In ziua de 19 aprilie 2000, stadionul Old Trafford a fost gazda si martorul unei capodopere. Fernando Redondo si nemurirea si-au dat mana si au devenit cei mai buni prieteni, in timp ce intreaga lumea lua loc si admira evolutia unuia dintre cei mai impresionanti fotbalisti, intr-un meci Manchester United- Real Madrid, in UCL, castigat de los merengues cu 3-2. Intre noi fie vorba, aceasta confruntare este si acum considerata cea mai frumoasa partida a UCL, de cand exista aceasta competitie. Insa altul este eroul acestui articol. Fernando Redondo a facut, poate, cel mai stralucitor meci al carierei sale, conducand mijlocul lui Real Madrid impotriva unor nume ca Roy Keane si Paul Scholes si inscriindu-si, definitiv, numele in cartea de istorie a fotbalului.
Insa starul, jucatorul-minune se nascuse cu mult timp inainte. „Legenda” este un termen prea des folosit in sport in general si in fotbal, in particular. Insa cand este vorba despre Fernando Carlos Redondo, cuvantul acesta abia descrie adevarul. Rareori au existat fotbalisti care sa se poata lauda, in aceeasi masura, cu o combinatie incredibila de creier si de forta, dar baiatul acesta era cu adevarat deosebit. In acelasi timp plin de succes, dar si inconstant. Laudat de multe ori si la fel de des ignorat. Legenda lui Fernando Redondo este cunoscuta de multi din lumea fotbalului si uitata de la fel de multi, ramanand, pe nedrept, la periferia discutiilor despre maretie infotbal.
Anii de formare, sosirea in Spania
Nascut in Adrogue, Buenos Aires, Fernando Redondo a inceput sa joace pentru echipa locala Argentinos Juniors, unde a stat 5 ani, inainte de a pleca in Europa, la Tenerife, alaturi de colegul si compatriotul sau, Jorge Solari. Se intampla in 1990. In acelasi an, refuza convocarea la echipa nationala a Argentinei, invocand faptul ca doreste sa isi continuie studiile in drept, insa toata lumea a comentat ca, de fapt, Fernando nu era de acord cu tactica foarte defensiva a antrenorului Carlos Bilardo. In Spania, Tenerife aducea in compartimentul de management un alt argentinian, pe Jorge Valdano, antrenorul.
Redondo a fost piesa-cheie in lupta lui Tenerife de a evita retrogradarea in 1992, sub comanda lui Valdano, iar in sezonul urmator, echipa sa a reusit sa invinga chiar pe Real Madrid in ultima etapa, cu un Fernando Redondo dand o proba a jocului sau incantator. In acel sezon, Barcelona a castigat titlul, iar Tenerife si-a asigurat biletele pentru cupele europene, de pe locul 5. Cu toate acestea, Real Madrid a prins pestele cel mare: Jorge Valdano. Fostul jucator blanco a fost angajat ca antrenor la Real, deschizand drumul si pentru Fernando Redondo in lumea baietilor mari din fotbal. Vorbind despre baietii mari, Redondo facea parte deja din lotul echipei nationale a Argentinei la World Cup 1994, insa nebuniile mai vechi ale lui Maradona au daramat moralul argentinienilor, eliminati de o echipa a Romaniei cu un Hagi foarte inspirat pe teren.
Povestea de dragoste cu Real Madrid
Legenda lui Redondo a prins forma la Real Madrid. Potenta, stralucirea si calitatile tanarului argentinian erau prea evidente pentru Jorge Valdano, astfel incat, inca din primul sau an pe Bernabeu (1994-1995), si-a facut loc natural in prima echipa. La finalul acelui sezon, castiga prima medalie de campion al Spaniei, incheind o serie de patru ani gloriosi pentru Barcelona. In ceea ce il priveste, Redondo a ramas acelasi tip modest, insa era o piesa de baza intr-un angrenaj alaturi de staruri ca Laudrup, Hierro sau Sanchis.
Sezonul 1995-1996 a fost dezamgitor pentru campioana Spaniei, care termina La Liga pe locul 6, in urma fostei echipe a lui Redondo, Tenerife. A urmat demisia lui Valdano de la conducerea lotului blanco. A venit Fabio Capello, iar italianul a fost, la inceput, sceptic in privinta calitatilor defensive ale lui Fernando, deoarece il considera prea elegant si tehnic pentru un astfel de post. Redondo era mai mult decat atat, iar Capello i-a pregatit un loc in mijlocul de creatie al Madridului. In singurul sezon petrecut la Real, Capello a reusit sa modeleze talentul lui Redondo, transformandu-l intr-un jucator mult mai expresiv si, desi Real a devenit campioana in primavara lui 1997, italianul a parasit echipa din capitala. Insa Redondo ii lasase o impresie atat de puternica, incat a vrut sa il ia cu el la Milan, unde a urma sa antreneze. Aceasta miscare nu s-a materializat, iar argentinianul a cucerit, in anul urmator, The Champions League, incheind o perioada de asteptare de 32 de ani. Succesul imens al echipei coincide cu forma spectaculoasa a argentinanului, devenit punctul de referinta in mijlocul terenului, etapa dupa etapa. In ciuda succesului de club, recompensele cu echipa nationala au continuat sa il ocoleasca. Daniel Pasarella, antrenorul nationalei argentiniene, i-a cerut sa se tunda, ca sa fie convocat. Redondo l-a refuzat ferm, ramanand in afara echipei nationale care a participat la Mondialul francez din 1998.
In 1999, Marcelo Bielsa a fost numit antrenorul selectionatei Argentinei si l-a chemat pe Redondo la nationala. Fernando a jucat pentru tara sa in cateva amicale, insa a refuzat apoi convocarile, preferand sa se concentreze pe activitatea de la club. Intre timp, sub comanda lui Vicente Del Bosque, Real Madrid termina sezonul intern dezastruos, pe locul 5, dar cucerea al optulea trofeu suprem european. In acea finala, Redondo a fost comandantul Realului, impotriva Valenciei, pe Stade De France. In acest sezon de Champions League, toata lumea fotbalistica a devenit perfect constienta de valorea si de talentul argentinianului care a imblanzit detinatoarea trofeului, Manchester United, chiar la ea acasa si care si-a incheiat superb evolutia cu o pasa de gol cu calcaiul pentru Raul.
Fernando a ridicat trofeul, a fost numit de UEFA fotbalistul anului, distinctie acordata si de clubul sau. De altfel, Redondo a fost cel mai bun jucator al Realului de doua ori, in timpul petrecut la Madrid. A castigat doua trofee UCL si doua titluri nationale, apoi, in 2000, a fost vandut lui AC Milan, in conditii despre care nu se stiu nici acum prea multe amanunte, desi se zvoneste ca Real avea nevoie de bani pentru a-l cumpara, de la Barcelona, pe Luis Figo. Cu toate astea, Redondo a ramas, pe Bernabeu, “El Principe”, iar fanii au organizat o demostratie, exprimandu-si dezacordul fata de plecarea sa.
Pierderea lui Real nu a fost, insa, si castigul lui Milan, deoarece, din cauza unei accidentari grave la genunchi, a jucat abia 40 de partide in cei patru ani petrecuti in Italia. La finalul contractului cu Milan, in 2004, Redondo renunta la fotbalul profesionist, chinuit de accidentarile dese.
Cel mai bun mijlocas defensiv din istorie? Mai degraba mijlocasul perfect
Fotbalul argentinian este renumit pentru numerele sale 10 de exceptie, de la Maradona la Messi. Insa numarul 5 a fost mereu axul de functionare a acestei echipe si cine altul, daca nu Fernando Redondo, a adus postul la perfectiune? Fabio Capello, unul dintre cei mai respectati oameni din fotbal, il numea pe Redondo “jucatorul perfect din punct de vedere tactic”. Asa si era. Poate ca este cel mai complet mijlocas defensiv pe care l-a dat fotbalul mondial pana acum, desi sa il numim defensiv e oarcum ofensator pentru capacitatea sa tehnica.
