Florentino, dimision !!!

Prieteni,

Colegi de site,

Cititori,

Déjà cativa dintre voi ma cunosc si stiu care este, sau care era, opinia mea despre Zidane. Nu e niciun secret, aveam anumite nemultumiri in ceea ce priveste mandatul doi al lui Zizou la noi, si mi-am exprimat aceste nemultumiri in mai multe articole, starnind, pe buna dreptate, realizez acum, pe alocuri furia voastra.

Dupa discursul anterior, al lui Zidane, cel exprimat prin scrisoarea deschisa trimisa celor de la Marca, trebuie sa recunosc ca vad unde am gresit.

Cred ca e important pentru un om sa recunoasca atunci cand greseste si e bine ca noi toti, dar mai ales eu, sa reactionam cand ni se aduc niste argumente ce infirma parerile noastre initiale, sunt sigur ca asa faceti si voi, iar astazi am trecut si eu prin acest moment.

Discursul lui Zizou este unul fenomenal, il ataca fara menajamente pe Florentino si care explica in totalitate de ce nu a avut succès la noi, in acest al doilea mandat. Oricate semne de intrebare am avut vizavi de Zizou, niciodata nu am negat ca e un om de onoare si am apreciat intotdeauna onoarea sa. Stiti, de asemenea, cu totii, ca nu am ascuns-o niciodata, am fost alaturi de Florentino si l-am sustinut intotdeauna si in totalitate, nu vreau sa neg asta acum, cum nu vreau nici sa ma dezic de acea perioada. Dar daca Zizou a simtit nevoia sa ne arate fata aceasta a lui Perez, eu inteleg total acest lucru, mai ales ca – asa cum spuneam – Zizou e un om de onoare. Cu siguranta, a facut acest lucru tocmai pentru binele clubului si e bine sa intelegem toti acest lucru. Chiar daca e dureros si poate pe moment nu toti fanii inteleg, uneori oamenii cu adevarat puternici trebuie sa faca lucrurile cu adevarat greu de facut, in numele binelui clubului, si fara a se mai gandi la binele personal.

Poate eu as fi ales alta cale, recunosc ca initial ma gandeam la asta, dar daca Zizou a ales-o pe aceasta, si tocmai bazandu-ma pe onoarea lui Zizou, sunt convins acum ca e mai bine cum a ales el.

Scrisoarea e plina de seva, taioasa (pe buna dreptate) si revelatoare. Sunt niste acuzatii foarte grave la adresa lui Perez, initial am ridicat din spranceana, caci nu prea batea cu imaginea pe care o aveam eu despre Perez si poate daca ar fi spus-o altcineva in afara lui Zizou, care e un om de onoare, nu l-as fi luat in serios.

Sunt foarte multe lucruri de discutat in legatura cu ea, si tocmai pentru ca mi se pare revelatoare, as vrea sa analizez mai multe paragrafe ale scrisorii, poate chiar in 2 discursuri separate.

De departe cel mai important mi se pare aceasta parte din discursul lui Zizou « De aceea m-a durut atat de mult, cand am citit in presa, dupa o infrangere, ca voi fi dat afara daca nu voi castiga urmatorul meci . M-a durut pe mine si pe toata echipa pentru ca aceste mesaje intentionat scurse de la club catre media au influentat echipa, au creat indoieli si neintelegeri ».

E o acuzatie extrem de grava si, in acelasi timp, o explicatie foarte clara pentru insusccesul lui Zizou la noi. Atmosfera poate fi puternic inflamata de acest aspect si  – mai ales in contextul acestui al doilea mandat al lui Zizou – trebuie sa ai foarte mult noroc sa poti trece peste asta. Eu am fost de aceeasi parere si cand i s-a intamplat asta lui Mourinho, si cand el reclama acest lucru. Stiu ca multi dintre voi ii reprosati atunci acest lucru, spunand ca isi ascunde incompetenta in spatele acestei acuzatii si ca arunca vina pe jucatori, si probabil ca aveati dreptate. Pana la urma, situatiile PAR exact la fel, dar diferenta e ca acolo vorbeam despre Mourinho, iar aici despre Zizou, care e un om de onoare. Pe Zizou il cred si gasesc explicatia lui total satisfacatoare, cu toata dragostea pe care o aveam eu pentru Florentino.

Aceasta acuza a lui ZZ este binevenita si pentru ca arata o fata noua a lui Florentino, pe care eu nu o stiam. Eu l-am crezut a fi un conducator puternic, asumat, un lider cu adevarat. Nu am crezut niciodata ca ar fi genul de molusca fricoasa, care sa nu aiba curajul de a reprosa ceva antrenorului ( angajatului ) sau, si care din cauza acestei frici teribile fata de angajatul sau apeleaza la tertipuri mizerabile ca in telenovelele spaniole si da informatii « pe surse » la prietenii din presa, care sa il atace ulterior pe ZZ.

Cat de las sa fi sa te ascunzi in spatele presei atunci cand lansezi atacuri la adresa angajatului tau ? Spre exemplu, daca Iker a facut asta, la el e de inteles, ca nu il putea acuza pe Mourinho in fata, ca isi pierdea locul in echipa (bine, Ramos a facut-o, dar Ramos e nebun, nu e un exemplu bun). Dar Perez de ce sa faca asa ceva ? Aparent, nu avea de ce, si daca ar fi spus altcineva asta, as fi crezut ca minte sau isi ascunde neputinta in spatele acestui motiv, dar dat fiind faptul ca e vorba de ZZ, care e un om de onoare, chiar cred ca e adevarat si sunt gata sa il sustin.

Acum, ca am dat la o parte, cel mai important aspect al scrisorii, hai sa analizam, de la inceput, scrisoarea.

La inceput, Zizou ne arata ca are o recunostinta eterna pentru Perez, pentru ca a petrecut la Madrid 20 ani, care perioada este cea mai frumoasa din viata lui si stie ca ii datoreaza acest lucru in totalitate lui Perez. Acesta «  l-a sprijinit in 2001, a luptat sa il ia, sa il aduca la Real cand altii din club erau impotriva aducerii sale ». Asadar, in trecut, Florentino era barbat, cand dorea ceva calca totul in picioare, nu lua seama la angajati, acum e molusca, se ascunde in spatele ziaristilor cand are o problema cu un angajat. Vorba cantecului ; “cum se schimba unii in …ma rog…, nici nu-ti vine sa crezi” Apoi, la inchiderea acestui paragraf, spune «  O spun din inima, o sa ii fiu mereu recunoscator lui Presi pentru asta » « Apoi accentueaza «  Mereu »

Eu as fi accentuat «  pentru asta » nu «  mereu », dar ma rog.

Apoi continua ZZ «  am decis sa plec si vreau sa explic « properly » motivele pentru care plec. Plec, dar nu parasesc corabia, nici nu am obosit sa antrenez »

Adevarul e ca unii s-au gandit ca ar parasi corabia data trecuta cand a plecat, atunci cand echipa suferise un soc teribil prin plecarea lui Ronaldo si toti stiam ca va urma o perioada grea la care era bine sa il fi avut pe Zizou langa noi. Dar motivele plecarii sale au fost clar explicate, ca nu putea sa mai motiveze jucatorii sa lupte pentru trofee, dupa atatea victorii, si cum el e un om de onoare, eu il cred. Sigur, l-a cam lasat atunci pe Perez cu fundul in balta, dar probabil ca si atunci erau niste dedesubturi pe care noi nu le cunoastem.

Apoi, in urmatorul paragraf da cu buzduganul, in ceea ce pentr multi va fi highlight-ul scrisorii “de data asta, e diferit. Plec pentru ca SIMT ca clubul nu mai are incredere in mine, nici nu imi ofera support pentru a construi ceva pe termen mediu si lung »

Asta cred ca necesita 2 pagini. Multa, multa seva.

In primul rand, Perez trebuie sa faca neaparat ceva in legatura cu ceea ce SIMT oamenii apropiati lui. Eu cred ca e foarte ocupat cu ceea ce FAC oamenii din jurul lui, si marturisesc ca am crezut ca e bine asa. Dar dupa ce l-am pierdut pe Cristiano, din cauza ca Perez l-a facut sa nu se mai SIMTA indispensabil am crezut ca va fi mai atent cu asta. Cum ne arata Zidane, iata ca nu a fost.

Am zis, recunosc, ca la Ronaldo presedintele a FACUT ceea ce trebuia, adica i-a DEMONSTRAT lui CR ca e cel mai important din echipa, prin acordarea celui mai mare salariu, spre exemplu, dar e clar ca in comportamentul sau vizavi de acesti oameni nu reuseste sa transmita emotiile potrivite. Si asta e o problema pentru un lider, sa nu acorzi atentie starii in care se SIMT oamenii tai.

Mai zic unii, si am zis si eu, din nou, recunosc, ca presedintele a ARATAT sprijin total lui Zizou SI in acest mandat, timp de macar 2 ani (asta o spun din scrisoarea de azi a lui ZZ, nu de la mine). Cine stie ce or fi vorbit ei, dar Perez mi-a lasat impresia ca i-a adus lui Zizou MACAR o parte (asa de vreo 300 milioane euro parte) din oamenii pe care Zizou i-a cerut pentru a face reconstructia. Mai mult, Perez nu s-a opus (bine, acum ca am aflat ce molusca e, nici nu ma mai mir, dar poate putea ruga un ziarist sa faca atmosfera negativa si pe acest subiect) nici cedarii oricarui jucator pe care Zizou l-a considerat  inutil in acest proiect al reconstructiei. Si erau niste jucatori bunicei printre ei, macar Hakimi, Reguillon si Llorente, spre exemplu, jucatori care poate ar fi ajutat, mai ales cand jucam cu Fede fundas dreapta.

Eu credeam ca nu s-a opus la cedari si i-a adus lui ZZ ce jucatori a vrut ca forma de sprijin pentru reconstructie, dar inteleg ca nu a fost chiar asa.

Ar mai fi de discutat ce intelege ZZ si ce intelegem noi din « termen mediu si lung »

Initial, fiind un om impulsiv, am zis ca Zizou greseste aici. Ma gandeam ca 2,5 ani reprezinta un termen mediu pentru orice club, iar pentru Real Madrid un termen lung.

Ma mai gandeam ca in acest termen mediu-lung de 2,5 ani orice reconstructie ar fi inceput ar fi trebuit sa se distinga macar, cel putin ca schelet, ca idei principale. Eu nu o vad, deocamdata, dar probabil ca acum urma sa se produca si tocmai cand incepea, Perez l-a sabotat pe ZZ (scrie Zizou in scrisoare ca a inceput sa nu mai simta sprijin « de cateva luni »).

Hai sa mai analizam un paragraf, si ne oprim pentru azi, mai vedem maine daca vom continua, in functie de sprijinul pê care il voi vedea si din partea voastra.

Zice Zizou, si zice foarte bine « stiu ca atunci cand nu castigi trebuie sa pleci, dar cu asta un lucru foarte important a fost uitat, tot ce am construit zi de zi a fost uitat, ceea ce am adus in relatia cu jucatorii a fost uitat ».

Total adevarat, din pacate, mai ales la Madrid, oamenii uita care sunt lucrurile importante. Se doresc mereu trofee si pentru asta se sacrifica TOT si cu precadere SENTIMENTELE  oamenilor. Din pacate, e o situatie cu care ne intalnim si la companiile la care lucram, sunt lideri care se uita doar la rezultatele oamenilor, si mai ales ale managerilor din subordine, si iau decizii ce afecteaza vietile acestor oameni doar pe baza acelor rezultate, ignorand – cum bine zice si ZZ – toate relatiile si vorbele frumoase spuse de acesti oameni in viata de zi cu zi la birou. Aici trebuie sa recunosc ca l-am citit bine pe Perez, intotdeauna am stiut ca e axat pe trofee, dar poate semnalul de alarma tras de CR acum 3 ani trebuia sa ma fi trezit si sa vad inabilitatea grava a lui Perez de a vedea ce SIMT oamenii si felul in care aceasta lipsa de empatie afecteaza clubul nostru. Pana la urma, trofeele nu sunt totul, e mult mai important sa pretuim felul in care un antrenor stabileste relatii cu jucatorii.

Bine, nu cu toti, doar cu cei pe care ii considera utili proiectului. Spre exemplu, daca un jucator nu performeaza cum trebuie si antrenorul decide sa il vanda sau sa il dea afara, el asa trebuie sa faca. In acest caz, nu mai conteaza relatiile pe care jucatorul le stabileste cu cei din jurul sau, asta trebuie facuta doar de lider in relatia cu antrenorul, dar antrenorul TREBUIE sa analizeze totul doar din perspectva aportului pe care EL VEDE ca un jucator il aduce la proiect.

E si un lucru de care ma tem pentru Zizou, recunosc. Lumea e rea, materialista si mereu in goana dupa valori materiale, trofee, etc.

Mi-e teama ca urmatorul manager care il va aduce pe ZZ la ecjipa sa, il va aduce cu scopul de a castiga trofee. Mi-e teama ca sunt putini oameni care vor aprecia adevarata valoare adaugata pe care o poate aduce ZZ la un club : felul in care munceste zi de zi in a construe relatii bune cu O PARTE din jucatori. Dar, acum ca Zizou a explicat atat de bine filozofia sa, sunt convins ca doar acei manageri atenti la sentimentele oamenilor il vor cauta si viata sa va merge in continuare pe acest fagas.

Hai, inca un paragraf, rapid.

« Sunt un invingator din nastere si am venit aici sa castig trofee, dar mai important decat acest lucru sunt oamenii, sentimentele lor, viata insasi si am senzatia ca lucrurile asea nu au fost luate in considerare, si ca nu se intelege (Perez) ca si aceste lucruri fac un club sa evolueze. Ba chiar, am fost contrat puternic (certat) pentru acest mod de a gandi.

Exact ce spuneam!

“Vreau respect pentru ce am castigat impreuna » Mi-ar fi placut ca relatia mea DIN ULTIMELE LUNI cu clubul si cu presedintele sa fi fost alta si sa fi avut mai multa recunostinta (clubul) pentru performantele obtinute in trecut .

Aici ZZ spune exact ce am vazut scris foarte mult si pe acest site. Ca ar vrea ca oamenii sa analizeze mai mult un antrenor dupa performantele TRECUTE, nu dupa cele prezente. Normal asa ar fi, total de acord. Acest lucru este in stransa legatura cu paragraful precedent, singura explicatie pentru care nu se intampla asta e ca liderii ignora acea dinamica a sentimentelor ce face un club sa evolueze. Am fost unul dintre cei care spunea mereu ca as dori sa analizam doar mandatul 2, dar eram si eu afectat de acest consumerism-mercantilism-exces de rationalitate.

Acum nu mai sunt asa. Acum cred ca doar Perez trebuie judecat dupa prezent, la Zizou trebuie luat in calcul si trecutul, ba chiar as spune “mai degraba” trecutul.

Scrisoarea e aproape de final, dar o vom analiza pana la capat maine, caci mai e un paragraf interesant.

Dar concluzia pe care sunt pe cale sa o trag e destul de evidenta, cred, asa ca nu voi mai astepta pana maine : Florentino, dimision !!!

sanbk2002

sanbk2002

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap