Privirea blanda si simbolica. Mersul lent care simte spectacolul fizic al pasiunii. Emotia care se citeste pe chipul sau de batranel simpatic. Se pregateste de implinirea a 81 de ani si pare mai tanar ca niciodata. Si la fel de mandru de ceea ce face asa cum a fost intotdeauna. Prelungind stilistica inepta a jurnalismului contemporan, spoit oarecum cultural, Agustin este e eticheta, o legenda, un simbol. Care traieste prin si pentru…Real Madrid.
Pentru multi dintre voi, figura lui Agustin Herrerin este extrem de cunoscuta. Nelipsit de la meciurile echipei blanco, octogeneraul
delegat nascut la Murcia este legat de gruparea merengue de peste 40 de ani. Cu contract…pentru ca fara contract, legatura cu Los Blancos dateaza de prin 1947. De numele lui Herrerin se leaga numeroase povesti de viata ale clubului blanco, episoade mai mult sau mai putin familiare si mai mult sau mai putin legendare. Dar tot de numele sau, se leaga poate una dintre cele mai frumoase declaratii de dragoste pe care autorul acestui articol le-a auzit vreodata despre clubul sau de suflet: “Parintii mei m-au invatat ca familia este cel mai important lucru din viata noastra. Am trait si crescut in aceasta filosofie, pe care o respect si venerez. La 66 de ani imi dau seama ca parintii mei aveau dreptate. Cu atata experienta acumulata pot sa spun linistit ca familia este cel mai important dar de la Dumnezeu si cel mai important lucru din viata omului. Problema mea este ca viata, inseamna pentru mine, Real Madrid”. Declaratia facuta pentru El Pais in 2002 s-a pierdut undeva in arhiva celebrului ziar spaniol. Apare astazi pe cateva gif-uri ratacite in online-ul menit sa ingroape si sa dezgroape totul, dar a ramas undeva in mintea fanilor madrileni, mai vechi sau mai noi.
Aceeasi fani care il considera pe murcianul Agustin o legenda. Herrerin s-a nascut intr-o familie severa, saracita de turbulenta tipic spaniola a unui bunic destul de abil pentru a se imbogati in afara tarii si indeajuns de nesabuit pentru a pierde tot, la curse de cai. Lectia a provocat delirul disciplinar al tatalui, care l-a crescut pe Agus cu o altfel de mentalitate, intr-un peisaj de bun simt rar intalnit. Batranul simpatic de astazi a deprins in copilaria-i chinuita, cu mare daruire si aplicatie, arta murciana a saraciei, indiferente la saracie. Astazi, Murcia l-a facut cetatean de onoare. Un eveniment la care nici nu putea indrazni sa viseze in copilarie…
Calit intr-un fotbal care i-a venerat pe Miguel Muñoz, Montalvo, Molowny, Di Stefano, Gento, Puskas, Kopa, Pahiño, Lesems, Zarraga, Rial sau Velasquez, peste Herrerin au trecut generatii intregi de madrileni. Si a fost mereu acolo…Desprins de determinismul propriei fise sociale, Herrerin a intrat in memoria selectiva a fanilor cu episodul Dortmund 1998. Pe 1 aprilie, Real Madrid avea de trecut un moment dificil in dubla cu Borussia, in drumul spre cea de-a saptea Liga a Campionilor.
Dupa 0-0 in tur, fanii Ultras Sur au reusit mega performanta de a distruge una dintre cele doua porti de pe Santiago Bernabeu. A fost un haos general, pentru ca Madridul putea pierde acel meci cu 0-3 si automat isi anula sansa de a castiga Uefa Champions League dupa o pauza de 31 de ani. Centralul partidei, olandezul Van der Ende, a trimis atunci jucatorii la vestiar. Nu a suspendat meciul, dar urma sa o faca. La un meci care putea conduce catre finala Champions League, la un meci cu incasari uluitoare pentru acea vreme (350 de milioane de pesetas), la un meci in care Madridul parea aproape de a-si regasi gloria, gestul ultrasilor putea transforma seara intr-un cosmar. In criza de idei, oficialii merengue au fost salvati de ideea lui Agustin Herrerin.
La acea vreme, Agus nu era inca delegat al echipei (desi il ajuta deja pe Cascabella), dar a fost omul care a gasit solutia. In timp ce “mai marii” de pe Bernabeu discutau fel de fel de variante, Agustin a plecat pe jos 2 kilometri pana la baza sportiva, acolo unde stupoare…nu era nimeni. La 63 de ani, Herrerin nu s-a dat batut. S-a catarat peste zidurile bazei, a localizat o poarta de rezerva de pe terenul de antrenament si a fost convins ca a gasit solutia. Dar fiindca nimeni nu era acolo, a fost nevoit sa sara din nou gardul, sa iasa in strada si sa caute o alta rezolvare. A apelat la un camionagiu pe care l-a convins sa-l ajute si impreuna au reusit cumva sa aduca poarta de rezerva pe Bernabeu. La 21:43, oficialii UEFA au dat unda verde deschiderii jocului in aceste conditii, iar Agustin a fost omul momentului. Cu toate ca in urma cataraturilor a fost nevoit sa traiasca semifinala cu pantalonii rupti, in vine …
Dar asta este Agustin… Fara a iesi in evidenta, pasager retras al propriilor abilitati si pasiuni, mereu saritor si calm, Herrerin si-a adus mereu aminte
de unde a plecat si cat de greu i-a fost sa reuseasca in viata. Iubeste jucatorii ca pe proprii copii, iar baietii simt asta. Indiferent de antrenorii din ultimii 20 de ani, indiferent de conducatori, de jucatori, Herrerin a fost acolo. Iar pentru multi jucatori, figura paterna a tipului cu care “bat cuba” inainte sa intre pe gazon este motivanta si necesara.
Agustin si-a legat viata de Real Madrid, a invatat si imprumutat valorile acestui club si a crescut odata cu el printre lacrimi de bucurie si suferinta. Un exemplu elocvent pentru a va face o idee corecta despre cat de mult respecta si sustine Agustin valorile Realului s-a petrecut in 2012. Aflata in era Mourinho, Real Madrid nu contenea in a fi protagonista in razboaiele interne din La Liga. La capatul unui meci cu Sevilla pe Sanchez Pizjuan, in urma unor decizii controversate, Silvino Louro, secundul lui Mourinho, un tip masiv, inalt si mult prea bine facut, a fost protagonistul unui conflict cu administratorul delegat al gazdelor. Cei doi s-au aprins, s-au injurat, iar Louro, profitand de fizicul sau impunator a sarit chiar sa-l loveasca pe andaluz. La 76 de ani, Herrerin, acelasi tip care se misca atat de incet si elegant a intervenit intre cei doi, a gasit forta necesara pentru a-l impinge pe Louro intr-un colt si cu mana in gat i-a tranmis: “Aici e Real Madrid, aici nu facem asa ceva!”. Culmea, Louro s-a calmat, dar stiti de ce? Pentru ca pe Herrerin n-ai cum sa nu-l respecti. Cu privirea lui blanda si simbolica cu mersul sau lent care simte spectacolul fizic al pasiunii, cu emotia care se citeste pe chipul sau, te obliga la respect. Si il ofera in acelasi timp! Memorabil, pentru cine nu-si aminteste, ramane episodul in care la meciul de retragere al lui Raul pe Bernabeu, batranul Agus a gasit puterea sa-i sarute mana Capitanului, emotionandu-l pana la lacrimi pe El Siete…
Agustin Herrerin si-a castigat acest respect si afectiunea unui intreg club, precum si a milioane de suporteri. Cristiano Ronaldo i-a facut o mare bucurie la ultimul Balon de Aur castigat, invitandu-l pe batranelul simpatic sa se pozeze alaturi de echipa, cu “Balonul” in brate. A doua zi, Herrerin, inainte de se prezenta la stadion la obisnuita ora 7:30 a facut un tur al cartierului si a cumparat 300 de exemplare din AS, MARCA, El Pais si El Mundo.
A decupat batraneste toate pozele cu el si Cristiano din ziarele pe care nu le-a impartit prietenilor, gratuit. Si le-a lipit, in acelasi stil care-mi aminteste de copilarie in caietele sale in care are trecut totul despre Real Madrid, asa cum ii sta bine unui veritabil si venerabil suporter.
Nu stiu ce face la ora asta Agustin Herrerin, dar cu siguranta, maine la 7:30 va fi din nou primul la stadion. Iar la urmatorul meci va fi la capatul tunelului intampindu-i calduros pe baietii lui Zidane cu salutul sau obisnuit. Face asta de aproape 20 de ani si apropiatii spun ca n-a depasit niciodata cele 30 de minute dupa ora 7. Agus vine primul la stadion si pleaca ultimul. Figura sa solemna si chipul sau de batranel simpatic si adorabil, parasesc ultimele Bernabeul.
Agustin are 81 de ani si stie ca destinul, aceasta harpie lenesa si prihanita, nu-i va oferi atat de multi ani pe Bernabeu cat si-ar dori el. Dupa ce echipele s-au retras, dupa ce antrenorii termina conferinta de presa, dupa ce fanii sunt deja la casele lor, dupa ce gradinarul britanic tunde din nou gazonul dupa meciuri si-l uda, abia atunci simpaticul octogenar murcian paraseste cu aceeasi privire blanda si simbolica cu acelasi mers lent care simte spectacolul fizic al pasiunii si cu aceeasi emotia care se citeste pe chipul sau de batranel simpatic, stadionul echipei sale. Stadionul “vietii sale”…
Despre autor
