Pe 8 septembrie 1955, clubul blanco a jucat primul sau meci in competitia suprema a echipelor europene. Competitia a luat nastere la initiativa L’Equipe si a fost sustinuta de Santiago Bernabeu si de Raimundo Saporta.
Cupa Europei a aparut ca o idee lui Gabriel Hanot, editor al publicatiei sportive franceze L’Equipe. Ideea sa, un campionat intre cluburile europene, a gasit sustinere la recent infiintata UEFA. Se poate ca aceasta propunere sa fi venit in urma entuziasmului presei engleze, in urma victoriilor echipei din insula, Woolverhampton, impotriva lui Spartak Moscova si a lui Honved Budapesta. In septembrie 1955, noua competitie isi facea aparitia in peisajul fotbalului european. Denumirea competitiei, Cupa Europei, a trebuit insa sa fie schimbata, deoarece aceasta titulatura era rezervata de forul european confruntarilor intre selectionatele nationale. Din 1992, competitia se numeste UEFA Champions League, dupa ce a fost cunoscuta, pana in acel an, sub numele de Cupa Campionilor Europeni (Coupe des Clubs Champions Européens, in limba franceza).
Fiecare dintre cele 32 de echipe care participa astazi in UCL, in faza grupelor, primeste un minimum de 8,6 milioane de euro. Pentru castiagrea La Decima, Real Madrid a fost rasplatita cu 57,4 milioane, iar finalista, Atletico Madrid, cu 50 de milioane. Acum 60 de ani, insa, lucrurile stateau un pic altfel; banii proveneau din vanzarea biletelor si erau impartiti in felul urmator: 5% pentru federatia tarii care era gazda, 50% pentru fiecare echipa, 30% reprezentau un fond comun impartit echipelor participante, in functie de numarul de meciuri jucate, iar 5% erau rezervati pentru cheltuieli cu organizarea competitiei. In acest prim an, Santiago Bernabeu a incasat banii pentru organizarea competitei, deoarece stadionul construit de el era cel mai mare si pentru ca a acceptat impartirea echitabila a restului de bani.
Televiziunea spaniola nu functiona inca in acea epoca. De asemenea, preturile pentru transmisie erau destul de mari, inre 9000 si 12000 de pesetas, la care se adauga pretul instalarii unei antene independente pentru acest eveniment. Abia in sezonul viitor, acest lucru a fost posibil, cu ocazia celei de-a doua Cupe a Europei, impotriva Fiorentinei, tot pe stadionul Santiago Bernabeu (1957).
Jocurile incepeau la ora 16:45, deoarece nocturnele nu existau inca pe cele mai multe dintre stadioane. Nici pe Santiago Bernabeu nu exista iluminare artificiala, desi stadionul isi marise capacitatea la 125000 de locuri, in urma renovarii din 1954. Astazi, partidele incep la ora 21:45, in zilele de marti si de miercuri, exceptie de la aceasta ora facand tarile din Europa estica si din Eurasia. Incepand cu anul 2010, cu meciul dintre Bayern Munchen si Inter Milano, pe Santiago Bernabeu, finala se joaca sambata, datorita afluentei mai mari a publicului si a incasarilor mai mari pentru orasul care gazduieste actul final al competitiei.
La prima editie, se urma protocolul meciurilor echipelor nationale. Echipele ieseau impreuna, alaturi de cei trei arbitri, apoi se intonau imnurile de stat ale celor doua tari. Astazi, se intoneaza imnul UEFA Champions League, creat de Toni Britten si adoptat de forul european in anul 1992. Compozitorul englez a ales sa foloseasca o tema muzicala a lucrarii “Zadok, the Priest”, de Handel, piesa utilizata multi ani, in vechime, la incoronarea suveranilor britanici. Versurile originale sunt, de altfel, sugestive: “ Dumnezeu sa il aiba in paza pe rege! Viata lunga regelui! Fie sa traiasca vesnic!”. Actualul imn este un aranjament muzical, o adaptare a acestei opere care aminteste incoronarea regilor Imperiului Britanic.
“Pentru prima Cupa a Europei, am primit o prima de 60000 de pesetas”, spunea Paco Gento, unicul fotbalist care are in vitrina cele sase trofee ale Realului din acea epoca. In schimb, fiecare jucator blanco care a ridicat La Decima, a incasat cate 600000 de euro. “Ne-am facut binisor temele”, a fost concluzia lui Santiago Bernabeu dupa ce echipa sa a castigat primul titlu european intercluburi. Primul trofeu al competitiei a fost o cupa de argint, inspirata din vechile amfore grecesti, opera artistului francez Arthus Bertrand. La cei 50 de centimetri, trofeul cantarea 10 kg si nu se stabilise cedarea definitiva unei echipe, indiferent de cate ori ar fi castigat competitia. Castigatoarea tinea cupa un an, apoi o dadea celor care castigau in sezonul urmator. Pana in sezonul 2007-2008, aceasta practica s-a pastrat, numai ca, din 1967, detinatoarea trofeului trebuia sa il returneze la UEFA cu doua luni inaintea de inceperea viitorului sezon. Incepand cu 2008-2009, UEFA este detinatoarea ad aeternum a trofeului, iar campioanele primesc o replica in marime naturala, astfel incat cupa originala nu ajunge niciodata in vitrina clubului.
Pana in 1958, FIFA nu accepta schimbarile tactice in timpul meciurilor; se puteau schimba, doar in cazul unor accidentari, doi jucatori: portarul si un jucator de camp. Gento, de exemplu, nu a terminat acel Servette- Real Madrid (prima finala) pe teren, accidentandu-se, insa el nu a mai putut fi inlocuit. Cartonasele galbene si rosii nu au existat pana in 1970, iar regula actuala a situatiei de off-side a fost implementata in 1990, pentru a favoriza atacantii, astfel incat un jucator nu se afla in afara jocului, daca se gaseste pe aceeasi linie cu penultimul sau adversar (portarul fiind considerat ultimul). De asemenea, pasa la propriul portar a devenit infractiune doar din 1992.
Tragerea la sorti se facea punand in doua cupe numele echipelor participante, pe niste bucati de hartie. Meciurile nu erau transmise de posturile de televiziune, nu existau suspiciuni asupra tragerilor la sorti si nici nu se crea ambientul de show cu care suntem obisnuiti astazi.
