Keylor Navas si Karim Benzema au dus Madridul spre a treia finala consecutiva de Champions League. Dincolo de performanta (indiscutabil uriasa a baietilor lui Zidane) raman destul semne de intrebare legate de viitorul sportiv al clubului, dar si o senzatie de lehamite pe care o resimti din primele secunde in care te conectezi la internet. Dupa Paris Saint Germain (campioana Frantei) si Juventus (campioana Italiei), Madridul lasa acasa si marele Bayern Munchen (campioana Germaniei). Urmeaza cel mai probabil o finala contra lui Liverpool si o revansa mult asteptata de fanii merengue vreme de 37 de ani.
Bucuria de dupa ultimul fluier al lui Cakir si teama de succes
Cateva ore au trecut de la ultimul fluier al lui Cuneyt Cakir, care a consfiintit calificarea Madridului in fata unui rival puternic si istoric precum Bayern Munchen. Am privit totul in liniste. Apoi am sarbatorit calificarea in intimitate, ciocnind un pahar de vin cu sansa de a fi contemporan cu o asemenea generatie de fotbalisti blanco, perfect constient insa ca dubla din semifinale a avut multe lipsuri pentru trupa lui Zidane. Poate si mai important, autocenzura pe care mi-am impus-o in manifestarea bucuriei se leaga indisolubil de alte temeri si mai exact de frica de succes. O sa spuneti ca suna ciudat, insa am sa explic imediat.
Cred cu tarie ca doar conjunctura, realizarile invididuale si dorinta extraordinara a acestei generatii ne-a adus in postura de a juca o noua finala de Champions League. In dubla mansa, un Bayern Munchen fara 4-5 jucatori de baza a reusit cumva sa tina mai mult de minge decat noi si sa-si impuna jocul, chiar si pe Bernabeu. Si asta la scurt timp dupa ce Juventus a defilat pe Bernabeu vreme de 70-80 de minute si a fost aproape de un miracol. Ceea ce s-a petrecut la putin timp dupa ce Real Madrid declarase oficial incheiat un campionat pierdut undeva prin octombrie 2017. Toate, avand la baza un joc modest, exceptand momentele de ambitie personala ori de clasa mondiala ale anumitor jucatori. Tot ceea ce scriu aici dupa o calificare istorica poate sa fie dur. Dar e exact ceea ce vad si simt. Iar teama despre care va vorbesc se naste din iluzia in care traim pentru moment.
E foarte posibil sa castigam o noua finala de Champions League, ceea ce fara doar si poate va reprezenta o borna unica in istoria fotbalului. Si sper din suflet sa se intample asa. Ce ramane dupa aceasta finala? Confortul unor trofee castigate la alibi? Sau decizia executiva de a schimba usor usor compartimentele si filosofia unei echipe capabile de meciuri memorabile si rateuri majore in acelasi timp? De a reforma un lot cu destul de probleme, sau mai degraba de a-l intari? Sigur, filosofia castigatoare nu se schimba. Asa spune o lege nescrisa de pe tablitele zeilor fotbalului si mi-e teama ca tot ceea ce a fost rau sezonul asta nu va fi imbunatatit la anul, din pricina euforiei de moment care poate deveni incontrolabila.
Insa cand esti Real Madrid si arati asemenea carente, in ciuda performantelor e cazul sa iei atitudine si sa ai grija ca performanta asta fantastica sa nu se opreasca aici, ci din contra, sa continuie! Ce vreau sa spun: o finala castigata la Kiev poate fi egala cu un succes istoric, dar si cu o continuare a unei sperante false! Madridul de azi nu arata drept echipa cea mai puternica a lumii, asa cum presedintele Perez isi doreste! Iar asta sper eu sa dea de gandit celor care iau decizii in clubul asta. Altfel, exista riscul ca sezonul viitor sa fie din nou compromis in octombrie, iar sansa si atitudinea fantastica vis-a-vis de UCL a jucatorilor din acest an, sa nu mai poata salva nimic.
Dezgustul “after match”
Comentariile din media si de pe retelele de socializare au transformat aproape complet performanta fantastica a Madridului. O mare de opinii exagerate si un spectacol oribil de mizerii si contradictii au urmat divina comedie, in care Michael Oliver sau Cuneyt Cakir ar fi trebuit sa joace cumva rolul lui Virgiliu, pentru Zidane Alighieri. Prepotentul Real Madrid a fost asimilat imediat jocurilor de culise, favorurilor arbitrare si sferelor de influenta, care au rapus “ingenua” doamna torineza si mai tarziu multipla campioana a Germaniei.
