Cariera de antrenor principal a lui Zinedine Zidane va incepe pe banca Castillei. Conform cotdianului spaniol AS, stilul antrenorului Zidane se bazeaza pe ofensiva, liberate si creativitate si multe pase dintr-o atingere. In plus, aceeasi sursa, sustine ca Zidane este un fin pedagog si ca discuta foarte mult cu jucatorii sai: “Are la dispozitie copii foarte tineri si va profita de spiritul sau pedagogic si de imaginea sa incredibila pentru a-i orienta cat mai bine atat in teren cat si in viata” anunta AS.
Pe terenul de antrenament, Zidane isi pregateste jucatorii in stilul Carlo Ancelotti. Zizou s-a confesat apropiatilor ca antrenamentele lui Carlo Ancelotti si Paul Clement i s-au parut motivatoare si inspirate, iar formatul tehnic unul de maxima calitate. Oficialii blanco se bazeaza de altfel pe aceasta perceptie a lui Zidane. Oamenii din conducerea blanco stiu ca Zidane a devenit in plus un obsedat al cartilor de specialitate, francezul impresionandu-l chiar si pe Ancelotti cu cunostintele sale atat de actuale.
Odata numit in functia de antrenor principal al Castillei, Zidane va colabora cu Ramon Martinez, responsabilul Canterei merengue. El va fi ajutat de Santiago Sanchez, unul dintre oamenii cei mai vechi din club, personajul despre care se spune ca “stie si ultima piatra din Valdebebas unde trebuie sa fie”. Echipa se va reuni intre 7 si 10 iulie, iar numele jucatorilor promovati vor fi anuntati doar de Zinedine Zidane dupa ce va studia amanuntit fiecare detaliu. Din 2006, Zidane merge saptamanal la meciurile echipelor de juniori ale clubului Real Madrid, in principal la cele ale fiului sau Enzo Zidane, dar si la alte partide ale echipelor de tineret ale madrilenilor. Pe Enzo, tatal sau il va avea din acest sezon sub comanda.
Cum se descrie ca antrenor, Zidane
Jucatorul: “Nu-i poti vorbi unui jucator doar cu emotie sau afectiv. Pentru a da 100% pe teren, trebuie sa-i ceri, sa-i impui, chiar sa-l manipulezi putin.”
Prietenia cu jucatorii: “Nu poti fi prieten cu jucatorii tai. Adica nu le poti cere: “Haideti baieti, jucati pentru mine”. Fie ca esti Zidane, fie ca nu, aceasta cerinta nu va functiona luna de luna”
Grupul: “Sa zicem ca ai 23 de jucatori la dispozitie…O treime dintre ei te vor urma din loialitate…o alta treime va fi langa tine daca ii impresionezi si ii ajuti sa evolueze…si o alta treime iti va face viata grea”
Responsabilitatea: “Sa conduci un grup ne este deloc usor, dar ma incanta. Am trait 20 de ani senzationali jucand. Azi imi dau seama ca si dupa ce te retragi poti creste. Sunt fericit”
Ajutoare: “Ca sa-mi construiesc un staff este necesar sa am incredere in acei oameni, dar dincolo de toate trebuie sa fie competenti. Pot sa lucrez alaturi de un necunoscut, dar competent”
Atentia: “Mereu l-am ascultat pe celalalt. Imi place sa vorbesc, sa ascult, sa schimb opinii. Nu sunt deloc un egocentrist. Stiu care este atuul meu: sa fiu atent la tot ceea ce misca in jur”
Fire calma: “Nu cer perfromanta imediata. Ai nevoie de timp, de adaptare, la fel si baietii tai. Am rabdare, astept rezultatele in timp, e normal, fie ca esti Zidane, fie ca nu”