Stiinta sa de a citi jocul era incredibila, caci reusea sa controleze evolutia meciului in mod uimitor, in fiecare miscare, in fiecare pasa. Tacklingurile sale erau precise, facute exact in momentul oportun si exact cu intensitatea de care era nevoie. Nu era nimic agitat in jocul sau, deoarece se baza pe capacitatea uimitoare de a ghici intentia rivalilor, facand interceptii cruciale pentru ai sai. La cei 1, 86m ai sai, nu avea fizicul cel mai intimidant din fotbal, dar nici nu era de ignorat. Unul dintre moemntele cele mai stralucitoare ale carierei sale a fost finala de UCL din 1998, impotriva lui Juventus, o echipa care etala un mijloc fabulos si inspaimantator totodata, cu Dechamps- Davids- Zidane. In ciuda acestei etalari de talent din tabara opusa, Redondo primeste trofeul pentru cel mai bun jucator al finalei castigate de Real. In acel meci, a dominat centrul terenului cu incredibila sa capacitate de a distruge rezistenta adversa, dar si cu pasele sale geniale. De altfel, aceasta era una dintre calitatile sale de capatai: era capabil sa coordoneze jocul echipei, sa il inchege, indiferent de opozitia adversarului. Exact ca un arcas de clasa mondiala, acuratetea paselor sale l-ar fi recomandat inclusiv pentru rolul de playmaker, atunci cand echipa sa avea nevoie, ceea ce l-a transformat, de fapt, in mijlocasul perfect, o adevarata comoara pentru coechipieri. Era omniprezent: ajuta in aparare, coordona in atac si avea viziunea perfecta a jucatorilor din jurul sau, ca un pictor care ofera culorile fascinante atacantilor care picteaza un tablou. Un tablou pe care Redondo il vazuse, deja, in minte, inaintea primei pase.
Redondo nu se putea mandri cu o capacitate de efort nelimitata, ca un motor fara odihna. Nu acoperea fiecare metru de teren, nu isi depasea adversarii in raliuri nebune, insa era rapid cand trebuia, inseland vigilenta celuilalt, trecand, alunecand intr-un anume fel pe langa ei, ca si cum nici nu ar fi existat. Eleganta si rezistenta sa, combinate, erau un regal fotbalistic.
Revenind la acea seara de 19 aprilie 2000, pe Old Trafford… Real Madrid juca un 3-3-2-2 surprinzator pentru multi si chiar pentru Sir Alex Ferguson. Managerul scotian a ramas uimit de asezarea in teren a jucatorilor blanco si nu a putut decat sa recunoasca rolul pe care il avea Fernando in fluidizarea echipei. In stilul care il caracterizeaza, antrenorul lui United declara: “ Cred ca Redondo a avut un magnet in ghete, a fost fantastic, incredibil! A facut unul din meciurile acelea memorabile ale unui fotbalist. De fiecare data cand atacam si eram in terenul lor, mingea parca mergea singura la piciorul lui. De fiecare data!” Calcaiul acela superb, pe langa Henning Berg , l-a impresionat si pe arbitrul partidei, Pierluigi Collina, care declara ca “ nu voi uita niciodata calcaiul lui Redondo, a fost una dintre fazele cele mai frumoase pe care le-am vazut vreodata pe un teren de fotbal”. Probabil ca Anglia nu mai asistase niciodata la o astfel de performanta, insa pentru Redondo era doar inca o evolutie obisnuita.
Aparenta simplitate a jocului sau face ca Redondo sa fi ramas atat de necunoscut in lumea fotbalului. Insa, in ciuda aspectului sau uneori fragil, era puternic ca granitul, aducand atat forta si agresivitate la mijlocul Realului, cat si spiritul sau rebel de invingator. Il puteti numi cum vreti: recuperator ,mijlocas defensiv, coordonator, oricum. Redondo putea face orice, cu exceptia, poate a rolului de box-to box. Insa poate tocmai asta l-a facut ceea ce era: un artist superb, fara efort parca.
La fel ca in muzica, fiecare lucru minunat cere atentie la detaliu pentru a fi apreciat la maxima valoare, iar aceasta regula i se aplica si lui Fernando Redondo, geniul subapreciat si ignorat al fotbalului. Accidentarile si controversele au grabit un final incomplet al unei minunate povesti de fotbal, care merita sa fie glorificata. Argentina ar trebui sa se considere norocoasa ca a nascut un astfel de copil genial, insa, in acelasi timp, lipsita de noroc, caci s-a bucurat de gratiile lui in doar 29 de partide. Ca un copil pe care l-a creat, darde care nu a avut parte niciodata… Fernando Redondo isi traieste legenda in memoria noastra. Si in cosmarul lui Henning Berg…
Surse: thehardtackle.com, realmadrid.com
