[su_highlight background=”#6de5f4″]”Meciul de baschet NU se desfășoară în 40 de minute, ci în 2.400 de secunde”[/su_highlight]

Nu îmi doresc să realizez o analiză profesionistă sau elevată. Nu voi folosi statistici, comparații sportive, pentru că , probabil , nici nu aș ști să le interpretez și aș risca să plictisesc. Este întruchiparea scrisă a unei pasiuni pe care reușesc (pot vorbi la prezent) să o împărtășesc cu voi, madrinista din România. Mă bucur nespus să văd că magnetul baschetului (și al Realui în special) atrage fanii blanco din România. Fie-mi permisă, dacă anul trecut , poate, vorbeam singur despre baschet, cel puțin aici pe site, astăzi vorbesc unui grup… Dacă am reușit să vă atrag spre acest sport minunat, mă bucur nespus; dacă nu, mă voi strădui mai mult… Ca o apreciere personală, m-am bucurat când am văzut postări cu victoriile blanco la baschet, ceea ce înseamnă că ”maladia sportului sub panou a devenit contagioasă” .
Astfel , revenind la rândurile următoare, scuzele mele pentru eventualele derapaje datorate unui subiectivism în interpretare, însă, mă repet, sunt admirator al baschetului, nicidecum specialist al baschetului.

Anul trecut, timpul mi-a fost un aliat puternic, astfel am putut contribui pe site cu cronici sau informări mai dese. Anul acesta însă, prezența mea a fost mai discretă, și nu datorită rezultatelor echipei, ci datorită timpului liber limitat. Dar simțeam că sunt dator pentru mine și pentru cei ce m-au citit și, poate, au urmărit baschet și datorită celor scrise de mine, să încerc o radiografie a sezonului, dacă timp pentru cronici de meci nu am avut. Titlul articolului are la bază paralelismul ultimelor două sezoane , o comparatie între ele , cu bune , cu rele.

Să începem…

Sezonul trecut , 2014-20115, a fost fabulos. Tot ce era de căștigat, s-a câștigat, într-o manieră ce nu permitea absolut niciun comentariu . Trofeele au fost meritat câștigate , indiferent de competiție, internă sau externă. Sincopele echipei au fost minore (semifinala cu Valencia din Endesa sau meciurile cu EFES din Euroleague) dar ele au fost ușor ”pansate” de stafful tehnic și jucători, astfel ca au fost trecute cu vederea. Iar Palacio , la Final Four , sau Palau BlauGrana , la meciul 3 al finalei Endesa , au fost ”cireașa de pe tortul sezonului ”… Și a urmat euforia, extazul, vacanța și… sezonul 2015-2016.

Evident că în birourile staffului s-au discutat despre ce anume să schimbe la echipă… Dar , exact, ce să adaugi unei  echipe aproape perfecte? Ce jucători să aduci, știind că niciunul din artizanii 2015 nu va pleca? Dar totuși, suntem Real Madrid, așa că… trebuie :

1) pleacă , Campazzo la Murcia (MVP-ul Murciei în acest sezon), Bouroussis la Laboral (ce sezon a putut avea acest jucător…) KC Rivers la Bayern Munchen.

2) Vin Trey Thompkins, Jeffrey Taylor (foto), Hernangomez (repatriere de la Sevilla) și avansează în prima echipă Luka Doncic și De La Rua . Atât. Însă vom reveni

Început cu dreptul, anume victorie în exotica FIBA Intercontinental Cup, după o dublă partidă contra Bauru din Brazilia. Era o nouă competiție câștigată, chiar dacă de importanță redusă. Greul de abia începea.

Octombrie 2015, Malaga

Primul trofeu de apărat , respectiv Supercupa Spaniei. Sistemul competitional cuprinde 4 echipe, in sistem eliminator,  semifinale si finala mare. Adversar a fost Unicaja Malaga, gazda competiției, iar rezultatul a fost usturător 94-79 și un prim semnal de alarmă…
Fiind început de sezon , evident că motive se găsesc: nu dispăruse euforia sezonului anterior, erau obosiți după drumul lung, cei noi veniți nu s-au adaptat etc. Mai adaugăm și accidentările lui Jonas, Rudy, Llull și avem tabloul groaznic al unui moment cu care Laso trebuia să defileze. Și să nu comenteze , pentru că, o anume culpă în pregătirea sezonului, îi aparținea. Este probabil unul din puținele situații pentru care l-aș culpabiliza pe antrenor. Putea fi în vară mai incisiv și intuitiv în crearea lotului de jucători. Că pe final, cu un lot cârpit , a reușit să obțină rezultate, țina de calitatea și valoarea sa. Atât.

Și începe Liga Endesa 2015-16

Meci de debut în Palacio contra Valencia. Adversar redutabil și unul dintre puținii care ne-au pus sezonul trecut probleme. Și s-a văzut că echipa gâfâie. Valencia câștigă , fiind clar, chiar dacă o recunoșteam voalat, că suntem pe o pantă descendentă. Situație accentuată de Euroleague 2016.

Unde începem sezonul regulat tot cu un meci de foc, contra Khimki, deținătoare Eurocup. Aveam parte de un meci așișderea Supercupei Europei la fotbal. Într-o sală comunistă, în fața unor ”ruși” arțăgoși , Real suferă o nouă înfrângere. Ne spunem , din nou, că e un accident, ne vom reveni, că e început de sezon.

Cu frâna de mână trasă, traversăm liga Endesa și Euroleague fără să impresionăm. Batem Zvezda în Palacio (deși ultimul sfert l-am pierdut la 14 puncte diferență), pierdem la Istanbul cu Fenerul lui Obradovic și câștigăm în ultimele secunde cu Bayern, printr-un coș al lui Jaycee. Și urmeză cea mai neagră perioadă: trei înfrângeri, cu Strassbourg (după un joc ce definește mediocrul în baschet), Khimki și Zvezda. Se contura cel mai negru scenariu : puteam, ca detinători ai trofeului SĂ NU NE CALIFICĂM ÎN FAZA URMĂTOARE! Iar premisele duceau spre un asemenea deznodământ: Fener, Bayern și Strassbourg erau ultimii adversari. Ca Phoenix, ne trezim și , cu trei victorii , ne calificăm. Rușinos, dar suntem în Last 16. Nu trebuie decât să privim înapoi , în anii trecuți și să vedem diferențele… Cu o linie de clasament de 5 victorii și 5 înfrângeri, au fost, de departe, cele mai slabe rezultate din Regular Season.
Abia acum se iau primele măsuri. Accidentările și formele jucătorilor impun transferuri. Însă, fiind sezon început, se aduc umpluturi pentru a pansa rănile echipei. Revine de la Bayern, KC Rivers și e adus Ndour, un jucător-pivot discret și timid. Iar mai apoi, e adus Lima, ca dublura de pe bancă a lui Ayon, însă ceea ce a arătat a fost așteptări.

Liga Endesa însă , începând cu etapa ”fatidica” 13-  derbyul cu Lassa de la Madrid, începe să ne pleznească . Pierdem acasă cu Lassa, apoi la Laboral Kutxa și Montakit … Și după etapa 16, cădeam pe locul 4. Trendul negativ era evident. Pe lângă accidentați, aveam parte și de ieșiri din formă ale unora dintre jucători: Chapu, Chacho, Jaycee. Și vine balonul de oxigen.

Februarie 2016, Cupa Spaniei

Eram alături de Valencia, lider detasat fără înfrângere al Ligii Endesa, Lassa, Laboral… Parcă din orgoliul rănit și din egoul sfârtecat, se naște o nouă echipă. Jucăm meciul 3 al primei faze și admirăm eliminările Valenciei și Lassa. Și parcă, ne permitem să și visăm, deși maniera de joc de până atunci înfrâna încrederea. Primii pe listă, Montakit.

