De multe ori ne uităm după mulți alți jucători uitând ce avem în propria curte, de multe ori ne obișnuim cu jocul excelent al unor jucători de-ai noștri și uităm să-i apreciem sau le reproșăm imediat meciurile mai slabe făcute iar în această categorie se încadrează perfect Rafael Varane. Venit […]
În anul 2019, după plecarea lui Cristiano și anul foarte slab și dezinteresat al lui Bale, Real Madrid avea nevoie de un lider, de unul dintre cei mai buni jucători din lume. La acel moment, intrat în ultimul an de contract, cu o valoare de piață de 150 mil de […]
Trimis înapoi la Eintracht Frankfurt în speranța că își va reveni la forma în care a fost transferat, atacantul nostru Luka Jovic nu a dezamăgit. Intrat în minutul 62 la scorul de 1 – 1, Jovic a făcut diferența și a marcat două goluri, aducând victoria echipei sale. Curiozitatea este […]
Suporterii Real Madrid știu că mulți dintre fotbaliștii primului lot se accidentează des, mult mai mult decât o făceau la echipele de la care au fost transferați, dar avem și vești bune : preparatorul fizic Gregory Dupont a găsit o soluție astfel încât, pe termen scurt ( 11 zile ) […]
Astazi, Raul Gonzalez implineste 42 de ani. Cu aceasta ocazie, va invit sa ne reamintim de legendarul septar al lui Real Madrid prin intermediul acestui capitol, desprins din cartea „100 de fotbalisti legendari”. Niciun fotbalist, niciun antrenor şi niciun preşedinte nu s-a putut identifica mai bine cu Real Madrid precum […]
Pe drumul spre Zaragoza, Jorge Valdano intoarce frecvent capul in autobuz. Priveste in spate, acolo unde pe ultimele locuri, rezervate tinerilor convocati pentru meciul cu Real Zaragoza, stau 3 juniori de la echipa a doua. “Ce greutate trebuie sa fie pe umerii lor” isi spune Valdano, care incearca sa-i linisteasca […]