Ferraras, fost Director de Comunicatii la Real Madrid: “Perez a salvat Madridul din haos”

Antonio García Ferreras fostul Director de Comunicatii al echipei blanco n-a plecat in cele mai bune relatii cu oficialii merengue, dar a facut cateva dezvaluiri interesante in cadrul emisiunii El Transistor de la Onda Cero. Actualmente jurnalist, Antonio García Ferreras a vorbit la superlativ despre Florentino Perez si a atacat lipsa unui director sportiv la gruparea de pe Santiago Bernabeu: “Perioada petrecuta de mine la Real Madrid m-a ajutat enorm. Dupa politica, fotbalul este de departe cel mai dificil lucru, pentru ca toti se pricep la el. Insa nu e chiar asa”.

Despre Florentino Perez, Antonio García Ferreras a explicat: “Florentino si-a riscat o buna parte din patrimoniul sau, doar pentru a ajuta Real Madrid, doar pentru a scoate clubul din situatia in care se afla. A primit in schimb o multime de critici, injurii si o campanie evidenta impotriva lui. Din punctul meu de vedere, Florentino Perez a salvat Real Madrid din haos, a salvat clubul dintr-o cadere libera care parea de neoprit” a explicat Antonio García Ferreras, concediat de la Real Madrid chiar de presedintele blanco. “Confruntarea mea cu Florentino a venit dupa episodul Cadiz. Pentru mine, presedintele clubului Real Madrid nu trebuie sa se expuna asa cum a facut-o el. Indiferent ce i-am explicat eu, el considera ca Real Madrid nu trebuie condus din exterior, iar din cauza asta are in continuare multe de tras. Parerea mea este insa ca Florentino n-a venit sub nicio forma pentru a lua bani de la Real Madrid, iar acest lucru se vede” a marturisit Ferraras.

Despre plecarile din ultimii ani si despre Jose Mourinho, Antonio García Ferreras a explicat: “Il iubesc pe Casillas, plecarea lui m-a durut foarte tare, ca madridista. Am fost foarte trist cand a parasit Real Madrid, din punctul meu de vedere au gresit ambele parti implicate atunci. Del Bosque? Niciodata nu m-am contrat cu el si nici n-o voi face. Il respect foarte mult. In privinta lui Valdano cred eu ca s-a gresit. Plecarea lui s-a vazut, este un tip foarte destept, are cunostinte extraordinare in domeniu, insa Real Madrid trebuia sa decida pentru el sau pentru Mourinho. In privinta portughezului, spun eu ca Real Madrid n-a gresit cand l-a adus. Jose Mourinho a facut o treaba foarte buna la Real, dar a comis si multe greseli. Cred ca este cel mai bun antrenor al lumii, a fost aproape de a face Madridul din nou campioana Europei, a adus intensitate, munca, disciplina. A invins si stopat Barcelona lui Messi. A fost un castig pentru Real Madrid, dar putea face mai mult de atat”

Despre relatia cu presa Antonio García Ferreras a vorbit cu comoditate. Insarcinat de altfel la Real Madrid sa dirijeze aceasta relatie in multe randuri, Ferraras a explicat: “Jucatorii atunci cand pierd nu se simt prea bine daca discuta cu presa. Pot intelege ca nu vor sa-si imparta timpul cu reprezentantii presei si nici sa refuleze. Dar este normal sa acorzi importanta acestui fenomen si consider ca se greseste daca nu se acorda o importanta mai mare relatiei cu presa. A fost si unul dintre motivele pentru care colaborarea mea cu Real Madrid n-a rezistat” a incheiat Ferraras.

Tags: , ,

Florentino

Florentino

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap