Rafael Benitez si-a anuntat plecarea de la Napoli

Rafa Benitez a facut primul pas pentru a ajunge la Real Madrid. In conferinta de presa sustinuta astazi la Napoli, tehnicianul spaniol si-a anuntat plecarea de la gruparea napoletana: “Asa cum probabil toata lumea stie, contractul meu cu Napoli se incheie duminica. Vreau sa va multumesc tuturor, ciclul meu aici s-a incheiat. Totodata, vreau sa conduc Napoli acolo unde trebuie sa fie acest club. Sper sa castigam contra lui Lazio!” a afirmat Rafa Benitez.

Antrenorul nascut la Madrid a marturisit totodata ca familia a jucat un rol important in decizia sa de a pleca din Italia: “Este foarte greu pentru mine sa parasesc un loc unde ma simt iubit si apreciat. Acum doua saptamani insa, am vorbit cu sotia mea pentru ca mi se oferise posibilitatea sa raman in Napoli. Din pacate, doi ani departe de familie inseamna mult pentru mine, asa ca m-am gandit in mod normal la plecare. N-am putut s-o conving, iar pentru mine familia ramane cea mai importanta. Nu sunt fericit ca plec din acest loc, insa gandindu-ma la viitor privesc cu multa speranta” a anuntat Benitez.

Spaniolul va disputa ultimul meci pe banca lui Napoli contra celor de la Lazio, un meci care o poate duce pe echipa patronata de Aurelio de Laurentiis in Uefa Champions League: “Acum toata lumea intelege forta clubului Juventus Torino, care domina fotbalul italian si care acum a ajuns in finala Ligii Campionilor. Am castigat doua trofee pe San Paolo, unul dintre ele dupa o finala cu Juventus. Este dificil sa te bati cu ei, exista diferente foarte mari din punct de vedere financiar. Pare o scuza, dar nu este. Anul acesta am mai jucat alte doua finale si le-am pierdut pe amandoua dupa decizii extrem de controversate ale arbitrilor. Cu doi ani in urma, eram pe locul 46 in clasamentul UEFA. Acum, am patruns in topul primelor 20, in fata unor echipe de clasa. Duminica vrem insa sa castigam pentru fanii nostri” a incheiat Rafa.

Presedintele lui SSC Napoli, Aurelio de Laurentiis

Presedintele de Laurentiis i-a multumit la randul sau spaniolului si si-a permis chiar la final o gluma: “Sotia si fiicele sale il vor aproape, inca de anul trecut exista aceasta posibilitate. Ii multumesc lui Rafa, venirea sa aici ne-a ajutat foarte mult. Numele sau ne-a permis totodata sa atragem fotbalisti valorosi care Napoli, fotbalisti cu nume care au ajuns aici datorita lui. Pe mine, Rafa m-a cucerit inca de acum doi ani, acum nu face decat sa-mi confirme parerea extraordinara pe care o am despre el. Decizia sa este irevocabila si o intelegem complet. Ii doresc tot binele din lume! Daca Rafa Benitez va ajunge la Real Madrid, asta imi confirma mie ca am ales bine acum doi ani. Sper ca Florentino sa-i faca un contract bun…” a incheiat presedintele De Laurentiis.

Dupa meciul cu Lazio, Real Madrid va anunta oficial numirea lui Rafa Benitez in functia de antrenor al gruparii de pe Santiago Bernabeu. Durata contractului va fi probabil una de 3 ani de zile, iar prezentarea oficiala va avea loc cel tarziu joia viitoare.

Tags: , , ,

Florin Codreanu

Florin Codreanu

Hala Madrid y nada mas!!!

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap