Salutare, tuturor!
Vestea buna e ca am ajuns la 4 victorii din 4, dupa un meci care a venit intr-un moment bun, din punctul meu de vedere. Asta pentru ca era un meci cu o echipa buna, exact ce ne trebuia ca sa vedem, ca la un test intermediar, pe unde ne aflam. Nu as fi vrut ca in acest moment sa ne intalnim cu o echipa foarte mare, dar parca eram curios, dupa ceva mai mult de o luna, cam care ne este nivelul, testat intr-un meci putin mai greu decat cele anterioare.
Singurul lucru care nu mi-a convenit prea tare a fost acela ca a venit dupa pauza prilejuita de meciurile echipelor nationale, asa ca nu a fost chiar un moment grozav. Totusi, ca prim punct pozitiv, se pare ca sezonul asta nu se mai respecta traditia nefasta de a pierde puncte in meciurile ce vin dupa aceste pauze.
O sa incerc sa fiu mai scurt, asa ca o sa va spun ce mi-a placut si ce nu mi-a placut mie la acest meci care parea, la un moment dat, mult mai usor decat ne asteptam la inceputul sau. De altfel, daca in min 25 scorul ar fi fost 3-0 pentru noi, nu ar fi mirat pe nimeni, caci diferenta era destul de mare. Insa, din acel minut 30, a intervenit Gil Manzano si am avut parte de un cu totul alt meci.
Parti bune : Mbappe e in forma mare, se transforma pe zi ce trece in cel pe care ne bazam 100%, pe langa atitudinea foarte buna, avand si forma perfecta, ii ies foarte bine executiile. Din pacate, insa, a gresit la faza eliminarii, ce nu mi-a placut fiind faptul ca nu a terminat faza. Inca de la copii, antrenorii tot spun acest lucru, ca atunci cand ataci, cum atacam noi la acel moment, este foarte important sa termini faza, indiferent cum. E mult mai safe sa dai mingea peste poarta si sa ai ocazia sa te retragi si sa te organizezi, decat sa o pierzi in timp ce tu faci presiune pe adversar si sa ii dai acestuia sansa de a intoarce tot meciul, cu o singura degajare, ca astazi.
Linia de fund e din ce in ce mai sigura, se pare ca se cristalizeaza clar cuplul de fundasi centrali Huijsen – Militao, care par a fi in forma, desi la inlocuitori sesizez o destul de mare problema. Rudiger este iesit din calcule pentru cel putin 3 luni (daca nu de tot), iar Asencio pare hotarat sa piarda toate sansele care i se ofera. Tot sper sa isi revina pustiul, dar parca incep sa sper din ce in ce mai putin. Asa ca, desi nu e ce imi doresc, pentru mine fundasul central numarul 3 este astazi Tchouameni, sper totusi sa nu il vad foarte des jucand acolo.
Postul de fundas stanga pare solid, Carreras pare a fi ce ne trebuia. Parca nu as vrea sa il vad chiar in perioada urmatoare contra unui adversar puternic, dar sper ca la meciul cu Yamal sa fie la maximum de forma, pentru a vedea cum va fi acel duel.
Tchouameni mi se pare, de asemenea, intr-o forma grozava, cred ca timing-ul este perfect, caci parca la Fede vad o usoara scadere (sper ca e cauzata doar de oboseala). De asemenea, la mijloc avem destui jucatori cat sa abordam meciurile din campionat, atat Arda, cat si Dani facand azi – dpmdv – un meci bun, contra unei echipe bune, ba, mai mult, si in 10 contra 11. Cand ii vom avea disponibili si pe Camavinga si Jude, cu siguranta vom avea optiuni si concurenta acolo, ceea ce nu poate face decat bine (vezi pozitia de fundas dreapta).
Xabi mi se pare un antrenor mult mai conectat la prezent si la meciuri :), astazi mi se pare ca a raspuns perfect la ce se intampla pe teren, atat la pauza, cand a incercat sa compenseze cu Fede 2 posturi de pe dreapta (inter si aripa), apoi cand – ca raspuns la ce vedea pe teren – a schimbat intr-un 4-4-1, asa cum l-am vazut eu, aducand mai multi jucatori la mijloc, pentru a castiga dueluri si a nu le da celor de la Sociedad multe sanse.
Ce nu imi place : In fata, aripile noastre sunt total ineficiente, ceea ce e o surpriza, daca te uiti la nume. Nu stiu ce trebuie facut acolo, dar trebuie facut ceva.
Altfel, desi stiu ca sunt multi dintre voi care spun ca noi suntem Real Madrid si nu trebuie sa ne plangem de arbitraj, Federatie, ca noi suntem senorio si altele asemanatoare, eu cred ca va fi destul de greu sa pastram calitatea cand avem parte de asemenea tratament. Cred ca doar fanii adversarilor nu recunosc ca acest campionat a inceput cum nu se poate mai prost pentru noi, dpdv al arbitrajelor,
Cand vezi cum se arbitreaza cele doua echipe care conteaza, nu ai cum sa nu vezi rea vointa. Cartonasul rosu de azi a fost socant pentru mine, nu numai pentru ca actiunea a avut loc la 40 m de poarta, dar si pentru ca Militao era la 10 m de jucatorul advers, pe linie cu el.
Cum e aia pozitie de ultim aparator, nimeni nu stie, sunt sigur ca si Gil Manzano stia ca nu e asa, insa eu nu il acuz de prostie, ci de rea vointa, ceea ce e mult mai grav
Cred ca Xabi ar trebuie sa pregateasca toate meciurile de acum incolo cu scenariul in care trebuie sa jucam fie 10 contra 11, fie plecand de la cabine de la 0-2, acolo unde ne vor duce arbitrii. Se agata de ORICE, ca sa poata da ceva contra noastra.
Dar, sa speram ca asta ii va ambitiona pe baieti si vom invinge impotriva lor
Hala Madrid!