Peisajul grotesc si rizibil conturat dupa partida cu Juve a continuat si dupa dubla cu Bayern si, a reusit cumva, sa atenueze bucuria unei calificari muncite, continuand sa apese greu pe imaginea unui club aflat intr-un moment istoric: patru finale de Uefa Champions League in ultimii cinci ani de zile. Deloc usor sa atingi performanta asta si cu siguranta putin probabil sa o faci doar saltat de arbitraj.
In Peninsula Iberica umbla o vorba: Real Madrid este echipa din Spania cu cei mai multi sustinatori. A doua echipa ca numar de sustinatori este gruparea Antimadridista. Sau curentul antimadridist, cum vreti sa-ti spuneti. Vorba se poate extinde fara indoiala la nivel mondial, inclusiv pe planuri autohtone. Peste tot pe unde privesti sau citesti poti observa tone de oratori drogati cu principii etice si teme bine intiparite, care omit cu buna stiinta detaliile.
Balamucul devalmas creat de posturile de televiziune din Romania si de presa scrisa de la noi are un singur obiectiv: compromiterea acestui club, in conditiile in care fiecare jurnalist de la aceste institutii media are propriile pasiuni pentru una sau mai multe echipe. La fel se intampla si in Spania, cu diferenta uriasa ca acolo, jurnalistii isi asuma simpatia sau antipatia pentru o echipa de fotbal si totul devine mult mai scuzabil. La noi, nu e scuzabil! Atat timp cat nu-ti asumi sprijinul pentru echipa X sau Y, dar ulterior incerci sa oferi mostre de “profesionism” mascat, masacrand munca unor oameni, risti sa frizezi penibilul si sa pici in derizoriu. Ce pacat ca Michael Oliver nu a fost anuntat de toate astea. Si nici Cakir!
Ce pacat ca arbitrul nascut in Ashington nu a fost constient ca sperantele a milioane de antimadridistas din intreaga lume stateau pe umerii sai. Poate reactiona altfel…sau poate reusea cumva sa nu valideze acel gol valabil marcat de Isco in minutul 15. Oh wait …
Lasand la o parte glumele natangi pe care le gasesti pe facebook, ceea ce deranjeaza in mod evident este tonul agresiv si irational al oamenilor de fotbal si de media din Romania la adresa acestui club. Exista oameni de presa scrisa si vorbita in Romania care au grija sa minta prin omisiune. Cu siguranta ei nu se vor simti deranjati de aceste randuri! Nici ei, nici cei care scot din arhive si prezinta publicului general cu toata nerusinarea momente istorice care tradeaza greseli de arbitraj pro Real Madrid. Si o fac fara a scoate din aceeasi arhiva momentele istorice care au umilit Madridul in Europa pe baza unor greseli de arbitraj categoric indreptate impotriva noastra. Dizgratios spectacol mediatic si profund lipsit de echilibru.
Toni Gamboa, nume de cod “San Keylor”
Ati auzit de Perez Zeledon? Nu, nu e vorba de nicio ruda a presedintelui nostru! Undeva in regiunea Brunca se aduna peste 130.000 de oameni intr-un fel de judet al carui cel mai important oras e San Isidro. Aici, in San Isidro, in mijlocul unei lumi neasteptat de vioaie, intr-o casa fara vitrine in sufragerii, dar plina de icoane pe pereti, se spune ca pe 15 decembrie 1986 ar fi cazut o stea. Familia Gamboa a acceptat-o, ba chiar i-a dat si nume. Toni Gamboa a devenit undeva prin 2010, Keylor, odata de Spania i-a descoperit stralucirea.
De prin 2014 i se spune “San Keylor”. La el acasa e iubit biologic si naprasnic, dincolo de rational, politic si economic. La Madrid e apreciat si respectat, chiar daca presa ii cauta inlocuitor de la o saptamana la alta. Toni Gamboa, nume de cod San Keylor e inca la Madrid. Slava Domnului pentru asta! Aseara, in vulcanul numit Santiago Bernabeu, bratele sale ridicate atat de des catre cer au facut din nou minuni. Iar steaua care a picat in decembrie ’86 in dormitorul familiei Gamboa si-a vazut rasplatita credinta cand fotbalul, descarcat de gratuitatea cu care e impanat, l-a omagiat aseara pe Bernabeu pentru o prestatie formidabila care a garantat prezenta Madridului in finala de la Kiev. Si lui ii datoreaza Realul prezenta intr-o noua finala europeana.
Despre autor
