Articolul pe care il veti citi pe parcursul acestei saptamani va fi impartit in mai multe parti si cuprinde o serie de dezvaluiri spectaculoase si de detalii impresionante despre proiectul gandit de Florentino Perez la Real Madrid. Articolul ii apartine jurnalistului Dermot Corrigan, si dupa ce ieri ati citit prima parte, iata si partea a doua astazi.
II. Joi, 21 aprilie, 1960
Florentino Perez sta undeva sus, in recent renovatul stadion Santiago Bernabeu. La o luna dupa ce implinise 13 ani, baiatul este unul dintre cei 12500 de suporteri veniti sa vada Realul in confruntarea cu Barcelona. Acest Casico are ceva in plus: este prima data cand cele doua rivale se intalnesc in semifinalele unei cupe europene. Florentino sarbatoreste alaturi de cei doi frati ai sai, Igancio si Enrique, alaturi de mama sa, Soledad si de tatal sau, Eduardo, golul lui Alfredo Di Stefano, care deschide scorul in minutul 17, cu o lovitura de cap. Apoi, se mai bucura o data cand Ferenc Puskas marcheaza pentru 2-0, o jumatate de ora mai tarziu. Fanii gazdelor sunt incantati de spectacol, in lumina puternica a nocturnei instalate de putin timp. Madridul conduce- asta este ordinea normala a lucrurilor. Echipa castigase toate cele patru trofee puse in joc in competitia Cupei Europene, dominand-o cu grupul sau de staruri, printre care se numarau argentinianul Alfredo di Stefano, ungurul Ferenc Puskas si aripa spaniola, Paco Gento. Cu fiecare gol, fotbalistii confirma faptul ca echipa lor este cea mai buna din lume, si, pe stadion, suporterii isi manifesta bucuria agitand steagurile albe. Pentru fratii Perez, aceasta dominatie este normala. Dar, asa cum poate sa le aminteasca tatal sau, nu a fost mereu asa. Clubul a iesit din perioada razbiului civil fara niciun peso in vistierie. In sezonul 1947-1948, Real terminase la doar doua puncte de retrogradare, in timp ce Barcelona castiga titlul.
Insa de atunci, presedintele Realului, Santiago Bernabeu isi pusese in joc farmecul personal si influenta in scopul de a transforma Real Madrid intr-un club de campioni. El Nuervo Estadio Chamartin fusese inaugurat in 1947, tocmai anul in care se naste Florentino Perez. Patru ani mai tarziu, prima sa vizita pe stadion va lasa o amprenta de nesters: „ Aici mi-am spart buza, isi aminteste Florentino, mi-am lasat, cum s-ar spune, semnul. Eram langa o balustrada, mai jos, iar cand Real a marcat, am alergat sa ma intalnesc cu parintii mei. Am alunecat pe o treapta, am cazut si mi-am spart buza. M-au pansat chiar acolo, dar semnul a ramas. E o rana capatata in lupta, pe stadion.”
Bernabeu insusi fusese decorat pentru lupta sa de partea nationalistilor, in timpul razboiului civil. Era mai mult un tip pragmatic decat un idealist si a inteles de la inceput ca era important sa fie de partea invingatorilor. Fotbalul devenise o importanta arma politica prin care dictatorul Franco incerca sa deschisa Spania catre lume. In anul in care Real Madrid il aducea pe Di Stefano, Franco semna un acord cu presedintele SUA, Dwight D. Eisenhower, prin care se permitea existenta unei baze militare americane pe pamant spaniol. In 1955, Spania va fi primita in ONU, iar stadionul din Madrid va fi numit dupa presedintele sau. In anul care va urma, Real Madrid castiga prima sa Cupa a Europei.
A aduce spectacolul la Madrid facea parte din planurile lui Santiago Bernabeu si ale adjunctului sau, specialist in comunicare, Raimundo Saporta. Folosindu-se de un amestec de legaturi financiare si de decizii inteligente, ei aduc la Real staruri ca Hector Rial, Raymond Kopa, Puskas sau Didi, pentru a-l acompania pe Di Stefano. Impreuna, acesti fotbalisti vor infrange campioanele Frantei, Italiei, Angliei, Iugoslaviei, Elvetiei, Belgiei, Ungariei, Turciei si Austriei, fara sa piarda niciun meci in patru ani ai competitiei europene.
