Keylor Navas e adevărat? E pe bune? E un portar atât de bun pe cât pare? E mai mult decât un om care apără mingi? E potrivit pentru o echipă mare? Va rezista la Madrid? De când l-a înlocuit, în poarta lui Levante, pe Gustavo Munua, s-au pus multe astfel de întrebări în ceea ce îl priveşte şi ele au devenit şi mai multe, încercând să indice adevărata valoare a portarului costarican. Şi e normal să fie aşa. Traiectoria sa modestă de până acum, cei 27 de ani pe care îi are, sugerează că Keylor este un fel de truc de magie. Poate că forma lui este pasageră, poate că în spatele reflexelor sale se ascunde un portar cu anumite limitări. După un sezon foarte bun la echipa de club şi un Mondial cel puţin la fel de bun, la multe dintre aceste întrebări pare că răspunsul s-a dat deja. La celelalte, aşa cum e în fotbal, va trebui să răspundă jucătorul însuşi, pe terenul de joc. Cu toate acestea, din ceea ce am văzut până acum la el putem trage câteva concluzii şi se pot face câteva analize.
Keylor Navas este obişnuit să stea foarte aproape de poarta sa.
Dincolo de orice concept, posibilităţi sau caracteristici, ceea ce îl defineşte pe noul portar al lui Real Madrid este marea putere de concentrare. Nu se deconectează niciodată. Nu o lasă mai moale. Nu se relaxează. Indiferent că e o partidă foarte solicitantă (cum a fost în deplasare cu Sevilla) sau mai puţin intensă (cu Anglia la Mondiale), Keylor este mereu preocupat de locul unde este balonul şi de tot ceea ce îl înconjoară. S-ar putea spune că, în teorie, această atitudine i-ar putea face probleme, deşi până acum, acest lucru nu s-a întâmplat. Poziţia sa retrasă la Levante nu a atras atenţia, pentru că echipa juca foarte retrasă, însă în meciurile pentru Costa Rica, care juca la offside destul de avansat, acest lucru l-ar fi putut costa. Pentru a întâmpina această situaţie, Keylor nu a avansat în teren, ci a pus în practică trei dintre calităţile sale: concentrare, interpretare bună a jocului şi viteză. Astfel, în cinci partide la Mondial, împotriva unor rivali diferiţi şi ca joc şi ca valoare, portarul costarican nu a făcut nicio greşeală mare. Mai mult decât atât, s-a făcut remarcat de mai mute ori. De exemplu, în prelungirile cu Grecia, în inferioritate numerică si mai obosiţi ca adversarii, Navas a rezolvat o eroare de marcaj a colegului Jonny Acosta cu o ieşire rapidă şi hotărâtă la Gekas.
În ceea ce priveşte baloanele joase, are tot ce îi trebuie: agilitate, rapiditate, capacitate de reacţie, bună interpretare a jocului.
Deşi sună paradoxal, Keylor, care e un portar bun de linia porţii, rar ajunge să se apere acolo. Cum am zice, chiar dacă plouă, iese din casă, pentru că are umbrelă. Fie că e vorba de o centrare sau de un şut iminent, portarul madridist face foarte bine ceea ce se numeşte „pre parada”. E de ajuns să îl urmărim 5 minute pentru a ne da seama că nu e nimic miraculos în paradele sale. Cu genunchii uşor îndoiţi, cu spatele uşor lăsat, şi ochii larg deschişi, se deplasează uşor, pe vârful picioarelor: aceasta este atitudinea sa când adversarul intră în careu. E poziţia ideală pe care ar trebui să o aibă orice portar, însă Navas a perfecţinat-o atât de mult, încât face diferenţa. Aşa încep acţiunile sale cele mai lăudate: „pescuitul” mingilor. La acest capitol este excelent, bestial sau mai mult de atât. Nu există adjectiv care să definească felul în care o face. La fiecare şut, mai ales dacă este foarte aproape de poartă, e cu cel puţin doi paşi înaintea atacantului, cu toate că poarta măsoară 7,32 metri pe 2,44. Aceasta este amprenta originalităţii sale, un amestec de interpretare a fazei cu viteză. Iată două exemple. În faţa Angliei, după un şut din afara careului, s-a recentrat, lăsându-l pe Sturridge în situaţia unui şut direct, însă Keylor, pe când balonul era încă în aer, şi-a creat un avantaj aruncându-se la picioarele atacantului englez care a pierdut controlul balonului şi nu a mai putut şuta.
În faţa Realului, pe Bernabeu, a obţinut, de asemenea, câţiva metri la un şut de-al lui Cristiano, iar aceşti paşi s-au dovedit decisivi în apărarea porţii.
Aceasta ultimă fază a fost elogiată ca o paradă de agilitate şi reflexe, însă fără pregătirea anterioară a fazei, nu ar fi fost posibilă. Keylor este o pisică, însă înainte de a sări, îşi pregăteşte plasa de siguranţă. Este cam ceea ce face şi Weidenfeller, iar aceste acţiuni duc, inevitabil, la multe faze în care apără cu corpul, cu faţa şi, bineînţeles, cu picioarele.
Deci, dacă analizăm paradele în sine, Keyloe este atât de bun, pe cât se spune. Agil, rapid şi exploziv, are o capacitate de reacţie incredibilă. Se descurcă extrem de bine cu mingile joase, îşi calculează foarte bine extensiile, are detenta pentru a ajunge în orice colţ, şi, mai mult, este capabil să îşi schimbe poziţia în aer. În sus-numita partidă cu Sevilla, se pot vedea toate aceste calităţi, în parade excepţionale: ieşire perfectă la prima fază, reacţie foarte bună la un şut de la distanţă în a doua fază, la a treia reţine bine un balon şutat pe jos, iar la utima sare până la bară, ca şi cum ar avea motor. Patru acţiuni impresionante care, de asemenea, scot în evidenţă şi unul dintre defectele sale: devierile, respingerile. Keylor este un portar care, dincolo de faptul că respinge mingea destul de puţin, nu şi-a perfecţionat devierea şuturilor. Deşi ştie să pună mâna în calea mingii, nu reuşeşte să o devieze unde trebuie. Astfel, mai multe baloane ajung în centru, ceea ce înseamnă că e nevoie din partea lui de acţiuni secundare, care nu au mereu succes. Aşa a reuşit Grecia să ducă meciul în prelungiri în optimi la Mondial, cu un şut din apropiere bine centrat, care a trebuit blocat şi, după o deviere slabă, s-a transformat în gol.
Keylor Navas e un portar în certă ascensiune. În fiecare lună e mai bun şi mai complex decât înainte.
Însă când se vorbeşte despre un portar care e mai mult decât un „apărator” de mingi, se iau în calcul două aspecte dintre cele mai importante la un portar: jocul aerian şi jocul de picior. Înainte de a analiza aceste aspecte, e bine să notăm faptul că Navas şi-a îmbunătăţit constant jocul de când a ajuns în Spania. Antrenorii lui au scos în evidenţă capacitatea sa enormă de muncă şi talentul, ceea ce înseamnă că Navas poate deveni şi mai bun. Până în acest moment, jocul lui de picior e ok şi cam atât, se vede că nu se simte comod în aceste situaţii. Ţine puţin mingea şi rareori riscă o pasă.
La jocul aerian stă ceva mai bine. Graţie concentrării, agilităţii şi forţei, se descurca bine în careul mic- deşi nu excelent- însă mai bine decât media. Nu domină careul, pentru că nu e foarte înalt, are o atitudine de obicei pasivă, din cauza poziţiei sale iniţiale, însă când se hotărăşte să sară, demonstrează calitate şi fermitate. Chiar aşa, e clar că judecă mai bine fazele de la prima bară decât pe cele de la bara a doua , unde primeşte destule şuturi.
Analizând acest aspect în vederea sezonului cu Real Madrid, trebuie să analizăm situaţia fazelor fixe, pentru că echipa blanco îşi pune des adversarii în această fază. La fazele indirecte, Keylor nu anticipează des şi astfel balonul ajunge în careu. La cornere, acţiunile sale sunt notabil mai bune, reuşind să apere destul de multe baloane, însă la Madrid va trebui să se confrunte cu o nouă situaţie. În timp ce la Levante cornerele erau apărate om la om, iar la Costa Rica se face apărare în zonă, Realul face un marcaj mixt. Un detaliu minor, poate, însă remarcabil în ceea ce înseamnă diferenţa dintre Levante si Bernabeu. Provocarea este frumoasă şi impunătoare. De văzut…
Articol a fost publicat de Ecos de Balos si tradus pentru site-ul nostru de Daniela Pitigoi
