Ultimele doua Supercupe ale Europei disputate de Real Madrid reprezinta amintiri deloc placute pentru unul dintre cei mai buni atacanti pe care Los Merengues i-au avut in ultimele decenii. Fernando Morientes, caci despre el este vorba, a absentat la Supercupa din 1998 pentru ca nu era inca un titular constant, pentru ca patru ani mai tarziu, desi isi castigase locul in primul unsprezece sa se accidenteze si sa rateze finala cu Feyenoord.
Putina lume isi aduce aminte de gestul lui Morientes de la festivitatea de premiere din august 2002. Atacantul blanco, trist si deceptionat si-a scos imediat medalia de campion si a aruncat-o pe gazon. Ramasesera 24 de ore din perioada de transferuri si in urmatoarele doua, Real Madrid a pus mana pe galacticul anului 2002: Ronaldo Luis Nazario de Lima. Clubul i-a transmis inainte de meci antrenorului Vicente del Bosque, ca e preferabil ca Fernando Morientes sa nu bifeze niciun minut, tinand cont ca transferul sau de la Real Madrid era iminent.
Iar Del Bosque asa a facut. L-a trimis in atac pe Guti, iar canteranul si-a trecut numele pe lista marcatorilor alaturi de Roberto Carlos si de autogolul lui Pauuwe. Morientes a vazut meciul din tribuna, iar la finalul meciului, imbracat in costum a coborat sa-si ridice medalia. Odata trecuta obligatia si-a scos-o si aruncat-o pe gazon. Supararea nu i-a trecut nici cand colegii sai l-au chemat sa sarbatoreasca alaturi de ei. Fernando Hierro, capitanul de-atunci, i-a oferit trofeul in brate, dar Morientes a refuzat. Nu se putea gandi decat la plecarea iminenta de pe Bernabeu. A fost unul dintre momentele in care Hierro si-a atras antipatia presedintelui Perez. La finalul sarbatorii, capitanii Raul si Hierro s-au intalnit cu Florentino Perez pentru a discuta despre echipa si achizitii. Odata atins subiectul Morientes, Hierro si-a atacat presedintele: “Presi, noi jucatorii suntem oameni, nu mercenari. Ai gresit cu Morientes! Eu zic sa-l pastram!” i-a transmis capitanul lui Florentino, pe un ton agresiv si spontan. Odata incheiata perioada de transferuri, Ronaldo a ajuns pe Bernabeu, iar Morientes n-a mai plecat. A ramas frustrat la Madrid insa nu i-a mai iesit nimic in fata marelui Ronaldo. Perez nu se inselase…iar Moro a plecat in cele din urma.
A facut-o peste un an de zile cu destinatia Monaco si a eliminat Real Madrid din Europa. Cele doua meciuri cu Real au fost de-a dreptul agreabile. Real a jucat din interiorul unui prestigiu apus, Morientes a marcat si la Madrid, si la Monte Carlo, totul era jucat, ramanea doar de tras linie. Cand a ajuns la AS Monaco, Morientes era deja un jucator uitat. Cine pleaca de la Real Madrid nu pleaca. Dispare! Sau reapare pentru a stinge trufia celor ce nu l-au pretuit la timp. Ceea ce se întampla rar. Foarte rar. Iar la Real acest lucru ar fi echivalent cu o ReReconquista. Morientes a reusit-o. Chiar el, acel varf somnoros care ucide garzile imprudente, acea felina care da impresia ca motaie si sfasie pe cei ce ajung la asemenea impresii. Nimeni nu s-a indoit de valoarea lui Morientes pentru ca, în afara de blanzii ecologisti, nimeni n-a ajuns sa confunde petele de pe blana unui leopard cu urticaria. Nici macar Florentino Perez. Dar tentatia Ronaldo era mult prea mare. Morientes a jucat in an finala Ligii Campionilor si a devenit golgeterul competitiei. Real putea sa-l aduca inapoi. Dar ar fi putut juca Moro inaintea lui Ronaldo? Raspunsul l-a oferit chiar Morientes peste ani, pe acelasi ton inteligent si calm ce-l caracteriza: “As fi putut, dar era pacat”.