Insa, in acea zi din 1960, jucatorul Barcelonei, Eulogio Martinez reuseste sa marcheze in minutul 35, facand ca scorul sa devina 2-1, iar publicul incepe sa dea semne de agitatie. Inaintea meciului, se putuse simti un neobisnuit sentiment de teama in capitala. Echipa catalana era in ascensiune, atat in competitia interna, cat si in Europa. Tocmai castigae La Liga la mustata, luand titlul Madridului la golaveraj, caci ambele echipe terminasera competitia la egalitate de puncte, 48, dupa 30 de meciuri. Catalanii il aveau in echipa pe Luis Suarez, singurul spaniol care a castigat Balonul de aur, alaturi de ungurii László Kubala si Sándor Kocsis. Echipa era motivata si organizata superb de Helenio Hererra, un antrenor setat pe victoria cu orice pret, adus special pentru a incheia dominatia Madridului.
Los Blancos batusera Barcelona in luna noiembrie a anului trecut, cu 2-0, dar pierdusera cu 3-1, cu doar trei saptamani in urma, pe recent inauguratul stadion Camp Nou. Cu trei minute inainte de final, Di Dtefano marcheaza, iar strigatul de multumire al multimii de 125000 de oameni saluta aceasta reusita. Madridul va merge pentru returul din Catalunia cu un avantaj solid, iar familia Perez se intoarce in caminul sau din cartierul clasei mijlocii cu sentimentul ca provocarea Barcelonei a fost depasita.
In zilele urmatoare, ziarul nationalist ABC dedica 10 pagini acestei partide, publicand o fotografie alb-negru a lui Di Stefano bucurandu-se la gol, o imagine care va deveni celebra. Marele fotbalist sta in fata fanilor, strigand de bucurie, cu mainile ridicate deasupra capului, in tricoul alb. Diego Torres, jurnalistul care se ocupa de Real Madrid in ziarul El Pais, spune ca victoriile Realului de la mijlocul secolului trecut erau considerate de cei mai multi ca triumfuri ale Spaniei care se considera inca o mare putere. „Istoria aceasta a Realului are multe puncte comune cu istoria Spaniei. Se simt facuti pentru a conduce lumea – acesta este mostenirea Imperiului Spaniol. Ei sunt Madridistas si nu pot permite Barcelonei sa puna la indoiala locul lor din centrul lumii. Este, de fapt, o chestiune politica si transcende fotbalul.” Sase zile mai tarziu, Real invinge din nou, cu acelasi scor, la Barcelona, avand 6-2 dupa ambele manse. Luna urmatoare, Madridul face ceea ce va fi considerat una dintre cele mai bune partide jucate vreodata de un club; Puskas marcheaza patru goluri, Di Stefano trei, intr-un meci in care spaniolii distrug campioana Germaniei, Eintracht Frankfurt, pe Glasgow’s Hampden Park.
E greu de imaginat ce a insemnat acest succes pentru familia Perez, o familie tipica a clasei mijlocii de dupa razboi, intr-o perioada in care tuturor le era greu sa se decurce. Eduardo Perez avea o farmacie numita Shanghai, pe Calle Hortalleza, in centrul comercial al Madridului. Familia ducea o viata indestulata, insa nu erau bogati, nici inregimentati politic. La scoala catolica pe care o urmeaza, Escuelas Pías de San Antón, de pe Gran Via, Florentino inrearca sa ii imite pe Di Dtefano si pe Puskas, pe terenul de fotbal de beton. Joaca alaturi de prietenii sai, mai ales de cel mai bun amic si vecin, Jeronimo Farre. Pe Bernabeu, ei simteau ca fac parte din echipa care pulveriza orice adversar.
„Semnificatia pe care a avut-o acea mare echipa a Realului a fost enorma”, spune Sid Lowe, jurnalistul care se ocupa de fotbalul spaniol pentru The Guardian, autorul unei carti pe tema rivalitatii dintre Real Madrid si FC Barcelona. „ Aceasta influenta nu a fost imensa doar pentru fanii echipei, ci si pentru ceilalti spanioli. Mai mult decat orice altceva, acea echipa a fost vazuta ca o expresie a succesului, intr-o perioada in care nimeni in Spania nu se astepta la asa ceva.”
In anii in care Florentino Perez crestea si se forma ca om, Barcelona a pierdut 16 ani la rand toate confruntarile de pe Santiago Bernabeu. In cartea sa, Carlin scrie ca Florentino inca pastreaza o vie amintire a orelor petrecute pe stadion, incepand cu anul 1955, un loc unde a trait „ o euforie atat de greu de asimilat, incat i-a creat, pe tot parcursul vietii sale, dorinta apriga de a incerca sa o recreeze. Este una dintre piesele de baza pentru a-l putea intelege pe omul Florentino Perez. In perioada copilariei, el a trait pe Bernabeu o epoca in care Real era regina indiscutabila a fotbalului, cu un lot in care se aflau cei mai mari ai lumii la momentul respectiv. A ramas marcat pe viata de acea imagine a clubului – maretia, stralucirea, spiritul de invingator. Sunt convins ca aceasta imagine ii staruie in minte, in permanenta.”
[va urma…]
