Etapa a 3-a, Real Madrid – Mallorca. 30 08 2025

Salutare, tuturor!

Dupa ce saptamana trecuta am avut parte de o victorie clara in deplasarea de la Oviedo, astazi urmeaza sa dam piept acasa, pe Santiago Bernabeu, cu una dintre echipele ce ne (ma) enerveaza foarte mult, Mallorca.

A fost o victorie destul de clara contra nou promovatei Oviedo, nu numai prin ceea ce arata scorul, 3-0, dar si prin jocul prestat, desi nu a fost entuziasmant, insa aratand clar o diferenta mare de nivel intre cele doua echipe. CUm ne-am fi si asteptat, de altfel.

Daca deznodamantul nu ne-a surprins, ne-a surprins placut, din ce am citit si parerile voastre, echipa cu care am inceput acel joc, avand parte de un soc major si trei mini-surprize.

Evident, socul major, foarte placut pentru mine, a fost scoaterea din prima echipa a lui Vinicius, iar cele trei mini-surprize au fost titularizarea lui Dani in detrimentul lui Trent, a lui Rudiger, in detrimentul lui Militao, respectiv a lui Franco in locul lui Brahim.

Pentru mine, mai ales tinerea pe banca a lui Vini mi s-a parut extraordinara, nu doar din punct de vedere sportiv, ci si (mai ales) din punct de vedere al semnalului pe care l-a transmis Xabi echipei. Nu exista nimeni de neatins! Daca nu dai randament, nu iti sta capul la fotbal, nu te poti pune in slujba echipei sau daca, pur si simplu, treci printr-o pasa proasta, stai pe bara! Pentru echipa, acesta este un lucru extraordinar, nu numai din calculul cinic, al randamentului echipei, ci si pentru ca arata tuturor ca la Real Madrid s-a intors normalitatea, meritocratia. Nu joaca numele, nu joaca suma de transfer, presa, brandul, fitele, anturajul. Joaca doar cine merita.

Ca in viitor se va dovedi, poate, ca Rodrygo nu e mai util echipei decat Vini, ramane sa vedem. Insa semnalul e foarte important, lucru pe care, de altfel, l-a observat si Toni Kroos saptamana asta, cand a spus si el ca e o schimbare in tratamentul pe care il aplica actualul antrenor jucatorilor, si ca acest tratament va fi benefic echipei, caci fiecare va sti ca are o sansa sa joace, spre deosebire de anii trecuti . Asta a sunat foarte rau pentru Carletto! Dar, what’s done is done 🙂

Trecand la cele 3 mini surprize, aici cred ca nu e atat de mult un semnal, ci mai degraba cautari, cred ca tot lotul trece prin etapa de evaluari, si e bine ca Xabi le face in meciuri oficiale, in campionat, dat fiind faptul ca nu a avut la dispozitie o pre-temporada normala. Ce moment prost a prins si Xabi, saracul, sa inceapa cariera lui de antrenor la noi! Dar, cel putin deocamdata, pare ca se descurca foarte bine, in contextul dat. E foarte important ca pana se lamureste el si asupra sistemului folosit, si asupra jucatorilor folositi sa nu pierdem nimic in lupta cu catalanii si sa fim in fata, acolo, umar la umar cu ei. Iar la momentul in care drumul va fi clar pentru Xabi sa putem sa decolam de langa ei si de langa ceilalti rivali europeni. Am incredere!

Eu, unul, credeam ca Militao va fi titularul cert alaturi de Huijsen, iar la celelalte 2 pozitii care sunt sub evaluare credeam ca cel putin 4-6 etape, nu se va misca nimic si Trent, respectiv Brahim sunt siguri pe posturile lor. Dar Xabi ne-a surprins cu titularizarile lui Dani, Rudi si a le lui Franco, pe toti trei fortandu-i din ratiuni diferite (Dani si Rudi poate pentru a vedea la ce nivel de recuperare sunt, iar pe Franco la ce nivel de integrare ar fi).

Astazi, se pare ca Rudiger va fi din nou titular, mai ales ca la Militao inca mai sunt mici dubii legate de nivelul sau de recuperare, asa ca din precautie cred ca si azi va fi menajat. Pe dreapta cred ca va incepe Dani, mai ales datorita statutului sau la echipa, iar in fata eu cred ca va juca Brahim, desi Marca il da clar pe Franco.