Cei ce ne-au bătut cu zile în urmă, pe o gafă a lui KC, în ultimele secunde, și-au luat cele 101 puncte de la Real și au plecat acasă. A fost un meci cu șapte jucători madrileni în double points !!! Ca în vremurile bune. Urmează semifinala cu Laboral. O echipă pe val, fără vedete de rang, însă echilibrată și extrem de bine organizată tactic de croatul Perasovic. Meciul a fost greu, scor apropiat și tensiune până pe final. Când scorul ne-a fost favorabil și jucam finala Cupei! Adversar , Herbalife Gran Canaria. Un meci dificil, cu cupa pe masă, câștigat relativ ușor, după un meci de excepție al lui Ayon. Scor final 85-81 și ne-am trezit! Oare?

Până la final de sezon regulat Endesa, mai pierdem doar o partidă, cu Iberostar, din nou după un meci fără istoric cu evoluție oscilantă a jucătorilor noștri. Menționăm și meciurile din Palau Blau grana, cu Thompkins, erou principal și cel cu Valencia, cu extra coșul lui Llull din ultima secundă. Apoi , de amintit meciul cu Montakit din Palacio, când , pe lângă cele 101 puncte oferite în cupă, le-am mai dat, din mărinimie , încă 129. Din nou cu Thomkins ca prim coșgeter. Și se încheie sezonul, ocupând locul secund, la egalitate de puncte cu Lassa, dar dezavantajați de rezultatele directe. Urma playoff , adversar UCAM Murcia.

În Euroleague , după calificarea grea, am avut ”norocul” unei grupe de 8 în Last 16 de-a dreptul înfiorătoare: CSKA, Lassa, Oly, Khimki, Laboral, Brose și Zalgiris …Se știau puține despre Brose și Laboral, dar restul erau nume certe ale baschetului de succes european. Se calificau primele patru, dar premisele pentru Real nu erau cele mai bune. Începem timid, cu victorii grele împotriva lui Brose și Zalgiris, pierdem cu CSKA și Lassa (coș Doelmann în ultima secundă). Nu păstrăm cadența și constanța și pierdem cu Laboral acasă, apoi câștigăm cu Oly și Khimki (deși cu rușii am pierdut ambele partide în RS). Era clar că lupta e deschisă, pentru calificare fiind angrenate cel puțin 6 echipe. De neuitat un alt meci de infarct, cu Laboral, meci dominat da capo al fine, dar degeaba… Meciul de baschet NU se desfășoară în 40 de minute, ci în 2.400 de secunde. Iar ultimele secunde ne-au fost fatale. Am pierdut din nou. Să nu uităm și meciul cu Lassa, când reușisem după 10 minute să avem 4 puncte marcate; și să nu uităm cum am recuperat 25 de puncte… În fine, pe final am pierdut. Pierdem și cu Oly și pierdeam și avantajul față de ei, dar , pe final ajungem să ne calificăm de pe locul 4. Dar la orizont se vedeau hoardele otomane conduse de cneazul Obradovic.

Acum, pe final de Last 16, într-o lume a lui ”dacă” sau ”ce ar fi fost”, ne întrebăm la șansele avute dacă ultimele secunde cu lassa și Laboral erau eșec pentru ei. Eu zic, niciuna. Am fi fost pe 3, la egalitate cu Laboral, dar dezavantajați de meciurile directe. Și am fi jucat contra celor de la Lokomotiv Moscova, una dintre performerele ediției, o echipă cu o talie de invidiat și extrem de agresivă. Poate am fi avut ceva mai multe șanse decăt cu Fener, dar nu cred că am fi putut spera la Final Four.

Acum, legat de meciurile cu Fener, nu știu ce am putea vorbi. În afara primului meci, în care , parcă, respiram același aer și eram forțe apropiate, în meciul 2 și 3, balanța a înclinat evident în favoarea turcilor.

Personal consider că rezultatul din actualul sezon Euroleague e conform cu forma, valoarea și rezultatele obținute. Era infernal de greu să te lupți de la egal la egal cu CSKA și Fener. Poate, ipotetic vorbind, dacă am fi ajuns în Final Four-ul de la Berlin, am fi avut șansa noastră , fiind partide unice. Dar accederea în această fază mi s-a părut utopică. Păi, de exemplu, cum să visezi la FF , când ai avut 0-6 victorii cu locurile 1-3 din grupa noastră de Last 16? Sau că ai avut 12 înfrângeri din 24 de partide în întreaga campanie?

Și cu Euroleague rămas ca un vis încheiat, ne îndreptăm spre finalul de Liga Endesa… Unde jucăm playoff în sistem cel mai bun din 3 partide, contra UCAM Murcia.Echipă de mijlocul clasamentului, cu Facundo Campazzo, fost madrinista, ca vedetă, Murcia ne pune problem în primul meci din Palacio , dar mai ales în retur. Pierdem la Murcia și după eliminarea lui Ayon pentru lovire, urmând meci decisiv în Palacio. Probabil MAI concentrați, jucătorii pun 21 de puncte la final diferență și așteaptă semifinala cu Valencia.
Vom juca semifinala cu meci decisiv în Palacio. Sperăm totuși să ne bucurăm de calificare pe plajele Mediteranei. Primul meci din Palacio a fost precum o odă în cinstea zeului gafelor, atât pentru Real cât și pentru Valencia. Ofensive mediocre, greșeli elementare, procentaj catastrofic la aruncări, iată tabloul primului meci al semifinalei. Evident că ceea ce contează e rezultatul final, iar acesta ne este favorbil. Dar , oare, ne întrebăm (a câta oară seonul acesta) e suficient și normal ce se întâmplă? Învingem , dar nu convingem… Partida secundă ne oferă mai multă încrâncebare și o Valencie apropiată de cea cunoscută în sezonul regulat. Avem parte de un meci spectaculos, dominat de blanco și , după dubla Palacio, pe malurile Turiei mergem cu un 2-0 confortabil

Primul meci , primele emoții. Pentru cei ce au urmărit parcursul echipei în acest sezon vor înțelege mai bine ce însemnă ultima secundă. Treapta dintre agonie și extaz și viceversa… Pentru blanco acest sezon cu a sa ultimă secundă, a fost agonizant … Evident că nu puteam face o introducere de acest fel decât unui eșec în ultima secundă. Și începem să rememorăm : Laboral, Lassa și acum Valencia. Aveam totuși 2-1 în semifinale.

Oricum nu ne pierdem optimismul și ne adunăm, meciul 4 fiind ultimul al semifinalei. Învingem și ne pregătim de finală. Unde vom întâlni Lassa. Cu decisiv, dacă e nevoie, în Palau Blau Grana.Amintind de ”cauciucați” nu pot să nu amintesc de meciul 3 al semifinalei lor cu Laboral, mai bine spus, de finalul partidei, când catalanii au fost egalați în urma unui atac de… 0,9 secunde ! Minunat sport !!!

Și iată finala …

Primul meci.

Recunosc că sunt unul dintre cei ce iubesc baschetul liber, ofensiv, mai puțin tacticizat. Asemenea NBA-ului. Și primul meci asta ne-a oferit. Un meci deschis, cu cifre statistice apropiate și fără ca vreuna din echipe să reușească desprindere pe tabelă. Era clar că ne îndreptăm, din nou, către un final de meci fulminant, care, din păcate, nu ne-a fost prielnic. Pierdeam în ultima secundă.. De reproșat ceva? Personal , în acest meci, nimic. Nu cred , la cât de strâns a fost, să fii existat vreun fatidic moment cheie. Pur și simplu, cronometrul s-a oprit la 0,00 după ultimul lor atac.

Urma meciul 2. Foarte important pentru noi. Era clar că nu puteam pleca spre Palacio cu un 0-2 . Și cu ultim meci în Palau . Și a fost un meci fără greșeală . Nu l-am urmărit LIVE, însă toate cronicile omagiau excelentul joc defensiv al echipei blanco, dublat de o eficiență ridicată în atac. Era 1-1, nesperat de bine pentru noi.

Urma Palacio… Cu al său Vamos Palacio, Vamos !!! Meciul 3 are o desfășurare aproximativă ca meciul 2, din nou cu o defensivă agresivă , dar extrem de productivă. Căștigăm duelul tactic sub panou, atțt ofensiv cât mai ales defensiv.  Conducem finala !!! Aveam 2-1…

22 iunie 2016

Palacio Madrid, finala Endesa 2016 . Meci 4 cu trofeul pe masă.
Cum era de așteptat, Lassa juca ultima carte. Care să-i țină în viață. Încep agresiv, riscant chiar , jucând cu doi pivoți în primul sfert. Laso citește tactica și rapunde prin Willy și Ayon. Încet , încet ne revenim și preluăm frâiele partidei. Pe care nu le cedăm până la final
Când ridicăm cupa! Campionii Spaniei pentru a 33 oară ! Și după 22 de ani, reușim să ne apărăm titlul cucerit sezonul trecut !
De menționat că prima oară când echipa care cîștigă ca și gazdă primul meci al finalei, pierde cupa !

Concluzii personale

Acum, pe final de sezon , fie-mi permise unele comentarii personale :

Un element care a privit TOT lotul a fost o lipsă de constanță. Nu aveau aceeași vigoare și cadență în mai multe partide la rând. Și vorbesc în special de prima parte a sezonului.

Pe final de sezon, unii și-au revenit, vorbim aici de Rudy, Llull sau Jaycee. Acum , vorbind comparativ cu fotbalul, cunoaștem situația inversă, anume start fulminant de sezon , încheiat în genunchi. De aceea , parcă, preferăm revenirea pe final!

Forma slabă a lui Chacho. Element definitor al băncii în sezonul trecut, Chacho primește mai multe minute acest sezon, dar joacă dezamăgitor. Nu-l putea înlocui cu succes nici pe Llull , nic chiar pe Jaycee. E unul din motivele jocului slab al nostru

Lipsa pivotului secund. Adică rezerva lui Ayon (foto). Un pivot de calitate trebuie să facă atât parte de recuperare defensivă, cât și ofensivă. Și la cât sunt de masivi acești jucători, efortul depus este infinit mai mare decât a unui fundaș sau guard de 1,9 m de exemplu. De aceea e imperios necesar să ai schimb. Pentru că un meci se câștigă și pe parte de recuperare. Unde am fost deficitari. Avem un Ayon de NBA, dar il schimbăm cu cine? Cu Lima, bun, dar limitat și încet, cu Willy, tânăr și parcă necopt, cu Trey, jucător ce ne-a arătat ce știe doar în final de sezon? Se pare că aducerea lui Hunter de la Oly să acopere acest gol. Asta înseamnă sacrificarea altora. Aș merge pe linia pivoților pe Ayon, Hunter și Willy.

Don Felipe. Are și va avea tot respectul meu și al întregii suflări blanco. Un om și o onoare desăvârșită. Care însă a ajuns la o vârstă. Incompatibilă, opinia mea, cu pretențiile Madridului. Se cunosc și alte cazuri în care s-a încercat renașterea ”dinozaurilor” cu cariere fulminante în spate, fără succes însă. Îmi amintesc doar cazul Kirilenko cu revenirea la CSKA (după o carieră de peste un deceniu în NBA)  de unde s-a retras anul trecut după un sezon fad.

Ei bine, cam atât am avut de relatat. Las celui ce lecturează să-și raspundă la dilema din titlu: succes sau deziluzie? Eu consider că, circumstanțial, sezonul a fost un succes , maxim ce puteam obține. La nivel european, adversarii au fost , în mare parte , superiori nouă. Însă, când ai avut poker , iar apoi îți intră triplă, se zice că ai avut mână mai slabă și deschizi poarta interpretărilor . Și a criticilor. Și-mi amintesc că nu erau puține, mai ales la început de an.

Ne auzim aici sau pe FB în grupul dedicat și în sezonul viitor, sperând să fim împreună cât mai mulți alături de RM Baloncesto! Voi încerca, pe cât posibil, să vă țin la curent cu orice mișcări la nivel de echipă

Nu pot decât să mulțumesc cititorului, nutrind speranța că nu am trezit plictiseală

O vară minunată și căldură în limitele dorite …
Al vostru blanco,
Sasha
(aka gogoloius)