Real Madrid ar putea realiza o mutare surprinzatoare pe piata transferurilor in aceasta vara, daca zvonurile care anunta interesul madrilenilor pentru Fernando Llorente se vor concretiza. Surprinzatoare pentru ca posibila sosire a unui alt atacant in lotul echipei lui Rafa Benitez era aproape complet exclusa pana in urma cu cateva zile.
Cu toate acestea, situatia lui Llorente de la campioana Italiei poate produce o mutare pe care fanii blanco o asteptau inca de acum cativa ani. Real Madrid nu cauta neaparat un inlocuitor pentru Chicharito Hernandez si nici o alternativa la Karim Benzema, insa intentia lui Llorente de a parasi Juventus Torino coroborata cu intentia italienilor de a se desparit de atacantul nascut la Pamplona, poate face posibila mutarea lui Fernando la Madrid.
Rafa Benitez il cunoaste foarte bine si apreciaza foarte mult pe atacantul iberic, jucator care a ajuns in Italia in calitate de fotbalist liber de contract. In acest moment, Llorente ar costa-o pe Real Madrid putin peste 10 milioane de euro, pentru ca Juventus se va baza aproape sigur pe tripleta Dybala-Mandzukic-Morata pentru sezonul 2015-2016. Singurul impediment real in calea mutarii lui Fernando Llorente pe Bernabeu il reprezinta salariul incasat de atacantul basc in Italia (4,5 milioane de euro), un salariu cu care vicecampioana Spaniei nu pare de acord in acest moment.
Llorente s-a nascut pe 26 februarie 1985 la Pamplona si este un atacant impunator ce masoara 1,95cm. A jucat intre 1996 si 2013 la Athletic Bilbao (din 2005 la prima echipa) marcand un total de 85 de goluri in prima liga din Spania. S-a transferat gratis la Juventus pentru care in doi ani de zile a inscris de 28 de ori. Pentru reprezentativa Spaniei, Llorente a marcat de 7 ori in 23 de partide. La 30 de ani impliniti, Llorente (care a mai fost dorit de Real Madrid in 2012 si 2013) ar putea acum sa-si relanseze cariera pe stadionul pe care a fost aplaudat la ultima sa aparitie in tricoul lui Bilbao pe Bernabeu.