A revenit fotbalul! Real Madrid a trecut de Eibar. Cu ce am rămas după acest meci

Real Madrid a revenit pe micile ecrane și odată cu echipa lui Zidane au revenit și grijile noastre. Am castigat cu 3-1 in fata lui Eibar, o echipa mica, bine organizata, dar departe la nivel individual de vedetele blanco. Cu ce am ramas dupa acest prim meci de la reluare?

Se vede clar lipsa meciurilor. Real Madrid nu a jucat rau. Asta e tot ce am putut scoate din primul meci de la revenire. Sau, daca vreti, singura fraza in care lucrurile nu suna chiar atat de groaznic, caci pana la urma, am castigat, nu? Lipsa meciurilor se vede, asta e clar. Si nu doar ca a fost vizibila cu ochiul liber, dar se vede si in statistica enervanta de la finalul partidei. Am avut o poseie (sterila) de 56% in fata unui adversar care nu a vrut mingea nicio secunda. Am tras de cinci ori pe spatiul portii, adica la fel de mult ca adversarii. Ne-am creat mai putine sanse de gol in careul advers si am avut un numar egal de cornere cu al oaspetilor, adica trei, ceea ce mi se pare foarte putin pentru o echipa ofensiva. Per total, am vazut momente in care nimeni nu si-ar fi dorit sa fie pe teren. Si in care parca cei 22 de jucatori erau pe teren dintr-o obligatie insensizabila.

Aveti grija de Courtois! Parca unul dintre cele mai bune lucruri care s-au intamplat echipei noastre in acest sezon a fost revirimentul lui Thibaut. Gigantul dintre buturile Realului a primit un gol de amator in partida de ieri, iar in cateva situatii a fost complet neprotejat de defensiva condusa de Ramos si Varane. Bine, nu la ei am depistat probleme defensive, ci mai degraba la cei doi fundasi laterali, prinsi de multe ori sus de Orellana si De Blasis, apoi de Inui si Pedro Leon. Ma simt mai increzator cu Mendy in teren, chiar daca pierdem mult pe faza ofensiva. La fel si Courtois cred. Nu-i reprosez nimic, mi se pare ca ramane unul dintre marile castiguri ale echipei in acest sezon, dar ar cam trebui sa avem grija de el, nu doar sa-l lasam sa faca miracole in anumite momente.

Ma scuzati, ce s-a intamplat cu Isco? Umbla o vorba prin targ (colegul Florin stie mai multe) ca domnul Isco Alarcon s-a certat cu cine nu trebuie. Mai exact cu Sergio Ramos. Nu stim daca e asa, dar ce stim e ca in partida cu Eibar, Isco a fost rezerva. Neutilizata! Adica pe teren au intrat Mendy, Militao, Vinicius, Valverde, pana si Bale. Iar daca Zidane l-a preferat pe Bale lui Isco, o fi avand motivele lui, cine stie.

Doua puncte diferenta, dar urmeaza un meci mult mai greu. Adversarul din runda urmatoare este Valencia. Formatie care s-a pornit chiar si mai greu decat noi. Dar care mereu a pus probleme Realului. Barca are meci acasa cu Leganes, iar un esec sau un semiesec al echipei noastre (nedorit de altfel) ar putea usura misiunea catalanilor in lupta pentru titlu. Ne despart doua puncte de Barca, cele doua infrangeri si un egal din ultimele cinci meciuri facand diferenta in acest moment. Valencia este pe locul 7 in campionat, iar in deplasare nu straluceste.

PS: Bine ai revenit, Eden! Mi-a placut despre tine!

Tags:

The Real Riley

The Real Riley

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap