SuperLiga nu salveaza fotbalul !

Salutare, tuturor!

Cum parerile sunt impartite pe fiecare subiect, si cum noi suntem un grup deschis dezbaterii (mai ales daca se produce civilizat 🙂 ) avem mai jos o parere foarte bine articulata a unuia din fanii Real Madrid, SKYnick !

Multe lucruri nu sunt ceea ce par și în foarte multe situații mintea noastră a fost educată să perceapă anumite situații într-un mod anume.

            Viața mea de adolescent într-un orășel frumos al Moldovei a fost una palpitantă și într-o anume privință am fost educat într-o așa manieră încât nici azi nu pot să mă schimb: cumpăratul de haine și încălțăminte. În puținele magazine, cu oricum puțină marfă, era angajate niște doamne pentru care conceptul de politețe (sau customer care cum ar zice americanul) era inexistent. Când intrai în magazin erai fixat cu privirea și în momentul în care atingeai o pereche de blugi erai luat la întrebări: „te interesează?”, „îi cumperi?”, „dacă nu e maică-ta cu tine mai bine ieși!”. Aceste experiențe m-au „educat” să îmi fie rușine să intru în magazine, iar dacă cumva aud o voce care mă întreabă ceva, involuntar încep să tremur. După ce am venit în București lucrurile nu s-au schimbat foarte tare.

            La prima mea ieșire în afara granițelor țării am trăit un șoc imens. Întâmplarea face că orașul vizitat a fost Barcelona și am stat cam o lună acolo. Micul moldovean, ajuns în anul II la facultate la București, a trăit o experiență pe care nu a uitat-o nici astăzi. Sora mea m-a dus prin toate magazinele posibile și m-a pus să probez bluze, blugi, pantaloni, încălțăminte, iar vânzătoarele răspundeau politicos (cât înțelegeam eu cu spaniola mea învățată din telenovelele cu Thalia și Natalia Oreiro), mereu cu zâmbetul pe buze și ne salutau la ieșire chiar dacă nu cumpăram nimic.

            Deducția a mea a fost că motivul pentru care eram „alungat” din magazin erau hainele de pe mine. Mai ales noi românii avem darul să-i judecăm pe alții după îmbrăcăminte (dacă nu sunt de firma e sărac, dacă sunt de firmă e bogat) și cum eu eram copilul unor simpli muncitori, eram de multe ori îmbrăcat cu haine uzate, decolorate. Acum să nu mă faceți trădător de țară și să mă dați pe mâna haur-ului pentru că am zis că românii judecă după aspect. La noi e mai evident acest lucru din cauza lipsei educației, dar și vesticii sunt la fel. Doar că ei știu să zâmbească fals și au învățat niște fraze pe care le repetă fără să gândească, ca: hello, how are you, please, thank you, good bye, have a nice day, etc.

            Am făcut această introducere cam lungă pentru a explica, în opinia mea, primul motiv pentru care SuperLiga nu e o idee bună: banii. Nu sunt un fan al formatului actual al Ligii Campionilor, al celui din 2024, sau al Uefa. Mare parte din criticile aduse SuperLigii mi se par de o ipocrizie imensă, iar altele efectiv sunt niște minciuni. Mulți din fanii Realului sunt și simpatizanți Florentino Perez și observ că se merge pe ideea că ce spune Presi e automat bun și corect. Așa că dacă FP a venit cu ideea și e și președintele ESL, automat fanii RM s-au așezat în barca susținerii SuperLigii.

            Fotbalul nu are nevoie să fie salvat. Fotbalul există și e un fenomen de masă. Fotbalul s-a jucat în spatele blocului, pe plajă, pe terenuri în pantă, și oriunde există o minge se poate juca fotbal. Am jucat fotbal în copilărie cu un verișor având ca porți o cadă răsturnată și două lemne, iar mingea de cele mai multe ori era spartă. Am jucat fotbal singur în spatele blocului ore întregi, poarta era bătătorul de covoare și trăgeam de la distanță încercând să lovesc mingea cu efect ”a la Del Piero” sau „a la Di Biagio”. Probabil fotbalul comercial are nevoie să fie salvat, însă asta este o altă discuție.

            Televizarea meciurilor a adus fotbalul comercial într-o nouă era și echipele cu succes în competițiile domestice și europene au căpătat fani pe tot globul.

