Real Madrid Romania

Juntos ganamos siempre !

Real Madrid – Elche, 13 martie 2021, ora 17.15, Estadio Alfredo di Stefano

Etapa a 27-a din Liga Santander aduce la Madrid pe Elche, locul 17 în clasament în acest moment, o veste nu neapărat bună pentru echipa noastră. În acest sezon, Real Madrid a strălucit în meciurile contra echipelor din partea superioară a clasamentului dar a avut mari probleme cu cele aflate pe ultimele locuri, pierzând puncte foarte importante.

Pentru acest meci, Zinedine Zidane are parte de 2 reveniri foarte importante: Sergio Ramos și Eden Hazard. Dacă belgianul are mici șanse să înceapă titular, având în vedere multele sale accidentări și fragilitatea arătată în acest sezon, Căpitanul Ramos poate porni în primul 11, cu intenția de a prinde ritmul de competiție în vederea meciului important de marți din Liga Campionilor contra celor de la Atalanta Bergamo.

Astfel se pare că ZZ va miza pe o apărare formată din Courtois, Lucas Vasquez, Varane, Ramos și Mendy. La mijloc, singurii 2 jucători indispensabili sunt Casemiro și Toni Kroos care probabil vor începe titulari. Lângă ei se pare că va intra Fede Valverde în locul lui Luka Modric, cel care la 35 de ani a jucat multe meciuri în acest sezon(33 din 35) și a acumulat multă oboseală. În atac va fi cu siguranță Karim Benzema iar lângă el, în trioul de atac, vor juca probabil Asensio și Vini JR.

Cele 3 puncte în meciul de astăzi sunt esențiale pentru a mai păstra șanse la titlu, echipa noastră fiind în acest moment pe locul 3 în clasament la 2 respectiv 8 puncte de primele 2 locuri. Vă așteptăm să comentăm aici meciul.

Hala Madrid!

Realmadrid.com.ro

Realmadrid.com.ro

Ser del Madrid es saber que ya eres el mejor en algo

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap