta lunga si intensa dintre cei doi. Ceva mai calm, deschide usa dormitorului si stinge lumina.
Isi saruta iubita, fara cuvinte, pe frunte si cauta caldura paturii inchizand usor ochii, imaginandu-si ziua de maine. Isi aminteste ca n-a avut o copilarie tocmai fericita. Madeira nu e o mahala, dar in acei ani, fara indoiala, putea crea o mahala mentala care putea opri talentele si mentine munca la stadiu de capriciu. Pentru el azi, acel loc inseamna prilej nostalgie, miez de resentiment si majuscula de testament. Se gandeste in sinea sa: „Doamne, de unde am plecat si…unde am ajuns! Cat de mandru ar fi tata azi!”.
Primii zori ai zilei se arata aproape instantaneu, semn ca noaptea isi pierduse locul de titular. Se uita in dreapta si observa ca Giorgina nu e. Inseamna ca a dormit prea mult. De regula, el e cel mai matinal din casa. Cu gandul la micul dejun isi leagana corpul amortit spre una din cele doua bucatarii uriase de la parter. Maica-sa il intampina si-i arata ca pe masa uriasa din living, aia imprejurata de 20 de scaune, a venit un pachet din partea clubului.
Sunt invitatiile pentru intreaga familie si detaliile legate de zborul privat spre Paris. Obisnuit cu celebritatea si fastul, nimic din toate astea nu-i pare iesit din comun. Pentru noi ceilalti, totul poate parea un mister. Sarbatoarea se apropie cu pasi rapizi si desi stie care e deznodamantul, emotiile sunt destul de mari. Sunt emotiile omului care nu stie cum va fi primita aceasta veste de catre cei care-l iubesc si urasc deopotriva. Pentru ca da, pe cat e de iubit, pe atat e de detestat. Desigur, nimeni nu are timp pentru astfel de detalii si nimeni nu se intreaba cu adevarat ce zace in sufletul unui astfel de campion care stie ca a atins Everestul intr-un sport aparent usor, dar in esenta imposibil, iar aprecierile se vad mai mult in contracte publicitare.
Pare ca s-a obisnuit cu rautatile din jur si simte ca traieste intr-o lume peticita de refuzuri, la fiecare intalnire cu astfel de oameni unici. A invatat sa nu-si afiseze temerile si stie ca nu trebuie sa arate altceva decat goluri, trofee, mingi strecurate printre picioarele adversarilor si recorduri. N-a incercat nicio clipa sa se faca iubit de toata lumea, pentru ca asta chiar pare o misiune imposibila, dar nici nu si-a lasat vreodata cu adevarat emotiile la vedere. E exact acelasi om care, cu siguranta la un moment dat, risca sa devina spectactor lenes la propriul declin, pentru ca este greu de crezut ca un asemenea campion va accepta ziua in care Madridul va avea nevoie de un nou Cristiano. De ce? Pentru ca simte ca mai poate si are o ambitie incredibila in a demonstra asta.
In avion ii trec toate astea prin minte. La fel cum mie imi trec prin minte altele. Pare usor sa castigi in ziua de azi atatea Baloane de Aur, dar pare usor pentru ei doi.
El si marele sau rival au facut posibil asta si da, poate ca e nedrept si poate ca in fiecare an e loc pentru altcineva acolo sus in top. Stie si asta. N-are cum sa nu stie pentru ca e un tip foarte destept. Iti lasa impresia asta in fiecare farama de interviu in care reactioneaza spontan si direct.
Cand avionul sau privat ateriza la Paris, Dolores citea cu voce tare de pe telefon un articol in care MARCA anunta ca Ronaldo l-a egalat pe Messi. Cei doi isi impart acum echilibrat toate trofeele individuale posibile. Ceea ce arata, fara indoiala, cat de greu trebuie sa fii fost pentru fiecare dintre ei in acesti 10 ani. Trebuie privite lucrurile si astfel, nu doar din perspectiva: „Bre, dar numai astia castiga?!”. Uriasul Di Stefano a castigat doua Baloane de Aur luptandu-se cu Billy Wright sau John Charles. Cristiano si Messi au castigat cate 5 luptandu-se intre ei, dar si cu alti colosi ca Iniesta, Neymar, Neur, Xavi samd.
Atunci cand Ronaldo a ajuns la Tour Eiffel pregatit sa-si primeasca premiul stia toate astea. Acolo il astepta celalalt Ronaldo. Si marele Raul. Emotiile nu-i disparusera, dar parea mandru. Si-a imbratisat mama, si-a sarutat iubita si fiul…apoi e plecat sa-si indeplineasca obligatiile de serviciu. In cap trebuie sa fii avut clar ideea ca pana si atunci cand toata lumea s-a pus pe rasfoit declinul sau, a avut puterea sa faca ce a facut in 2017. Si stiti ceva? N-ai cum sa nu fi mandru!
La 21:23, prezentatorul Galei, fostul mare fotbalist, David Ginola, il invita pe Florentino Perez, presedintele clubului Real Madrid sa ia cuvantul. Cristiano intrase deja in posesia celui de-al cincilea Balon de Aur din uluitoarea sa cariera. Spre surprinderea tuturor, presedintele vorbeste in limba franceza si il omagiaza pe Di Stefano. Apoi il lauda pe Cristiano, declarand: „Cristiano este cel mai mare din toate timpurile, alaturi de Alfredo. Cristiano este de fapt urmasul lui Di Stefano, pentru ca Ronaldo a dat nastere unei noi ere la Real Madrid!”.
Cristiano a zambit stengareste. In sfarsit! Vine randul lui Raul, care este vizibil provocat de o intrebare pe care poate ca ne-am pus-o cu totii la un moment dat: „Cine e cel mai mare numar 7 din istoria Realului?!”. Capitanul n-a stat pe ganduri. Cu calmul sau imperturbabil si cu echilibrul de care a dat mereu dovada ne-a raspuns: „Fara indoiala, Cristiano!”
Pe un ecran ruleaza imagini impresionante cu fosti antrenori care-l omagiaza. Printre ei, Boloni. De asemenea, Ancelotti tine sa-i transmita un mesaj castigatorului si e urmat apoi de Kylian Mbappe, noul star al francezilor, cel mai tanar fotbalist care prinde Top 10 la Balon d’Or.
Pe Twitter mesajele curg inspaimantator de repede. Se pare ca nu exista uniforma, functie si etnie nepasatoare la fotbal. Giorgina priveste incantata cu privirea parca fixata pe chipul iubitului sau. Printre vorbele bine alese si zambetele pe care i le smulge Junior, invitat pe scena de Ginola, Cristiano o face si pe traducatorul pentru mama sa. Apoi strecoara o vorba pe care Madridismul n-are cum sa o ignore: „Raul trebuia si merita sa castige un Balon de Aur”. Bine zis! Un jaf nu se uita, un masacru nu se iarta, o nedreptate nu se rascumpara. Dar lumea trebuie sa stie asta. Dovada ca Ronaldo stie ca reprezinta Madridismul la orice nivel!
Transmisiunea in direct se incheie, Cristiano cade prada pozelor si interviurilor. Se afla ca Ronaldo a castigat Balonul cu cel mai mare scor din istorie. Semn ca meritele sale au fost perfect si corect recunoscute. N-ai cum sa nu recunosti faptul ca Real Madrid a castigat Uefa Champions League dupa ce Ronaldo a eliminat aproape singur Bayern Munchen si Atletico si a fost decisiv in finala cu Juve. N-ai cum sa ignori golgeterul editiei trecute de Champions League si golgeterul actualei editii in desfasurare. N-ai cum sa nu remarci toate recordurile doborate si performantele echipei sale de club, campioana in Spania si Europa, cu septarul sau de legenda pe post de catalizator.
Spre dimineata, avionul sau privat revine in Madrid, iar Cristiano revine in La Finca, acolo unde noaptea nu tine cont de Baloane de Aur, decat daca pot cumpara una dintre casele zonei. Intr-una din aceste case stau cele peste 120 de trofee castigate de Cristiano in cariera sa. Tot acolo se ascund emotiile celui mai mare fotbalist, din istoria celui mai mare club al lumii. Fotbalistul pentru care trebuie sa le multumesc parintilor mei ca mi-au dat sansa sa ma nasc in aceeasi era cu el. Si ocazia sa le spun copiilor mei: „Eu l-am vazut jucand pe Cristiano Ronaldo!”