            Din punctul meu de vedere, fotbalul comercial putea fi salvat dacă conducătorii de cluburi și instituțiile de fotbal reglementau această activitate. În momentul în care jucătorii de fotbal au început să câștige niște sume de bani inaccesibile omului de rând, atunci fotbalul comercial s-a depărtat definitiv și ireversibil de „fotbalul simplu”. Dar pentru că din această afacere unii au făcut și fac bani (obscen de mulți bani), în mod absolut firesc noțiunea de fotbal comercial a fost asimilată cu ideea de fotbal.

            La granița dintre secole, același om a avut ideea Realului galactic, o idee care nu a salvat fotbalul, dar cel mai probabil a salvat clubul Real Madrid. Astfel că, într-o lume a fotbalului unde 10, 20 sau 30 milioane euro erau o avere pentru multe cluburi, un club plătește 50 milioane de euro pentru a cumpăra cel mai bun jucător al adversarului direct și în același timp rivalul istoric. Apoi se plătesc 82 milioane pentru o viitoare legendă a clubului, Zidane, urmează Ronaldo, Beckham, Owen, Cassano, șamd. Toate aceste transferuri, deși acoperite din punct de vedere financiar, au dinamitat piața și au dus fotbalul pe noi culmi. Probabil acest lucru s-ar fi întâmplat oricum peste câțiva ani, dar prin faptul că noi am fost pionierii ideii de „cu banii poți cumpăra orice” (chiar și lucruri imorale), în mod sigur nu am salvat fotbalul. Ba chiar am accelerat transformarea fotbalului într-un bazar.

            Apariția miliardarilor la cârma diverselor cluburi nu a deranjat pe multă lume. De la Abramovich, Ahmetov, la Becali, Porumboiu, Copos, bașkanii turci care au integrat o țară asiatică în fotbalul european, până la diverșii arabi și americani, care și-au făcut hatârul și au intrat în bazar și au putut cumpăra echipe ca Manchester United, Arsenal, Psg, Inter, City, etc., acești oameni nu au speriat fanii și nu i-au determinat să facă o revoluție pentru salvarea fotbalului. Ci, mai ales fanii respectivelor echipe, s-au bucurat că astfel vor putea să se lupte (din nou) cu granzii, în sfârșit vor fi și ei relevanți și vor ieși din anonimat. Dragii de ei… Sau mai bine spus: acești fani au coloana vertebrală atât de îndoită încât nu mai fac deosebirea între o scândură și o sfoară. Atunci fotbalul mai putea fi salvat, dar revoluția din fani era în concediu, iar jucătorii încă erau în dubiu dacă joacă pentru bani sau daca joacă pentru glorie. Atunci conducătorii puteau înființa o SuperLiga pe criterii de fairplay financiar, de meritocrație, de “stat de drept”. Dar șarpele asta cu $$ în loc de ochi i-a hipnotizat pe toți și am mers mai departe.

Și am ajuns în anul aproape fatidic 2021 (fotbalul era să moară, noroc ca a fost salvat) când FP anunță înființarea unei SuperLigi cu 12 participante, care să înlocuiască Liga Campionilor, fără niște criterii clare pentru participanți sau pentru doritori. Ce voiam să spun este că FP nu a lăsat să se înțeleagă că “banii” sunt principalul motiv, ci ne-a mai povestit și ceva de fani, de Uefa, de echipele mici care o să beneficieze, bla bla bla.

Señor Perez, dacă nu banul era condiția principală de participare în această ligă, ce caută City acolo? Unde e Bayern? Pentru 6 campionate luate în istorie (doar 4 în ultimii 10 ani) un club primește invitație și altul nu? De Ligi ale campionilor sau CCE-uri nici nu mai vorbim. Și așa ideea de SuperLiga a început cu stângul și a fost integrat și un Iuda între cei 12. Presi, nu așa salvăm fotbalul!

Nu salvăm fotbalul nici când ne plimbăm vara cu echipa pe diverse continente pentru sume astronomice de bani, pardon, pentru ca fanii să facă poze cu animăluțele de la circ și să le vadă cum performează, pardon din nou, pentru ca iubitorii fotbalului să fie mai aproape de echipă și de jucătorii favoriți.

Domnul Henderson, care e foarte apreciat de fanii echipei la care joacă, s-a poziționat și el împotriva Superligii (alt salvator al fotbalului) și a devenit un erou și un lider demn de urmat împotriva iubitorilor de bani. Mai ales că a vorbit dumnealui cu căpitanii echipelor din PL și au făcut un fond pentru NHS. Dar băieții n-ar da, să zicem, 30% din salariul pe o lună, că e munca lor, și banii ăia au fost câștigați cu sânge. Care jucători de fotbal nu par foarte afectați de drama sutelor de milioane de colocatari ai acestei planete care și-au pierdut locurile de muncă din cauza pandemiei (rămân la nivel strict financiar). Pentru mulți (nu pentru toți) diminuarea cu 10-20% a contractelor este ca un atac asupra drepturilor omului. De altfel, nu m-aș mira ca domnul Ceferin, sau domnul Guardiola sau domnul Al Kilifififi (de la PSG) să primească Premiul Nobel pentru Salvarea Fotbalului, până la urmă și Obama a primit premiul Nobel pentru pace.

În cele din urmă, SuperLiga nu ar salva fotbalul pentru că nu ar reda jucătorilor bucuria de a practica acest sport. Dacă faci o comparație între un meci de fotbal de acum 40 ani și unul de astăzi, e ca și cum ai face o comparație între MMA și Wrestlemania: primul e plin de sânge, nimic nu e prefăcut, pe când în wrestling nici măcar acel trash-talk de început nu poate fi crezut, e doar o piesă de teatru trista. Lăsând la o parte componenta tehnico-tactică, nivelul de implicare al jucătorilor de azi este de ordinul milimetrilor în comparație cu orgoliile și dorința de performanță a acelor ani. Duritatea fotbalului era un indicator al ambiției, al foamei de performanță, iar jucători ca Neymar, Vinicius, Florin Tănase (ca sa fiu autohton) ar fi fost jumuliți de vii, făcuți pachet și trimiși într-o cutie la balet sau teatru. De ce a ajuns nivelul simulărilor atât de penibil? De ce jucătorii caută atingerea (nu contactul) și exagerează orice cădere? De ce țipă ca niște bebeluși la vaccin în urma unui duel umăr la umăr? De ce se felicită jucătorii între ei când scot un penalty? Nici măcar arbitrii nu mai sunt ce au fost (mă refer la atitudine). Dacă înainte jucătorii cereau socoteală arbitrului, îl provocau, îl împingeau, iar acesta nici măcar nu dădea galben, astăzi arbitrii zici că sunt distribuitori de pliante la intrarea în supermarket când vine vorba de cartonașe și sunt sensibili (și aroganți) ca o doamnă de vârsta a treia la curent.

Ăsta e fotbalul care are nevoie sa fie salvat? Trăim într-o lume în care jucătorii ar fi în stare să se transfere și în Coreea de Nord pentru 100 de mii la salariu și nu e exagerare. Exemplul perfect e în România, unde jucători gen Budescu aleg țările exotice pentru trofee, nu-i așa? Pentru bani domnilor, pentru bani. Să nu ne miram deci că jucători ca Sergio Ramos pleacă la “mai bine”.

Proiectul SuperLigii cred că va deveni realitate mai devreme sau mai târziu. Unii actori de la Uefa au fost deranjați pentru că nu au primit și ei un rol mai mare. Ce nu înțeleg eu, ca fan Real Madrid, este de ce FP nu a anticipat un asemenea deznodământ și nu înțeleg nici timing-ul acestui anunț. De ce nu a așteptat Campionatul European măcar? Eu încă sper că Presi nu a scos iepurele din joben, însă ambele aspecte au pus clubul Real într-o lumină negativă și vor avea repercusiuni in viitorul apropiat.

Trăim într-o lume în care ura și dezbinarea se găsesc la tot pasul în toate aspectele societății. În cazul Superligii, e interesant cum două cluburi rivale, Real Madrid și Barcelona, au rămas pe punte și încearcă să salveze corabia. Apelul meu către fani este unul spre echilibru, nu neapărat spre egalitate. Avem și noi un rol în toată povestea asta, unul mic (sau poate e mai mare), dar trebuie sa îl jucăm bine. Atât timp cât există o minge Fotbal se va mai juca.

sanbk2002

sanbk2002

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap