Știrile zilei despre Real Madrid – 25 martie 2021

Viitorul lui Zinedine Zidane la Real Madrid rămâne incert. Deși are contract până în 2022, antrenorul francez a tot evitat să spună dacă și-l va duce până la final, părând că așteaptă niște confirmări din partea președintelui Perez și să fie făcute planuri serioase pentru sezonul următor. Se spune că cei doi ar fi făcut o listă cu jucători care trebuie să plece, pe aceasta fiind Odriozola, Militao, Marcelo, Mariano Diaz, Isco și Jovic. Lotul are și multe necunoscute pentru sezonul viitor, Sergio Ramos terminându-și contractul la vară iar prelungirea nu este semnată încă. Se pare că este planificată o întâlnire între Ramos și Perez după meciurile naționalei Spaniei, prelungirea contractului urmând a fi un nou impuls moral în vederea săptămânii teribile pe care o vor avea madrilenii, 7 zile cu 2 meciuri cu Liverpool și unul cu Barcelona. Lucas Vasquez de asemenea termină contractul în vară dar se pare că în cazul lui, acest sezon fiind și ultimul, jucătorul având o ofertă serioasă de la Bayern. Rafa Varane intră și el în ultimul an de contract iar dacă nu prelungește, sunt șanse mari să fie vândut în vară.

Zinedine Zidane este posibil să aștepte rezultatele Franței de la European iar în cazul în care acestea nu vor fi bune, Deschamps va pleca iar el devine principalul favorit să preia echipa. La fel și la Juventus Torino, un proiect care a eșuat în acest an și care se pare că va fi schimbat, ZZ fiind principalul element în jurul căruia italienii ar dori să facă o nouă echipă câștigătoare.

În cazul în care Zidane se hotărăște să plece, principalii favoriți sunt Raul Gonzales, antrenorul echipei secunde, unde se pare că face o figură foarte frumoasă, dar și Joachim Low, o dorință mai veche a lui Florentino Perez, antrenorul german anunțând că părăsește naționala Germaniei după acest Campionat European.

Accidentările ne dau iarăși peste cap în acest an în care pare că sunt mult mai multe decât de obicei, bilanțul ajungând la 49 deja. Ultimii care au fost atinși sunt Toni Kroos, cu o întindere la aductori, nevoit să meargă la convocarea naționalei Germaniei dar lăsat să plece după un consult. Perioada de absență a lui Toni este de aproximativ 10 zile, el probabil va fi menajat la meciul următor cu Eibar pentru a fi 100% funcțional în meciul tur cu Liverpool. După Toni, Fede Valverde s-a accidentat și el, fiind indisponibil pentru Eibar și probabil pentru Liverpool.

Despre autor

Realmadrid.com.ro

Realmadrid.com.ro

Ser del Madrid es saber que ya eres el mejor en algo

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap