Cu ajutorul prietenului nostru Miguel Queipo de Llano, realmadrid.com.ro a aflat cum decurg negocierile dintre Real Madrid, Paul Pogba si Manchester United.
Pogba este ultima tinta importanta a verii pentru Florentino Perez si Zinedine Zidane. Internationalul francez, campion mondial cu nationala tarii sale este fotbalistul la care tehnicianul francez viseaza pentru a inchide o campanie de transferuri spectaculoasa deschisa de Eder Militao si Rodrygo, continuata de Luka Jovic si mai nou, de Eden Hazard.
Pogba accepta un salariu mai mic si cedarea drepturilor de imagine clubului blanco
Acestea sunt cele doua detalii care il apropie serios pe Pogba de Real Madrid. Francezul vrea cu cu orice pret sa joace pentru Zidane, iar Zidane vrea cu orice pret sa-l aiba pe internationalul francez la dispozitie. Zizou este convins ca mijlocasul care activeaza la Manchester United este piesa lipsa din puzzle-ul pe care il gandeste pentru Real Madrid din sezonul viitor.
Iar Florentino Perez s-a pus pe treaba! Presedintele avea “in buzunar” acordul cu Eriksen si agentul sau, dar era constient ca negocierile cu Daniel Levy vor fi destul de dificile. Chiar si-asa, danezul Christian Eriksen se putea transforma intr-o lovitura a verii. Aici a intervenit Zinedine Zidane si preferinta sa categorica pentru Paul Pogba.
In acest moment, francezul este convins ca poate lucra cu Pogba si il considera ultimul “galactic” de care are nevoie la Madrid. Acordul dintre Pogboom si Real Madrid este TOTAL in acest moment, ne transmite Miguel Queipo de Llano, fost jurnalist vreme de 10 ani la cotidianul AS. Conform lui, francezul a renuntat la pretentiile salariale uriase (17-18 milioane de euro pe an), dar si la o parte dintre drepturile sale de imagine, conditie obligatorile pentru a semna cu Real Madrid. In acest moment, Pogba are 15 milioane de euro pe sezon la United si 100% din drepturile de imagine!
Pentru a ajunge la Madrid, Pogba ar accepta un salariu mai mic (11-12 milioane de euro), dar si compromisul de a ceda 40% din drepturile sale de imagine clubului blanco.
Florentino Perez a evitat discutiile cu Mino Raiola. Agentul lui Pogba este indezirabil in birourile de pe Santiago Bernabeu, astfel ca discutiile s-au purtat pe ruta Jose Angel Sanchez, Juni Calafat si Mino Raiola.
Singura mare problema in calea transferului este Manchester United. In acest moment nu exista acord intre Real Madrid si gruparea de pe Old Trafford. In principal pentru ca englezii au deschis discutiile de la nivelul sumei de 150 de milioane de euro. O suma pe care Florentino Perez o considera mult prea mare pentru Paul Pogba. Daca englezii nu vor accepta sa-si diminueze pretentiile, transferul lui Pogba la Madrid are sanse mici de reusita.
Christian Eriksen si Tanguy Ndombele sunt variantele de rezerva
Daca nu va reusi sa obtina transferul lui Pogba de la Manchester United, Florentino Perez are pregatite doua variante de rezerva.
Prima ar fi evident, Christian Eriksen, jucator pe care presedintele madrilenilor il place foarte mult. Discutiile dintre Perez si Martin Schoot, agentul fotbalistului erau definitivate inca de acum 2 luni. Momentan, mutarea sa pe Bernabeu este in standby.
A doua optiune a clubului este de fapt a doua optiune a lui Zinedine Zidane. Tehnicianul francez insista pentru Tanguy Ndombele, mijlocasul lui Olympique Lyon. Ar fi mai ieftin decat Pogba sau Eriksen si ar acoperi mai multe pozitii in teren in opinia lui Zidane. Totodata, sosirea lui Ndombele ar insemna a doua afacere a verii dintre Florentino Perez si Jean Michel Aulas, dupa transferul de 48 de milioane de euro al lui Ferland Mendy pe Santiago Bernabeu.
Momentan insa, lucrurile par clare: Pogba este alesul lui Zidane, iar Florentino face totul pentru a-si tine fericit antrenorul favorit.