Postul la care toata lumea va astepta cu nerabdare decizia lui Xabi e cel de aripa stanga, unde personal as pune 10 lei pe Vinicius, daca as fi Sumudica! Cred ca va fi ales de Xabi pentru realizarile din etapa precedenta, avand un mare aport si la golul 2 ( interceptie foarte utila si o continuare de adult) si marcand si golul 3 dupa o executie ce arata inca o data ca talent are.

Pacat ca dupa ambele realizari, caracterul sau dificil (vreau sa fiu elegant,din respect pentru Krauser) a izbucnit la suprafata si a aratat ca Xabi va avea mult de tras in lupta asta a lui (si a noastra) cu Mr Hyde-ul din Vinicius. Raman la parerea ca e greu sa schimbi un om ca Vini la varsta lui si la nivelul la care a ajuns. Sper sa ma insel.

Inca un lucru la care am fost atent duminica trecuta si la care voi fi si azi : jocul nostru contra echipelor supraaglomerate, mai ales pe centru. Nu vad ca am gasit inca o solutie, dar am vazut mai multe incercari saptamana trecut, cea mai evidenta (pentru mine) fiind intrarea lui Franco in centru, in multe momente. Le trimiteam, in timpul meciului, unor prieteni nisite heat-map-uri live, la Franco erau rosii doua zone, una cea lipita de tusa dreapta si una aproape in centru-drepate, de unde am vazut cateva incercari bune ale lui. Pe partea cealalta, Rodrygo a fost mai conservator, heat-map-ul lui aratand ce vedea si ochiul liber, adica o evolutie conservatoare, la jumatatea distantei. El a incercat (si cred ca a reusit destul de bine, in prima repriza) sa joace ceea ce nu poate Vini pe spatii aglomerate, adica dribling, 1-1, un-doi-uri pe valoare personala mult mai mare decat a adevrsarilor.

Nu ar fi o idee rea sa joace mereu asa, Rodrygo primele 60 minute, si Vini ultimele 30, cand adversarii sunt mai obositi si spatiile mai largi. Dar cine va accepta asa ceva?!

Inainte de a incheia, as vrea sa va spun si cum vom face pe viitor, daca veti si si voi interesati. La acest articol de preview al meciului, voi reveni dupa meci cu un scurt (sper) update despre partida, rugandu-va si pe voi sa va exprimati, pe langa parerea voastra despre meci, la urmatoarea intrebare : care au fost, pentru voi, primii 3 jucatori ai nostri? Poate reusim sa facem un clasament, la jumatate si final de sezon, sa vedem cine au fost al doilea si al treilea cel mai bun jucator al nostru. Ca la primul, nu cred ca va fi o lupta nici anul acesta, nu?

Pronostic diseara : doua goluri diferenta si minim un gol Mbappe. Da, stiu ca il dau mereu, dar daca asa e, eu ce sa fac? 🙂

Hala Madrid

PS : Sper sa joace Maffeo si sa ia rosu in minutul 1!

UPDATE : Un meci care parea mult mai usor, pana la anularea golului lui Arda.

Pana la acel moment era o diferenta mare de valoare, cu un gol primit total aiurea, pentru ca Muriqi s-a intors cu spatele si l-a lovit mingea in asa fel incat sa intre in poarta.

Mi-a fost teama la acel moment, pentru ca parea genul de meci in care ai ghinion si pierzi, desi e clar ca esti mai bun. Ulterior, insa, am intors repede si am dominat destul de clar 10-3 la pauza la suturi spre poarta. Bun Vini in prima repriza, si mai bun Carreras, care a facut primul meci cu adevarat bun.

Dupa pauza, parea ca defilam si batem lejer, apoi s-a anulat (!!!) acel gol al lui Arda si totul s-a naruit. Pe langa scaderea fizica evidenta, eu cred ca a fost si una psihica ,cred ca ai nostri au simtit ca pot pierde 3 puncte din cauza ca ” se aliniaza astrele gresit”. Nu de alta, dar sa ti se anuleze 3 goluri, dintre care unul chiar aiurea te afecteaza putin, pe mine, din fata televizorului, m-a facut sa cred ca orice am face, nu mai punctam pe tabela 🙂

1 Carreras

2 Vini

3 Arda

sanbk2002

sanbk2002

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap